Înfiinţarea
Fundaţiei Nichita STĂNESCU
În
primele zile ale lui Ianuarie
1990 eram convins că Dumnezeu nu numai că ne ajutase cu toate puterile
Sale,
dar chiar se mutase în România. Scăpasem de
ceauşeşti, toată omenirea văzuse
revoluţia română în direct la TV, demonstrasem la
tot globul că mămăliga
explodează, chiar şi cei mai pesimişti erau mândri că sunt
români. Pe stradă
era o atmosferă de sărbătoare indescriptibilă, feţe
zâmbitoare, salutări
exuberante între persoane aproape necunoscute sau care
înainte pur şi simplu se
ignorau, îmbrăţişări lungi cu pupături între
persoane cunoscute sau prieteni,
claxoane fără noimă şi multe, multe altele. Lumea nu observa că are
în
buzunare, în suflet şi în conştiinţă
mâini profesioniste care se pregăteau să
fure poporului român ultimul lucru de preţ
dobândit, revoluţia şi noua postură
de învingători în faţa opiniei publice mondiale.
Lucram la Institutul de Tehnică de
Calcul – Filiala Ploieşti, patru colegi pe un singur
calculator şi ca să ne
gospodărim aveam un program deosebit cu lucru seara, noaptea,
în zilele de
sărbătoare şi oricum, lucru alternativ câte 2-3 ore.
Câştigasem împreună cu
ing. Dragoş NEGOESCU, viitorul parton al Furmei SPRINT din Ploieşti, un
concurs
al Ministerului de Interne pentru
programul de evidenţă a autoturismelor din
România şi având singurul
contract, aveam program prioritar la calculator, ceea ce mă bucura, dar
mă şi
solicita, aşa că după
ce am lăsat un
coleg la calculator, mi-a venit ideeia să merg alături la Institutul de
Proiectare Judeţean, DSAPC, unde director general era colegul meu de
liceu şi
de sport arh. Ion POPA cu care să mă bucur de ultimele evenimente, dar
mai ales
să-l felecit cu ocazia Sfântului Ioan. Pe drum mă
întâlnesc cu directoarea
Complexului Muzeal al Judeţului Prahova,
prof. Zoe STOICESCU-APOSTOLACHE şi cu custodele expoziţiei
temporare
Nichita STĂNESCU prof. Ion STAN, cu care după manifestările exuberante
la zi
schimbăm ultimele impresii. Pe 23 Decembrie 1989 luasem din oraş un
steag
găurit de la un tânăr spunându-i că sunt fost
coleg, bun prieten cu Nichita
STĂNESCU şi vreau să il duc la muzeu ca să se bucure şi el, aşa că am
aranjat
cu Nelu STAN să iau steagul pe care îl aveam acasă să-l duc
la Muzeu. De aici a
apărut ideea de a transforma expoziţia provizorie în ceva cu
regim permanent,
dar eu le-am propus să continuăm discuţia în birou la Nelu
POPA unde plecasem
de fapt. Am intrat la Nelu, unde fericită coincidenţă l-am găsit pe
colegul
nostru de liceu şi vărul meu, av. Dan NICOLESCU-VESELU, aşa că am
intrat direct
în subiect, discuţia a fost animată, s‑au lansat multe idei
ca să constituim
ceva, iar prima idee concretă a fost a lui Dan să constituim Fundaţia
Nichita
STĂNESCU, care a fost acceptată şi în jurul ei s-au brodat
toate discuţiile în
continuare. La opt ani după acea discuţie, care a durat mai puţin de
oră, sunt
convins că în acele clipe Nichita a stat cu noi şi ne-a sugerat ce să
facem, ideile curgeau efectiv de la toţi
cinci, şi următoarele 4 sau 5 adunări, în decurs de două
luni, la care au
participat de obicei cel puţin 30 de persoane nu au adus modificări
esenţiale.
( Pe departe de a minimaliza contribuţia minunanţilor noştri colegi şi
prieteni
care au îmbogăţit evident paleta ideilor, dar puţine au fost
lucrurile
esenţiale, de fond, modificate).
Elementele de bază stabilite de cei
cinci :
Fundaţia Nichita STĂNESCU a fost
creată de colegii din liceul Ion Luca CARAGIALE ai poetului, promoţia
1952
Nichita STĂNESCU care vor gira controlul moral asupra ei.
Printre membrii fondatori se numără
prieteni ai poetului sau iubitori ai operei sale, dar primii cinci vor
avea un
statut special împreună cu Dna Tatiana STĂNESCU mama poetului
şi Profesorul Ion
T. GRIGORE, cei doi fiind numiţi membrii fondatori de onoare.
Se va evita primirea
în FNS a foştilor activişti din vechiul
regim sau a persoanelor compromise social sau din alte motive.
Ştiind data de naştere a Doamnei
Tatiana STĂNESCU, pentru care am avut totdeauna un sentiment special,
am propus
ca FNS să ia fiinţă pe 16 februarie 1990 cu ocazia împlinirii
vârstei de 80 de
ani.
FNS are ca scop să creeze o
instituţie Nichita STĂNESCU în Ploieşti oraşul său natal, pe
care l-a iubit
mult cu faptele şi cu vorbele. Am discutat şi despre faptul că şi Ion
Luca
CARAGIALE a iubit în mod cert Ploieştiul, dar în
felul lui, ne-a biciuit blând
şi ne-a scuipat cu dragoste, pe când Nichita ne-a idealizat,
ne-a mâncat din
ochi, ne-a oferit cele mai frumoase gânduri ale sale, s-a
considerat copilul
Ploieştiului, iar copilul şi-a venerat obârşia,
lăsând altora să arate cu degetul.
Fundaţia va promova domeniile pe
care Nichita le-a iubit şi anume: credinţa, dragostea de
România, poezia, arta,
muzica, şahul, fotbalul şi voleiul, bineînţeles fiecare
în proporţia cuvenită.
Nu realizez acum când scriu aceste
rânduri de ce nu am chemat la această discuţie primară şi pe
ceilalţi trei
colegi de liceu ai noştri care lucrau în aceeaşi clădire :
Sergiu
UŢĂ-BĂICOIANU, Ticu BĂRBULESCU şi Gheorghe MATEI, care ulterior au
participat
la crearea fundaţiei.
La plecare, am telefonat profesorului
Ion T. GRIGORE, de care eram foarte legat (puţin zis, fiindcă de fapt
îl vedeam
de 2-3 ori pe săptămână şi mă numea fiul lui adoptiv), să-i
comunic noutăţile.
Profesorul a fost entuziasmat şi a zis să nu îndrăznim să
facem ceva fără el,
vrea să facem un lucru cât mai bun şi durabil. Cu această
ocazie, cu toată
răceala şi distanţa pe care toată viaţa a păstrat-o faţă de foştii săi
elevi,
m-a îmbrăţişat spunându-mi că la vorbele frumoase
scrise despre mine ca
organizator al întâlnirilor promoţiei mele de către
Eugen SIMION intr-un
articol (fără să-l citesc, ştiam despre aceasta de la mătuşa mea dr.
Maria
CARŞINESCU-ŞERBAN), profesorul mă declară catalizatorul promoţiei şi
omul care
a ţinut această legătură strânsă între colegii mei.
În
următoarele 3-4 întâlniri, aşa cum aminteam mai
sus, nu s-au operat schimbări
spectaculoase faţă de planul iniţial al celor cinci principali membri
fondatori, dar ca urmare a unor discuţii aprinse s-au făcut copletări
importante, au fost detaliate multe amănunte de natură juridică,
organizatorică, economico-financiară, de creare a unei imagini corecte
despre
Nichita. Sergiu UŢĂ-BĂICOIANU a propus ca preşedintele de onoare al
fundaţiei
să fie colegul nostru de liceu Eugen SIMION şi cu toate protestele
literaţilor
mai tineri, (mai ales criticul Sever AVRAM, prof. Nelu STAN, dr. Rodion
GALERIU, prof. Eugen STĂNESCU-CLOŞCA, poetul Ion STRATAN, preot
Alexandru
JIOŢA), care au contra argumentat cu faptul că Eugen a fost secretarul
de
partid al Uniunii Scriitorilor din România, dar mai ales că
s-a pronunţat
despre Nichita, şi chiar la Ploieşti, că nu mai are nimic de spus, că a
spus
totul, propunerea a fost acceptată. Rolul principal la această decizie
a avut-o
prof. GRIGORE care a spus: lăsaţi băieţi că mulţi dintre voi au fost
membrii de
partid şi chiar secretari, dar asta nu înseamnă că aţi fost
comunişti şi cu
atât mai puţin activişti.
Alegerea mea ca preşedinte al
Fundaţiei a fost un moment scurt, fără nici un dubiu, cu toate
încercările mele
de a refuza, deoarece am fost propus de prof. Ion GROGORE care după un
elogiu
exagerat la adresa mea m-a propus preşedinte, iar la tentativele mele
de a
aduce unele argumente profesorul a spus că ştie el mai bine, iar
ceilalţi mi-au spus
să stau jos şi să-mi iau funcţia
în primire. Am menţionat de două ori rolul decisiv al prof.
GRIGORE şi pentru a
înţelege bine lucrurile trebuie să se înţeleagă că,
în momentul în care
profesorul spunea ceva în sală, cu vocea sa impunătoare, se
aşternea o linişte
de catedrală şi nimeni nu îndrăznea să scoată vreo vorbă, aşa
mare autoritate
avea asupra oricărui auditoriu şi mai ales asupra foştilor săi elevi.
Menţionez cu plăcere numele unor
colegi de liceu din Ploieşti care au fost alături de noi la lansarea
Fundaţiei
Nichita STĂNESCU cu sufletul şi cu un aport moral şi chiar material
important:
ing. Pavel IONESCU, dr. Ştefan LUCINESCU, arh. Ion LUCINESCU, dr. Ion
GĂUCAN,
ing. Mircea DUMITRESCU, dr.
Constantin-Dimitrie STĂNESCU, dr.
Dorin
CALOTĂ, ing. Ion TOBOŞ, ing. Ion RĂDULESCU, dr. Valentin SENTENAI, dr.
Alfred
MERTL, ing.
Gheorghe ANDRONACHE, teh.
Ştefan NEGULESCU, teh. Igor TĂNĂSOIU, ing Aurel COBZARU, ec. Ion
TĂRICEANU,
col. Radu NEGULESCU, ing. Ovidiu STĂNCIULESCU de la Câmpina,
ing. Virgil
VIŞINESCU, ing. Ion CIOBANU, prof. Constantin TEODORESCU, prof.
Gabriela
TEODORESCU, Eugen ZAMFIRESCU fiul colegului nostru ing. Gheorghe
ZAMFIRESCU,
Nadia CEREACIUKIN, Viorica DUMITRESCU, ing. Ion MÂRZESCU, dr.
Dan PĂSCULESCU,
prof. ing. Mircea PETRESCU, ing. Emil POPESCU, ing Pericle BOLGIU, ing.
Paul
STANCIU, ing. Ştefan BUNEA, ing. Aurel COBZARU.
Dintre fondatorii necolegi cu
Nichita, în afara celor menţionaţi mai sus: preot dr.
Alexandru JOIŢA care
împreună cu parohia Sf. VINERI a ajutat material fundaţia,
poetul Ion STRATAN,
colonelul Valeriu BRIA, dr. Rodion GALERIU, profesorul Eugen
STĂNESCU-CLOŞCA,
ing. Mircea SAVA, judecătorul Ion DUMITRICĂ, preotul Ion DOGARU, arh.
Ioan
MANOLE, sculptorul Nicolae KRUH, prof. Cristina TĂTARU, pictorul Victor
MUNTEANU, prof. Octavian ONEA, Alexandru MAREŞ nepotul lui Nichita,
ing. Mircea
COSMA, ulterior Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
În primii ani, cu ocazia unor
manifestări realizate la Ploieşti sau Bucureşti, fundaţia a fost
frecventată de
personalităţi marcante ale României ca : preot Constantin
GALERIU, poetul Gh.
TOMOZEI, pictorul Sorin DUMITRESCU, criticul Eugen SIMION colegul
nostru de
liceu, criticul Nicolae MANOLESCU, actorul Ion CARAMITRU, criticul
Andrei
PLEŞU, poetul Ion ALEXANDRU, poetul Grigore VIERU, poetul basarabean
Valeriu
MATEI născut în aceeaşi zi cu Nichita care la propunerea mea
a fost cooptat la
31 martie 1990 ca vicepreşedinte al fundaţiei, fiind primul basarabean
care a
primit o funcţie oficială în România, poetul Ştefan
Augustin DOINAŞ, prof. Emil
CONSTANTINESCU viitorul preşedinte al României, pictorul
Vladimir ZAMFIRESCU,
poeta Ana BLANDIANA, poetul Fănuş NEAGU, criticul Laurenţiu ULICI,
muzicianul
Johny RĂDUCANU, actriţa Leopoldina BĂLĂNUŢĂ, Nicolae PRELIPCEANU, Ion
DIACONESCU, gen. Dan George DĂNESCU, Mircea DINESCU, Constantin CRIŞAN,
Mihai
ISPIRESCU, Ion MILOŞ, Gheorghe VODĂ, Vasile TĂRÂŢEANU,
Alexandru HORIA.
Din procesul verbal încheiat la 16
februarie 1990 :
Membrii fondatori de onoare Tatiana
STĂNESCU şi profesorul emerit Ion GRIGORE
Preşedinte de onoare criticul şi
istoricul literar Eugen SIMION
Membrii
de onoare : profesorii Ion
BÂZU, Constantin ENCIU, George Iancu GHIDU, Gheorghe MĂTUŞA,
Eugen POP, dr.
Theodor STĂNESCU şi Andrei VIJOLI.
Preşedinte: Mircea GOCIMAN
Vicepreşedinţi : Ion POPA şi Zoe
STOICESCU- APOSTOLACHE
Secretar Ion STAN
Membrii : Sever
AVRAM, Sergiu UŢA-BĂICOIANU, Rodion GALERIU, Ioan GĂUCAN,
Oliviu GĂZDAC, Dan NICOLESCU-VESELU, Eugen STĂNESCU-CLOŞCA.
Preşedintele
Fundaţiei Nichita
Stănescu
Ing.
Mircea Gociman