Înfiinţarea Fundaţiei Nichita STĂNESCU

            În primele zile ale lui Ianuarie 1990 eram convins că Dumnezeu nu numai că ne ajutase cu toate puterile Sale, dar chiar se mutase în România. Scăpasem de ceauşeşti, toată omenirea văzuse revoluţia română în direct la TV, demonstrasem la tot globul că mămăliga explodează, chiar şi cei mai pesimişti erau mândri că sunt români. Pe stradă era o atmosferă de sărbătoare indescriptibilă, feţe zâmbitoare, salutări exuberante între persoane aproape necunoscute sau care înainte pur şi simplu se ignorau, îmbrăţişări lungi cu pupături între persoane cunoscute sau prieteni, claxoane fără noimă şi multe, multe altele. Lumea nu observa că are în buzunare, în suflet şi în conştiinţă mâini profesioniste care se pregăteau să fure poporului român ultimul lucru de preţ dobândit, revoluţia şi noua postură de învingători în faţa opiniei publice mondiale.
            Lucram la Institutul de Tehnică de Calcul – Filiala Ploieşti, patru colegi pe un singur calculator şi ca să ne gospodărim aveam un program deosebit cu lucru seara, noaptea, în zilele de sărbătoare şi oricum, lucru alternativ câte 2-3 ore. Câştigasem împreună cu ing. Dragoş NEGOESCU, viitorul parton al Furmei SPRINT din Ploieşti, un concurs al Ministerului de Interne pentru  programul de evidenţă a autoturismelor din România şi având singurul contract, aveam program prioritar la calculator, ceea ce mă bucura, dar mă şi solicita, aşa că  după ce am lăsat un coleg la calculator, mi-a venit ideeia să merg alături la Institutul de Proiectare Judeţean, DSAPC, unde director general era colegul meu de liceu şi de sport arh. Ion POPA cu care să mă bucur de ultimele evenimente, dar mai ales să-l felecit cu ocazia Sfântului Ioan. Pe drum mă întâlnesc cu directoarea Complexului Muzeal al Judeţului Prahova,  prof. Zoe STOICESCU-APOSTOLACHE şi cu custodele expoziţiei temporare Nichita STĂNESCU prof. Ion STAN, cu care după manifestările exuberante la zi schimbăm ultimele impresii. Pe 23 Decembrie 1989 luasem din oraş un steag găurit de la un tânăr spunându-i că sunt fost coleg, bun prieten cu Nichita STĂNESCU şi vreau să il duc la muzeu ca să se bucure şi el, aşa că am aranjat cu Nelu STAN să iau steagul pe care îl aveam acasă să-l duc la Muzeu. De aici a apărut ideea de a transforma expoziţia provizorie în ceva cu regim permanent, dar eu le-am propus să continuăm discuţia în birou la Nelu POPA unde plecasem de fapt. Am intrat la Nelu, unde fericită coincidenţă l-am găsit pe colegul nostru de liceu şi vărul meu, av. Dan NICOLESCU-VESELU, aşa că am intrat direct în subiect, discuţia a fost animată, s‑au lansat multe idei ca să constituim ceva, iar prima idee concretă a fost a lui Dan să constituim Fundaţia Nichita STĂNESCU, care a fost acceptată şi în jurul ei s-au brodat toate discuţiile în continuare. La opt ani după acea discuţie, care a durat mai puţin de oră, sunt convins că în acele clipe Nichita a stat cu noi  şi ne-a sugerat ce să facem, ideile curgeau efectiv de la toţi cinci, şi următoarele 4 sau 5 adunări, în decurs de două luni, la care au participat de obicei cel puţin 30 de persoane nu au adus modificări esenţiale. ( Pe departe de a minimaliza contribuţia minunanţilor noştri colegi şi prieteni care au îmbogăţit evident paleta ideilor, dar puţine au fost lucrurile esenţiale, de fond, modificate).
            Elementele de bază stabilite de cei cinci :
            Fundaţia Nichita STĂNESCU a fost creată de colegii din liceul Ion Luca CARAGIALE ai poetului, promoţia 1952 Nichita STĂNESCU care vor gira controlul moral asupra ei.
            Printre membrii fondatori se numără prieteni ai poetului sau iubitori ai operei sale, dar primii cinci vor avea un statut special împreună cu Dna Tatiana STĂNESCU mama poetului şi Profesorul Ion T. GRIGORE, cei doi fiind numiţi membrii fondatori de onoare.
            Se va evita primirea  în FNS a foştilor activişti din vechiul regim sau a persoanelor compromise social sau din alte motive.
            Ştiind data de naştere a Doamnei Tatiana STĂNESCU, pentru care am avut totdeauna un sentiment special, am propus ca FNS să ia fiinţă pe 16 februarie 1990 cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani.
            FNS are ca scop să creeze o instituţie Nichita STĂNESCU în Ploieşti oraşul său natal, pe care l-a iubit mult cu faptele şi cu vorbele. Am discutat şi despre faptul că şi Ion Luca CARAGIALE a iubit în mod cert Ploieştiul, dar în felul lui, ne-a biciuit blând şi ne-a scuipat cu dragoste, pe când Nichita ne-a idealizat, ne-a mâncat din ochi, ne-a oferit cele mai frumoase gânduri ale sale, s-a considerat copilul Ploieştiului, iar copilul şi-a venerat obârşia, lăsând altora să arate cu degetul.
            Fundaţia va promova domeniile pe care Nichita le-a iubit şi anume: credinţa, dragostea de România, poezia, arta, muzica, şahul, fotbalul şi voleiul, bineînţeles fiecare în proporţia cuvenită.
            Nu realizez acum când scriu aceste rânduri de ce nu am chemat la această discuţie primară şi pe ceilalţi trei colegi de liceu ai noştri care lucrau în aceeaşi clădire : Sergiu UŢĂ-BĂICOIANU, Ticu BĂRBULESCU şi Gheorghe MATEI, care ulterior au participat la crearea fundaţiei.
            La plecare, am telefonat profesorului Ion T. GRIGORE, de care eram foarte legat (puţin zis, fiindcă de fapt îl vedeam de 2-3 ori pe săptămână şi mă numea fiul lui adoptiv), să-i comunic noutăţile. Profesorul a fost entuziasmat şi a zis să nu îndrăznim să facem ceva fără el, vrea să facem un lucru cât mai bun şi durabil. Cu această ocazie, cu toată răceala şi distanţa pe care toată viaţa a păstrat-o faţă de foştii săi elevi, m-a îmbrăţişat spunându-mi că la vorbele frumoase scrise despre mine ca organizator al întâlnirilor promoţiei mele de către Eugen SIMION intr-un articol (fără să-l citesc, ştiam despre aceasta de la mătuşa mea dr. Maria CARŞINESCU-ŞERBAN), profesorul mă declară catalizatorul promoţiei şi omul care a ţinut această legătură strânsă între colegii mei.
            În următoarele 3-4 întâlniri, aşa cum aminteam mai sus, nu s-au operat schimbări spectaculoase faţă de planul iniţial al celor cinci principali membri fondatori, dar ca urmare a unor discuţii aprinse s-au făcut copletări importante, au fost detaliate multe amănunte de natură juridică, organizatorică, economico-financiară, de creare a unei imagini corecte despre Nichita. Sergiu UŢĂ-BĂICOIANU a propus ca preşedintele de onoare al fundaţiei să fie colegul nostru de liceu Eugen SIMION şi cu toate protestele literaţilor mai tineri, (mai ales criticul Sever AVRAM, prof. Nelu STAN, dr. Rodion GALERIU, prof. Eugen STĂNESCU-CLOŞCA, poetul Ion STRATAN, preot Alexandru JIOŢA), care au contra argumentat cu faptul că Eugen a fost secretarul de partid al Uniunii Scriitorilor din România, dar mai ales că s-a pronunţat despre Nichita, şi chiar la Ploieşti, că nu mai are nimic de spus, că a spus totul, propunerea a fost acceptată. Rolul principal la această decizie a avut-o prof. GRIGORE care a spus: lăsaţi băieţi că mulţi dintre voi au fost membrii de partid şi chiar secretari, dar asta nu înseamnă că aţi fost comunişti şi cu atât mai puţin activişti. 
            Alegerea mea ca preşedinte al Fundaţiei a fost un moment scurt, fără nici un dubiu, cu toate încercările mele de a refuza, deoarece am fost propus de prof. Ion GROGORE care după un elogiu exagerat la adresa mea m-a propus preşedinte, iar la tentativele mele de a aduce unele argumente profesorul a spus că ştie el mai bine, iar ceilalţi  mi-au spus să stau jos şi să-mi iau funcţia în primire. Am menţionat de două ori rolul decisiv al prof. GRIGORE şi pentru a înţelege bine lucrurile trebuie să se înţeleagă că, în momentul în care profesorul spunea ceva în sală, cu vocea sa impunătoare, se aşternea o linişte de catedrală şi nimeni nu îndrăznea să scoată vreo vorbă, aşa mare autoritate avea asupra oricărui auditoriu şi mai ales asupra foştilor săi elevi.
            Menţionez cu plăcere numele unor colegi de liceu din Ploieşti care au fost alături de noi la lansarea Fundaţiei Nichita STĂNESCU cu sufletul şi cu un aport moral şi chiar material important: ing. Pavel IONESCU, dr. Ştefan LUCINESCU, arh. Ion LUCINESCU, dr. Ion GĂUCAN, ing. Mircea DUMITRESCU,  dr. Constantin-Dimitrie STĂNESCU,  dr. Dorin CALOTĂ, ing. Ion TOBOŞ, ing. Ion RĂDULESCU, dr. Valentin SENTENAI, dr. Alfred MERTL,  ing. Gheorghe ANDRONACHE, teh. Ştefan NEGULESCU, teh. Igor TĂNĂSOIU, ing Aurel COBZARU, ec. Ion TĂRICEANU, col. Radu NEGULESCU, ing. Ovidiu STĂNCIULESCU de la Câmpina, ing. Virgil VIŞINESCU, ing. Ion CIOBANU, prof. Constantin TEODORESCU, prof. Gabriela TEODORESCU, Eugen ZAMFIRESCU fiul colegului nostru ing. Gheorghe ZAMFIRESCU, Nadia CEREACIUKIN, Viorica DUMITRESCU, ing. Ion MÂRZESCU, dr. Dan PĂSCULESCU, prof. ing. Mircea PETRESCU, ing. Emil POPESCU, ing Pericle BOLGIU, ing. Paul STANCIU, ing. Ştefan BUNEA, ing. Aurel COBZARU.
            Dintre fondatorii necolegi cu Nichita, în afara celor menţionaţi mai sus: preot dr. Alexandru JOIŢA care împreună cu parohia Sf. VINERI a ajutat material fundaţia, poetul Ion STRATAN, colonelul Valeriu BRIA, dr. Rodion GALERIU, profesorul Eugen STĂNESCU-CLOŞCA, ing. Mircea SAVA, judecătorul Ion DUMITRICĂ, preotul Ion DOGARU, arh. Ioan MANOLE, sculptorul Nicolae KRUH, prof. Cristina TĂTARU, pictorul Victor MUNTEANU, prof. Octavian ONEA, Alexandru MAREŞ nepotul lui Nichita, ing. Mircea COSMA, ulterior Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
            În primii ani, cu ocazia unor manifestări realizate la Ploieşti sau Bucureşti, fundaţia a fost frecventată de personalităţi marcante ale României ca : preot Constantin GALERIU, poetul Gh. TOMOZEI, pictorul Sorin DUMITRESCU, criticul Eugen SIMION colegul nostru de liceu, criticul Nicolae MANOLESCU, actorul Ion CARAMITRU, criticul Andrei PLEŞU, poetul Ion ALEXANDRU, poetul Grigore VIERU, poetul basarabean Valeriu MATEI născut în aceeaşi zi cu Nichita care la propunerea mea a fost cooptat la 31 martie 1990 ca vicepreşedinte al fundaţiei, fiind primul basarabean care a primit o funcţie oficială în România, poetul Ştefan Augustin DOINAŞ, prof. Emil CONSTANTINESCU viitorul preşedinte al României, pictorul Vladimir ZAMFIRESCU, poeta Ana BLANDIANA, poetul Fănuş NEAGU, criticul Laurenţiu ULICI, muzicianul Johny RĂDUCANU, actriţa Leopoldina BĂLĂNUŢĂ, Nicolae PRELIPCEANU, Ion DIACONESCU, gen. Dan George DĂNESCU, Mircea DINESCU, Constantin CRIŞAN, Mihai ISPIRESCU, Ion MILOŞ, Gheorghe VODĂ, Vasile TĂRÂŢEANU, Alexandru HORIA.
            Din procesul verbal încheiat la 16 februarie 1990 :
            Membrii fondatori de onoare Tatiana STĂNESCU şi profesorul emerit Ion GRIGORE
            Preşedinte de onoare criticul şi istoricul literar Eugen SIMION
         Membrii de onoare : profesorii Ion BÂZU, Constantin ENCIU, George Iancu GHIDU, Gheorghe MĂTUŞA, Eugen POP, dr. Theodor STĂNESCU şi Andrei VIJOLI.
            Preşedinte: Mircea GOCIMAN
            Vicepreşedinţi : Ion POPA şi Zoe STOICESCU- APOSTOLACHE
            Secretar Ion STAN
            Membrii :  Sever AVRAM, Sergiu UŢA-BĂICOIANU, Rodion GALERIU, Ioan GĂUCAN, Oliviu GĂZDAC, Dan NICOLESCU-VESELU, Eugen STĂNESCU-CLOŞCA.
Preşedintele Fundaţiei Nichita Stănescu
 Ing. Mircea Gociman