Sfârşitul firmelor

Prin primăvara lui 1939, tata avea nevoie de nişte bani, pentru nu mai ştiu ce lucru, m-a luat împreună cu mama şi am plecat cu maşina la Braşov să discute cu bunicul. La Braşov ne-a primit bunica, ne-a servit cu ceva, dar imediat ce ne-am aşezat la masă, tata care era destul de impulsiv şi lipsit de tact, a început discuţia despre bani, bunicul l-a întrebat ceva mai la amănunt, iar el s-a supărat, ne-a luat brusc şi am plecat înapoi la Ploieşti, fără să mâncăm, cu toată opoziţia bunicii şi a mamei. "După plecarea noastră, bunica l-a certat pe bătrân, că nu trebuia să-i pună atâtea întrebări lui tata, că ştie că este irascibil, dar că toată munca la firma din Ploieşti o face numai el cu Cornel, că suma cerută nu reprezenta mare lucru şi multe altele. Nervos, bunicul a luat banii şi s-a urcat în maşină ca să vină la Ploieşti. A ajuns foarte târziu şi cu toate insistenţele, a sunat la poartă, a bătut, dar nu i-a răspuns nimeni. Tata susţine că nu a auzit nimic şi că probabil portarul părăsise pentru câteva minute postul. Bunicul a interpretat însă faptul, ca pe o dispoziţie dată de tata portarului ca să nu-l primească şi în loc să se ducă la bunica Florica, vis-à-vis, sau să ia o cameră la un hotel, a luat decizia cea mai proastă, hotărând se se întoarcă în aceeşi noapte la Braşov. Ghinionul a constat în faptul că la întorcere a făcut o pană, afară ploua şi s-a udat când a schimbat roata, ajungând la Braşov ud şi obosit. A doua zi s-a trezit cu febră mare şi internat la spital s-a constatat o aprindere de plămâni galopantă, care destul de repede l-a adus în stare de comă. Când l-am văzut eu, deabia a mai deschis ochii, care i s-au luminat pentru o fracţiune de secundă, fiindcă pentru el eu eram singurul urmaş cu numele de GOCIMAN şi ţinea foarte mult la mine. După două zile cu toate îngrijirile de care a beneficiat, bunicul a murit şi i s-a făcut o înmormântare grandioasă, iar la noi în familia GOCIMAN s-a încheiat unul din cele mai importante capitole. Tratativele pentru moştenire au fost un circ, deoarece toţi cei cinci copii doreau să ia un ciolan cât mai mare, fiecare a venit cu avocaţii lui, pentru a împărţi cele două firme de autobuze, fiindcă hotelul fusese dat lui tata şi nenea Cornel, care de mulţi ani lucrau efectiv la firmă şi bunicul a considerat că aşa este bine. Nu descriu aceste lucruri fiindcă nu interesează, dar am să subliniez faptul că bunicul avea într‑o casetă de fier o sumă de peste 100 de milioane, bani cu care urma să mai construiască pe un teren alăturat Hotelului GOCIMAN din Bucureşti, încă un hotel, la fel cu hotelul deja existent, plus 6 apartamente pentru membrii familiei şi garaje la subsol. Suma era extrem de mare şi de ea ştia numai Miţi, care a luat caseta şi a dus-o la o vecină fără să spună nimic despre ea. Toată lumea a fost foarte surprinsă de faptul că s-au găsit foarte puţini bani lichizi, dar nu şi-au permis să anunţe poliţia din motive familiare, cu toate că ar fi procedat bine. Al doilea lucru straniu a fost faptul că Miţi nu a avut nici o pretenţie specială la moştenire, acceptând ce i s-a oferit, fără comentarii. După un an, femeia la care a dus lada, a pierdut fata care i s-a arătat în vis şi i-a spus că trebuie să se ducă la doamna GOCIMAN să-i spună adevărul. Aşa s-a aflat adevărul, dar între timp Miţi a cumpărat cu o mare parte din bani taximetre pe numele unor şoferi unguri, s-a cedat partea de nord a Ardealului, şoferii au fugit cu taximetrele în Ungaria şi s-a ales praful de totul. Ulterior şi Miţi a plecat în teritoriul ocupat stabilindu-se la Cluj. Tata a avut forte mult de pierdut, după dizolvarea celor două firme, ani de zile au venit la el foşti angajaţi pentru a ridica diverse drepturi, mai ales garanţii depuse la firme şi tata a fost obligat să le onoreze din partea revenită prin actul de moştenire, fără compensaţii de la ceilalţi. În anul 1964, în drum spre un prieten al lui tata din Ungaria, nenea Aron, ne-am oprit la Cluj şi am asistat, după peste 25 de ani, la o discuţie între tata şi sora lui Miţi despre evenimentele povestite. A fost o discuţie extrem de neplăcută, rămasă la nivel de discuţie numai datorită intervenţiei prompte a mamei şi mai ales a mea, care am subliniat faptul că principalul scop al vizitei a fost să o revăd pe tanti Miţi şi ea pe mine. Îmi pare rău să o spun, dar toate discuţiile în familia GOCIMAN erau tensionate cu excepţia celor dintre tata şi nenea Cornel.       Mircea Gociman