STRĂBUNICII
Primul din "caln" de care îşi amintea tata a fost Gheorghe Mocanu, gospodar din Întorsura Buzăului, străbunicul bunicului meu Gheorghe Gociman. Fiul lui, Vasile, cel căruia i-a fost maghiarizat numele în Gocsman, a avut un fiu pe nume Nicolae, bunicul tatălui meu, Eugen. Bătrânul Nicolae MOCANU - GOCIMAN, tatăl bunicului meu, fără să fie înalt, era un om bine făcut, vrenic şi activ, a murit la peste 90 de ani, dintr-o neatenţie, strivit accidental în poartă, la intrarea în curte pe un car cu fân. Mama tatălui tatălui meu, Domnica, era o femeie extraordinară, de o vrenicie ieşită din comun şi avea darul de a face farmece. Tata mi-a povestit cum în momentul apariţiei unui şarpe, dânsa s-a uitat la el şi fulgerător acesta a înlemnit, iar seara i-a spus lui tata că a făcut un descântec ca să-l trezească din amorţeală, că era păcat să rămână aşa. Când a îmbătrânit şi a simţit sfârşitul, a chemat o fată mare, aleasă de dânsa, pe care a iniţiat-o în tainele cunoscute de ea, cu blestemul că nu trebuie să iniţieze pe altcineva, decât la bătrâneţe. A fost o femeie aprigă şi faptul că ducea de mâncare la ciobanii angajaţi, sus pe munte, nu a rămas fără urmări, se pare că bunicul meu era băiatul baciului. Tata a aflat lucrul acesta, când fiind pe moarte în urma unei afecţiuni pulmonare, a fost dus de bunicul meu la Întorsura Buzăului, unde bunica lui, după ce i‑a descântat cum ştia numai ea, l-a lăsat vreo 6 luni pe munte la baci, refăcându-se în mod miraculos din hrană şi aer curat, încât celebrului profesor doctor Iuliu HAŢEGANU de la Cluj, când l-a revăzut, nu i-a venit să creadă că mai trăieşte. De fapt în spital, tata fusese declarat mort, însă bunicul a adus de afară un cearceaf plin cu zăpadă în care l-a băgat şi după ce l-a frecat câteva minute şi-a revenit spre uimirea tuturor. Părinţii mamei tatălui meu, erau protopopul Constantin DIMIAN de Breţcu şi preoteasa Paraschiva, iar mormântul lor se află la loc de cinste în faţa intrării bisericii ortodoxe din Breţcu. Pe străbunica am cunoscut-o bine, deoarece locuia cu bunica mea Maria GOCIMAN. În perioada aceea avea 96 de ani, poseda o vitalitate fizică şi mentală de invidiat, un program spartan de spălarea dimineaţa cu apă rece, frecare cu un prosop ud şi aspru, regim alimenar exemplar, cu ţinerea strictă a posturilor. Cu toată corpolenţa dânşii, era vivace atât la trup cât şi mental, iar ori de câte ori bunica povestea ceva greşit, fiindcă o mai lăsase memoria, o corecta prompt. Cu o lună inainte să moară a rugat-o pe bunica, fata ei, să meargă cu ea la Breţcu ca să moară acasă, în patul ei.
Mircea Gociman