Alexandru Gociman - Clasele Primare

     Îmi amintesc şi astăzi cu emoţie de lucruri neplăcute din istoria lui Alexandru, dar mai ales de foarte multe lucruri plăcute pe care mi le-a oferit. Când era mic, deoarece Ica dormea buştean, eu eram cel care mă duceam la el noaptea în caz că dorea ceva sau se scula din somn în urma vreunui coşmar. Despre aceste lucruri cu mare haz povestea că dacă are nevoie de ceva noaptea strigă pe mama şi vine tata.
Cu toate că iniţial doream să-l dăm în clasa I-a la o şcoală din centru, cu ştaif, ne-am răzgândit. Am aflat de la mama, că prima clasă la şcoala Numărul 12 de pe strada Popa Farcaş va fi luată de o învăţătoare mai în vîrstă, care va ieşi la pensie după absolvirea clasei a patra. Doamna Florica VOINEA, era profesoară de matematică, dar nedorind să plece din Ploieşti a preferat să devină învăţătoare. Avusesem o experienţă asemănătoare cu medicul de circă Ionică DUMITRESCU, medic specialist care preferase să rămână în Ploieşti ca medic de circă decât să părăsească oraşul. Prietena mea Dorina MERTL, una din cele mai bune pediatre din Ploieşti, când i-am spus pe cine am la circă, m-a asigurat că nu este nevoie să vin cu Alexandru la ea, deoarece Ionică este cel puţin la fel de bun ca ea. La Dorina am apelat doar de câteva ori, în perioadele când Ionică, cu care ne-am împrietenit foarte bine, era plecat în concediu. Mama, care a condus întreaga operaţie, s-a interesat de dânsa la Puiu PETRESCU vărul meu, de pe strada Dornei al cărui băiat, Răzvan, fusese elevul ei şi erau foarte mulţumiţi. Aceleaşi informaţii le-a obţinut de la Magda SHEPP-ŢONCU, vecina noastră, a cărei fată, Sandra, fusese colegă cu Răzvan. Era convenabil deoarece şcoala era foarte aproape şi mama îl putea duce fără să apeleze la autobuz. Trebuie să recunosc că soluţia s-a dovedit a fi excelentă şi acest lucru s-a dovedit în decursul timpului, modul organizat care i s-a impus copilului de către o profesoară de matematică l-a influenţat în bine pentru tot restul vieţii.
După prima zi de şcoală am primit şi prima reclamaţie. Mama l-a dus la şcoală şi la sfârşitul orelor când s-a dus să-l ia acasă, învăţătoarea l-a reclamat că în pauza mare a fost chemată urgent în curte de colega ei de serviciu, profesoara de sport, deoarece Alexandru avea în mână o bară metalică şi se bătea cu patru elevi dintr-o clasă mai mare. A fost pedepsit să stea în clasă în celelelte recreaţii, iar eu am fost convocat la şcoală. Am mers la şcoală unde s-a făcut mare caz de întâmplare, dar eu nu am reacţionat prea vehement. Spre mirarea învăţătoarei i-am spus că lucrurile pe care le face la şcoală sunt răspunderea dânşii, din partea mea are mână liberă şi dacă crede de cuviinţă poate aplica orice metodă punitivă, inclusiv bătaia. Doamna a fost mirată de reacţia mea, însă în acelasi timp foarte încântată spunând că ar dori ca toţi părinţii să-i dea mână liberă în educarea copiilor, fiindcă are probleme cu mulţi. Efectele acestei discuţii au fost benefice, întrucât nu am mai avut reclamaţii, nici de la învăţătoare, nici de la Alexandru pe care am auzit că l-a altoit de câteva ori. O reclamaţie am mai primit, chiar una mare de tot. Alexandru împreună cu Bogdan BARBU, colegul lui şi copilul prietenilor mei, au fost prinşi furând becuri de la un garaj de pe starda Popa Farcaş. Nu ştiu ce făceau ei cu becurile de la maşini, dar în realitate, la început, băieţii de acolo le vindeu becuri stricate cu care copii se jucau şi cu timpul aceştia s‑au gândit că pot să le ia singuri, fără să le mai plătească şi le scoteau de la maşinile venite la reparaţie. Incidentul nu s-a rezolvat prea simplu şi a fost muşamalizat doar după ce echipa de şah a şcolii 12 formată din Alexandru, clasa III şi Robert RUSU, clasa IV s-a clasat pe un loc fruntaş la întrecerea şcolară orăşenească unde a întrecut licee cu mare renume în oraş. Din fericire pentru ei echipele erau formate numai din doi jucători, deoarece un al treilea nici nu prea aveau, iar Robert juca destul de bine, fiind băiatul unui contabil de la PECO, de vreo două ori campion al Ploieştiului. Îmi amintesc cu plăcere secvenţa jocului cu Liceul Mihai Viteazul. Alexandru era aşezat la masa de joc în momentul în care s-a prezentat la masă un elev din ultima clasă de la Mihai Viteazul. Era un bărbat în toată firea, înalt, bine făcut şi care cu siguranţă se bărbierea. Când l-a văzut pe Alexandru i-a spus să plece de acolo că are de jucat un meci cu Şcoala 12 şi cum micuţul nu a vrut să plece, acesta s-a adresat arbitrului care spre marea lui surprindere i-a spus că puştiul acesta este adversarul lui. Uluit de întorsătura lucrurilor, liceeanul, un băiat politicos şi-a cerut scuze, a dat mâna cu Alexandru, care era înfuriat ca o bombă. Când a început partida, adversarul lui Alexandru juca destul de neglijent, mergea pe la toate mesele, fără să se concentreze pe partida lui. Spre deosebire de acesta, copilul, evident jignit profund, nu s-a dezlipit de la masă şi l-a bătut măr. Robert a pierdut partida, dar cum la rezultatul de egalitate mergea mai departe echipa cea mai tânără, echipa Liceului Mihai Viteazul a fost eliminată. Şcoala 12, cu două victorii şi două rezultate de egalitate au ajuns până în semifinale unde au fost bătuţi de Liceul Cuza, câştigătoarea concursului.