Liceul
Sfinţii Petru şi Pavel din oraşul găzarilor, Ploieşti,
era o bijuterie, sălile de clasă erau foarte mari, cu bănci
comode şi amplasate fără zgârcenie de spaţiu, pereţii
groşi creau premizele ca vara în clase să nu fie prea cald şi
iarna să nu fie frig. Faţada superbă cu o intrare majestoasă,
păzită de o parte şi de alta de cei doi sfinţi, patronii
liceului şi doi lei în mărime naturală, holul uriaş şi
frumos care impresiona la prima vedere, culoarele spaţioase,
cancelariile
elegante la care se adăuga o sală de spectacol cochetă, în
amfiteatru şi sala modernă de gimnastică, făceau ca ploieştenii
să se mândrească cu liceul lor emblematic, recunoscut
însă în
afara oraşului mai ales prin calitatea elevilor pe care îi
creştea. Războiul
a venit însă nemilos şi odată cu bombardarea de către
anglo-americani a rafinăriilor care alimentau maşina de război
germană, a căzut ca jertfă pură acestui zeu neiertător
şi Liceul din Ploieşti, peste care au picat destule bombe căzute
în anul 1944 la atacurile din 8 mai, 22 mai şi 6 iunie,
pentru a-l
distruge în proporţie de două treimi, printre care faţada,
holul, aripa de sud şi sala de spectacole.În fundul clasei în care învăţam, erau amplasate nişte dulapuri imense în care elevii mai mari înghesuiseră cum au putut cele câteva cataloage rămase în stare acceptabilă, după distrugerea arhivei liceului, peste care picase o bombă, ceva mai mică însă. Cu imaginaţia noastră bogată, specifică vârstei de 13 ani găsisem o întrebuinţare vechilor cataloage, care datorită scoarţelor lor solide deveniseră obiecte de joacă cu care ne băteam în pauze, când organizam adevărate meciuri de lupte cu cataloage. În timpul unei astfel de lupte la care partener îmi era colegul Dan DRAGOMIRESCU, reuşesc printr-o mişcare fulgerătoare să îi articulez o lovitură din plin în cap şi ca urmare el cade jos, iar catalogul din mâna mea din cauza impactului, îmi sare din mână şi se deschide undeva. În aplauzele entuziaste ale susţinătorilor mei pentru victoria categorică obţinută, mă aplec să iau catalogul şi să-l pun la loc în dulap însă ochii îmi cad pe unul din numele scrise la pagina deschisă de întâmplare "CARAGIALE Ion Luca". Am îngheţat, la fel şi colegii de lângă mine, realizând că ne aflăm în faţa unui eveniment deosebit. Primele cuvinte murmurate de cineva au fost … să-l ducem la cancelarie … cine ? … tu l-ai găsit tu să-l duci … Pe vremea aceea intrarea unui elev, mai ales din cursul inferior, în cancelarie, era aproape un sacrilegiu, aşa că după ce mi‑am aranjat puţin ţinuta, am luat catalogul în mână şi escortat de câţiva colegi mai curajoşi am plecat la cancelarie care era despărţită de clasa doar de un perete. Cu toate că pe atunci nu ştiam beneficiile respiraţiei Ioga, am răsuflat bine până să intru, mai ales că în momentul în care am pus mâna pe clanţă ceilalţi se evaporaseră şi rămăsesem singur. Nu ştiu cum arătam la faţă, dar am intrat spăşit cu catalogul în mână şi după ce primul profesor m-a întrebat ce caut acolo îmi venea să plec, dar mi-am luat inima în dinţi şi de frică că nu o să pot vorbi am strigat aproape "Am găsit catalogul lui CARAGIALE", ceea ce a făcut ca toţi profesorii din sală să se îndrepte către mine, aşa că am prins curaj şi în liniştea generală am deschis repede catalogul la pagina cu pricina şi am încercat să plec. După momentul de uluire generală, profesorul care mă ţinea de mână ca să nu plec, a început să strige la mine m-a apostrofat pentru faptul că am îndrăznit să umblu prin arhiva cu cataloage. A intervenit atunci profesorul de franceză George Iancu GHIDU, care cu calmul şi prestanţa dânsului le-a făcut morală colegilor lui ce se repeziseră la mine … cum puteţi certa un copil care a făcut o astfel de descoperire senzaţională, pentru că a găsit acest catalog trebuie să-l iertăm de orice păcate … A fost chemat imediat directorul liceului, în prezenţa căruia am povestit cu lux de amănunte, dar tremurând de frică, cum am găsit catalogul în timp ce toţi profesorii din cancelarie se amuzau de spusele mele. La sfârşit, directorul mi-a mulţumit şi m-a trimis la mine în clasă unde eram aşteptat cu nerăbdare de colegi cărora le-am povestit tot ce s-a petrecut, cu toate amănuntele. Singura schimbare petrecută în urma acestui eveniment a fost faptul că a doua zi am găsit lacăte montate la dulapurile cu cataloage.
În scurtele momente în care am avut răgaz să privesc prin acel catalog, pot să vă spun că elevul Ion Luca CARAGIALE avea note modeste, dar pe vremea când marele geniu făcea şcoala notaţia era mult mai severă şi nici acesta nu se prea omora cu cartea. Catalogul se află în prezent la Muzeul Ion Luca CARAGIALE din Ploieşti plasat în spatele Blocului Cinemascop, iar din cercetările ulterioare, făcute de profesorul ploieştean Ieronim TĂTARU reiese că din absolvenţii acelui an al Liceului Sfinţii Petru şi Pavel, marele geniu era clasat al şaselea … din cei opt absolvenţi.
Mircea-Aurel GOCIMAN
Preşedintele Fundaţiei "Nichita STĂNESCU"