Motorul - o
motocicletă MZ 175
La plecarea
din cooperație, aveam pusă deoparte o importantă sumă de
bani, plus că mă distrasem, dar mai ales îmi cumpărasem
haine. Înainte de a
câștiga bine, hainele mele de bază proveneau din refacerea
vechilor costume
ale lui tata, din vremurile bune, când era proprietar de
hotel, dar după atâta
timp reușisem să le termin. Oricum, un tânăr inginer trebuia
să se îmbrace
altfel.
Odată cu schimbarea mediului, am constatat că tinerii ingineri își cumpărau cu predilecție mașinii sau motociclete în funcție de vechime, de buzunar. O motocicletă nemțească mai elegantă, costa 10500 lei, iar o mașină dintre cele mai simple, un Trabant 600, costa 23000 lei. Cum totdeauna am fost un mare ambițios, nu am conceput să nu mă aliniez la nivelul celorlalți colegi, indiferent de sacrificiile pe care ar fi urmat să le fac. Dacă ideea cumpărării unui vehicol îmi venea cât timp lucram în cooperație, ași fi putut strânge mai ușor banii, dar pe vremea aceea m-am distrat și nu îmi pare rău deloc. Fiecare lucru la timpul lui, mergeam la spectacole, la restaurante și destul de des la barurile bucureștene, unde fusesem lansat de Neli IONESCU. Barurile m-au costat destul de mult, deoarece pe lângă costul trenului, intrării și consumației, constatasem că lumea se îmbracă mai bine, cu lucruri deosebite, acestea erau destul de costisitoare, dar a trebuit să mi le fac. Cum de cele mai multe ori mergeam la bar cu Mircea DRIDEA și Costică TABARCEA, fotbaliști de succes, trebuia să mă îmbrac cât de cât, apropiat de nivelul lor.
După o analiză corectă, am realizat că pentru cumpărarea unei mașini sacrificiile ar fi fost prea mari, pe un termen destul de lung, dar o motocicletă putea fi cumpărată într-un an cu sacrificii minime. Singura parte neplăcută era pericolul sporit de accidentare față de mașină, dar m-am gândit că o să merg cu multă atenție, mai ales că un accident serios, la situația picioarelor mele, putea să mă ducă înapoi la ce scăpasem cu noroc, la amputare. Tata mi‑a explicat că la motocicletă caroseria este chiar corpul meu și cum pe un drum accidentat o pierdse pe mama, dar nu a reușit să mă convingă. După 30 de ani aflat în aceeași postură cu a tatălui meu, eu am reușit să-l conving, din fericire, pe Alexandru de acest lucru și a renunțat la cumpărarea unui scuter, cu care mă amenințase. Evaluând corect situația, trebuie să recunosc faptul că Alexandru s-a dovedit mai înțelept decât mine, care eram un ambițios, cu ghearele destul de ascuțite de necazurile prin care trecusem. Cu vremea, viața mi-a tăiat încetul cu încetul aceste unghii și am devenit mult mai conciliant, dar nu față de mine, numai cu ceilalți.
Peste cei 6000 lei puși deoparte la cooperativă, am început să strâng ban peste ban și în mai 1962 am cumpărat mult dorita motocicletă. Nu numai strângerea banilor era dificilă, dar mai ales procurarea motocicletei, deoarece se obținea foarte greu. Din acest punct de vedere eu am fost privilegiat, nea Ion CRĂCIUN, chiriașul nostru, era chiar responsabilul magazinului auto-moto din Ploiești și după strângerea sumei, mi‑a vândut o motocicletă din primul lot pe care l-a primit din Germania Democrată. Motorul era de tip MZ 175, cea mai ieftină dintre motocicletele germane elegante, comode, cu o alură plăcută. După un periplu interesant dar sinuos, cu lecții de conducere dure prin pădurea Seciu, la grupul Sezi MILIUTIN, am căzut la primul examen de conducere, dar l‑am promovat pe al doilea; aveam ce-mi dorisem cu ardoare, motocicletă și carnet de conducere. În perioada cât luasem carnetul a trebuit să o schimb pentru o perioadă cu un IJ rusesc al lui Klaus WELTER, deoarece examenul de conducere se susținea pe IJ din cauza cilindreei mari a acesteia.
Odată cu motorul, au apărut femeile care erau înnebunite să ia între picioare o mașinărie care vibrează, să le mângâie vântul fața, să le fluture suflul vitezei pletele și să le intre parșiv pe sub fustă. Cum practica o făcusem la prietenul și colegul meu Sezi MILIUTIN, asul motoarelor din Ploiești, am învățat de la ciracii lui cei mai duri, nu numai conducerea dar și maniera de abordare a problemei femeilor, mai ales că pe vremea aceea nu era obligatorie casca. Lăsam motorul singur pe centru, iar eu mă postam la câțiva metri așteptând, ca la pescuit, să muște momeala. Nu trecea mai mult de ½ de oră și în jurul lui se învârteau una sau două femei, așa că îmi făceam apariția. După ce făceam cunoștiință iar fata își manifesta dorința de a fi plimbată, îi explicam fără vreun ocol, că trebuie să treacă întâi pe la mine acasă ca să o verific eu pe ea. În altă variantă îi spuneam direct că sunt jurat ca orice femeie pe care o plimb trebuie să treacă în prealabil prin patul meu. Rezultatul era simplu, fata accepta sau nu, dar culmea este că nu am fost admonestat vreodată pentru sinceritatea mea. Dacă nu îmi plăcea tipa, găseam eu o soluție elegantă ca să nu jignesc o ființă care nu avea vreo vină că nu era pe gustul unui nebun ca mine. Cumpărasem printre primii motocicletă MZ 175, un tip prezentabil și profitam de avantajul că erau puține în Ploiești, iar amatoare de plimbare erau mult mai multe.
Excepție de la această regulă a făcut Lala, viitoarea mea cumnată, care s-a urcat pe șa și m‑a rugat să o plimb. Era un copil superb, cu sufletul curat și fiind soră cu Ica am plimbat-o "gratis"! De fapt, ca să nu îmi stric schema, am pus-o pe Ica să plătească pentru sora ei și a făcut-o cu mare plăcere. A doua a fost Nadia, care m-a rugat să o plimb, dar i-am spus zâmbind condiția și faptul că o exceptez dacă mă roagă soțul ei și prietenul meu Florin TORJESCU, iar acesta, un băiat cu simțul umorului dezvoltat, a făcut-o. A treia și din fericire ultima, a fost Ileana MĂRĂCINE, care după o excursie pe litoral, s-a răzgândit noaptea în mod neașteptat și nu am mai făcut-o. După ce am început să ies prin oraș cu motorul, mama era alarmată de numărul mare de telefoane prin care eram solicitat și grijulie, îmi spunea să am grije să nu contactez vreo boală venerică. Cu toate că în viața mea am refuzat cu mare greutate o femeie, în perioada lui "1449 PL" am fost nevoit să refuz cele mai multe femei din viața mea, dar numai pe acelea care nu corespundeau unor standarde limită autoimpuse. Printre cele refuzate cu delicatețe sau evitate a fi plimbate cu motorul, dar din cauză că le respectam sau le iubeam prea mult s-au numărat câteva fete cuminți și frumoase ca: Milena SERA, Mioara MIHĂILĂ, Gabi și Mihaela STĂNESCU. Mă bucur că pe lângă iubitele, amantele și putorile care defilează prin mintea mea obosită, am și câteva de care îmi amintesc ca de o icoană a sufletului meu, pe ele nici nu mi-a trecut prin cap să le pângăresc cu murdăria din mine. Vă mulțumesc că existați Gabi și Mihaela.
La mine în curte, cu motorul s-au făcut acțiuni memorabile, dintre care una, când doamna căpitan Ana Vasile a fost convinsă de ginerele ei să ia o mătură și să se travestească în vrăjitoare. Îmbrăcată așa de caraghios, Nicu IONESCU, i-a propus să facă câteva ture cu motorul prin curte, dar a aranjat cu un alt chiriaș, Marian, să deschidă poarta și a plecat cu ea pe stradă până în piața Cuza.
Deoarece avea o motocicletă la fel cu a mea, m-am împrietenit cu un căpitan de miliție, OPRESCU, căruia i-am făcut un dispozitiv antifurt și l-am dus și la grupul MILIUTIN unde i-au verificat motorul. Când într-o doară am făcut cerere de plecare în Jugoslavia, cu mașina, împreună cu Ica, am primit aprobarea fără vreo problemă și mult mai târziu am aflat că era "mâna" lui OPRESCU, ce lucra chiar la pașapoarte. Din păcate am aflat prea târziu acest lucru chiar de la el, fiindcă fusesem refuzat să plec în Germania cu Ica, la mătușa ei, deoarece omul meu fusese transferat la Buzău, dar dacă îl rugam ar fi putut să mă ajute cu siguranță.
Cu toate că am avut motorul o perioadă destul de lungă, între mai 1962 și martie 1964, biata de Ica a beneficiat inexplicabil de puțin de această posibilitate. Nu-mi dau seama cum de a fost posibil așa ceva, dar asta este realitatea, cu toate că nu se poate înțelege de ce. Am plimbat-o prin oraș și prin împrejurimi, mici excursii la Crângul lui Bot, Păulești, Românești sau Bucov pe care le-a "plătit" conform protocolului la fel cu toate alte pasagere. Singura deplasare mai importantă făcută împreună, a fost la nunta lui Miți la Râmnicul Sărat. Am făcut două concedii la mare cu motorul, singur și nu am ce regreta, dar nu-mi mai amintesc de ce nu am luat-o și pe ea. Dacă ar fi trăit când scriam aceste rânduri și-ar fi amintit cu certitudine, având o memorie prodogioasă, iar complectările ei ar fi crescut la maximum valoarea și culoarea acestor rânduri scrise de mine cu durere în suflet, într-o perioadă nefastă a vieții mele. Mi-a fost însă teamă că nu mai am timp să aștept prea mult și m-am grăbit să scriu ce mi-am amintit ca să rămână scrise, poate vreodată o să le citească cineva și dacă o să schițeze măcar un singur zâmbet o să fiu mulțumit, de acolo de unde poate voi privi. S-ar putea însă ca cineva să învețe câte ceva din pățaniile mele și ale lui Ica, să ne înțeleagă toate nebuniile și momentele serioase cu care am traversat viața asta, ce aidoma zilelor din care se compune, uneori pare prea scurtă, alteori exagerat de lungă, de parcă nu se mai termină în funcție de faptul dacă îți merge foarte bine respectiv foarte rău.
Ca să-mi facă puțin în ciudă, să mă facă gelos, Ica mi-a povestit odată cum a plecat cu un inginer de sâmbătă până duminică seara pe Valea Prahovei cu un MZ 225, deci mai mare ca al meu. Au dormit la un hotel, iar duminică la prânz au fost la o păstrăvărie, unde ea a făcut o baie într-o apă așa de rece că la ieșire se înroșise de frig. Tempi passati !
Eram într-o seară la mare cu un grup la restaurant, dar cu ochii pe motocicletă, observ o tipă care s-a apropiat de ea și mângâia cu gesturi delicate șeaua din spate. Mă furișez tiptil prin spatele ei și o apuc de talie făcându-mă că strig hoții la urechea ei. Fără să se sinchisească, ori să se întoarcă măcar, se lipește de mine și spune … dacă ești ploieștean mergem unde vrei tu … așa că o întorc cu fața și o sărut, mutând mâinile de pe talie direct pe fese ca să știu ce fac, fiindcă eram într-o companie plăcută la care nu doream să renunț decât în schimbul a ceva palpabil, absolut sigur. O invit la mine acasă la gazdă, fata acceptă, așa că o las lângă motocicletă plecând să anunț băieții și să stabilim unde ne întâlnim ziua următoare. Băieții nu vroiau să mă lase să plec spunând să invit fata la masă, dar eu le-am promis că dacă face frumos în seara respectivă, o vor vedea sigur mâine. Ne-am urcat pe motocicletă și am plecat către cartierul Soveja pe o noapte splendidă cu un cer înstelat, profitând de faptul că era ultimul an în care portul căștilor nu era obligatoriu. Aerul care ne mângâia în timp ce mergeam pe motocicletă intra parcă prin noi și ne mergea direct la inimă și cum era călduț, devenea din ce în ce mai excitant. Cum eram cu pantaloni scurți, fata plină de temperament, mă strângea de piept mai tare cu mâna dreaptă iar cu cea stângă direct pe penis care a ieșit din pantaloni, așa că am oprit puțin de frică să nu fac vreun accident, ne-am mai sărutat, ne-am pipăit și am pornit din nou. Am băgat motocicleta în curte și am intrat tiptil în cameră, fiindcă proprietăreasa îmi spusese că dacă vin cu femei mă dă afară, iar chiria o plătisem pe toată perioada. Totul a fost foarte frumos cu excepția faptului că fata nu a vrut să scoată sutienul, dar iritat cum eram nu am dat prea mare atenție la acest amănunt. Spre ziuă am condus-o acasă și a rămas stabilit că ne vedem seara într-un loc și dacă nu, o să dea ea de mine la Ploiești. Când am ajuns la băieți, Miți era băgat deja pe fir cu tipa mea la care zicea că are mare cârlig și mă roagă să i-o pasez lui, dar i-am promis-o la Ploiești. De la local am plecat târziu, cu încă o pereche cu motocicletele, undeva pe plajă, am scos pătura pe care o aveam pregătită și cum eram obișnuit cu joaca, am tras una lungă cu fata până a început să tremure și a urmat un sex lung, urmare firească a faptului că eram vlăguit de acasă, unde, înainte de plecare, o făcusem cu proprietăreasa. Partenera a fost mulțumită și a mai vrut acasă la ea, așa că am condus-o ca să nu se răzgândească cumva. Ne-am mai văzut de două, trei ori la mine la Ploiești, dar cu toate insistențele mele, nu am reușit să‑i scot sutienul și mie îmi plăcea sexul la pielea goală. Am amenințat-o că nu o mai plimb cu motorul, dar fata a rămas inflexibilă așa că i-am pasat-o lui Miți care a servit-o cu sutien cu tot. După vreo lună, m-am întâlnit cu ea prin oraș și m-a rugat să mai facem o tură "pe gratis" pe care am făcut-o deoarece mi-am amintit cu plăcere de clipele frumoase petrecute împreună cu ea la mare.
Am vândut motocicleta dintr-o glumă a unor colegi de serviciu, care au spus unui muncitor de la Brazi că vreau să o vând, dar țin la preț și omul s-a ținut de capul meu, oferindu-mi un preț din ce în ce mai mare, până când a devenit interesant. Mi-a fost milă de ea scumpa, mă atașasem de ea din toată inima, îi făcusem fel de fel de îmbunătățiri și sisteme antifurt. Unul din motivele vânzării a fost însă acela că era ultimul an în care portul căștilor nu era obligatoriu, cu căști motociclismul pierdea multe, trebuia să ai la tine tot timpul o cască pentru partener … Săraca motocicletă, să pice ea, scumpa, pe mâna unui muncitor și zarzavagiu de lângă Ploiești, care nu cred că i‑a pus pe șa o marfă așa de bună cum îi oferisem eu. Suma pe care a oferit-o însă damblagiul, a fost cu mult mai mare decât dădusem eu pe ea, așa că am vândut-o, dar cu inima frântă. Cu banii luați pe ea, cu ce mai strânsesem eu și ai mei, m-am înscris la un Trabant 600, dar cu toate că era mașină, succesul meu la femei s-a topit ca un aisberg în mările calde, blestemat probabil de draga "1449 PL". Cum individul mai venea uneori cu ea la șantier, ori de câte ori o vedeam trecem pe la ea să o mângâi pe șaua din spate, unde stătuseră iubitele mele, iar noul proprietar mă lăsa să fac câte o tură cu ea, deoarece încetul cu încetul o îndrăgise și el, dar nu cred că o făcea ca mine. Ca mine nu avea voie să o mai iubească nimeni, cu toate că am … vândut-o !
Odată cu schimbarea mediului, am constatat că tinerii ingineri își cumpărau cu predilecție mașinii sau motociclete în funcție de vechime, de buzunar. O motocicletă nemțească mai elegantă, costa 10500 lei, iar o mașină dintre cele mai simple, un Trabant 600, costa 23000 lei. Cum totdeauna am fost un mare ambițios, nu am conceput să nu mă aliniez la nivelul celorlalți colegi, indiferent de sacrificiile pe care ar fi urmat să le fac. Dacă ideea cumpărării unui vehicol îmi venea cât timp lucram în cooperație, ași fi putut strânge mai ușor banii, dar pe vremea aceea m-am distrat și nu îmi pare rău deloc. Fiecare lucru la timpul lui, mergeam la spectacole, la restaurante și destul de des la barurile bucureștene, unde fusesem lansat de Neli IONESCU. Barurile m-au costat destul de mult, deoarece pe lângă costul trenului, intrării și consumației, constatasem că lumea se îmbracă mai bine, cu lucruri deosebite, acestea erau destul de costisitoare, dar a trebuit să mi le fac. Cum de cele mai multe ori mergeam la bar cu Mircea DRIDEA și Costică TABARCEA, fotbaliști de succes, trebuia să mă îmbrac cât de cât, apropiat de nivelul lor.
După o analiză corectă, am realizat că pentru cumpărarea unei mașini sacrificiile ar fi fost prea mari, pe un termen destul de lung, dar o motocicletă putea fi cumpărată într-un an cu sacrificii minime. Singura parte neplăcută era pericolul sporit de accidentare față de mașină, dar m-am gândit că o să merg cu multă atenție, mai ales că un accident serios, la situația picioarelor mele, putea să mă ducă înapoi la ce scăpasem cu noroc, la amputare. Tata mi‑a explicat că la motocicletă caroseria este chiar corpul meu și cum pe un drum accidentat o pierdse pe mama, dar nu a reușit să mă convingă. După 30 de ani aflat în aceeași postură cu a tatălui meu, eu am reușit să-l conving, din fericire, pe Alexandru de acest lucru și a renunțat la cumpărarea unui scuter, cu care mă amenințase. Evaluând corect situația, trebuie să recunosc faptul că Alexandru s-a dovedit mai înțelept decât mine, care eram un ambițios, cu ghearele destul de ascuțite de necazurile prin care trecusem. Cu vremea, viața mi-a tăiat încetul cu încetul aceste unghii și am devenit mult mai conciliant, dar nu față de mine, numai cu ceilalți.
Peste cei 6000 lei puși deoparte la cooperativă, am început să strâng ban peste ban și în mai 1962 am cumpărat mult dorita motocicletă. Nu numai strângerea banilor era dificilă, dar mai ales procurarea motocicletei, deoarece se obținea foarte greu. Din acest punct de vedere eu am fost privilegiat, nea Ion CRĂCIUN, chiriașul nostru, era chiar responsabilul magazinului auto-moto din Ploiești și după strângerea sumei, mi‑a vândut o motocicletă din primul lot pe care l-a primit din Germania Democrată. Motorul era de tip MZ 175, cea mai ieftină dintre motocicletele germane elegante, comode, cu o alură plăcută. După un periplu interesant dar sinuos, cu lecții de conducere dure prin pădurea Seciu, la grupul Sezi MILIUTIN, am căzut la primul examen de conducere, dar l‑am promovat pe al doilea; aveam ce-mi dorisem cu ardoare, motocicletă și carnet de conducere. În perioada cât luasem carnetul a trebuit să o schimb pentru o perioadă cu un IJ rusesc al lui Klaus WELTER, deoarece examenul de conducere se susținea pe IJ din cauza cilindreei mari a acesteia.
Odată cu motorul, au apărut femeile care erau înnebunite să ia între picioare o mașinărie care vibrează, să le mângâie vântul fața, să le fluture suflul vitezei pletele și să le intre parșiv pe sub fustă. Cum practica o făcusem la prietenul și colegul meu Sezi MILIUTIN, asul motoarelor din Ploiești, am învățat de la ciracii lui cei mai duri, nu numai conducerea dar și maniera de abordare a problemei femeilor, mai ales că pe vremea aceea nu era obligatorie casca. Lăsam motorul singur pe centru, iar eu mă postam la câțiva metri așteptând, ca la pescuit, să muște momeala. Nu trecea mai mult de ½ de oră și în jurul lui se învârteau una sau două femei, așa că îmi făceam apariția. După ce făceam cunoștiință iar fata își manifesta dorința de a fi plimbată, îi explicam fără vreun ocol, că trebuie să treacă întâi pe la mine acasă ca să o verific eu pe ea. În altă variantă îi spuneam direct că sunt jurat ca orice femeie pe care o plimb trebuie să treacă în prealabil prin patul meu. Rezultatul era simplu, fata accepta sau nu, dar culmea este că nu am fost admonestat vreodată pentru sinceritatea mea. Dacă nu îmi plăcea tipa, găseam eu o soluție elegantă ca să nu jignesc o ființă care nu avea vreo vină că nu era pe gustul unui nebun ca mine. Cumpărasem printre primii motocicletă MZ 175, un tip prezentabil și profitam de avantajul că erau puține în Ploiești, iar amatoare de plimbare erau mult mai multe.
Excepție de la această regulă a făcut Lala, viitoarea mea cumnată, care s-a urcat pe șa și m‑a rugat să o plimb. Era un copil superb, cu sufletul curat și fiind soră cu Ica am plimbat-o "gratis"! De fapt, ca să nu îmi stric schema, am pus-o pe Ica să plătească pentru sora ei și a făcut-o cu mare plăcere. A doua a fost Nadia, care m-a rugat să o plimb, dar i-am spus zâmbind condiția și faptul că o exceptez dacă mă roagă soțul ei și prietenul meu Florin TORJESCU, iar acesta, un băiat cu simțul umorului dezvoltat, a făcut-o. A treia și din fericire ultima, a fost Ileana MĂRĂCINE, care după o excursie pe litoral, s-a răzgândit noaptea în mod neașteptat și nu am mai făcut-o. După ce am început să ies prin oraș cu motorul, mama era alarmată de numărul mare de telefoane prin care eram solicitat și grijulie, îmi spunea să am grije să nu contactez vreo boală venerică. Cu toate că în viața mea am refuzat cu mare greutate o femeie, în perioada lui "1449 PL" am fost nevoit să refuz cele mai multe femei din viața mea, dar numai pe acelea care nu corespundeau unor standarde limită autoimpuse. Printre cele refuzate cu delicatețe sau evitate a fi plimbate cu motorul, dar din cauză că le respectam sau le iubeam prea mult s-au numărat câteva fete cuminți și frumoase ca: Milena SERA, Mioara MIHĂILĂ, Gabi și Mihaela STĂNESCU. Mă bucur că pe lângă iubitele, amantele și putorile care defilează prin mintea mea obosită, am și câteva de care îmi amintesc ca de o icoană a sufletului meu, pe ele nici nu mi-a trecut prin cap să le pângăresc cu murdăria din mine. Vă mulțumesc că existați Gabi și Mihaela.
La mine în curte, cu motorul s-au făcut acțiuni memorabile, dintre care una, când doamna căpitan Ana Vasile a fost convinsă de ginerele ei să ia o mătură și să se travestească în vrăjitoare. Îmbrăcată așa de caraghios, Nicu IONESCU, i-a propus să facă câteva ture cu motorul prin curte, dar a aranjat cu un alt chiriaș, Marian, să deschidă poarta și a plecat cu ea pe stradă până în piața Cuza.
Deoarece avea o motocicletă la fel cu a mea, m-am împrietenit cu un căpitan de miliție, OPRESCU, căruia i-am făcut un dispozitiv antifurt și l-am dus și la grupul MILIUTIN unde i-au verificat motorul. Când într-o doară am făcut cerere de plecare în Jugoslavia, cu mașina, împreună cu Ica, am primit aprobarea fără vreo problemă și mult mai târziu am aflat că era "mâna" lui OPRESCU, ce lucra chiar la pașapoarte. Din păcate am aflat prea târziu acest lucru chiar de la el, fiindcă fusesem refuzat să plec în Germania cu Ica, la mătușa ei, deoarece omul meu fusese transferat la Buzău, dar dacă îl rugam ar fi putut să mă ajute cu siguranță.
Cu toate că am avut motorul o perioadă destul de lungă, între mai 1962 și martie 1964, biata de Ica a beneficiat inexplicabil de puțin de această posibilitate. Nu-mi dau seama cum de a fost posibil așa ceva, dar asta este realitatea, cu toate că nu se poate înțelege de ce. Am plimbat-o prin oraș și prin împrejurimi, mici excursii la Crângul lui Bot, Păulești, Românești sau Bucov pe care le-a "plătit" conform protocolului la fel cu toate alte pasagere. Singura deplasare mai importantă făcută împreună, a fost la nunta lui Miți la Râmnicul Sărat. Am făcut două concedii la mare cu motorul, singur și nu am ce regreta, dar nu-mi mai amintesc de ce nu am luat-o și pe ea. Dacă ar fi trăit când scriam aceste rânduri și-ar fi amintit cu certitudine, având o memorie prodogioasă, iar complectările ei ar fi crescut la maximum valoarea și culoarea acestor rânduri scrise de mine cu durere în suflet, într-o perioadă nefastă a vieții mele. Mi-a fost însă teamă că nu mai am timp să aștept prea mult și m-am grăbit să scriu ce mi-am amintit ca să rămână scrise, poate vreodată o să le citească cineva și dacă o să schițeze măcar un singur zâmbet o să fiu mulțumit, de acolo de unde poate voi privi. S-ar putea însă ca cineva să învețe câte ceva din pățaniile mele și ale lui Ica, să ne înțeleagă toate nebuniile și momentele serioase cu care am traversat viața asta, ce aidoma zilelor din care se compune, uneori pare prea scurtă, alteori exagerat de lungă, de parcă nu se mai termină în funcție de faptul dacă îți merge foarte bine respectiv foarte rău.
Ca să-mi facă puțin în ciudă, să mă facă gelos, Ica mi-a povestit odată cum a plecat cu un inginer de sâmbătă până duminică seara pe Valea Prahovei cu un MZ 225, deci mai mare ca al meu. Au dormit la un hotel, iar duminică la prânz au fost la o păstrăvărie, unde ea a făcut o baie într-o apă așa de rece că la ieșire se înroșise de frig. Tempi passati !
Eram într-o seară la mare cu un grup la restaurant, dar cu ochii pe motocicletă, observ o tipă care s-a apropiat de ea și mângâia cu gesturi delicate șeaua din spate. Mă furișez tiptil prin spatele ei și o apuc de talie făcându-mă că strig hoții la urechea ei. Fără să se sinchisească, ori să se întoarcă măcar, se lipește de mine și spune … dacă ești ploieștean mergem unde vrei tu … așa că o întorc cu fața și o sărut, mutând mâinile de pe talie direct pe fese ca să știu ce fac, fiindcă eram într-o companie plăcută la care nu doream să renunț decât în schimbul a ceva palpabil, absolut sigur. O invit la mine acasă la gazdă, fata acceptă, așa că o las lângă motocicletă plecând să anunț băieții și să stabilim unde ne întâlnim ziua următoare. Băieții nu vroiau să mă lase să plec spunând să invit fata la masă, dar eu le-am promis că dacă face frumos în seara respectivă, o vor vedea sigur mâine. Ne-am urcat pe motocicletă și am plecat către cartierul Soveja pe o noapte splendidă cu un cer înstelat, profitând de faptul că era ultimul an în care portul căștilor nu era obligatoriu. Aerul care ne mângâia în timp ce mergeam pe motocicletă intra parcă prin noi și ne mergea direct la inimă și cum era călduț, devenea din ce în ce mai excitant. Cum eram cu pantaloni scurți, fata plină de temperament, mă strângea de piept mai tare cu mâna dreaptă iar cu cea stângă direct pe penis care a ieșit din pantaloni, așa că am oprit puțin de frică să nu fac vreun accident, ne-am mai sărutat, ne-am pipăit și am pornit din nou. Am băgat motocicleta în curte și am intrat tiptil în cameră, fiindcă proprietăreasa îmi spusese că dacă vin cu femei mă dă afară, iar chiria o plătisem pe toată perioada. Totul a fost foarte frumos cu excepția faptului că fata nu a vrut să scoată sutienul, dar iritat cum eram nu am dat prea mare atenție la acest amănunt. Spre ziuă am condus-o acasă și a rămas stabilit că ne vedem seara într-un loc și dacă nu, o să dea ea de mine la Ploiești. Când am ajuns la băieți, Miți era băgat deja pe fir cu tipa mea la care zicea că are mare cârlig și mă roagă să i-o pasez lui, dar i-am promis-o la Ploiești. De la local am plecat târziu, cu încă o pereche cu motocicletele, undeva pe plajă, am scos pătura pe care o aveam pregătită și cum eram obișnuit cu joaca, am tras una lungă cu fata până a început să tremure și a urmat un sex lung, urmare firească a faptului că eram vlăguit de acasă, unde, înainte de plecare, o făcusem cu proprietăreasa. Partenera a fost mulțumită și a mai vrut acasă la ea, așa că am condus-o ca să nu se răzgândească cumva. Ne-am mai văzut de două, trei ori la mine la Ploiești, dar cu toate insistențele mele, nu am reușit să‑i scot sutienul și mie îmi plăcea sexul la pielea goală. Am amenințat-o că nu o mai plimb cu motorul, dar fata a rămas inflexibilă așa că i-am pasat-o lui Miți care a servit-o cu sutien cu tot. După vreo lună, m-am întâlnit cu ea prin oraș și m-a rugat să mai facem o tură "pe gratis" pe care am făcut-o deoarece mi-am amintit cu plăcere de clipele frumoase petrecute împreună cu ea la mare.
Am vândut motocicleta dintr-o glumă a unor colegi de serviciu, care au spus unui muncitor de la Brazi că vreau să o vând, dar țin la preț și omul s-a ținut de capul meu, oferindu-mi un preț din ce în ce mai mare, până când a devenit interesant. Mi-a fost milă de ea scumpa, mă atașasem de ea din toată inima, îi făcusem fel de fel de îmbunătățiri și sisteme antifurt. Unul din motivele vânzării a fost însă acela că era ultimul an în care portul căștilor nu era obligatoriu, cu căști motociclismul pierdea multe, trebuia să ai la tine tot timpul o cască pentru partener … Săraca motocicletă, să pice ea, scumpa, pe mâna unui muncitor și zarzavagiu de lângă Ploiești, care nu cred că i‑a pus pe șa o marfă așa de bună cum îi oferisem eu. Suma pe care a oferit-o însă damblagiul, a fost cu mult mai mare decât dădusem eu pe ea, așa că am vândut-o, dar cu inima frântă. Cu banii luați pe ea, cu ce mai strânsesem eu și ai mei, m-am înscris la un Trabant 600, dar cu toate că era mașină, succesul meu la femei s-a topit ca un aisberg în mările calde, blestemat probabil de draga "1449 PL". Cum individul mai venea uneori cu ea la șantier, ori de câte ori o vedeam trecem pe la ea să o mângâi pe șaua din spate, unde stătuseră iubitele mele, iar noul proprietar mă lăsa să fac câte o tură cu ea, deoarece încetul cu încetul o îndrăgise și el, dar nu cred că o făcea ca mine. Ca mine nu avea voie să o mai iubească nimeni, cu toate că am … vândut-o !