Adrian SIMION

            L-am cunoscut când m-am transferat la secţia ploieşteană a Institutului de Proiectare şi Cercetare pentru Utilaj Petrolier - IPCUP într-un mod mai ciudat. După ce am fost prezentaţi, mi-a spus că a copilărit cu prietena mea, Ica, după care a spus că are mare pică pe mine, pentru că i-am salvat de la înec pe actuala soţie. Aşa mi-am amintit că pe vremea când eram elev, am mers într-o excursie la Cheia cu Domnul Profesor Nicolae LIPCAN. Împreună cu noi a mers şi Profesorul Gheorghe BĂLAN cu soţia, cele trei fete şi un băiat. La un moment dat, fata cea mică a alunecat şi a căzut într-un pârâu destul de repede, dar nu prea adânc. Cum eu mă aflam în aval de incident, la trecerea prin dreptul meu, fiind un tip îndemânatic, am prins-o de mână şi am tras-o afară. Familia BĂLAN mi-a mulţumit de o manieră care m-a făcut să mă simt chiar prost şi în continuare ori de câte ori mă întâlnea pe culoarele liceului, profesorul, mă lua în braţe şi-mi spunea că i-am făcut cadou o fată. Ultima dată când ne-am văzut, a fost pe vremea studenţiei mele, în Bucureşti, pe Stadionul Republicii, la un meci memorabil pentru ploieşteni, CCA-Petrolul 0-1, când pe lângă tradiţionalele mulţumiri mi-a mărturisit că după bucuria fotbalistică trăită, poate să moară liniştit. Pe Lică BĂDULESCU, marcatorul golului spunea că o să-l poarte în suflet tot restul vieţii dânsului. (CCA, Clubul Militar al Casei Centrale a Armatei precursoare a C.S. STEAUA)

Adrian SIMION proiectase în cadrul IPCUP Ploieşti un ventil care a fost montat, din motive de mare urgenţă, într‑o instalaţie la înălţime, dar fiind prea greu a trebuit să fie sprijinit cu doi suporţi şi când ceauşeştii au vizitat instalaţia, au convocat imediat o şedinţă pentru analiza acestei grozăvii tehnice. La această şedinţă au participat directorul institutului, directori generali, miniştri şi proiectantul, ing. Adrian SIMION, un băiat dintr-o bucată, care toată viaţa întâi a replicat şi apoi a disecat. Încă din prima fază, SIMION a explicat că în locul respectiv nu trebuia amplasat acel ventil, dar discuţia a alunecat repede către greutatea comparativă dintre acel ventil şi cele din import, complet nefavorabilă celui românesc. Nu au putut fi date suficiente argumente pe înţelesul conducătorilor şi elena ceauşescu s-a pronunţat că proiectantul este incompetent, la care SIMION a lansat o cavalcadă de argumente, printre care calitatea materialului din care se făcea ventilul, tehnologia de verificare şi multe altele. Elena s-a răstit la el, dar aceasta l-a întărâtat şi mai mult şi în ciuda picioarelor primite pe sub masă, Adrian s-a certat în parte cu marii conducători, nelăsând nimic de la el. S-a stabilit o altă şedinţă, după care totul a luat sfârşit, iar SIMION a fost aspru beştelit de toţi cei mari, pentru scandalul unicat realizat în compania ceauşeştilor. Adrian spunea că abia după aceea, dându-şi seama de ce a făcut, a fost alarmat de posibiliatea de a fi dat afară din serviciu şi până la pericolul de a fi arestat. După câteva săptămâni, în timpul unui simpozion ţinut la Bucureşti a venit la el într-o pauză un colonel de securitate, care a spus că este invitat de ministrul de interne la o discuţie. La întrebarea lui SIMION dacă poate să lase lucrurile în sală, în sensul că va fi reţinut sau se reîntoarce, colonelul a râs spunându-i să nu-şi facă astfel de probleme că nu este cazul. Discuţia cu ministru a fost extrem de civilizată cu ţigări, cafele şi coniac, fiind făcută ca ministrul să se documenteze de la sursă atât despre problema în sine, dar şi despre discuţia contradictorie.

            După un timp s-a făcut analiza cea mare la care ministrul a stabilit ca sub nici un motiv să nu mai apară Adrian SIMION. Măsurile luate la analiza cu familia ceauşescu au fost radicale, cu modificări ale conducerii unor instituţii şi chiar a unor institute de proiectare, dar poanta care i-a îngheţat pe toţi a fost întrebarea senină a lui nicolae ceauşescu:

- Dar unde e SIMION ? ... la care nu s-a răspuns şi s-a trecut peste ea.