Buziaş 1947

            În vara anului 1947, familia a organizat o vacanţă la Buziaş unde Ionel MARINESCU avea o moară şi o casă imensă pe care ne-a pus-o la dispoziţie. Toate acestea erau din dota soţiei lui Margareta-Irmuş pe care acesta o cunoscuse cu ocazia unei concentrări efectuate la Lugoj.

            Transportul a fost organizat de Petrică MORARU, proprietarul unui camion, pe care l-a amenajat cu o prelată şi cu saltele, ca să se simtă bine familionul la un drum destul de lung. Camionul cu preţioasele rubedenii a fost condus de la Câmpina chiar de Petrică.

            Din echipa transportată cu camionul au făcut parte: Ţaţa Lina, Lenuţa, Cornel şi Nini RĂDOI, Didina şi Viorel MARINESCU, Lenuţa, Cornelica şi Puiu MORARU, Jeana şi Mircea GOCIMAN. La Câmpina am mers cu un autobuz împreună cu familia RĂDOI, iar la plecarea din Câmpina a trecut pe la noi Cristea MARINESCU şi a oferit tuturor sume importante de bani. Îmi aduc aminte că nouă copiilor ne-a dat câte un milion, sumă destul de importantă pe vremea aceea cu toate că era inflaţie. După vreo două zile ni s-au alăturat Rica şi Nelu CRISTEA, care îşi petreceau luna de miere şi li s-a asigurat o cameră separată. Casa era foarte mare fiind compusă din două camere şi o cameră de zi imensă, plus dependinţele. Una din camere era rezervată lui Ionel care venea destul de des pe la noi, cu sau fără soţia sa Irmuş, iar cea de-a doua tinerilor căsătoriţi. Camera cea mare a fost amenajată ca un dormitor comun, dotat cu saltelele aduse de familia MORARU cu camionul şi altele puse la dispoziţie de Ionel MARINESCU. Din ceea ce îmi amintesc, cel puţin noi copii, am dus-o excelent şi am o amintire extrem de plăcută despre această escapadă. Culcarea, eşirea afară a copiilor când se dezbrăcau femeile, chicotelile de după stingerea luminii, totul a fost de vis, iar faptul că eram nişte copii cuminţi a făcut ca mamele noastre să se distreze şi ele lafel de bine.

            Domnul Doctor, cum îi spunea toată lumea la Buziaş lui Ionel, a adus brutarului neamţ din localitate doi saci cu făină albă super din care ne prepara şi primeam zilnic câte trei pâini uriaşe pe care le aduceu acasă cei trei băieţi mai mari: Viorel, Mircea şi Cornel. Gătitul şi procurarea alimentelor se făcea de Jeana GOCIMAN, Lenuţa RĂDOI, Lenuţa MORARU şi Didina MARINESCU, asistate tot de noi care căram cumpărăturile acasă. Din fericire casa era foarte apropiată atât de brutărie cât şi de piaţă.

            A fost o vacanţă de neuitat în timpul căreia verii s-au împrietenit la cataramă şi aşa am rămas pentru toată viaţa noastră. Programul era destul de lejer, dar nu se respecta niciodată, totdeauna intervenea câte ceva inopinat. De cel puţin două ori pe săptămână, Ionel venea la noi şi după masa de seară invita pe toată lumea la Grădina de Vară din Buziaş, unde nouă copiilor ni se serveau prăjituri şi îngheţată, iar cei mari beau cîte ceva, ascultau muzică şi chiar dansau. Domnul Doctor era o persoană extrem de respectată şi i se acorda o atenţie deosebită de şeful localului, de chelneri, dar mai ales de cei din orchestră şi de solistă care era o femeie frumoasă cu mult vino-încoa.

            Doamnele au urmat o cură de ape minerale, iar noi copii am mers la ştrand şi mama a dat un milion unui neamţ care m-a învăţat să înot. Am început lecţiile de înot împreună cu Cornel RĂDOI şi încă de la început un neamţ gras, le-a taxat pe mamele noastre cu suma fixă de un milion. Pe noi copii ne-a luat deoparte şi ne-a aşezat pe nisip cu pieptul pe un morman de nisip. Ne-a arătat mişcările de bras şi a spus că pentru prima zi este suficient, dar să mai exersăm şi acasă. Cum eu eram un fanatic al celor ce mi se spunea, lucru inoculat la Şcoala Catolică, am exersat toată ziua la ştrand, dar mai ales după ce am ajuns acasă, m-am antrenat pe o pernă. Făceam mişcările şi în somn, Cornel nu. A doua zi m-a luat la început pe mine, fiind mai mare şi m-a legat cu un fel de ham pe care îl manevra cu o prăjină lungă, sprijinită pe burtă, ca să mă ţină la suprafaţă. Când nu făceam mişcările corect, neamţul lăsa prăjina şi luam puţină apă, dar m-am luptat deoarece doream din tot sufletul să învăţ să inot. Cornel lua apă mai des, fiindcă nu exersase ca mine, iar Lenuţa RĂDOI, enervată de procedură l-a scos din apă, s-a certat cu neamţul şi a renunţat la lecţiile de inot. A treia zi neamţul mi-a spus după câteva lansări cu prăjina să intru fără vreun ajutor că un elev aşa de bun nu a avut demult. Am intrat cu destulă teamă şi am început să inot pe lângă margine sub atenta supraveghere a neamţului burtos. La un moment dat un zăpăcit mi-a sărit în cap de pe margine, dar spre surprinderea atât a mamei cât şi a profesorului m-am descurcat, iar acesta i-a spus mamei că lecţiile s-au terminat.

            Faţă de atmosfera de la Ploieşti sau Câmpina, la Buziaş era altă lume cu un comportament elevat, se vedea că suntem în Banat. Într-o zi a venit un tânăr să facă o verificare la soba de la bucătărie şi am fost impresionaţi cât de frumos a venit îmbrăcat, cum şi-a pus o salopetă de lucru, ce repede a lucrat şi mai ales ce frumos vorbea cu noi băieţii care l-am ajutat. Seara a apărut îmbrăcat elegant la Grădina de Vară şi a venit la masa noastră, unde a cerut voie Domnului Doctor să danseze cu nepoata lui Cornelica, încuviinţare pe care a primit-o cu aceeaşi eleganţă.

            Într-o zi am cumpărat cu Cornel RĂDOI un pepene imens pe care l-am mâncat cu pâine caldă luată de la brutărie şi văzând isprava, mamaele noastre s-au alarmat, dar nu am păţit nimic în afara faptului că ne-am simţit ca nişte bolovani şi nu am mai mâncat nimic seara.

            Rica şi Nelu s-au integrat parţial în programul nostru cu excepţia gătitului unde Rica nu era primită. Nelu juca cu băieţii fotbal sau şah şi se enerva straşnic dacă pierdea. Într-o dimineaţă, Lenuţa RĂDOI şi Jeana GOCIMAN au pus la cale o şotie impreună cu Nelu CRISTEA, care era bun de asemenea poante. Dimineaţa, Nelu s-a sculat şi a ieşit din Camera Nupţială, iar cucoanele m-au băgat pe mine în cameră în locul lui. Eu am fost instruit să mă furişez în pat alături de Rica şi fie ce o fi. Când Rica şi-a dat seama de şmecherie, a început să râdă, m-a îmbrăţişat şi totul a fost trecut cu mare haz.

            La Buziaş ne-a prins Stabilizarea Monetară făcută de comunişti ca să slăbească financiar pe cei care aveau bani. Fiecare persoană matură avea voie să schimbe o sumă derizorie în schimbul căreia primea bani noi, dar cu o valoare mult mai mică. Mama care era dracu pe uscat, a făcut ce a făcut şi a reuşit în mare secret să schimbe bani de două ori şi era tare mândră de acest lucru.

            La întoarcere, Petrică MORARU ne-a adus până la Ploieşti şi în drum a lăsat-o pe Ţaţa Lina şi Marineştii la Ariceşti-Rahtivani unde locuiau. Oricum, după stabilizare am dus-o destul de greu o bună perioadă şi am pierdut o importantă sumă de bani care ne-ar fi picat destul de bine.