Emil CONSTANTINESCU

            La 31 martie 1992, Fundaţia Nichita STĂNESCU din Ploieşti a organizat la Casa de Cultură a Studenţilor din Ploieşti un simpozion cu tema "Învăţământul Universitar între tradiţie şi inovaţie". Scopul principal al acestui simpozion a fost propunerea înfiinţării în cadrul Institutului de Petrol şi Gaze din Ploieşti a unei facultăţi de literatură care să poarte numele marelui poet ploieştean. Această propunere s-a realizat prin adăugarea altor eforturi ale unor oameni politici sau de cultură, dar facultatea nu a primit încă numele lui Nichita STĂNESCU. Nu s-a creat măcar un curs sau o catedră cu numele lui, dar mai este timp. Cu trecerea anilor, Nichita şi tineri din noile generaţii care-l iubesc, vor face în mod cert dreptate în ciuda unora care aruncă cu noroi înspre el, dorind prin aceasta să justifice urmele de noroi prezente pe ei însăşi. Cu această ocazie s-a decernat şi Premiul anual de poezie Nichita STĂNESCU poetului Ion STRATAN, la care au fost prezenţi patru rectori Emil CONSTANTINESCU (Universitatea Bucureşti), Petre LEFTERESCU (Conservatorul din Bucureşti), Mircea SPĂTARU (Institutul de Arte Plastice Bucureşti) şi Neculaie MACOVEI ( I. P. G. Ploieşti). Au mai fost prezente personalităţi culturale printre care Nicolae MANOLESCU, Laurenţiu ULICI, Mircea MARTIN, Preotul Constantin GALERIU, Poetul Academician Ştefan Augustin DOINAŞ, Nicolae PRELIPCEANU, Florin IARU. Cu această ocazie eu am lansat sloganul "CÂND VENIM LA NICHITA SĂ LĂSĂM LA INTRARE ÎNCĂLŢĂRILE NOASTRE PRĂFUITE DE COLBUL POLITIC, SĂ INTRĂM DESCULŢI, IAR CU NOI SĂ NU LUĂM DECÂT CREDINŢA ÎN DUMNEZEU, DRAGOSTEA PENTRU ŢARĂ ŞI IUBIREA DE NICHITA". Pe marginea acestuia am avut o lungă discuţie cu Emil CONSTANTINESCU, despre care am rămas cu o impresie plăcută a unui om inteligent plin de modestie şi bun simţ. Ca membru fondator al Alianţei Civice, am mai avut şedinţe comune şi contacte în care am constatat cu plăcere cum a crescut din punct de vedere politic de la an la an, până a devenit preşedintele României, după care exercitarea puterii şi unele greşeli forţate sau neforţate, l-au erodat destul de mult. O greşeală care mi-am permis să i-o semnalez prin alţii, a fost aceea a alegerii consilierilor pe considerente principale de obligaţii din campania prezidenţială. După părerea mea, acestor devotaţi trebuia să li se mulţumească prin posturi de nasul lor, iar consilieri trebuiau aduşi oameni care în fiecare zi să-l tragă zdravăn de urechi pe preşedinte, pentru cea mai mică eroare făcută, în folosul lui şi a românilor, care trăiau într-o mizerie indescriptibilă şi insuportabilă. Pe aceleaşi căi i-am transmis umila mea părere că ar trebui să fie puternic consiliat de o firmă specializată din Europa nu din Statele Unite, dar se pare că propunerea mea nu a avut vreun ecou după rezultatele care s-au văzut şi după gafele dramatice făcute.