Eugen Ciceu în pantaloni scurţi

            Prin anul 1956, Fănel NEGULESCU era combinat cu o bucureşteancă, Lali, care studia pianul la conservator cu doamna Florica MUZICESCU. Fata nu era deosebit de frumoasă, dar era bine construită fizic, cu un ten măsliniu deschis, ochi mari şi închişi, o figură visătoare  şi gura senzuală cu buze subţiri. În general Fănel avea în perioada aceea gusturi exotice şi cum "de gustibus non disputandum", o acceptasem în cercul nostru fiind o fată plăcută, deschisă. Din spusele prietenului  meu, biata fată era frigidă, foarte rar juisa în timpul actului sexual şi poate că simula ca să-i facă lui plăcere. Avea o manieră ciudată de a se excita, luând în mână penisul, mângâindu-l, frecându-l şi în clipa în care începea erecţia, Lali începea să tremure, ţipa, uneori era la limita să-şi piardă controlul. În rest era o fată normală, un bun camarad şi despre lucrurile personale nu discutam nimic, o singură dată, când am rămas singuri, mi-a mărturisit că este dominată de o răceală internă profundă în toate domeniile, chiar la pian şi că trebuie să se încălzească foarte bine ca să-şi intre într-un ritm normal. Lali era geloasă pe o colegă a ei, harpistă, despre care spunea că putea să o facă chiar în scurtele pauze dintre repetiţii, aşezându-se deasupra colegilor care stăteau pe scaun şi cu toate că totul se desfăşura în scurt, reuşea să obţină orgasme.

            Într-o sâmbătă ne-a invitat la ea acasă ca să ne prezinte doi copii, vecini cu ea, fii preotului CICEU din jurul Pieţii Puişor, care erau nişte talente extraordinare la pian. Unul se numea Eugen, iar celuilalt nu-i reţin numele, aveau 6 şi 8 ani. Ne-am prezentat seara pe la ora 18 la Lali, am fost foarte bine primiţi de familia ei, după care a urmat prelucrarea în sensul că la venirea preotului trebuia să ne dăm drept studenţi la conservator colegi de-ai ei, veniţi printre altele să ascultăm cum cântă cei doi copii. Schema era următoarea, copii urmau să cânte muzică clasică atât timp cât preotul era cu noi, după care urma un recital de jazz la care copii spunea ea, erau nemaipomeniţi.

            Îmi amintesc că la acest show au participat Florin BROZICI, Mili ANGELESCU, Stelică BORDEANU, Costel POPESCU, eu Mircea GOCIMAN şi desigur Fănel, împreună cu câteva fete. După ce am servit ceva, a fost invitat preotul cu cei doi băieţi, foarte mândrii să se producă în faţa unor studenţi la conservator. Preotul era destul de tânăr, un om plăcut cu care, după ce i-am spus fiecare la ce instrument studiam, orice afară de pian sau vioară, pentru că părintele avea una acasă, a discutat cu noi fel de fel de probleme. Ne-am convins că avem în faţă un om cultivat, dotat pentru meseria de preot, un tată foarte grijuliu cu soarta copiilor lui, al căror talent îl prezenta fără falsă modestie, spunând că este darul lui  Dumnezeu. A urmat un recital de muzică clasică al celor doi, care efectiv ne-a uimit, nu eram noi studenţi la conservator însă eram băieţi culţi, unii cântaseră la cor sau la un instrument, am rămas înmărmuriţi, ne aflam în faţa unor talente ieşite din comun. După felicitările de rigoare pe care preotul le-a primit cu eleganţă, a spus că se retrage şi a vrut să ia şi copii la culcare. A urmat o discuţie extrem de anevoioasă, până când atât băieţii cât şi noi l-am convins să-i mai lase vreo trei sferturi de oră, şă se simtă în largul lor, fără cineva din familie pe cap. Cam greu, mai mult la insistenţa fetelor, preotul s-a lăsat convins şi a plecat. După ce băieţii au rămas singuri a început adevărata minune, fără vreo invitaţie, cei doi copii în pantaloni scurţi au luat în primire pianul şi la două sau patru mâini au făcut să se reverse, în casa de lângă Piaţa Puişor, un val de jazz de o puritate devastatoare. Pe vremea aceea, datorită faptului că locuiam în aceeaşi casă cu Nicolae NIŢESCU cu care eram prieten, prin legătura pe care o aveam cu Angel GRIGORIU, am avut acazia să merg la multe concerte, să ascult pe marii pianişti ai timpului în frunte cu Iancsi KÖRÖSI, care cântase chiar în casă NEGULESCU la Ploieşti. Ceea ce ascultam însă la aceşti copii minune depăşea orice imagianţie, cântau cu o plăcere debordantă, pe fondul unei tehnici desăvârşite şi al unui simţ al ritmului ieşit din comun. A fost foarte greu să-i oprim după vreo oră şi jumătate, o făceam cu mare regret, însă îi promisesem părintelui să-i conducem acasă să se culce. După câţiva ani i-am mai ascultat pe băieţi într-o vacanţă pe litoral, cântând în cadrul unei formaţii la unul din cele mai şic localuri din Mamaia. Ulterior, diferenţa valorică dintre cei doi s-a conturat precis, Eugen CICEU devenind, mai ales după ce a fugit din ţară, unul din pianiştii de mare valoare din Europa. Am avut ocazia să-i ascult un disc, scos sub numele de Eugen CICERO, care m-a impresionat până la lacrimi, la  inginerul Tibi MANIU care-l adusese din Elveţia.