Gheorghe GHEORGHIU-DEJ

            Lucram la punerea în funcţiune a unei instalaţii noi la rafinăria Brazi, DAV-Distilare Atmosferică Vacum, un monstru care prelucra o cantitate de ţiţei mai mult decât dublul prelucrat de rafinăria Astra. Eu conduceam punere în funcţiune AMC, deoarece majoritatea aparaturii era electronică şi importată de la firma engleză Eliot. Această instalaţie era considerată la vremea aceea una din marile realizări ale industriei de prelucrare româneşti, deoarece era extrem de avantajoasă din punct de vedere economic, prelucrând o cantitate mare de ţiţei cu un personal redus, dar mai ales era realizată fără a se fi cumpărat din străinătate vreun patent, lucru care gâdila teribil sentimentele naţionaliste. S-a hotărât la nivel înalt de partid ca la terminarea instalaţiei, aceasta să fie vizitată de marele conducător DEJ, pentru a vedea la faţa locului realizările petroliştilor români şi aceştia să exprime mulţumirile conducerii superioare de partid pentru onoarea de a-i vizita. Nici nu terminasem bine punerea în funcţiune şi au început vizitele preliminare ale diverşilor băgători de seamă, în ordine crescătoare a funcţiilor lor în stat şi partid. Problema noastră era faptul că înaintea unei vizite simandicoase în afară de curăţenia generală, treceau fel de fel de sefuţi pe traseul vizitei şi îşi dădeau cu părerea că mai trebuie montat ceva de colo, colo, mai trebuie revopsită o porţiune de conductă, să se mai monteze câteva dale de beton şi multe alte aiureli care necesitau refacerea proiectului în regim de urgenţă cu note de şantier, în rafinărie existând reguli precise şi nu se poate lucra altfel. Cei de la pază sau securiştii ne terminau pur şi simplu întrebând cum se asigură paza, de unde s-ar putea trage, cum ar putea fi sabotată instalaţia ca să sară în aer împreună cu iubitul conducător şi zeci de alte tâmpenii. Ei îşi făceau meseria, însă noi nu o mai puteam face pe a noastră, aşa că la o şedinţă mai mare cu ministrul Alexandru BOABĂ şi adjunctul Nae IONESCU, am ridicat această problemă, rugând să fie creată o echipă de băgători de seamă, care să se ocupe de muasfirii ce deveniseră permanenţă şi să se oprească modificările cu scopuri vizuale, fiindcă nu ne mai puteam vedea de treburile curente. Spre stupoarea directorilor şi a conducătorilor de partid locali, care nu prea se dădeau aşa de tare la conducere şi nu îndrăzneau să obiecteze cu nimic (Bujor OLTEANU-Rafinărie, Marcel TIMUŞ-Institutul de Proiectare, Gheorghe FAVA-IRMAMC), cei doi miniştri, fără prea mare entuziasm au aprobat însă cererile mele care erau perfect justificate. Perioada premergătoare marii vizite a fost de groază, vizitele nu se mai terminau şi cu toate că se ocupau unii special de lucrurile astea, pe mine mă deranjau mereu, fiindcă la venirea în camera de comandă prezentarea era mai complicată şi în lipsa proiectanţilor trebuia să le explic eu. Unii din şefuţi, de frică, voiau să ştie lucruri pe care nu le puteau înţelege, pentru a putea răspunde în eventualitatea că i-ar întreba şefii lor direcţi. Cum erau destul de tâmpiţi, cu toate simplificările pe care le făceam, explicaţiile, dar mai ales priceperea şi reţinerea lor durau mult, dar persoana becheră nu putea fi refuzată că avea puterea la fel de mare ca prostia. Unii îşi notau, alţii veneau cu scribi care scriau ca să înveţe şeful mai târziu ... era un circ întreg. Au venit securişti la câteva nivele, conducători de partid din treaptă în treaptă, miniştri, secretari de stat, primul ministru, militari sau pompieri. A fost epuizant şi cu toate astea îmi amintesc de cea mai neobişnuită vizită a patru autobuze pline cu colonei de pompieri, care au invadat instalaţia şi puneau tot felul de întrebări la cine se nimerea, doreau să facă o ultimă verificare a condiţiilor de prevenire a unor incendii în instalaţie. În dimineaţa marii vizite a venit la mine unul de la partid din Prahova, cu sugestia să punem pe cineva în spatele panoului de comandă care să mişte cu mâna ceasul din camera de comandă, care nu fusese racordat la ora exactă pe întreaga rafinărie. L-am refuzat destul de puţin politicos spunându-i ca dacă ar intra cineva în spate am putea să ne facem de râs şi este păcat. Înainte de venirea lui DEJ, cu vreo două ore, au apărut fel de fel de mărimi de care am scăpat spunându-i securistului, care era legătura mea directă, să-i plaseze directorilor sau celor de la minister, pentru ca eu să pot să-mi trec în revistă totul, ca să nu cumva să avem vreo problemă, ştiind că la demonstraţii apare mereu câte ceva neplăcut. Norocul meu atât la punerea în funcţiune, la şedinţele de analiză sâcâitoare, dar mai ales la aceste vizite protocolare a fost mintea strălucită şi caracterul  principalului tehnolog al instalaţiei inginerul GIUREA, cu ajutorul căruia am trecut peste momente destul de dificile în condiţii bune. DEJ a venit cu o maşină până în raza unde aceasta putea intra din punctul de vedere al normelor de securitate, apoi pe jos a parcurs tot traseul, încet fără grabă, punând întrebări pertinente, pregătite probabil de un consilier şi pe care le memorase destul de bine. Criticile au fost puţine, iar laudele numeroase. Înainte de intrarea în camera de comandă, eu am plecat acolo şi l-am aşteptat, coform protocolului stabilit. Lângă pupitrul de comandă, mi-a întins mâna, fără să mi-o strângă tovărăşeşte, a discutat mai mult cu mine, a cerut unele lămuriri şi a mulţumit extrem de politicos cu înclinarea capului. Apoi a tercut la discuţii finale, întrebând din nou dacă instalaţia este copiată după una din străinătate, dacă s-a cumpărat vreun patent ... culmea, că după fiecare întrebare adresată stafului se uita şi la mine să vadă dacă încuviinţez ... ştia el ceva. A fost foarte mulţumit şi a început să întrebe, numeric ce personal a lucrat la instalaţie începând cu proiectarea până la executanţi, s-a interesat ce prime au fost acordate şi câte decoraţii, iar la auzul cifrelor a ridicat tonul ... să vă fie ruşine, ce aţi dat de la voi, cel puţin să dublaţi totul pentru asemenea realizări ... Din a doua tranşă de prime şi decoraţii eu nu am văzut mai nimic, la noi la întreprindere se dădeau pe bază de ciubuc sau prietenie cu directorul.

            Despre Gheorghe GHEORGHIU-DEJ aveam încă dinainte informaţii, prin anul 1947 directorul hotelului GOCIMAN, domnul DUCA, povestea că stă vis-à-vis de DEJ şi vede cine vine şi pleacă de la el, dar mai ales pregătirile speciale făcute la venirea artistei Elvira GODEANU, care dădea probabil spectacole unice şi intime pentru marele şef. Prin anul III de facultate, prietenul meu Mirel POPESCU, un mic geniu, student la Energetică, îmi povestea că la o şedinţă de tineret comunist cei din prezidiu s-au luat tare de o tovarăşa GHEORGHIU, că nu vine la şedinţe ... cum era obiceiul. Unul din şefi a fost mai agresiv şi a început să spună că ... ar fi bine să aflăm origina socială a tovarăşei ca să ne lămurim ... Au urmat câteva întrebări la care fata a răspuns liniştită ... că tatăl ei este muncitor şi în prezent este activist de partid ... tipul a vrut să ştie mai mult şi a întrebat unde, la care Tanţi GHEORGHIU a răspuns ... este primul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. S-a aşternut o linişte de mormânt şi foarte repede şedinţa a luat sfârşit. Lica şi Tanţi GHEORGHIU studiaseră la Moscova, unde Lica se dădea tare în bărci şi cu toate avertismentele, nu se lăsa de chefuri şi chiolhane cu bărbaţi, aşa că au fost chemate chiar de STALIN, care la o masă, printre alte vorbe, le-a spus că dacă nu se liniştesc, se referea exclusiv la Lica, fiindcă Tanţi era fată serioasă, le trimite la Bucureşti. Cum Lica nu avea aşa ceva în plan, după o perioadă au fost urcate pe neaşteptate într-un avion şi expediate la tatăl lor în România. După vreo două zile a venit la Mirel cineva de la securitate şi i-a spus că ştiau că este cel mai bun student din an, mai ştiau că este dat la şcoală la 5 ani că este copilăros, aşa că s-a hotărât să înveţe împreună cu Tanţi. Tanţi a venit la el s-a prezentat şi i-a spus să treacă pe la ea după masă dacă poate, aşa că Mirel s-a prezentat în faţa casei, unde a fost imediat înfăşcat de un vlăjgan căruia Mirel i-a spus să ia mâna de pe el, este colegul lui Tanţi şi dacă vrea să rămână în serviciu, să înveţe să se poarte frumos, la care acesta a îngheţat. A intrat în casă unde a fost tratat cu tot felul de specialităţi care mai de care mai imposibile de găsit pe piaţă, au învăţat vreo două ore, după care a plecat acasă. Între Mirel şi Tanţi s-a stabilit o camaraderie adevărată, fata era isteaţă şi plină de bun simţ, iar Mirel era o bombă de inteligenţă, inventivitate şi umor. Cum Lica se ducea să se coafeze cu un charter la Viena, Tanţi profita şi ea din când în când  lipsind câte o zi. Cu timpul, a cunoscut-o şi pe Lica, despre care a vorbit acceptabil, însă calitativ era sub nivelul lui Tanţi, apoi a discutat de multe ori cu DEJ, care ţinea foarte mult la el şi dacă nu s-ar fi prăpădit, Mirel ajungea mare. Mirel era un tip haois şi le spunea fel de fel de bancuri la fete, dar le zicea ... mă vouă nu vă e frică că vin americanii şi vă belesc ... la care fetele se amuzau copios. Un lucru interesant a constat în faptul că Tanţi nu a dat examene împreună cu colegii ei, cu toate că învăţa, iar Mirel este un tip foarte pretenţios, dar spunea că ştia materia. Se prezenta la examen numai cu profesorul respectiv. Despre Lica mi-a mai povestit Mircea DRIDEA, care a cunoscut-o cu ocazia căsătoriei cumnatei lui Alina POPESCU, campioana ţării la lungime şi fata colonelului Gică POPESCU, cu băiatul lui Lica, făcută la ea acasă în Bucureşti, cu care a discutat despre ce le dă ceauşescu ca să trăiască. Le dădea destul cu toate că ea şi sora ei se văitau. A mai discutat despre filmele ei care fuseseră făcute special pentru ea şi spunea că era o femeie plăcută, destul de evoluată. Profesorul Ion GRIGORE, pe vremea când era tătărăscian fusese contactat de DEJ prin primarul Ploieştiului, Gheorghe VIDRAŞCU, să-l denigreze pe TĂTĂRESCU, dar profesorul a refuzat spunând că dacă ar face aceasta, chiar peste conştiinţa lui, nu ar avea efect decât asupra lui care ar fi dezavuat de mulţi intelectuali. Când a fost arestat, tatăl lui un ţăran din Tătărani judeţul Dâmboviţa, s-a dus în faţa casei lui DEJ şi la venirea acestuia acasă s-a îndreptat către maşină de unde a ieşit DEJ, care l-a întrebat ce doreşte.  I-a spus că este tatăl profesorului GRIGORE din Ploieşti care este arestat şi cum acesta este sensibil ar dori să facă el puşcărie în locul lui, dar cu toată emoţia provocată de această manieră de abordare a problemei, DEJ i-a mărturisit că nu poate să facă nimic, fiindcă profesorul este pe listele lui Lavrenti Pavlovici BERIA, şeful poliţiei secrete al Uniunii Sovietice. Aşa se făcea politica şi arestările în România acelor vremuri, condusă de canalii cu aparenţă umană, care executau fără crâcnire orice ordine venite de la Moscova. Mircea CRIŞAN comenta un meci de hochei la Europa Liberă spunând că ... cehii au introdus pucul în poarta sovieticilor de trei ori, sovieticii au introdus pucul în poarta cehilor de două ori, iar rezultatul final se aşteaptă de la Moscova.