Graţiela CHIŢU

            Prin  1940-1950, "La Telefoane", semnifica un mini cartier ploieştean, compus din câteva blocuri situate în  apropierea clădirii telefoanelor, printre ele blocurile EMANOIL, ROŞCA, NICODIMESCU şi CHIŢU. Copii care locuiau în aceste blocuri formau o gaşcă selectă, deoarece proveneau din familii, dintre cele mai onorabile ale târgului, care au avut posibilitatea să-şi educe copii prin guvernante, lecţii de limbi străine, lecţii de înot, tenis sau studierea unui instrument muzical. Acestora li se mai adăugau invitaţii permanenţi sau temporari ai titularilor, care erau rude, colegi de liceu, colegi de sport, prieteni sau prietene, copii deosebiţi cu o comportare civilizată, a căror prezenţă se statua în mod automat, fiind agreaţi în funcţie de cum evoluau în compania celorlalţi. Printre titulari: Anca şi Dan PĂSCULESCU, Tanţi DUMITRESCU, Pusi STĂNESCU, Gigel NICODIMESCU, Mirel POPOVICI, Graţiela CHIŢU, Lia şi Adi ROŞCA, Mişu MANOLESCU, iar invitaţi: Tuţu şi Bobi BOTESCU, Rene CREŢESCU, Sanda şi Buli DUMITRESCU, Mircea GOCIMAN, Sorin STROIE, Ionela STAMATE, Nani ANGELESCU, Nadia POPESCU, Delia NIŢESCU, Adriana WASERMAN. Grupul de la Telefoane era o stare de spirit, o încercare, poate inconştientă şi din reflex, de contracarare a iniţiativei Uniunii Tineretului Muncitor de a organiza viaţa tineretului, de a învenina mintea curată a acestuia cu principiile luptei de clasă, care recomandau să-ţi reclami tatăl sau mama dacă vorbesc împotriva regimului, de a face tinerii să se adune într-un cadru organizat de ei, unde puteau fi mai uşor controlaţi de activişti ca Valeriu RÂPEANU, Sergiu UŢĂ-BĂICOIANU, Valeriu STOICA, Gheorghe BUCURICĂ, Varujan MĂRGĂRIAN şi mulţi alţii. Era perioada când clasa muncitoare, prin reprezentanţii ei, trebuiau să controleze totul, aveau voie să facă totul, faţă de oamenii de rând, care aveau doar dreptul să ceară indicaţii de la cei aleşi. Este sugestiv bancul în care se spunea că la un cinematograf, s-ar fi auzit în întuneric secvenţa ... Ia mâna măgarule, nu dumneata tovarăşe, iar în parc, seara dintr-un boschet ... nu în cur tovarăşe. Spre deosebire de şcoală, eram numai noi, elita Ploieştiului, fără copii minune ai lui SIMACHE, veniţi de la ţară şi care erau în plin proces de educare, dar acest lucru se făcea simţit de la distanţă, iar părinţii erau încântaţi de faptul că petreceam timpul într-o companie unde era mai greu să ne poluăm şi până la un anumit punct erau mulţumiţi. Tocmai pentru a nu deveni vulnerabili şi a nu se crea condiţii de a fi despărţiţi, cei din grup nu discutau niciodată probleme controversate de politică, sau orice lucru care ar fi putut părea subversiv, creind un pretext de analiză a UTM-ului, care prin anumiţi tovarăşi, deabia aştepta să-şi dovedească ataşamentul, prin demascarea unor elemente duşmănoase puterii clasei muncitoare. Ca o dovadă, nici unul din cei enumeraţi nu au avut funcţii de conducere în structura comunistă, chiar dacă au devenit membrii de partid comunist, dar nici nu au făcut puşcărie din motive politice.

            La deniile de la Catedrala Sfântul Ioan, cum stăteam eu prin în spate, am zărit mai în faţă o fetiţă brunetă, cu o privire lunecoasă, cu ochii limpezi şi licăritori ca murele coapte, care zâmbea irezistibil, iar la semnele mele prietenoase, mi-a răspuns, transmiţându-mi semnale clare de simpatie şi dorinţă de a ne cunoaşte. După vreo două zile am aflat că fata se numeşte Graţiela CHIŢU şi face parte din gaşca celor de la telefoane, iar prietenul meu Sorin STROIE m-a dus într-o zi acolo. Pe locul unde se află astăzi un bloc nou, în continuarea blocului CHIŢU, era un teren împrejmuit, cu o poartă permanent deschisă, unde câţiva băieţi şi fete discutau sau jucau volei. După ce am fost prezentat, am fost imediat etichetat "prietenul Graţielei", apoi am fost prelucrat de băieţii mai mari, Pusi şi Dan care mi-au explicat că Graţiela este mezina lor, un copil foarte sensibil, care nu a avut vreun prieten şi mă roagă să mă port frumos cu ea, cu toate că pare zăpăcită, este un camarad exemplar şi este de datoria lor ... apoi au trimis pe cineva să o cheme din casă unde exersa la pian.

            În afară de faptul că era puţin cam plinuţă, Graţiela era o fată minunată, frumoasă, veselă tot timpul, cu o fire deschisă şi o sinceritate dezarmantă, spunând imediat tot ce-i trecea prin minte, indiferent de urmări. După ce am jucat puţin volei în cerc, ne-am retras la umbră şi am schimbat câteva cuvinte, stabilind desigur o întâlnire pe seară, întunericul fiind prielnic îndrăgostiţilor. În pofida aparenţei de zvăpăiată, Graţiela îşi crea cu această ipostază numai armura şi masca sub care încerca să ascundă cu grije, din instinct feminin, un personaj timid, sentimental, plin de generozitate, dorinţă de a face bine şi de a crea o bucurie celui care o merita. Am fost prieteni apropiaţi o perioadă bună, timp în care ne vedeam, discutam, ne sărutam şi ne ţineam în braţe pe furiş, aşa cum făcea toată lumea, cele mai frecvente acţiuni erau voleiul, discuţiile şi chiar concursurile de sărutat cronometrate, câştigate de Dan şi Tanţi în mod detaşat. Îmi amintesc că am fost invitaţi cu toţi la Graţiela acasă de ziua ei, unde ea ne-a cântat la pian şi am dansat. Într-o casă superbă, aranjată cu mult gust şi degajând un nivel de trai foarte ridicat, cu mobilă de mahon sau nuc şi covoare persane, în care pur şi simplu înotai, am fost primiţi, dar mai ales trataţi ca nişte oameni maturi, fiind serviţi cu sucuri, tort, îngheţată plus alte preparate deosebite, de o servitoare frumoasă, bine îmbrăcată şi instruită, sub atenta supraveghere a gazdei, care a avut bunul simţ să nu stea pe capul nostru tot timpul. Cu toate că eram şi eu un copil crescut cu guvernante, care vorbea germana şi franceza, care fusese în multe case mari din Ploieşti, am fost plăcut impresionat de felul în care am fost primiţi, iar băieţii spuneau că asta mi se datora integral, Graţiela spusese acasă că mă iubeşte, aşa că era prima dată când copii fuseseră primiţi de maniera aceasta. Experienţa mea cu Graţiela a fost una din cele mai plăcute şi emoţionante din viaţa mea, a fost plină de inedit, de lucruri noi nemaitrăite de nici unul dintre noi, pe care le experimentam pentru prima dată, cu marea grijă să nu ne rănim sentimental unul pe altul, fiindcă ne iubeam. Experienţa mea sexuală, la vremea aceea consta în a pune 100 de lei pe noptiera unei curve, să te dezbraci şi să îţi examineze penisul, profesional, strângăndu-l în mână şi manevrândul în sus şi în jos de câteva ori, pentru a se asigura că nu suferi de boli venerice, după care ţi-l introducea cu mare dexteritate în vagin operând în mare grabă, cu singura grije să ejaculezi cât mai repede, ca să se elibereze pentru un alt client. Totul era sec, fără să ai voie să pui mâna decât rar pe o femeie frumoasă, extrem de tentantă, al cărei corp cerea să fie mângâiat, iar sânii sărutaţi, fiindcă la profesiunea lor, nu rezistau în casele bune, decât dacă erau foarte tinere şi frumoase. Când se întâmpla să nu aibă alt client în spatele tău, femeia se mai juca puţin cu tine, mai ales dacă spuneai că eşti virgin şi ca să fie mai plăcut, am fost virgin de cel puţin zece ori, profitând de aceasă postură ca să fiu tratat în mod special. Sau jocul la care am fost supus de o vecină tânără şi frumoasă, soţia unui geambaş de cai, domnul PANTELIMON, mult mai în vârstă decât ea, mai mult plecat din oraş, care se juca cu mine efectiv, experimentând fel de fel de figuri, deoarece după ce ejaculam îmi reveneam relativ repede şi eram gata pentru o nouă experimentare, pe care însă nu o conduceam eu, fiind în realitate un simplu experiment, o jucărie în mâna unei femei înfometate de tinereţe şi sex. Este drept că după ce reuşeam să o aduc la pragul de excitaţie maximă, când totul în ea vibra, tremura şi scotea sunete neînţelese, mă copleşea cu sărutări, alinări, tot felul de cuvinte de mulţumire şi recunoştiinţă, dar nu ne iubeam, nu era a mea, nici eu al ei. Chiar când o acopeream cu sărutări şi gemea de plăcere, simţeam că era un obiect străin cu care aveam voie să mă joc numai uneori, iar plăcerea era proporţională cu marele grad de periculozitate prezent în cazul în care ar veni soţul ei. Cu Graţiela era altceva, cu toate că gama de lucruri pe care le făceam erau mult mai reduse, era prietena mea, numai a mea şi toate gesturile pe care le făceam împreună aveau rostul să ne simţim bine, ne iubeam unul pe altul, eram devotaţi şi credeam că această stare va fi eternă. Fiecare lucru nou, în premieră, era făcut cu multă tandreţe, dar şi receptat de partener ca atare, şi-mi amintesc cum după ce i-am sărutat vârfurile degetelor, i s-au umplut ochii ei frumoşi de lacrimi. Simţeam în acele clipe că învăţam unul de la altul să ne dăruim clipe de tandreţe şi fericire, cu mare grijă de a nu face promisiuni sau lucruri pe care mai târziu să le regretăm şi eram ca două cărţi deschise una în faţa alteia. Este cert că în clipa când o sărutam şi o ţineam strâns în braţe aveam erecţie, însă sentimentul sub care se producea era curat, lipsit de gânduri perverse şi nici nu‑mi trecea prin minte că aş fi putut să pângăresc copilul pe care-l iubeam, pentru aşa ceva erau alte femei, alte situaţii. Copilul iubit era ceva ideatic, învăluit în dragoste şi respect cu sentimente frumoase şi pline de curăţenie cu care nu aveam să mă mai întâlnesc. Nu îmi puneam două slipuri la întâlnirile cu ea, cum avea să facă mai târziu un student, un prostovan, dar nici nu o frecam cu perversiune de mine, trebuia să o iau încetul cu încetul, ca să nu se destrame vraja dragostei dintre doi copii care erau convinşi că se iubesc cum nu vor mai iubi vreodată şi poate că a fost adevărat, dragostea nu implică, în prima fază, sexul.

            Atmosfera de la telefoane îmi va rămâne în minte pentru totdeauna ca element de reper al tinereţii mele când lucrurile erau simple, sincere, adevărate şi pline de drăgălăşenie între nişte copii cuminţi, dornici să intre în viaţă fără să treacă prin barierele vieţii spărgându-le, ci furişându-se cu supleţe printre ele, ca să poată savura cu plenitudine toate plăcerile cunoaşterii, dar mai ales fără a răni partenerul cu care urma să păşeşti în viaţă.

            Atmosfera idilică s-a destrămat destul de repede şi au început să se facă schimbări de cupluri, fără valuri, fără vorbe uricioase aruncate la întâmplare, dar cu regrete. Nadia a avut un scurt periplu cu Sorin STROIE, care a fost atras o perioadă de Anca şi fără remuşcări, cum avea să facă toată viaţa, Nadia pur şi simplu m-a invitat la un ceai la ea acasă, unde nu ştiu cum a făcut de nu a venit Graţiela şi la plecare ne sărutam de parcă am fi fost prieteni de foarte mult timp. Această aventură a avut însă o cu totul altă încărcătură emoţională, fiind mai mult o refulare minierotică, decât ceva având la bază un sentiment curat corespunzător vârstei noastre. După un timp, eram cu Nadia pe bulevard cu un grup şi Graţiela a venit la noi şi i-a spus Nadiei direct: ... mi-ai luat băiatul, dar să fie clar, ca pe mine nu o să te iubească ... fără alte discuţii sau comentarii, fiindcă spusese un lucru foarte adevărat.

            Cu Graţiela am rămas prieten adevărat toată viaţa şi ceea ce o să povestesc în continuare dovedeşte din plin acest lucru. Graţiela a traversat, în timp ce eu eram la facultate şi bolnav, o perioadă extrem de grea, au fost daţi afară din casă, părinţii nu aveau serviciu, efectiv mureau de foame, trăind ca toţi foştii, din servicii temporare sau din vânzarea obiectelor, pe care reuşiseră se le ia din casă în repezeala în care o părăsiseră când au fost evacuaţi, lucru care se făcea mai ales noaptea. Lecţiile de pian făcute şi o voce superbă au fost salvarea ei, fiind angajată la teatrul de estradă, unde origina socială nu s-a putut pune în faţa marelui ei talent, aşa că în scurt timp a devenit vedeta acestui teatru cu un salariu care lăsa în urmă perioada când era muritoare de foame. Evoluând în lumea teatrului, Graţiela a fost păcălită de un actor, care de bine de rău s-a căsătorit cu ea, dar această legătură nu a putut să dureze, el se purta groaznic cu ea, aşa că au divorţat. În timp ce erau căsătoriţi, am fost prezentat soţului în maniera ei sinceră, ca primul ei iubit, singurul care a iubit-o cu adevărat, iar eu parcă dintr-o premoniţie, i-am atras atenţia să se poarte frumos cu ea, fiindcă eu sunt cu ochii pe ei ... Eram într-o seară la un local cu o prietenă pasageră şi la masa alăturată era Graţiela cu mai mulţi amici, într-o atmosferă de voie bună molipsitoare. Când m-a văzut, ne-am retras la o altă masă şi am discutat câteva minute lucruri de politeţe, dar foarte tandru, aşa cum aveau să fie toate discuţiile mele cu ea, apoi am plecat fiecare la masa noastră. După un timp a apărut fostul ei soţ, puţin cam afumat, care i s-a adresat nepoliticos Graţielei, iar cei de la masă nu spuneau nimic. Dacă am văzut cum stau lucrurile şi că iau amploare, m-am ridicat de la masă şi l-am rugat pe tip să fie politicos, aşa cum ştiam eu că este. La întrebarea lui în ce calitate îmi permit să intervin, i-am reamintit ce-i spusese Graţiela la prezentarea noastră, că a fost prima mea iubire şi că fac tot ce pot să o ocrotesc, la care tipul fiind şi mult mai mic de gabarit, a dispărut pur şi simplu în aplauzele entuziaste ale asistenţei, după care în mod inevitabil mesele s-au unit petrecând o seară plăcută.

            Am văzut odată prin oraş o tipă trăznet, talie, cap, păr, sâni, umeri, şolduri, picioare, totul super la care se adăuga o privire mortală şi un zâmbet de milioane. Fata stătea de vorbă pe franceză cu o doamnă, spre marea bucurie a tuturor trecătorilor, care o sorbeau din ochi, aşa că am întrebat pe cineva din grup, ce e cu fata asta şi mi-a zis că este una din noile dansatoare de la Teatrul de Estradă. Cum cu muieruşte de genul ei mă descurcam de minune, m-am dus direct la ea, am spus politicos sărut mâna doamnei şi am întrebat direct fata când putem să stăm de vorbă între patru ochi. În perioada respectivă nu arătam rău deloc, iar intrarea mea directă a surprins-o puţin, dar şi-a revenir repede, spunând să vin la începerea spectacolului de la estradă şi să întreb de ea şi atunci îmi va spune dacă ne vedem chiar în seara asta sau altă dată. Succesul acţiunii mele i-a lăsat mască pe cei cu care eram în grup şi mi s-a urat succes în continuare, tipa părea o pradă de mare calibru şi valoare. La ora stabilită, m-am prezentat pe bulevard în faţa teatrului, am trimis vorbă prin cineva şi fata a apărut imediat, ne-am prezentat, şi mi-a zis că dacă o aştept după spectacol vine cu mine, răspuns direct, fără mofturi sau alte fiţe. În clipa în care îmi savuram presupusul succes, apare din spatele meu Graţiela, care mă sărută şi mă tine prelung în braţe, după care fără alte bagatele se adresează direct fetei ... fir-ai tu a dracului de curvă, tu şti cine este frumosul ăsta, este primul meu iubit, primul băiat care m-a sărutat şi m‑a ţinut în braţe ... nu a fost de ajuns că i-ai îmbolnăvit de sifilis pe bieţii ăia de piloţi ... să dispari imediat din faţa mea şi dacă te mai apropii de el îţi scot ochii. Dansatoarea a dispărut imediat, Graţiela era prima solistă a teatrului de estradă şi era un fel de şefă neîncoronată în faţa căreia nu crâcnea nimeni din personal. După această secvenţă de forţă, Graţiela m-a întrebat dacă am ceva de făcut în seara asta şi cum nu aveam, m-a invitat la spectacol, după care am mers la Restaurantul Bulevard unde mânca ea deobicei. Nu a spus nimic despre tipă, am vorbit vrute şi nevrute de-ale noastre, doar că după ce am mâncat mi-a spus să plătesc eu, merita pentru rahatul din care m-a scos ea şi mi-a propus să mergem la ea acasă. Stătea într-o încăpere modestă pe strada Rudului, destul de central, dar am fost foarte emoţionat, când ne-am amintit cum a fost prima invitaţie la ea acasă, în ce condiţii şi cum a ajuns acum să stea într-o cameră pe un beci, cu intrare direct din stradă pe nişte scări de lemn uzate, greu de imaginat pentru ea. Ne-am făcut comozi şi am început să povestim lucruri din filmul rupt dintre noi şi astfel am aflat cum a fost dată afară din casă, peripeţiile suferite de pe urma comuniştilor, angajarea ei cu mare dificultate la teatrul de estradă pe baza vocii ei de excepţie, eşecul primului mariaj şi speranţele de viitor. Le-am spus şi eu pe ale mele, retrăind succesele şi loviturile soartei găsind în ea un interlocutor minunat. I-am luat capul şi i l-am pus în pe genunchi, după care am sărutat-o pe frunte şi am stat îmbrăţişaţi mult, mult timp, printre suspine. Când într-un târziu m-am ridicat să plec, m-a luat de gât şi m-a sărutat mulţumindu-mi pentru noaptea minunată pe care a petrecut-o cu mine şi spre surprinderea mea, mi-a mulţumit indirect pentru că nu am încercat să facem sex, povestindu-mi că numai cu vreo săptămână în urmă l-a invitat la ea pe Horia BUSUIOC, un băiat mai mic ca noi cu doi ani, care a încercat să o reguleze, dar nu l-a dat afară direct, ci i-a tras o morală să-i meargă untul până la fund. Peste foarte mulţi ani, discutând cu Horia acest incident, a negat cu atâta hotărâre încât m-a făcut să mă îndoiesc şi eu.

            Într-o zi mergeam pe stradă cu Ica, cu care trăiam de vreo cinci ani, şi pe celălalt trotuar apare Graţiela care traversează direct la noi, mă sărută ca de obicei şi mă ţine în braţe, după care face cunoştiinţă cu Ica înmărmurită. Ca nu cumva să-şi revină din uimire o ia direct la prelucrare ... fetiţo, să şti că Mircea a fost primul meu iubit ... ştiu că are probleme cu sănătatea, aşa că te rog să nu-ţi baţi joc de relaţia dintre voi, că Graţiela este în Ploieşti şi o să fie vai de capul tău ... să nu crezi că glumesc. După secvenţa de morală am discutat destul de mult, iar la plecare ne-a sărutat pe amândoi, convinsă că braţul ei protector este deasupra mea şi mă fereşte de rele.

            Cariera ei muzicală s-a dezvoltat rapid, avea o voce frumosă de altistă, însoţită de o simţire muzicală dezvoltată, a scos vreo două discuri, a prins mai multe angajamente pe vase de croazieră unde avea mare succes şi melodiile cântate de ea au fost transmise într-o perioadă frecvent de postul naţional de radio, după aceea a intrat într-un con de umbră.