Inginerul ISACHIEVICI – "Urechilă"

            Era inginer şef al investiţiilor la Rafinăria Oneşti, unde lucram la punerea în funcţiune a AMC şi Automatizare a complexului de Reformate Catalitică, cea mai mare unitate de rafinare din România, realizată după modelul făcut de francezi la Rafinăria Brazi. Era un tip înalt cu o privire seniorală, deteriorată însă de urechile exagerat de mari, de unde şi porecla de Urechilă. Era de o duritate ieşită din comun, pe de o parte din cauza valorii lui profesionale ridicate, iar pe de alta a slabei pregătiri profesionale a şefilor de şantier pe care-i urmărea şi cărora le plătea lucrările efectuate, dar şi din cauză că aceştia erau la mâna lui, care-i putea lăsa fără bani de salarii dintr-un condei. Colegul meu Sandu POPA, şeful montajului AMC, plecase vreo 10 zile la pescuit fiind extenuat şi m-a rugat să-i ţin locul, aşa că după vreo două zile m-am prezentat la o şedinţă, organizată chiar pe şantier de Urechilă. După ce i-a muştruluit bine pe vreo doi care au tăcut chitic a venit rândul AMC-ului deci al meu şi a început să zbiere cât îl ţinea gura despre unele probleme de producţie, m-am apropiat de dânsul şi în scurta secvenţă în care a tăcut am spus:

-          Vă rog în mod respectuos să nu mai strigaţi, eu aud perfect, nu sunt surd.

Intervenţia mea l-a surprins pe cel în faţa căruia nu îndrăznea nimeni să spună ceva, a tăcut o clipă, după care a continuat cu un ton mult mai coborât, dar fără a schimba maniera, aşa că l-am lăsat să se uşureze. Eram perfect conştient că fără mine instalaţia era foarte greu să fie pusă în funcţiune, alt inginer electronist la pregătirea mea nu exista în toată centrala şi pentru asta eram răsfăţatul directorului general Nicolae MĂRCULESCU şi chiar al ministrului Nae IONESCU, în plus după terminarea lucrării urma să mă mut la IPCUP, unde mă recomandase ministrul Ionică TUDOSE al cărui consilier tehnic la toate expoziţiile şi discuţiile cu străinii eram. M-am apropiat încă un pas de dânsul după care am spus destul de rar şi apăsat:

- Eu v-am ascultat cu tot respectul cuvenit postului şi vârstei dumneavoastră, aşa că dacă îmi permiteţi pot să vă răspund imediat la problemele ridicate, dar de la început îmi permit să vă reamintesc că eu sunt inginerul Mircea GOCIMAN, nu inginerul Sandu POPA, vreu să fiu tratat ca atare, mă aflu aici deoarece sunt specialistul care vă pune în funcţiune partea de AMC-Automatizare a Reformării Catalitice. Ieri la prânz am primit nota de şantier cu patru probleme, din care trei sunt deja rezolvate şi vina pentru că nu aţi fost informat o poartă probabil diriginţii dumneavoastră de şantier. A patra problemă este în curs de rezolvare şi în seara aceasta nu plec la culcare până nu o rezolv.

Spre surprinderea generală, Urechilă nu a continuat discuţia cu mine şi a luat la treabă pe alţii, după care a plecat destul de repede. După ce a plecat toţi ceilalţi au sărit la mine spunându-mi fel de fel de lucruri, de la faptul că am făcut un lucru sinucigaş, până la a mă îmbrăţişa şi felicita spunând că porcul ăsta merita o lecţie. Seara înainte de plecare discutam cu inginerul TOMA, consilierul directorului general MĂRCULESCU, alte lucruri decât cele de producţie, când apare domnul ISACHIEVICI şi ne salută amplu, respectuos. Îi spun că ultima problemă a fost rezolvată, iar dânsul mărturiseşte că era convins că o să mă ţin de cuvânt şi a trecut numai aşa că avusese drum pe acolo. În mod cert că Urechilă se interesase de mine de la subalternii lui şi văzând modul amical în care discutam cu TOMA şi-a dat seama pe cine are în faţă. În drum către ieşirea din rafinărie pe care-l parcurgeam în trei, domnul TOMA începe să se vaite că în apartamentul pe care îl ocupa în colonia rafinăriei, ca şi mine de fapt, nu are apă caldă de trei zile şi nu s-a putut spăla ca lumea.

            Domnul ISACHIEVICI rămăne pe gânduri şi se crează o pauză penibilă, era clar din atitudinea lui că doreşte să ne spună ceva, dar ezita … după un timp a început să ne povestească despre primele zile petrecute la Oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Oneşti unde locuia într-o baracă, mânca ce apuca, iar în zilele ploioase se ţinea de garduri, pe drum noroiul era aşa de mare încât de multe ori i-au rămas înaltele cizme de cauciuc în noroiul prezent din belşug în toate locurile. Mai povestea plin de nostalgie despre faptul că seara trebuia neapărat să meargă cu un baston la el, deoarece câinii erau numeroşi şi mai ales deosebit de agresivi. După descrierea condiţiilor de pionierat al constructorilor, noi cei care locuiam o singură persoană într-un apartament în colonia rafinăriei, foarte aproape de locul unde lucram, care ţineam maşinile în garajele încălzite ale rafinăriei, nu am mai îndrăznit să ne plângem de condiţiile "dificile" în care eram cazaţi. Ne mai povestea bietul om cum în prima perioadă angaja muncitori care erau de fapt ciobani. Aceştia veneau cu oile pe care le lăsau să pască lângă şantier şi din când în când mai treceau pe la ele să le urmărească. După încă câteva clipe, Urechilă s-a ambalat şi ne-a povestit despre afacerile pe care le fac cei din minister şi comisioanele pe care le primesc la achiziţionarea de utilaje, dar spre neşansa lor toate fişele de import trebuie să aibă în mod obligatoriu semnătera lui pe care nu o acordă decât după o serioasă analiză. A exemplificat prin faptul că un ministru l-a convocat special pentru o asemenea fişă, dar l-a refuzat, mai rău decât să ajungă la Piteşti unde se construia o nouă rafinărie nu se putea. Până la urmă a ajuns şi la Piteşti, dar din cauză că cei de acolo nu se puteau descurca fără el. După mica ciocnire şi discuţiile amicale care au urmat am rămas în relaţii excelente cu acest om minunat pe care l-am apreciat deoarece şi-a sacrificat tinereţea pe altarul construcţiei rafinăriei, cu toate că era un tip dificil şi aborda problemele cu duritate, adică altfel decât consideram eu că trebuie, dar sunt convins că era conştient că altfel nu se poate.

            Din păcate am citit mult mai târziu romanul scriitorului Ion RUSE "Martor în constelaţii" în care descrie povestea fratelui său ce se desfăşoară la Oneşti şi în care un rol împortant îl deţine Inginerul Şef Urechilă, dar am avut avantajul de a savura altfel povestirea, după contactul cu mulţi descrişi în roman.