Maiorul şi pianul

            Într-o zi a venit la tata un maior de securitate care i-a spus pe un ton imperativ că ştie că are un pian şi vrea să-l cumpere oferindu-i cam 20% din valoarea lui şi până să se dumirească tata i-a spus că mâine dimineaţă vine să-l ia. Am discutat noi între noi, dar inutil, nu te puteai juca cu securitatea, unul ca ăsta ne putea aresta pe toţi sau să ne dea domiciliu forţat prin bărăgan cum au păţit mulţi, aşa că am înghiţit hapul. A doua zi a adus banii, l-a pus pe tata să semneze o hârtie pentru vânzarea pianului şi cu vreo şase soldaţi s-a apucat să coboare pianul de pe balcon cu mijloace destul de rudimentare. La intervenţia tatei care îl sfătuia cum să facă corect această operaţie, adică invers de cum fusese ridicat pe balcon, securistul l-a repezit în mod extrem de brutal jignindu-l, aşa că nu s-a mai băgat. Pianul a fost legat cu nişte sfori destul de subţiri şi urma să gliseze pe doi popi de lemn cu o pătură. Eu priveam de la geamul din faţă şi am văzut exact cum sforile au cedat pe la jumătatea distanţei şi pianul s-a prăvălit jos făcându-se ţăndări cu un zgomot groaznic, amplificat făcut de huruiala corzilor muzicale. Maiorul s-a făcut negru la faţă, nu a scos o vorbă, a pus în camion ce mai rămăsese din pian şi a plecat lăsând cei doi popi la locul faptei. Tata i-a folosit la ceva abia după vreo patru ani, de teamă ca nu cumva tipul să vină să îi ceară înapoi, dar nu a mai venit deoarece îţi primise pedeapsa pentru luarea pianului pe un preţ de batjocură sub presiunea forţei.