S-a hotărât să urmeze o şcoală de radiofonişti, din care nu a înţeles el prea multe, nu fiindcă era prost, dar nu îi stătea capul la lucrurile tehnice. Cu câte ceva s-a ales şi ce era cel mai important, a făcut rost de o diplomă. Gândul lui era numai la afaceri, chefuri, femei, fotbal, poker, curse de cai, adică la capitolele la care fusese pregătit cu atâta grije şi profesionalism de răposatul avocat. A avut buna inspiraţie să se angajeze la cooperativa radio, unde prin felul lui plăcut de a fi, a determinat colegii să-i dea lucrările cele mai uşoare, dar să-l şi ajute să înveţe cât de cât această complicată meserie, acest ultim lucru nu prea l-au reuşit. Din vechea educaţie care i-a rămas în sânge a învăţat că un om bine îmbrăcat este respectat, aşa că era îmbrăcat impecabil, tot timpul la costum, cu cravată şi cămaşă deschisă la culoare, iar pantofii străluceau în permanenţă.

            Avocatul lui nu a fost singurul care s-a prăpădit prin închisorile comuniste, soţia altui avocat din cercul patronului lui a rămas singură şi cu o fetiţă, de pe urma tăvălugului comunist. Femeia nu era o frumuseţe, dar era plăcută şi foarte educată. La început Marcel a ajutat-o să supravieţuiască în virtutea faptului că se cunoşteau, că îl cunoscuse pe soţul ei şi că locuiau aproape unul de altul. Încetul cu încetul, văzând probabil femeia că nu poate să supravieţuiască prin forţele proprii intr-un regim care îşi hăituia cu asiduitate victimele din clasele sociale înlăturate de la putere şi presată probabil de  hormoni,  a lăsat de o parte toată raţiunea care-i spunea că nu face bine, a acceptat să facă sex cu Marcel, care le asigura, ei şi fetei, o viaţă decentă. După un timp, în pofida opoziţiei familiei şi celor de-o seamă cu ea din punct de vedere social, s-a căsătorit cu Marcel, în special pentru a da fetei o origine socială bună prin adopţie, care să-i permită să studieze ceva, cu originea ei nu ar fi fost primită la facultate, ci ar fi trebuit să se angajeze într-o uzină şi dacă de acolo primea recomandare putea să se înscrie la examenul de admitere. Pentru mamă a fost mai simplu să-şi dea jos chiloţii, să închidă ochii ca să nu vadă cine este deasupra ei, asigurâd astfel fetei o posibilitate de a intra în viaţă prin calităţile ei, fără să fie barată de un dosar de cadre, în care scria că tatăl ei a murit în puşcărie, fiind condamnat politic.

            Când am discutat eu cu ea, fata era prin ultimii ani de liceu, învăţa bine cu perspective de a urma o facultate. Era biata femeie marcată în mod evident de mariajul făcut, de compromisul în care trăia cu toate că din punctul meu de vedere, nu i-am agravat cu nimic situaţia, vorbindu-i în termeni buni despre Marcel şi de faptul că se mândrea cu fata care crescuse sub ochii lui. Drept este că odată cu trecerea timpului, Marcel nu se purta prea frumos cu soţia lui, uitând cine fusese ea, cine fusese el şi o trata cu brutalitate, chiar şi în faţa altora. La acestea se mai adăugau desele chefuri făcute cu fotbaliştii, la care mai participau şi pipiţe, cum li se spunea pe vremea aceea. Cum Ploieştiul este mic, ştia tot târgul de treburile astea, însă de voie de nevoie, nevasta lui le înghiţea pe toate. Îmi amintesc cu neplăcere de momentele în care biata femeie sau fata veneau să-i ceară bani şi maniera în care li se ofereau, e drept că nu le refuza, dar felul în care le dădea nu era elegant.

            Marcel prin firea lui veselă, haioasă îşi făcea mulţi prieteni printre care şi fotbaliştii de la Petrolul Ploieşti, pe vremea aceea mândria oraşului. Trăgea câte un chef cu ei, mai o făceau lată cu câteva fete şi aşa deveniseră prieteni la toartă. Într-o seară, Marcel îi cere fotbalistului Nelu NEACŞU, cheia de la apartamentul lui pentru vreo două ore, ca să i-o tragă unei fetiţe proaspăt agăţate. Nelu îi promite să-i dea cheia mai târziu, pretextând că vrea să mai ia ceva din casă, dar se duce la Sandu YALĂ, un alt amic de-al lor, specialist în mecanică fină şi-i cere o altă cheie, care evident nu se potrivea la apartamentul lui. Marcel ia cheia se duce la un local cu fata, se pregăteşte fizic şi emoţional pentru actul ruşinos, ia fata, se duce la apartamentul lui Nelu bagă cheia în uşă, dar îşi dă imediat seama că a luat plasă şi că în seara respectivă nu mai putea să facă altceva cu fata. Se scuză el cum se scuză la fată, dar după ce o conduce acasă, terce pe la un restaurant, ia o bucată de pâine, şi cu miezul muiat în gură umple yala lui Nelu NEACŞU. Trece apoi pe la localul unde ştia că sunt băieţii, toţi puşi la curent cu ţeapa pe care i-a tras-o Nelu lui Marcel, este primit într-o atmosferă entuziastă, plină de haz şi recunoaşte că a luat plasă, dar că o să se achite curând. Îi dă cheia lui Nelu şi pleacă acasă, ca să nu fie probleme în plus cu nevasta fără vreun profit. Culmea, în seara respectivă Nelu NEACŞU agaţă o tipă, o convinge să meargă acasă la el şi păţeşte exact ce-i făcuse el lui Marcel, nu a putut să deschidă uşa. Este cert că a dormit în altă parte, iar a doua zi a apelat la Sandu YALĂ ca să-i deschidă uşa.

            Finalul poveştii nu este vesel, fiindcă aşa e viaţa reală, fără happy end. Imediat după terminarea facultăţii de drept, fata primeşte repartiţie la Piteşti unde se mută cu prietenul ei, o aduce şi pe mama ei cu câteva lucruri luate în grabă de la Ploieşti, se căsătoreşte, iar maică-sa divorţează de Marcel. Pentru acesta şocul a fost mare şi cu toate că a avut o bună parte din vină, în ultima perioadă mai ales, ar fi meritat să i se spună măcar un mulţimesc, fiindcă s-a luptat din greu cu viaţa în pofida culorii pielii sale. Ne-am întâlnit odată prin oraş şi l-am găsit transfigurat, demoralizat, nu l-am recunoscut pe omul optimist care era înainte şi cu toate încurajările mele, cu cuvintele frumoase pe care i le-am spus la despărţire avea ochii plini de lacrimi. După câţiva ani, rămas singur, Marcel s-a îmbolnăvit de un cancer la prostată, a fost îngrijit de prietenul meu Fredi MERTL care şi a amintit că lucrase cu mine a vorbit cu el l-a încurajat, dar spre marele meu regret eu nu am aflat decât după ce a fost înmormântat.