Nicu Şorici

            Comuna Nedelea din Judeţul Prahova este situată la 17 kiliomtri Vest de Ploieşti şi face parte din aceeaşi zonă în care s-a născut Ion Luca CARAGIALE, caracterizată prin oameni sclipitori şi acizi, gata oricând să facă haz chiar de necazul lor, fenomen descris şi de Nichita STĂNESCU ca râsu-plânsu, o manieră specifică acestei zone de a scăpa de angoasă şi necazuri printr-un pahar şi o vorbă de duh. În timpul bombardamentelor anglo-americane asupra Ploieştiului, am fost evacuat o vară întreagă la Nedelea şi am avut ocazia să cunosc atmosfera specifică acestei comune. Cârciumarul satului era Pavel NICULESCU-VESELU, unul din fraţii bunicii mele, care ţinea un local destul de mare, moştenit de la Gheorghe NICULESCU-VESELU celebrul moşier şi circiumar, tatăl a 18 copii. Localul era compus dintr-o terasă, o cârciumă şi o cameră specială. Mai avea un salon foarte mare pentru evenimente speciale plus o popicărie, toate bine îngrijite. În local se serveau băuturi de calitate, răcite cu gheaţa adusă iarna din râul Prahova, într-o gheţărie uriaşă şi mâncăruri foarte bune, fiindcă coana Leana nevasta lui Pavel, o gospodină desăvârşită, gătea comun pentru clienţi şi cei ai casei, fără deosebire. Pavel era cumnat cu industriaşul ploieştean Gheorghe MOCIORNIŢĂ, care ceva mai orientat în ale politicii, investise înainte de venirea ruşilor într-o turmă de batali, ascunsă cu grije la una din grădinile lăturalnice, ferite de şoselele mai importante. Cum batali erau berechet, specialitatea coanei Leana se axase pe fel de fel de preparate din carne de batal, ţinută un timp în oţet pentru a pierde mirosul specific de oaie şi aşa extrem de slab la batal.

            Persoanele marcante care frecventau localul erau Gheorghe MOCIORNIŢĂ, un tip mai tăcut care nu intervenea decât rar în discuţii mulţumindu-se să savureze poantele incendiare lansate de ceilalţi, Filipache NICULESCU-VESELU un tip trecut prin lume, plin de şarm, cu un vocabular ales, plin de poante cu un debit verbal remarcabil, Gogu MARINESCU, un nepot din Ariceşti Rahtivani, comună vecină, tata, Mircea NICULESCU-VESELU, elev, fiul proprietarului mare amator de poante şi cancanuri la care se adăuga nelipsitul Nicu Şorici, un tăran din comună cu o minte sclipitoare din care curgeau poantele şi versurile care din păcate s-au pierdut odată cu vremea, cu vremurile grele care au urmat după 23 August 1944 şi cu venirea ruşilor care au adus cu ei pacostea în România Felix unde veniseră să trăiască bine mulţi venetici, poporul român era primitor, iar ţara bogată. În România se trăia similar cu femeia din bancuri, care aflând că bărbatul o înşeală îi spunea unei vecine că nu-i pasă, mai are destul şi pentru ea, aşa că nu risipeşte decât din ce are în plus.

            Discuţiile se învârteau în general în jurul mersului războiului, a evenimentelor importante din comună, cancanuri şi bârfe, dar cele mai gustate erau epigramele, îndeosebi descrierea sarcastică a unor evenimente în versuri.

            Versurile erau modeste, cu toate că pe moment creau o atmosferă plăcută şi o bună dispoziţie, în acele momente de mare cumpănă pentru viitorul tuturor participanţilor, dintre care puţini au scăpat fără să facă cunoştiinţă cu închisorile comuniste.

            Omul numărul unu, care era campionul versificării era Nicu Şorici din care, fără efort, ieşeau rimele de orice calitate ca de exemplu:

            Când intri in Ariceşti / Începi să înebuneşti

            Dai de Gogu MARINESCU / Şi de Ionel PÂRVULESCU

            ............................................

            Dacă intri în Nedelea / Îţi intinde câinii pielea !

            Să dea Dumnezeu să trăieşti – Ca zăpada’n Bucureşti

  Ca popa din Costeşti - Ca cioara'n par

            Ca vinu'n pahar - Ca apa'n ciur - Ca bă?ina'n cu?

            Special pentru o nuntă, Nicu Şorici a compus un cântec foarte lung prin care lua în derâdere venirea ruşilor, a comuniştilor şi pe marele Stalin îl făcea de două parale. Cântarea a avut un succes teribil la nuntă, dar un informator l-a reclamat la securitatea abia înfiinţată şi a fost ridicat chiar de la nuntă, ca probă de eficienţă a sistemului de represiune. Imediat Nicu a fost luat la întrebări printr-o anchetă serioasă şi a fost chiar bătut, însă mintea lui vioaie l-a îndemnat să se dea beat şi să nu răspundă la nimic în ciuda bătăii, spunând numai că e beat şi vrea să doarmă. Dacă au văzut că nu pot scoate ceva de la el anchetatorii l-au lăsat să se culce, amânând ancheta pentru a doua zi. În timpul nopţii însă, Nicu al nostru, a compus o cântare despre comunism, ruşi şi tovarăşul Stalin pentru care ar fi putut lua un premiu de ataşament. La anchetă, treaz şi cu speranţa că scapă, Nicu a trântit cântarea care i-a lăsat mască pe securişti şi cu toate că a mai fost bătut bine, nu au avut ce să-i facă, cântarea era frumoasă, legată şi era greu de imaginat că putea fi compusă de un om beat şi bătut, într-o singură noapte, aşa că a fost trimis acasă şi ameninţat să nu mai facă poezii de nici un fel.