Nicu Șorici

            Comuna Nedelea din Județul Prahova este situată la 17 kiliomtri Vest de Ploiești și face parte din aceeași zonă în care s-a născut Ion Luca CARAGIALE, caracterizată prin oameni sclipitori și acizi, gata oricând să facă haz chiar de necazul lor, fenomen descris și de Nichita STĂNESCU ca râsu-plânsu, o manieră specifică acestei zone de a scăpa de angoasă și necazuri printr-un pahar și o vorbă de duh. În timpul bombardamentelor anglo-americane asupra Ploieștiului, am fost evacuat o vară întreagă la Nedelea și am avut ocazia să cunosc atmosfera specifică acestei comune. Cârciumarul satului era Pavel NICULESCU-VESELU, unul din frații bunicii mele, care ținea un local destul de mare, moștenit de la Gheorghe NICULESCU-VESELU celebrul moșier și circiumar, tatăl a 18 copii. Localul era compus dintr-o terasă, o cârciumă și o cameră specială. Mai avea un salon foarte mare pentru evenimente speciale plus o popicărie, toate bine îngrijite. În local se serveau băuturi de calitate, răcite cu gheața adusă iarna din râul Prahova, într-o ghețărie uriașă și mâncăruri foarte bune, fiindcă coana Leana nevasta lui Pavel, o gospodină desăvârșită, gătea comun pentru clienți și cei ai casei, fără deosebire. Pavel era cumnat cu industriașul ploieștean Gheorghe MOCIORNIȚĂ, care ceva mai orientat în ale politicii, investise înainte de venirea rușilor într-o turmă de batali, ascunsă cu grije la una din grădinile lăturalnice, ferite de șoselele mai importante. Cum batali erau berechet, specialitatea coanei Leana se axase pe fel de fel de preparate din carne de batal, ținută un timp în oțet pentru a pierde mirosul specific de oaie și așa extrem de slab la batal.

            Persoanele marcante care frecventau localul erau Gheorghe MOCIORNIȚĂ, un tip mai tăcut care nu intervenea decât rar în discuții mulțumindu-se să savureze poantele incendiare lansate de ceilalți, Filipache NICULESCU-VESELU un tip trecut prin lume, plin de șarm, cu un vocabular ales, plin de poante cu un debit verbal remarcabil, Gogu MARINESCU, un nepot din Aricești Rahtivani, comună vecină, tata, Mircea NICULESCU-VESELU, elev, fiul proprietarului mare amator de poante și cancanuri la care se adăuga nelipsitul Nicu Șorici, un tăran din comună cu o minte sclipitoare din care curgeau poantele și versurile care din păcate s-au pierdut odată cu vremea, cu vremurile grele care au urmat după 23 August 1944 și cu venirea rușilor care au adus cu ei pacostea în România Felix unde veniseră să trăiască bine mulți venetici, poporul român era primitor, iar țara bogată. În România se trăia similar cu femeia din bancuri, care aflând că bărbatul o înșeală îi spunea unei vecine că nu-i pasă, mai are destul și pentru ea, așa că nu risipește decât din ce are în plus.

            Discuțiile se învârteau în general în jurul mersului războiului, a evenimentelor importante din comună, cancanuri și bârfe, dar cele mai gustate erau epigramele, îndeosebi descrierea sarcastică a unor evenimente în versuri.

            Versurile erau modeste, cu toate că pe moment creau o atmosferă plăcută și o bună dispoziție, în acele momente de mare cumpănă pentru viitorul tuturor participanților, dintre care puțini au scăpat fără să facă cunoștiință cu închisorile comuniste.

            Omul numărul unu, care era campionul versificării era Nicu Șorici din care, fără efort, ieșeau rimele de orice calitate ca de exemplu:

          

            Când intri in Aricești / Începi să înebunești

            Dai de Gogu MARINESCU / Și de Ionel PÂRVULESCU

            ............................................

            Dacă intri în Nedelea / Îți intinde câinii pielea !

 

            Să dea Dumnezeu să trăiești – Ca zăpada’n București

  Ca popa din Costești - Ca cioara'n par

            Ca vinu'n pahar - Ca apa'n ciur - Ca bă?ina'n cu?

 

            Special pentru o nuntă, Nicu Șorici a compus un cântec foarte lung prin care lua în derâdere venirea rușilor, a comuniștilor și pe marele Stalin îl făcea de două parale. Cântarea a avut un succes teribil la nuntă, dar un informator l-a reclamat la securitatea abia înființată și a fost ridicat chiar de la nuntă, ca probă de eficiență a sistemului de represiune. Imediat Nicu a fost luat la întrebări printr-o anchetă serioasă și a fost chiar bătut, însă mintea lui vioaie l-a îndemnat să se dea beat și să nu răspundă la nimic în ciuda bătăii, spunând numai că e beat și vrea să doarmă. Dacă au văzut că nu pot scoate ceva de la el anchetatorii l-au lăsat să se culce, amânând ancheta pentru a doua zi. În timpul nopții însă, Nicu al nostru, a compus o cântare despre comunism, ruși și tovarășul Stalin pentru care ar fi putut lua un premiu de atașament. La anchetă, treaz și cu speranța că scapă, Nicu a trântit cântarea care i-a lăsat mască pe securiști și cu toate că a mai fost bătut bine, nu au avut ce să-i facă, cântarea era frumoasă, legată și era greu de imaginat că putea fi compusă de un om beat și bătut, într-o singură noapte, așa că a fost trimis acasă și amenințat să nu mai facă poezii de nici un fel.