Ing. Constantin DINU "Papa"

            Era un tip care provenea din familia unui tâmplar sărac cu mulţi copii, deci cu o origine sănătoasă, după canoanele regimului comunist. În tinereţe lucrase ca băiat de prăvălie la un librar unde citise multe cărţi. Papa a fost trimis la şcoala de doi ani de la Braşov, unde studiau muncitorii, care după absolvire, primeau o diplomă echivalentă cu liceul, erau înscrişi la examenul de admitere al unei facultăţi pe care-l promovau în mod automat, având locurile rezervate dinainte, iar în facultate aveau leafă şi promovau pe baza unor tabele pe care le primeau profesorii ca să-i treacă. La Institutul de Petrol şi Gaze, în orele când studenţii obişnuiţi studiau matematici speciale, după spusele lui Mircea NEAGU, "specialii" învăţau numerele fracţionare, aşa că nu este greu de imaginat cu ce nivel absolveau facultatea aceste mlădiţe firave ale noii puteri. Prin această politică de cadre, regimul comunist spera să-şi creeze specialişti devotaţi, în care să aibă încredere şi care să-i servească necondiţionat, din obligaţie pentru faptul că au fost făcuţi din muncitori, ingineri. După absolvire aşa zişi "ingineri pe puncte" primeau funcţii importante de conducere, li se adăugau la vechime şi anii de muncitorie şi cei de studii. Din fericire pentru noi ceilalţi, în industrie, proiectare, cercetare şi învăţământ, era totuşi nevoie de oameni care să ştie carte, să cunoască meserie adevărată, numai cu aceşti semidocţi, care nu ştiau nimic, dar aveau în mână puterea în mod discreţional, lucrurile s-ar fi dus de râpă şi mai repede. Eram toleraţi şi noi ceilalţi, cu salarii mai mici, neîntrebaţi în mod obişnuit şi utilizaţi după ce elementele de decizie luau deciziile greşite, care trebuiau remediate în timpul cel mai scurt, prin termene mobilizatoare. La Facultatea de Electronică, nici unul din aceşti studenţi nu au rezistat deoarece erau profesori, de care nu se putea trece, în special Tudor TĂNĂSESCU. Unul singur, Paraschiv VLĂSCEANU, a reuşit să treacă prin Ploitehnică, dar mutându-se la Facultatea de Energetică, unde furcile erau mai rare, dar şi el era un băiat deosebit, încât după vreo cîţiva ani de producţie, nici nu se mai cunoştea provenienţa, şlefuindu-se foarte repede, fiind plin de bun simţ.

            Când m-am mutat de la Întreprinderea de Aparate de Măsură şi Control Ploieşti la Institutul de Proiectare şi Cercetare Utilaj Petrolier Bucureşti – Filiala Ploieşti, am crezut că m-am mutat între nişte oameni extraordinari din punct de vedere profesional şi moral. La faţa locului, am realizat că institutul era departe de aşa ceva. În ansamblu, era la fel ca în producţie de unde veneam eu, şefii erau oameni care habar nu prea aveau de nimic, având rolul de a pocni din bici, de a arde mangalul, de a pupa apăsat şi cu devoatment orice cur de la centrală, direcţia generală, minister, partid sau organele de securitate. E drept că majoritatea celor care lucrau, ştiau meserie, făcând cinste profesiei pe care ei o îmbrăţişaseră şi o practicau la nivel înalt sau foarte înalt, funcţie de priceperea şi talentul pe care-l aveau. Constantin DINU, alias Papa, era secretarul de partid al organizaţiei de bază a partidului comunist român din IPCUP-Filiala Ploieşti, iar profesional era inginer prioectant gradul II, bineînţeles cu salariul maxim. Aparent tipul era un om cumsecade, din câte ştiu eu nu a făcut rău nimănui pe faţă, ce scria el în rapoartele sau informările pe care le dădea, asta nu se poate ştii. A fost o perioadă lungă asesor popular, adică un muncitor care asista la tribunal la procese şi avea drept de veto asupra sentinţelor pe care le dădeau judecătorii, era în perioada anilor în care indiferent de infracţiune, un proprietar nu putea să câştige procesul cu un chiriaş. Este cert că nici în el partidul nu avea încredere, într-o excursie în străinătate, colegul meu de liceu Valentin ZENTENAI, care era şi el mare la partid pe spital, a fost rugat de un securist să-l urmărească pe Papa, care era în acelaşi grup cu Valentin şi care, aflând că lucrează la IPCUP, mi-a spus mie la întoarcere. Se prea poate că şi pe Papa l-a rugat acelaşi tip să-l urmărească pe Valentin, dar asta este o presupunere. Şefii locali, şeful de secţie Ciprian GÜRTLER şi şeful de atelier Mircea GEORGESCU, erau în relaţii foarte bune cu el din două motive, fuseseră colegi la Întreprinderea de Carotaj, iar după mutarea la IPCUP, Papa îi făcuse membrii de partid, aşa că stăteau toţi trei în acelaşi birou. În calitate de inginer proiectant, Papa trimitea un proiectant bun, pe Gheorghe GUGA, care făcea un releveu după modelul experimental realizat la cercetare, pe care-l desena, iar el îşi punea preţioasa semnătură. Papa primea un spor de acord care atingea chiar 90%, iar cercetarea lua numai salariul de bază, aşa era regula. Partidul înţelegea să-şi ajute oamenii devotaţi să câştige, prin primele acordate, aproape de trei ori mai mult ca noi cercetătorii, care făceam proiectarea, executarea prototipului, experimentarea, eventual omologarea şi desigur purtam toată răspunderea în faţa beneficiarului, a organelor de verificare şi control.

            Papa stătea de vorbă toată ziua pe sală, altceva nu avea ce face, deoarece atunci când i s-a dat să facă proiecte rezultatele au fost dezastruoase cu toate că desenatorii şi prioectatnul lui, Gh. GUGA încercau să evite greşelile grosolane, părţile atehnice. Circula pe vremea aceea un banc despre evreii din Israel care în lupat cu arabii ar fi inventat o puşcă cotită ca să tragă de după colţ, de frică să nu fie răniţi. Naivul nostru Papa, despre care discutăm, a crezut că a pus mâna pe lozul câştigător şi la un proiect de perforare a coloanei de foraj a făcut un sistem de perforare la care cartuşul după o porţiune liniară trebuia să facă un unghi de 90 de grade pentru a perfora garnitura. Noroc că toate elementele de noutate se experimentau pe un ştand amenajat special şi protejat, fiindcă la prima probă puşcociul s-a făcut zob explodând, iar omul nostru s-a acoperit de rahat, fiind ţinta multor glume din partea tuturor, dar cu obraz gros cum avea şi cu şansa că cei din conducere de la Bucureşti nu au aflat, a scăpat bazma curată. Institutul era o întreprindere de vârf şi poate că, dacă şefii ar fi aflat că el avea credinţa că ionii sunt nişte chestii pe care îi puteai ţine în buzunar ar fi luat unele măsuri, dar la şedinţele de avizare unde participa, făcea pe mortu-n păpuşoi şi rar scotea un cuvânt. Norocul lui că mai era unul, inginerul Nicu PÂRVU, care îl întrecea în ignoranţă. La un curs de învăţământ politic, nişte tehnicieni haioşi, l-au întrebat dacă Austria şi Elveţia sunt ţări capitaliste sau socialiste. Le-a răspuns că o să se informeze la partid şi va răspunde lecţia viitoare.