Ing. Tibi MANIU

            Domnul inginer Tibi MANIU era secretarul CTE al Institutului de Proiectare şi Cercetare pentru Utilaj Petrolier din Bucureşti, poartă îngustă, fără a cărei aprobare nu putea ieşi nici un proiect din institut, în CTE se făcea avizarea finală a tuturor proiectelor realizate.

            Tibi MANIU era un tip masiv, jovial, amabil prin educaţie, absolvent al facultăţii din Freiburg motiv pentru care, înainte de perioada de relaxare a luptei de clasă de după 1964, făcuse foarte multe meserii printre care şi aceea de instructor artistic la un teatru de estradă, unde după cum spunea, avusese contacte cu toate curvele şi peştii notorii din Bucureşti. Vorbea curent germana, franceza şi engleza, motiv pentru care ocupa funcţia de secretar al CTE, deoarece în această calitate traducea şi răspundea la corespondenţa cu străinătatea, participa la discuţii cu străinii, era deci un personaj cheie în IPCUP.

            Avizarea unui proiect în CTE consta în prezentarea temei şi a proiectului de către şeful de proiect, după care membrii şi conducerea institutului, puneau fel de fel de întrebări pentru a se edifica dacă proiectul răspundea la tema de proiectare, dacă avea fiabilitate şi şansă să funcţioneze. Membrii CTE erau formaţi din ingineri petrolişti cu ridicat nivel profesional, majoritatea cu studii în Germania sau Anglia, care aveau o mare experianţă de lucru efectiv în domeniu. Din punctul meu de vedere, nu aveam probleme cu ei, deoarece proiectele pe care le realizam eu prezentau pentru dânşii o mare necunoscută, fiind probleme de electronică sau automatizare. Acest lucru nu însemna însă că eram scutit de întrebări, fiindcă aceşti oameni cu mare experienţă întrebau din simplă curiozitate, puneau practic întrebări naïve, dar răspunsul la acestea este în general foarte greu, deoarece rezolvarea proiectului trebuia să se bazeze pe o logică extrem de solidă. Am asistat odată la o prezentare făcută de colegul meu inginerul Sergiu DUMITRESCU al cărui proiect a fost respins după vreo două sau trei întrebări din astea naïve, fiindcă din start, prioectantul plecase de la o prezumţie logică greşită, pe care membrii CTE au depistat-o cu mare uşurinţă, trimiţând şeful de proiect să refacă lucrarea. În general când eu prezentam un proiect, se crea o adevărată provocare, la toate întrebările lor, eu o luam de la început, expuneam pe scurt problemele teoretice, după care modul în care au fost rezolvate şi dacă era cazul rezultatele testelor experimentale asupra modelelor. Membrii CTE erau încântaţi de o astfel de abordare şi întrebările nu mai coneneau, fără însă a fi puse cu răutate sau din dorinţa de a crea impresia că ştiu multe, ci dintr-o curiozitate pe care eu o înţelegeam şi o acceptam fără rezerve. După o astfel de avizare Tibi MANIU m-a invitat la dânsul acasă împreună cu inginerul Ciprian GÜRTLER la o şuetă. Mi-a spus că, cu toate că aşi putea să fiu copilul lui, mă simpatizează mult, fiindcă totdeauna le-am pus pumnul în gură celor de la CTE, care întreabă ca să fie în treabă, iar felul în care eu le explic este o lecţie şi ar trebui să nu mă mai sâcâie atât, deoarece ar trebui să fie lămuriţi de calitatea proiectelor mele. Cu toate că nu eram de acord cu el, deoarece eu consideram o plăcere acest joc cu CTE-ul, din cauză că îi apreciam mult profesional pe membrii ei, iar acest CTE îl consider şi astăzi un model, nu am replicat. Ne-a dat să bem fel de fel de sucuri din plante sau fructe exotice, deoarece ştia că eu nu beau alcool, ne-a povestit o serie de lucruri foarte interesante şi ca fundal a pus un disc, o mare noutate cu Eugen CICERO, pianistul român de jazz stabilit în vest. Când i-am povestit cum l-am cunoscut pe Eugen CICEU, fiul unui preot din Piaţa Puişor, încă din vremea copilăriei lui, când purta pantaloni scurţi, a fost încântat şi mi-a cerut să-i povestesc cât mai multe amănunte, fiindcă făcea parte dintr-un grup de fani Eugen CICEU şi cele povestite de mine le va face mare plăcere.

            Cu ani în urmă Tibi a fost trimis urgent de Chivu STOICA la o instalaţie de foraj care a avut o avarie în China. Ajuns în China, a constatat că se făcuse o manevră greşită, avariile nu erau grave şi se puteau remedia, dar problema cea mai complicată consta în faptul că trebuia înlocuit cablul instalaţiei. Cum astfel de cabluri se aduceau din SUA, se punea problema ca operaţiile să fie reluate cel mai devreme în trei luni. Specialiştii chinezi care aveau anumite termene, nu au fost de acord şi fără să-şi asume vreun angajament au cerut o bucată de cablu ca model. După vreo trei săptămâni, timp în care instalaţia a fost reparată şi pregătită pentru funcţionare, specialiştii români, în frunte cu Tibi MANIU, au fost invitaţi la recepţia unui cablu nou. Vizual cablul era perfect, buletinele de analiză erau corespunzătoare, aşa că au trecut la treabă şi intr-o săptămână instalaţia de foraj lucra la parametrii proiectaţi. La vreo două zile, înainte de plecare, translatorul le spune că dacă doresc, ar putea să meargă la uzina unde s-a făcut cablul atât de repede, să mulţumească colectivului respectiv, care trei săptămâni au stat în uzină zi şi noapte până au realizat cablul la parametrii ceruţi. Intrigaţi de cele auzite, veşti la limita incredibilului, au acceptat să meargă la uzina respectivă pentru a cunoaşte acel colectiv deosebit. La intrarea în uzină este întâmpinat de inginerul şef pe care-l cunoştea din facultate de la Freiburg, dar încercând să vorbească nemţeşte cu el acesta nu răspunde, iar translatorul îi spune că nu ştie germana şi vor discuta prin el. S-a făcut o mare şedinţă, specialiştii români au mulţumit celor chinezi pentru efortul spectaculos făcut, după şedinţă s-a oferit o masă, după care Tibi a mai discutat cu inginerul şef la el în birou prin translator, un inginer chinez care absolvise IPG din Bucureşti. În mijlocul discuţiei translatorului i se spune ceva, acesta părăseşte încăperea, după care inginerul şef  îşi cere scuze că nu a vorbit cu el nemţeşte, dar că nu este voie şi nu poate să ignore regulile din China comunistă. La întoarcerea translatorului discuţia a continuat prin acesta, după care şi-au luat rămas bun printr-o străngere de mână, lungă plină de semnificaţii între doi colegi de facultate, vechi prieteni.

            În timpul cât au stat în China aşteptând cablul, au fost invitaţi să participe la o muncă voluntară pe care o efectuau angajaţii schelei pentru construirea unui dig. S-au deplasat la şantierul respectiv, unde au fost primiţi într-un cort special amenajat, fiind serviţi cu băuturi reci. Munca voluntară consta propriuzis din transmiterea din mână în mână a unor coşuri cu pământ dintr-un loc în altul, aşa că românii noştri s-au dezbrăcat de haine, li s-au dat salopete şi s-au apucat de treabă. Coşurile nu erau grele, la această acţiune participau şi femei, nişte chinezoaice mici şi drăgălaşe, pe una dintre ele în special a remarcat-o Tibi MANIU, fiindcă zâmbea tot timpul. După un timp, românii au făcut o pauză în care au băut ceva, au fumat o ţigară, s-au relaxat şi apoi au continuat munca voluntară, chinezoaica zâmbitoare lucra de zor fără vreo problemă. Românii au intrat din nou în cort, s-au relaxat, s-au spălat au luat hainele şi au ieşit din cort pregătindu-se de plecare. Chinezii şi-au întrerupt puţin lucrul pentru a aplauda pe prietenii români pentru gestul lor, după care au continuat lucrul. Mica chinezoaică zâmbitoare lucra de zor fără vreo problemă. Puterea de muncă şi răbdarea acestor chinezi, i-a uluit pur şi simplu pe prietenii lor români specialişti în echipamente de foraj.

            La şedinţele Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, CAER, organizaţia economică a ţărilor socialiste, Tibi MANIU era un obişnuit şi se spuneau bancuri politice în draci, cu toate că acest lucru nu era permis. Datorită valorii deosebite a participanţilor, elemente extrem de valoroase din punct de vedere tehnic în ţările lor, puteau să-şi permită. La o astfel de şedinţă, ţinută la Moscova, după o serie de bancuri care de care mai acide, când limita se cam întrecuse, reprezentantul Germaniei de est i-a întrebat pe cei perzenţi dacă ştiu cu cine se va construi extinderea liniei ferate a transsiberianului şi tot el le-a spus:

- Partea dreaptă cu cei care spun bancuri şi partea stângă cu cei care ascultă şi nu raportează celor de la Securitate. S-a făcut linişte, după care în ziua respectivă nu s-au mai spus bancuri.