Arthur HOFFMANNN

        Prin 1950, Arthur HOFFMANN era unul din cei mai buni handbalişti ai echipei Rafinăriei Teleajen, care se lupta pentru titlul naţional cu echipa din Sighişoara. Echipa avea în componenţă jucători de mare valoare ca Aurel NIŢULESCU, Victor şi Gheorghe VÂLVOI, Craiu TEODORESCU, GRUIANU, Marius NIŢESCU, Vasile IONESCU, Aurel NIŢULESCU, dar cea mai grea piesă era Arthur. Îmi amintesc că într-un meci amical cu echipa Ungariei, în prima repriză cel mai bun jucător maghiar a marcat 7 goluri, la pauză antrenorul l-a introdus pe Arthur cu misiunea precisă de a-l marca om la om pe golgeterul ungur şi rezultatul, mult comentat în presă care l-a criticat pe antrenor că nu l-a introdus de la început, a fost că acesta nu a mai marcat nici un gol.

            Arthur era un polisportiv, printre sporturile pe care le practica cu succes era şi basketul, interiorul lui de pedagog i-a dictat intr-o zi o idee şi anume să facă la Ploieşti o echipă formată din copii, o echipă de minibasket. A umblat prin licee, a discutat cu profesori de educaţie fizică şi a creat o grupă de copii pe care a început să o antreneze după un program riguros, într-o atmosferă plăcută, dar cu o mare eficienţă. Dintre primii copii îmi mai amintesc pe: Sorin STROE, Vasile STAN-Ţuli, Boby BOTESCU, Neli IONESCU, Gică MANTA, Gigel GEORGESCU-GOE, Gheorghe HUZUNEANU, Petre TĂNĂSESCU, Adi ROŞCA, Gigi RĂDULESCU. Copii au evoluat rapid şi pur şi simplu deveniseră showmeni prin frumuseţea şi eficienţa jocului practicat. Meritul revenea desigur antrenorului, dar în egală măsură talentului şi dăruirii micilor jucători.

            Îmi amintesc că în deschiderea unui meci internaţional susţinut de naţionala României, federaţia de basket a programat ca meciul de deschidere să fie susţinut de minibasketbaliştii ploieşteni, care au avut un foarte mare succes, remarcat a doua zi în presă. Arthur HOFFMANN deschisese un nou capitol în basketul românesc şi în acest capitol stă scris, spre mândria noastră, oraşul Ploieşti.

            La scurt timp însă s-au petrecut două evenimente, ambele legate de înăsprirea represiunii comuniste împotriva mai multor categorii sociale din România. Arthur HOFFMANN, din cauza originii sale etnice şi sociale, a primit domiciliu forţat la Cisnădie, iar Neli IONESCU a fost exclus din echipele sportive ale liceului din cauza originii sale sociale. Căpitanul echipei de basket şi cel mai valoros component al ei, a corespondat în toată această perioadă cu Arthur pentru programele de antrenament şi când uneori mai trecea el prin Ploieşti, ilegal bineînţeles, le mai spunea câte ceva copiilor. Lipsa lui Neli IONESCU era însă extrem de gravă, celălalt pivot, Adi ROŞCA nu era de o valoare deosebită fiind lent şi lipsit de nervul necesar acestui post important. Cum în echipa liceului Sorin era ridicătorul meu la volei, a pus ochii pe mine şi într-o zi mi-a spus clar că dacă vreau ca el să mai joace volei şi să fie ridicătorul meu, trebuie neapărat să învăţ basket ca să fiu pivot. De voie de nevoie, încântat poate şi de marele succes pe care îl aveau basketbaliştii, m-am apucat de basket şi destul de repede am devenit o piesă de bază. Poate că este neplăcut că am amintit prea des, dar mie nu mi-a plăcut să fac lucrurile pe jumătate, aşa că profitând de poziţia mea de mare vedetă la volei, am cerut de la clubul Progresul o mingie nouă de basket, mi-am confecţionat un coş la dimensiunile regulamentare pe care l-am montat acasă şi zilnic trăgeam la coş cel puţin o oră. Rezultatele s-au văzut imediat, chiar dacă nu stăpâneam toate procedeele specifice basketului, în schimb mă descurcam excelent la recuperare şi mai ales la coş unde mă antrenam intens, dar mai ales zilnic, la coşul confecţionat de mine acasă. După o perioadă a mai venit ca întărire Nani ANGELESCU şi echipa devenise competitivă, aşa că ne-am înscris în campionatul orăşenesc unde jucam cu seniorii, care dacă nu aveau o valoare deosebită se evidenţiau prin calităţi fizice care ne creau mari probleme. Arbitrii aveau însă grije şi ne protejau, dar după cum s-a dovedit la campionatele şcolare din 1951, arbitri ploieşteni ne obişnuiseră să jucăm prea tare şi arbitrii normali ne-au sancţionat aspru, fiind eliminaţi destul de devreme, cu conseciinţe drastice asupra rezultatelor.

            După o perioadă Arthur s-a întors la Ploieşti, unde după ce nu a mai jucat handball, a devenit antrenor al echipelor de fete, realizând performanţe foarte bune cu fetele de la Ploieşti şi ca o recunoaştere a calităţilor sale, a fost mulţi ani antrenor la loturile naţionale ale României, senioare, tineret sau junioare, unde era apreciat pentru profesionalismul şi tactul său în educarea şi motivarea tinerelor talente.

            În timpul liber Arthur HOFFMANN a realizat busturi ale marilor personalităţi ploieştene sau din România, care au umplut muzeele oraşului Ploieşti. Astfel muzeul de biologie are câteva zeci de busturi ale savanţilor români alături de cele ale unor mari personalităţi din oraşul aurului negru. La muzeul Nichita STĂNESCU, sculptorul a realizat un bust al poetului lângă care stau alte trei busturi ale marilor lui profesori, realizate la sugestia mea şi unele plătite de Fundaţia Nichita STĂNESCU, Nicolae SIMACHE, Ion GRIGORE, George Iancu GHIDU. Lipseşte bustul profesorului Constantin RÂPEANU, dar cred că o să-l realizăm şi pe acesta. La liceul I.L.CARAGIALE a realizat peste zece busturi ale foştilor mari profesori ai liceului din Ploieşti. Una din marile realizări ale lui Arthur a fost recondiţionarea statuilor sfinţilor Petru şi Pavel, care înaintea bombardamentului erau plasate la intrarea celebrului liceu ploieştean cu acelaş nume. Statuile erau într-o stare deplorabilă, erau depozitate în aer liber, între clădirea liceului şi biserica Sf. Gheorghe, riscând să se degradeze definitiv. După restaurare acestea au fost mutate la intrarea Muzeului de Istorie din centrul oraşului. La stadionul petroliştilor din Ploieşti, care poartă numele lui Ilie OANĂ, a realizat mai multe grupuri statuare cu teme sportive care împodobesc acest stadion.

            Ultima realizare a sculptorului este crearea pe lângă muzeul de biologie a unui muzeu al figurilor din ceară. Partea cea mai importantă a fost materialul, fiindcă noi nu ne puteam permite la Ploieşti să creem o instalaţie de aer condiţionat cu funcţionare permanentă pentru a menţine temperatura constantă. A trebuit să se facă o cercetare destul de laborioasă de cercetătorii de la Petrochim care au realizat o ceară cu calităţi vizuale bune, rezistentă însă la o gamă largă de temperatură. Până acum au fost realizaţi profesorul Nicolae SIMACHE şi poetul Nichita STĂNESCU.