Cu Mircea DRIDEA, celebrul
fotbalist internațional, jucătorul fanion al Clubului Petrolul din Ploiești
am fost prieten apropiat, cu toate că între noi era o diferență de trei ani.
Legătura dintre noi s-a stabilit pe baza faptului că și eu am fost sportiv de
mare performanță întrerupt însă brutal de o arterită care m-a marcat tot
restul vieții. Mergeam pe la el pe acasă, unde i-am cunoscut părinții, niște
oameni minunați, pe fratele lui mai mic Virgil tot inginer și fotbalist
talentat, care a marcat Rapidului un gol direct din corner, pe fratele lui
vitreg gazetarul și scriitorul Lucian CURSARU. Mircea venea și el pe la mine,
așa că ne-am apropiat mult ceea ce a condus la invitația de a veni pe la Fănel
NEGULESCU, unde a cunoscut grupul nostru de care s-a lipit. Tot atunci m-am împrietenit
cu cel mai bun prieten al lui fotbalist, Costică TABARCEA, cu care am rămas
apropiat până la moartea prematură a acestuia pe terenul Petrolul la un meci
cu Bacăul. Unul din amicii mei, Florin VOINESCU m-a invitat la un ceai (așa se
numeau pe vremea aceea petrecerile) la București la fata celebrului mare
fotbalist colonelul Gică POPESCU, care locuia cu fratele ei la mama lor, care
era divorțată de Gică. De fapt Florin VOINESCU era fratele Cameliei actuala
soțiea Colonelului Gică POPESCU, cu care avea o fată Alina POPESCU viitoarea
campioană a României la săritura în lungime. Ne-am distrat foarte bine și
fiindcă atmosfera a fost foarte frumoasă, într-o casă mare și primitoare,
am cerut permisiunea Doamnei Marga, mama Mihaelei să mai venim și peste două
săptămâni, dar de data aceasta să aducem noi toată mâncarea și băutura,
erau vremuri grele, iar Marga avea un servici modest la poștă unde gestiona un
magazin filatelic într-un cartier bucureștean.
L-am invitat pe Mircea DRIDEA și
Costică TABARCEA la Mihaela, și pentru ca să poată veni am aranjat ceaiul într-o
duminică, după un meci al Petrolului la București. Am vorbit despre acest
lucru și cu antrenorul lor, nea Ilie OANĂ, un om deosebit și care ținea la
mine fiindcă, eram inginer, un băiat serios, fiind sigur că unde îi duc băieții
nu poate fi decât un loc decent. (Este drept, nu i-am spus că mergem la
Colonelului Gică POPESCU, care se știa că este un mare racolor pentru echipa
CCA - Steaua, fiindcă mă temeam de reacția lui). Petrecerea a fost extrem de
reușită și cum Mihaela era o fată frumoasă, cu un carcter deschis, campioană
de junioare a României la săritura în înâlțime, lui Mircea i-a picat cu
tronc și peste câteva săptămâni la un ceai în Ploiești l-a trimis pe
Florin care a învoit-o pe Mihaela să vină la Ploiești de la mama ei, dar ca
să nu vină singură a adus și o colegă, o călăreață de la clubul CCA
care s-a lipit de Dan CUCU. De acum înainte la toate sindrofiile din
Ploiești, sau de sărbători la vile de pe Valea Prahovei pe care le închiriam
numai pentru noi, cele două perechi erau complect integrate grupului nostru.
Nu știu prea multe amănunte
deoarece Mircea era un tip destul de secretos și tocmai pentru că nu îl
descoseam prea mult eram în relații foarte bune, mai ales că într-un fel
eram pețitorul lui. Mircea idolul răsfățat al fanilor ploieșteni, era de
mult timp component al lotului României de fotbal unde conducerile se schimbau
destul de des și la un moment dat antrenorul principal a devenit nimeni altul
decât Colonelul Gică POPESCU. După un timp acesta a aflat de prietenia dintre
fata lui și Mircea DRIDEA lucru care, cred eu, l-a bucurat, Mircea era
binecunoscut ca un băiat extrem de serios, un fotbalist marcator de excepție
(146 de goluri marcate în prima scenă fotbalistică a țării pentru singurul
club la care a evoluat, Petrolul Ploiești) inginer de utilaj petrolier cu
diplomă roșie pentru toate examenele din facultate luate cu notă maximă și
maestru la șah.
Mircea era în cantonamentul
lotului reprezentativ de fotbal la Poiana Brașov și s-a dus la antrenorul
principal Gică POPESCU, tatăl Mihaelei, să ceară o învoire. Știind că se
întâlnește cu fata lui, Gică l-a învoit, mai ales că era zi liberă și
mai fuseseră învoiți și alții. Ce plănuiseră Mircea și Mihaela în
această învoire, s-au căsătorit civil. Când Gică POPESCU a aflat peste câteva
săptămâni a fost supărat pe amândoi, mai ales pe Mircea care era matur, dar
în marea dragoste a unui tată pentru fata lui i-a iertat ușor. Într-o zi
fiind la ei în vizită, a trecut pe acolo Gică POPESCU care venea de la Brașov
spre București și din vorbă în vorbă, aflând rolul meu de pețitor m-a
intrebat în glumă dacă tot eu i-am învățat să se căsătorească în mare
grabă și taină. Tot atunci, fără să se ferească de mine i-a propus lui
Mircea să joace la CCA, amintindu-i de marile avantaje materiale și competiționale
la marele club, de salariul și apoi pensia mare pentru un inginer petrolist în
cadrul forțelor armate. Refuzul a fost prompt și elegant, deoarece Mircea i-a
spus socrului său că dacă ar pleca de la Petrolul, tatăl lui ar muri de
durere, iubește așa de mult acest club încât nu ar putea suporta acastă
lovitură. La aceste argumente discuția s-a încheiat și fiecare din cei doi
au plecat mulțumiți, cu datoria împlinită.
Într-o zi o întâlnesc pe Mihaela
pe la Stadionul Petrolul și mă invită să văd noul apartament pe cale l-au
primit de câteva zile. Iau câteva flori și mă îndrept către noul lor
apartament care era lângă Halele Centrale, dar când aproape să ajung la ei
dau nas în nas cu o tipă căreia de mult îi purtam sâmbetele. Magnetismul
dintre noi era bine polarizat, fiindcă din vorbă în vorbă îmi spune că părinții
ei erau în concediu și până pe la ora 10 când pleca la schimbul trei la
Brazi, unde era ingineră, mă invită la ea. Nu puteam să scap ocazia asta, așa
că am ajuns la familia Mircea DRIDEA pe la 9.45 și i-am găsit în pijama și
cămașe de noapte. Am încercat eu să mă retrag, dar bucuria primirii unui
apartament nou era așa de mare încât m-au băgat în casă și mi-au arătat
un apartament aproape gol, dar care era al lor. Le-am urat mult noroc și
am plecat repede, fiindcă nu aveau nici scaune, nici masă urmând se le
cumpere ulterior. În starea de bucurie în care se aflau după primirea
primului musafir, m-au condus ambii la ușă, care spre stupoarea noastră s-a
închis în timp ce ne luam la revedere. Am încercat noi să facem ceva, dar
totul s-a dovedit ineficient, așa că fiind în cămașe de noapte, i-am dat
Mihaelei haina mea, și am plecat la părinții lui Mircea DRIDEA, care din
fericire stăteau la câteva sute de metrii pe strada Primăverii la numărul 9.
Am reușit să-i trezesc din somn cu mare greutate pe bătrâni, a durat un timp
până să le explic ce s-a petrecut și în final am luat ceva de îmbrăcat
pentru cei doi pe care i-am adus să doarmă în noaptea aceea acolo. A doua zi
au adus pe un lacătuș fan al Petrolului, Sandu YALE, care le-a deschis ușa,
dar a schimbat și încuietoarea ca să evite alte accidente.
Eram pe stadionul Republicii la un
meci Progresul-Petrolul și lucrurile mergeau extrem de prost pentru ploieșteni.
Nu se lega deloc jocul, pasele mergeau mai mult la adversari decât la
coechipieri, Progresul marca, iar Perrolul rata așa că s-a ajuns firesc la
3-0. Privind în dreapta și în stânga văd în spatele meu cu vreo 5-6 rânduri
pe nimeni altcineva decât pe Doamna și Domnul DRIDEA, părinții lui Mircea.
Îi salut, iar doamna DRIDEA pune cu disperare mâinile la față și la gură
îngrozită să nu cumva să fac vreo gafă, care ar fi putut să-i desconspire
în mijlocul unor bucureșteni care cine știe ce ar fi putut spune, nici nu
aveam însă de gând așa ceva și le fac semn să fie calmi. Până la pauză
scapă și Petrolul un gol din numeroasele ocazii avute, iar eu aveam o presimțire
că poate să se petreacă ceva, fiindcă bucureștenii au fructificat trei din
patru ocazii, iar ploieștenii una din șapte-opt. După pauză probabil la muștruiala
primită la cabine Petrolul bagă cărbuni și încetul cu încetul ajunge să
conducă cu 5-3 spre stupoarea unei mici galerii a Progresului și spre bucuria
susținătorilor găzarilor nuemroși în acei ani prin București. La ieșire
i-am condus pe bătrâni la un autobuz cu care veniseră bucurându-ne de un nou
succes al băieților lor fiindcă parcă jucase și Virgil.
Ce nu pot înțelege fanii sunt
urmele pe care le lasă jocul de fotbal, jucat pe caniculă ori ploaie torențială,
pe noroi, zăpadă sau un teren tare ca betonul și unde adversarul te lovește
permanent și folosește metode ascunse pentru a nu fi surprins de arbitru, așa
că la sfârșitul meciului atacanții în special sunt plini de zgârieturi și
vânătai dintre care unele rămân pe corp permanent ca amintire a luptelor
duse cu adversarii, a așa ziselor vremuri frumoase ale tinereții.