Dan COE

            Dan era prieten cu Miţi NEDELCU fiind foşti colegi la şcoala tehnică de construcţii şi venea destul de des în vizită la Ploieşti la acesta împreună cu soţia şi fata lui. Cu ocazia acelor vizite discutam fel de fel de probleme de la sport la femei, muzică sau aparatură electronică audio, fiind mare amator de muzică şi posesor al unor magnetofoane valoroase. Era în relaţii strânse cu fratele lui Miţi din Bucureşti, Florin TORJESCU, posesor al celor mai sofisticate magnetofoane pentru amatori din Bucureşti şi a unei fonoteci formate din discuri şi benzi ţinute la curent prin relaţii cu piloţi de la TAROM, care le aduceau direct de la New York. Destul de des plecam cu maşinile la iarbă verde unde se făceau friptane se bea câte ceva şi se încingea câte un fotbal la care eu nu mă băgam decât foarte rar şi atunci în poartă. În afară de prieteni din gaşca noastră venea aproape mereu şi Gigi DĂNESCU, viitorul ministri de interne din guvernul Nicolae VĂCĂROIU, care era căpitan la circulaţie, coleg de liceu cu Miţi şi fost fotbalist despre care antrenorul lui Mircea HAITĂ spunea că a fost unul din juniorii lui cei mai talentaţi dar ... s-a topit pe parcurs fiindcă era leneş la antrenamente. Dan COE era un băiat plin de viaţă cu un optimism debordant pe care-l revărsa asupra tuturor, cu un vocabular uşor colorat, dar foarte haios acumulat în atâţia ani de fotbal la Clubul Rapid Bucureşti. Când Rapidul evolua în divizia B mergeam la Câmpina sau la Plopeni să-l vedem jucând după care uneori trecea pe la Miţi acasă pentru discuţii şi comentarii, fiindcă se simţte foarte bine la Ploieşti.

            Una din poveştile interesante spuse de Dan a fost din turneul echipei naţionale de fotbal în Brazilia unde au rugat impresarul să facă o plajă pe celebra Copacabana. După se au stat la soare şi au făcut o baie băieţii au început să se joace cu o mingie şi imediat s-au lipit de ei câţiva localnici care fără să ştie cine sunt i-au provocat la o miuţă. Au pus mingia la centru şi au început să joace ... nenică, nici nu ştiu ce s-a întâmplat, dar ne-am trezit că ne conduceau cu 5-1 aşa că m-am pus cu greu pe ei şi încetul cu încetul am ajuns la 7-7, la care impresarul ne-a luat de acolo, zicea că dacă pică vreun ziarist şi scrie asta la gazetă nu mai vine nimeni la meciuri şi pierde o pălărie de bani ...

            După ce a plecat de la Rapid ne-a povestit cum a fost contactat de un procurator belgian care iniţial venise cu patronul unei echipe să-l vadă pe Ion MOTROC, dar acestuia i-a căzut cu tronc Dan COE şi nu a mai vrut pe altcineva în ruptul capului. Cum Rapidul, dar mai ales federaţia avea mare nevoie de bani, s-au dus tratative care au fost finalizate şi Dan a aflat că pleacă în Belgia. Din politeţe Dan i-a condus pe cei doi belgieni la aeroport şi înainte să se despartă de ei le-a cerut câţiva dolari ca să nu plece pe drum fără nimic. Când au auzit belgienii lucrul ăsta şi-au dat cu mâna la frunte, deoarece nu bănuiau că din această tranzacţie Dan nu va primi nimic, aşa că i-au dat o sumă destul de importantă şi s‑au urcat în avion. În Belgia Dan COE a jucat vreo doi ani cu mare succes lucru pe care-l ştiu din ziarele de sport în limba franceză pe care le primea Miţi de la el, cu comentarii făcute de el mai ales la fotografiile sau la schemele în care se arătau cum a marcat gol. Nu s-a întors din Belgia cu prea mulţi bani, fiindcă pe măgarii care întosmiseră contractul fără el nu i-a interesat decât suma de trensfer şi nu leafa, noroc că a jucat foarte bine şi s-a încropit din primele de joc. Acesta a fost motivul principal pentru care nu a prelungit contractul, conform înţelegerii aceasta s-ar fi făcut în aceleaşi condiţii cu cel iniţial. A discutat cu altă echipă din Belgia să revină o perioadă în ţară după care să semneze un contract cu ei ieşind astfel din clauzele primului contract.

            La întoarcerea în ţară a fost contactat de numeroase echipe printre care şi cea de la Galaţi care prin discuţia cu emisarii trimişi părea cea mai serioasă. A fost invitat la Galaţi unde a plecat cu maşina, dar la apropierea de oraş a fost interceptat de un echipaj de miliţie care la început l-a speriat până să afle că veniseră să-l conducă la locul de întâlnire. Discuţia s-a purtat la sediul comitetului judeţean de partid unde după ce a fost tratat cu tot felul de bunătăţi a fost invitat într-o sală de consiliu unde erau aproape 20 de tovarăşi, printre care primul secretar şi primarul oraşului care l-au primit amical. Dan povestea cu umorul lui inconfundabil cum i s-a umplut capul de gânduri, cum să le ceară la ăştia bani că poate-l bagă direct la pârnaie, aşa că o cam băgase pe mânecă. Primul a spus că ar dori un băiat serios şi muncitor la echipă pentru a da un exemplu de comportament, ataşament şi manieră de a se antrena tinerilor. Ştia că din acest punct de vedere Dan COE este foarte potrivit pentru a deveni liderul echipei, se antrenase în Vest ca profesionist, avea o familie şi copil ... Dan a început prin a le spune că îi place oraşul este impresionat de primirea făcută, de sinceritatea discuţiilor, dar vrea să fie la fel de sincer spund că mai are şi câteva propuneri de la alte echipe printre care şi de la Ploieşti, care este foarte aproape de Bucureşti şi s-ar simţi ca acasă. Şeful l-a întrebat cât de mare a fost oferta ploieştenilor la care Dan după ce s-a bâlbâit un pic a spus o sumă aproape dublă cu ce spera el ca să se mai poată tocmi. La aflarea condiţiilor şeful l-a rugat să aştepte puţin afară ca să se consulte între ei şi va primi imediat răspunsul, care a venit în cinci minute prin preşedintele clubului care îi oferea cu 50% mai mult decât ceruse el deoarece atât apreciau ei diferenţa dintre Galaţi şi Ploieşti, dar i-a spus că în plen să nu mai discute nimic de bani. A reintrat în sală foarte îndoit, se temea să nu ia plasă, dar nu mai avea ce face, au băut un pahar de şampanie şi peste două zile s-a prezentat la antrenamente. Suspansul a durat o săptămână, pâna a luat diurna de deplasare după care lucrurile au intrat în normal. Cât a jucat la Galaţi mulţumirea a fost reciprocă, au avut rezultate bune, la echipă a fost instaurată o atmosferă profesionistă, iar Dan câştiga aproape cât întreaga echipă la un loc.

            Dan a făcut un drum în Belgia după o perioadă, dar a rămas în străinătate şi în plus fără a avea o experienţă în acest domeniu a dat interviuri defăimătoare la adresa federaţiei de fotbal şi a regimului comunist pentru care nu a putut fi iertat. Spre surprinderea generală soţia şi fata au primit viză de plecare la Dan, însă după o perioadă s-a anunţat că acesta s-a sinucis spânzurându-se de clanţa de la uşă. Familia s-a reîntors rapid în ţară şi a refuzat să facă vreun comantariu nici celor mai apropiaţi, probabil îngrozite de frica represaliilor asupra lor. În ceea ce priveşte sinuciderea lui Dan COE aceasta este pentru mine imposibilă, deoarece un om cu optimismul şi felul lui de a fi nu putea face acest gest sub nici un motiv, cu toate că avea corpul plin de cicatrice lăsate de lupta cu adversarii pe teren, acest băiat era un optimist şi un luptător cum nu am mai întâlnit. Când Ion George DĂNESCU a ajuns ministru de interne într-un guvern care se pretindea liber, în naivitatea mea am crezut că va dezgropa moartea prietenului său Dan COE, dar se pare că forţele oculte care conduc această ţară reprezintă o nucă prea tare pentru Gigi DĂNESCU, aşa cum au reprezentat ulterior şi pentru ceilalţi miniştri de interne care l-au urmat sau precedat (Victor BABIUC, Virgil MĂGUREANU, Gavril DEJEU) şi care au rămas cu mâinile legate în faţa acestei forţe puternice, bine organizate şi camuflate perfect. Eu personal am o experienţă în acest domeniu, în calitatea de preşedinte al Fundaţiei Nichita STĂNESCU, prin relaţii am reuşit ca atât Ion ILIESCU cât şi Petre ROMAN să dea dispoziţie prefectului de Prahova Ion BĂLĂNOIU să elibereze sediul primului secretar Fundaţiei Nichita STĂNESCU din Ploieşti. Cu toate aceste intervenţii telefonice la care au fost martori oameni care mi-au relatat, prefectul a refuzat nu numai pe mine, dar chiar pe ministrul culturii Andrei PLEŞU, în biroul căruia mă aflam când i-a telefonat. Dacă preşedintele ţării, primul ministru şi ministrul culturii nu sunt luaţi în seamă de un amărât de prefect, atunci se pune clar problema de cine ascultă la urma urmelor acesta.