Fotbal, Concordia Ploieşti

            Între 1950-1952 printre fanii mei erau câţiva dintre fotbaliştii echipei Concordia din Ploieşti: Fane BĂDIN, Gogu GÂRLEA, Titi TEAŞCĂ, Gică PAHONŢU, Mircea HAITĂ şi doctorul echipei, domnul Poldi EMANUEL, mari pasionaţi de volei. Echipa Concordia era susţinută material de marea uzină de utilaj petrolier şi metalurgic cu acelaş nume, iar părintele spiritual (şi cu banii) era directorul comercial ANGELESCU-Şefu, care îi răsfăţa ca pe nişte copii cu tot ce-i stătea în putinţă, şi pe vremea aceea dispunea de fonduri negre de valori incomensurabile. Pe lângă cei amintiţi în echipă mai jucau fraţii PREPELEAC, MOTRONEA, TOPŞA un fundaş printre cei mai valorişi din tară, Ştefan VASILE un înaintaş rasat, golgeter înnăscut, Traian GEORGESCU un mare fotbalist în devenire.

            Echipa Concordia era an de an printre primele trei clasate în divizia B, jucătorii nu doreau să promoveze,  atunci ar fi fost aduşi jucători de valoare, alt antrenor, se spărgea gaşca şi lor le mergea foarte bine şi aşa, iar cu banii luaţi în ultima treime a campionatului de la echipele ameninţate cu retrogradarea, sau de la cele care doreau să promoveze, sacul se umplea din plin. Nu o spun cu răutate, erau o gaşcă de derbedei simpatici, sportivi extrem de talentaţi care duceau o viaţă lipsită de orice griji, cu bani mulţi, răsfăţaţi de toată uzina Concordia, unde aveau un club şi o cantină la dispoziţie, un om bun la toate nea Fane Şmotru, care le făcea toate comicăriile ca să-i distreze pe băieţi, iar medicul sportiv doctorul POLDI era unul din cele mai pitoreşti personaje din Ploieşti. Fiind extrem de apropiat, îmi povesteau fel de fel de lucruri nemaipomenit de extravagante pe care le făceau şi îmi face plăcere să relatez câteva din cele care se pot transcrie pe hârtie.

            La o deplasare în Moldova, Fane Şmotru i-a făcut lui BĂDIN o tartină cu cremă de ghete şi ca represalii l-au imobilizat, i-au făcut două fiole cu morfină furate de la doctor, şi seara, l-au legat de un gard lângă hotel, de unde l-a adus poliţia după câteva ore.

            Într-o altă deplasare au venit la ei nişte evrei care le-au spus că au nevoie de două pături bune de la hotel, au luat banii de la clienţi şi seara le-au aruncat păturile pe geam. După vreo 15 minute au început să strige că au vrut să scuture păturile, le-au scăpat pe geam şi până să ajungă jos, cineva le-a furat. Desigur că Şefu a trebuit să plătească păturile fără comentarii.

            Înainte de un joc important, la Ploieşti, Şefu intră în vestiar să vorbească cu jucătorii. Domnul ANGELESCU era un tip înalt, suplu, cu o privire energică, dar caldă, ceea ce îl caracteriza era faptul că totdeauna era îmbrăcat extrem de elegant, dar cu costume deschise la culoare. În ziua respectivă Şefu purta o pereche de pantofi noi, cumpăraţi de la Bucureşti şi toţi jucătorii au remarcat acest lucru urându-i ... să-i purtaţi sănătoşi şefu .... Afară de Ştefan VASILE care i-a spus lui Gogu GÂRLEA că dacă nu-i dă lui pantofii, azi nu joacă şi s-a aşezat bosumflat pe bancă în timp ce toţi ceilalţi începuseră echiparea pentru meci. Desigur că Şefu a observat acest lucru şi l-a întrebat de ce nu se dezbracă ...

-         Pantofii dumneavoastră.

-         Lasă-i încolo de pantofi, ce ai cu ei ?

-         Vreau să mi-i daţi mie.

-         Să ştii că dacă iar îţi vin idei trăznite prin cap mă supăr.

-         Da, dar eu nu joc azi.

-         Bine, mergem mâine şi-ţi iau unii la fel.

-         Eu îi vreau p'ăştia, azi.

            În vestiar era o linişte supărătoare, toată lumea deabia mai îndrăznea să respire, Şefu se aşează pe bancă lângă Ştefan VASILE, îşi scoase pantofii, pleacă în nişte tenişi, iar Ştefan încuie pantofii în dulapul lui. La acel joc foarte important, Concordia bate cu 5-2, iar Ştefan VASILE joacă extraordinar şi marchează 3 goluri. Aşa era Şefu, un om extraordinar, un conducător unicat în fotbalul românesc, după cum a afirmat de multe ori Titi TEAŞCĂ în articolele sau cărţile scrise, deoarece a trăit la Ploieşti câţiva ani în "era" ANGELESCU.

            După terminarea facultăţii în 1958, m-am angajat la Concordia (acum Uzina "1 Mai") şi am avut câteva contacte oficiale cu Şefu, m-am convins că era un om deosebit. Din vechea echipă mai erau prin uzină fraţii PREPELEAC şi întâmplările cu fotbaliştii continuau să se petreacă din plin. Directorul general al uzinei care la un moment dat se pusese pe făcut ordine cu fotbaliştii, întâlneşte pe doi dintre ei pe la ora 10 prin uzină, îl pune pe primul să-i arate mâinile şi cum erau foarte curate i-a spus:

-         Azi nu ai făcut nimic.

-         Da, tov. director.

-         Şi tu, se adresează celuilalt.

-         Eu sunt ajutorul lui.

            Nu avea ce să le facă fiindcă muncitorii, conducerea sindicatului şi partidului, organizaţia de tineret îi iubeau cu aşa mare intensitate că o sancţiune asupra lor ar fi creat o turbulenţă nedorită într-o uzină, care şi aşa avea destule probleme.

            Mai târziu când soţia mea, ingineră proiectantă, a lucrat cu fica lui Şefu, Marcela GHEORGHIU, primeam prin ea semnale despre cât de greu o duce din punct de vedere material şi cu câtă demnitate o poatră. De câteva ori l-am văzut prin piaţă, l-am salutat şi am admirat mina splendidă pe care o afişa, cu toate că eu ştiam exact câte probleme sunt în spatele ei. M-am întristat când am aflat că a murit sufocat de gaze împreună cu soţia, dar mai ales am regretat că nu am putut să merg la înmormântare, fiindcă fusesem convocat de un ministru la Bucureşti.

            De la doamna Marcela am un tablou - caricatural realizat de caricaturistul Dodoi în 1956 despre echipa Concordia şi în prim plan, mare Şefu, l-am luat cu intenţia să nu se rătăcească şi să-l donez muzeului sportului din Ploieşti. Între timp am transmis prin Sandu AVRAMESCU, fost fotbalist la Concordia, un semnal celor din conducerea actuală a clubului sportiv de la uzină, despre faptul că posed acest tablou şi că aş fi dispus să-l cedez fără vreo pretenţie, dacă se hotărăsc să-l amplaseze într-un loc deosebit. Nu am primit nici un răspuns, probabil că actualii conducători sunt nişte venetici, fără vreo legătură cu Ploieştiul sau cu sportul, aşa cum este plin oraşul nostru de activişti sportivi care nu urmăresc decât să se procopsească pe spinarea muncii sportivilor, care se sacrifică pentru performanţă, iar rezultatele pe plan sportiv au dispărut şi oraşul aurului negru a devenit aproape anonim din punct de vedere sportiv cu excepţia înotului şi gimnasticii, oarecum şahul, unde au rămas oameni vechi care sapă o groapă fără pretenţii materiale deosebite, pe care ar putea să le obţină în alte orase..