SPORTIVII PE CARE I-AM CUNOSCUT

                                                                                                      Mircea Gociman

Sportivii sunt semenii noştri care prin activitatea lor ne înfrumuseţează viaţa, îi dau o dimensiune în plus. Din păcate sportul declanşează forţe uriase de la pasiunile suporterilor la interese materiale deosebite, care pot atinge cercuri extrem de importante şi influente. În general sportivului după ce i se oferă mai mult sau mai puţin, i se cere să câştige, să câştige la nesfârşit, la cererea publicului, la cererea antrenorului, a conducătorilor de cluburi şi a unor cercuri interesate. Din punctul de vedere al acestui masiv, dar heterogen grup de presiune, sportivul nu mai este uman, îşi pierde acest caracter devenind  o maşină de câştigat meciuri, concursuri, centimetri, secunde. În aceste condiţii judecarea lor devine nemiloasă şi nimeni nu se mai gândeşte cât de greu a ajuns sportivul acolo sau ce se va întămpla cu el după ce nu va mai practica disciplina care l-a consacrat. Am avut şansa să cunosc personal, să mă antrenez cot la cot sau să discut cu mari sportivi şi mari antrenori, celebrităţi nu numai pe plan naţional, dar şi pe plan mondial, acest lucru mi-a dat posibilitatea să înţeleg unele lucruri, pe lângă cele pe care le-am acumulat pe pielea mea în calitate de sportiv de performanţă. Enumerarea acestor nume este făcută numai cu scopul de a arăta aria largă din care au fost culese aceste informaţii.

            Ca tânăr sportiv şi mare vedetă în Ploieşti şi Bucureşti, am cunoscut personal câteva din marile glorii ale ale sportului românesc, antrenori sau sportivi:

Box: Gheorghe POPESCU primul mare boxer profesionist din România, Ion MIHĂILESCU chalanger la titlul european profesionist, Petre POPESCU vecinul şi amicul meu, campion naţional, singurul boxer român neînvins înainte de limită de Laszlo PAPP, triplu campion olimpic, Emil POPA antrenor al campionului mondial Leonard DOROFTEI şi chiar pe acesta în perioada amatorismului.

Atletism: Iolanda BALAŞ, Lia MANOLIU, Florentina STANCU, Gabriel GEORGESCU primul aruncătur român de greutate peste 18 m., Elias BARUCH-BARONUL antrenorul meu la lotul naţional de atletism, Sandi MAZILU antrenor la lotul naţional de atletism, Ilie SAVEL, Aurel RAICA, Ion TĂRTĂREANU, maratonist între cele două războie mondiale, Lucian PURDEA, Constantin ENE, Ion SORIN, Cati ALEXANDRESCU, Paul POPESCU, Constantin STĂNESCU.

Volei: Titi MEDIANU, Dan DRĂGULESCU, Mircea CRISTEA, Melonte POPESCU, Nae TĂNĂSESCU, Puiu BEREANU, Cot SÂRBU, Nae TĂRCHILĂ, Dodi LAZĂR, Dorel SCORŢEANU, jucător de lot care şi-a pierdut un ochi în război şi a revenit incredibil la echipa naţională în pofida acestei invalidităţi, Caius MICULESCU coleg de facultate şi în echpele Facultăţii de Electrotehnică şi a Politehnicii din Bucureşti, Nicolae SOTIR, Gicu şi Nelu CONSTANTINESCU, Mircea CRISTEA, Tică TĂNASE, Gheorghe VÂLVOI - Mala, Gică MANTA, Coca RĂIANU-BUNESCU, Rodica SĂDEANU, Natalia TEODOROVSKI, Tinela ZOTTA-PLEŞOIANU, apoi Mircea DUMITRESCU, Ştefan DUMITRESCU, Puiu STUPARU.

Fotbal: Fane BĂDIN, Traian GEORGESCU, Titi TEAŞCĂ, Emil VLAICULESCU, Victor VĂLVOI, Dincă SCHILERU, Gheorghe VACZI, Titus OZON, Ştefan FILOTI, Mircea DRIDEA, Costică TABARCEA, Viorel MATEIANU, Colonelul Gică POPESCU, Nelu NEACŞU, Ilie OANĂ, fraţi gemeni Dumitru şi Anton MUNTEANU, Marin Marcel, Dan COE, Mircea ENĂCHESCU şi manageri ca Romulus SPIRESCU, Directorul ANGELESCU-Concordia şi Gogu MARINESCU-Prahova.

Înot: Soţii MITROFAN, Tamara COSTACHE, Mihai GOTHE.

Şah: Carol PARTOŞ, Florin GHEORGHIU, Victor CIOCÂLTEA, Cornel BUTNARU, Octav TROIANESCU, Maria ALBULEŢ, Mihai ŞUBĂ, Corvin RADOVICI, Marina POGOREVICI, Adrian NEGULESCU, Viorica ILIE.

Gimnastică: Atanasia IONESCU, Nadia COMĂNECI, Octavian BELU.

Ciclism: Constantin DUMITRESCU

Handbal: Romică SPIRESCU, Arthur HOFFMAN, Ion Neli IONESCU, Victor VÂLVOI – Mala Mic, Lascăr PANĂ, Anton GRUIANU, Aurel NIŢULESCU, Marius NIŢESCU.

Tenis de Masă: Angelica ROZEANU

            Indiferent de aparenţe, sportivul este un tip extrem de sensibil, fiind conştient că i se cere permanent să dea maximum posibil, sau mai bine zis  să fie în fiecare zi mai bun decât în ziua precedentă, trebue să funcţioneze tot timpul cu motoarele în plin ceea ce poate crea sincope. Sportivul este judecat de măria sa spectatorul, de colegi, antrenori, conducători de cluburi adică atât de oameni competenţi cât şi de nespecialişti. Sportivi îţi sacrifică în mod deliberat tinereţea pentru a obţine o performanţă şi nu trebuiesc judecaţi numai cei ce reuşesc, în calcul trebuiesc luaţi şi cei care nu reuşesc. Pentru ca să apară o Nadia COMĂNECI şi-au sacrificat copilăria câteva mii de fetiţe şi s-au angrenat în aceste sacrificii câteva mii de familii. Un campion olimpic spunea că pentru o medalie olimpică la tir a trăit o tinereţe fără duminici, iar când a abandonat caiacul de performanţă marele campion Aurel VERNESCU, declara unui reporter că nu mai putea suporta să facă nici duş, atât de îngrozit era de apă.

            Din cauza creşterii intensităţii antrenamentelor, sportivii alocă un timp redus instruirii cu conseciinţe negative evidente asupra pregătirii profesionale şi de cultură generală, ceea ce are influenţe toată viaţa. În urma efortului fizic împins peste limitele admisibile, mulţi sportivi se aleg în cel mai bun caz la bătrâneţe cu sechele în urma cărora au mult de suferit. Marele fotbalist Titus OZON se văita de o arterită agravată de multiplele accidentări la picioare provocate de cei care nu puteau să răspundă la driblingurile lui strălucitoare decât cu lovituri pe ascuns. Imaginea pe care o prezintă la sfârşitul anilor 90 marele Casius CLAY este jalnică, un bătrân cu mâinile tremurânde din cauza reptatelor lovituri primite la cap în timpul strălucitei sale cariere.

            Dacă pe lângă avantajele materiale de scurtă durată, în general cam 10 ani, şi gloria sportivă efemeră, punem in balanţă şi dezavantajele privaţiunilor şi riscurile lor, vom fi mai blânzi cu criticile la adresa unor comportări şi contra performanţe. Psihologia sportivă şi analizele ştiinţifice făcute pe baza bioritmului au dovedit că un sportiv poate fi în formă numai în anumite perioade care bineînţeles nu au cum să concidă calendaristic cu perioadele competiţionale, marile concursuri, şi dacă sportivul obţine rezultate proaste, de cele mai multe ori vina o are antrenorul şi medicul sportiv care trebuie să planifice antrenamentele şi forma sportivă în funcţie de obiectivele competiţionale. Există din păcate şi alt fel de antrenori care în goană după avantaje personale ţin un sportiv tot timpul pe un palier de formă maximă cu rezultate teribile, dar după o perioadă extrem de scurtă sportivul se stinge ca valoare şi este aruncat la coş, locul lui fiind luat de o altă victimă. Alţi antrenori, tot în goană după rezultate, nu ţin cont de faptul că sportivul nu este apt din punct de vedere fizic să concureze şi-l aruncă în luptă accidentat sau bolnav cu consecinţe nefaste asupra viitorului acestuia. Având în vedere marile sacrificii care stau în spatele obţinerii unei mari performanţe, dacă ar fi după mine, aşi pedepsi extrem de aspru fapta unui infractor care fură din casa unui sportiv o medalie pentru care acesta şi-a sacrificat tinereţea.

            Se cunosc situaţii în care mari sportivi, mari caractere, au depăşit limitele şi au continuat să concureze în condiţiile în care erau accidentaţi (boxerul Nicolae LINCA în finala olimpică la Melbourne, Franz BECKENBAUER a jucat cu un braţ imobilizat, Lia MANOLIU a luat medalia de aur fiind accidentată şi a riscat totul în prima aruncare care i-a reuşit), dar nu totdeauna acest lucru este posibil. Cel mai mare ciclist român Constantin DUMITRESCU, a încercat la o vârstă avansată să reia cursele cicliste şi a participat la un concurs în care a fost accidentat în prima etapă de un idiot care l-a acroşat în mod stupid.

            Gogu GÂRLEA era un fotbalist bun la CONCORDIA din Ploieşti şi intr-o zi cu toate că l-a îngropat pe tatăl lui, a trebuit să joace intr-un meci important. Este clar că a jucat prost, nici nu se putea altfel, însă pentru noi cei de pe margine care realizam toată drama acestui om, reacţia publicului care-i adresa cuvinte jignitoare acuzându-l că este prost sau că vrea să vândă meciul, a fost ca un cuţit învârtit într-o rană. Săracul a ieşit la sfârşitul meciului de pe teren plângând şi idioţii care-l înjurasere se mirau de ce, fiindcă meciul fusese căştigat de Concordia.

            Cred că trebuie să fim mult mai îngăduitori cu sportivii, care sunt nişte artişti, deoarece ei nu sunt oameni obişnuiţi, deci trebuiesc trataţi ca atare.

            Din punctul de vedere al studiilor făcute, sportivii s-au comportat variat, la fel cu toţi oamenii obişnuiţi cu sublinierea faptului că prin anii 40-50 erau foarte mulţi studenţi sau absolvenţi de studii superioare în echipele fruntaşe şi loturile naţionale, iar numărul lor a scăzut dramatic din cauza profesionalizării sportului care absoarbea din ce în ce mai mult timp. Din acelaşi motiv au dispărut sportivii polivalenţi cum era Costi HEROLD, care la vremea lui îşi putea permite să practice la nivel de lot mai multe sporturi.

            Din lotul echipei de volei Progresul Ploieşti erau sau au devenit medici Gheorghe VÂLVOI, Ion DESPA,  Dan PĂSCULESCU, Ştefan LUCINESCU, Ştefan BĂICAN, Dorin CALOTĂ, ingineri Bebe BULIGESCU, Mircea GOCIMAN, Mihai ARGHIR, Puiu PERŢACHE, Marius NIŢESCU, Gabi CĂLINESCU, profesor Gheorghe MANTA.