Examenul de
admitere la Medicină al lui Titi Medianu.
Pe data de 20
aprilie 2007 am fost în vizită la Doctorul Gheorghe Vâlvoi – Mala,
deoarece mă inivtase insistent să vizionez "Povestes Voleiului",
realizată de mine şi transpusă penteru a fi urmărită pe
Video, de ginerele dânsului, Cristi Ioniţă. Încercarea acestuia a fost
destul de reuşită, cu toate că nu se compară cu vizionarea
în Power Piont. Am stat peste două ore şi printre numeroasele poveşti
ale maestrului meu în ale voleiului, a venit vorba de Titi Medianu, marele jucător
de volei ploieştean, ani buni căpitanul echipei de volei a României,
pe vremea când aceasta era printre primele 4-5 în lume. În anii 1940 echipele
de volei din Bucureşti nu aveau o sala bună pentru volei şi
veneau în sezonul rece să joace la Ploieşti, unde Sala de la Stadion
oferea condiţii excelente. Printre echipele bune din Ploieşti era SK
38, unde printre alţii, jucau fraţii Gheorghe şi Victor Vâlvoi,
Titi Medianu, Bujor Condeescu, Dan Dinescu. După un joc cu Medicina Bucureşti,
una din cele mai valoroase echipe din România, Mimi Patras, un celebru jucător
pe vremea aceea, îi contactează pe câţiva de la SK 38 propunându-le
să dea examen la Medicină şi să joace acolo. La examenul de
admitere Gheorghe Vâlvoi ia o notă peste 8, dar Titi Medianu nu reuşeşte
şi îşi face stagiul militar la Vălenii de Munte. Conştient
de marea valoare a lui Titi, Mala îl convinge pe Secretarul Facultăţii
de Medicină, Domnul Cucoaneş, un mare pasionat de volei, să
asiste la Ploieşti la un joc între SK 38 şi Medicina, ocazie cu care
urma să-l vadă pe Titi Medianu în vederea racolării la Medicina. Jocul are
loc, Titi nu excelează, deoarece noapte la Văleni participase la o temă
militară, dar Cucoaneş este convins, fiind un fin cunoscător al
voleiului. Înainte de examen, Titi face
pregătire specială cu câţiva asistenţi universitari şi
vine ziua examenului scris. Ca să nu existe dubii în privinţa intrării,
un grup de 6 candidaţi printre care Titi Medianu, Niki Dragomirescu
(celebru jucător şi antrenor), Şaţi Armăşescu (jucător
şi cel mai mare arbitru român de volei), fiul unui bogătaş care
a dotat cu echipament de joc echipa Medicina s.a., s-au înscris în ultimele
minute, când candidaţii erau deja repartizaţi în sălile de
examen, aşa că au fost puşi într-o sala separată, unde
asistenţii care urmăreau examenul i-a ajutat la redactarea lucrării.
Dintre toţi aceştia se pare că numai Titi Medianu a absolvit
Facultatea de Medicină, devenind un recunoscut medic radiolog.