În vara lui 1948, eram printre elevii numiți de
diriginta clasei,
distinsa profesoară de limba română Elena PAULESCU, să
particip la mutarea
liceului Sfinții Petru și Pavel de la sediul de pe bulevard, avariat
în urma
bombardamentelor, care nu mai făcea față noului liceu ce cuprindea un
număr
mare de clase, în clădirea fostului Liceu Comercial de pe
strada Oilor. (La
această activitate fuseseră desemnați premianții, eu eram premiantul II
al
clasei III-a A, la care s-au adăugat elevii cu o comportare deosebită
sau
proveniți din familii foarte cunoscute în Ploiești). Am fost
repartizat într-o
grupă de vreo 6
inși, condusă de un elev mai mare și misiunea noastră era
să cărăm
manual, diverse obiecte de la vechiul sediu la cel nou pe o distanță de
peste
un kilometru. Eu am participat în primele zile, la mutarea
muzeului de științe
naturale și apoi a celui de fizico-chimice. Cum acest lucru se făcea
prin
traversarea punctului fierbinte al Ploieștiului, Franceza, populată
permanent,
trecerea noastră, purtând mai ales animalele
împăiate a trezit reacții
amuzante din partea privitorilor, însă noi eram foarte
mândri de importanța
care ni se acordase de către conducerea liceului.În grupa mea, l-am cunoscut pe Gigel NICODIMESCU, cu un an mai mare ca mine cu care am purtat tot felul de discuții în timpul transportului obiectelor de colo până dincolo. Eu aveam în liceu o oarecare notorietate, prin faptul că în 1947, în timp ce ne băteam în clasă cu cataloage luate dintr-un dulap, găsisem catalogul elevului Ion Luca CARAGIALE, dar mai ales fiindcă luând prima notă de 10 la profesorul de geografie Nicolae LIPCAN, unul din cei mai exigenți profesori ai liceului, fusesem plimbat pe brațe de elevii din cursul superior cu un carton pe care scria MONSTRUL CARE A LUAT 10 LA LIPCAN. Gigel NICODIMESCU m-a întrebat despre găsirea catalogului lui CARAGIALE și probabil ca să mă impresioneze, mi-a spus că tatăl lui l-a cunoscut pe sculptorul Constantin BRÂNCUȘI la Paris, unde a fost să trateze realizarea unui monument CARAGIALE pentru orașul Ploiești. Jignit de figura pe care am făcut‑o eu, fiindcă am rămas fără replică, ori că nu l-am crezut, ori că nu auzisem de BRÂNCUȘI, Gigel m-a rugat insistent să trecem prin fața casei lui pe la ora unu când tatăl lui, avocat, venea la masă cu regularitate de ceasornic, ca să-mi confirme.
Tonul imperativ și iritarea de pe figura lui m-a făcut să nu mă opun, mai ales că locuia pe lângă clădirea telefoanelor, în apropiere de traseul nostru. După ce am ajuns în fața casei, am așteptat circa 10 minute și a apărut domnul avocat NICODIMESCU cu care Gigel a avut următorul dialog:
- Tată, uite, Mircea nu crede că tu l-ai cunoscut la Paris pe sculptorul Constantin BRÂNCUȘI.
- Păi cum să mă creadă, când pe vremea când am discutat eu cu BRÂNCUȘI voi nici nu erați născuți.
Asta a fost totul, și mult mai târziu am realizat că eșecul acestei discuții a lăsat Ploieștiul fără un monument I.L. CARAGIALE realizat de BRÂNCUȘI, ghinionul orașului găzarilor și a lui "ce bei". Încercările mele făcute în 1998 de a afla amănunte suplimentare despre aceste lucruri au eșuat, din familia NICODIMESCU nu mai era nimeni în viață, și am scris aceste rânduri numai la insistența domnului ONEA care pentru a mă convinge a invocat un om mult apreciat de mine, profesorul N.I. SIMACHE dirigintele și singurul meu profesor de istorie din cei șapte ani de liceu.
În 1934 a fost realizat un bust al lui Ion Luca CARAGIALE de către artista ploieșteană Letiția IGNAT, absolventă a celebrului liceu de fete Despina Doamna, apoi prin anii '40 un alt bust de către sculptorii ploieșteni Gheorghe Coman și Gheorghe DAMIAN într-o conjunctură deosebită, și așa, în loc de un monument BRÂNCUȘI, Ploieștiul s-a ales cu două busturi.
Mircea GOCIMAN - Octombrie 1998:
Ulterior am discutat această problemă cu doctorul Rodion GALERIU, fiul celebrului preot Constantin GALERIU, care mi-a confirmat ce știam eu, având și el unele informații despre acest lucru.