Povestiri de la Pisica Albă

           

            Pisica Albă era o cârciumă plasată pe Strada Gh. Gr. CANTACUZINO la intersecția cu strada Logofătul Tăut construită în piața formată și de intersecțiile cu străzile I. L. CARAGIALE și LOBACEVSKI care a primit și ea același nume, Pisica Albă

. 

Bibicu

            Pe la începutul secolului XX, undeva în Ploiești locuiau două familii despărțite de un gard mai mic decât cele obișnuite, deoarece familiile trăiau în deplină armonie de vreo două generații. Actualii proprietari s-au apropiat și mai mult, femeile la o cafea, bărbații la o tablă și ca să nu iasă în neglije prin stradă, pentru a intra unii la alții, au făcut o portiță în micul gard prin care treceau cu ușurință. Nu erau oameni prea pricopsiți, dar nici rău nu o duceau, aveau de toate, aveau servicii destul de bune și cum nu erau nici prea pretențioși, nici nu aveau vicii, o duceau fără grija zilei de mâine.

            Una din familii avea un singur băiat, pe Bibicu, a doua avea două fete mai mici, una cu trei ani și alta cu cinci. Părinții copiilor erau prieteni așa de buni încât în mod firesc copii au urmat exemplul părinților și se jucau numai împreună, fără a avea nevoie de alți parteneri. Pentru fete lucrurile erau firești, se jucau cu păpuși, făcute din cârpe, pe care le creșteau și le educau așa cum învățaseră de la mama lor. Bibi însă, de voie de nevoie, s-a adaptat condițiilor, angrenându-se în jocul fetelor și cea mai mare plăcere a lui era să facă păpuși din cârpe vechi, pe care le dăruia fetelor.

            Când a început Bibi școala, a observat că ceilalți colegi ai lui se distrau altfel, jucau oina, lapte gros sau băteau o minge de cârpă și-i ziceau fotbal, după modelul adus de inginerii străini care lucrau în petrol ori pe la rafinării. Diferența de preocupări față de colegii lui de școală a făcut ca Bibi să se depărteze și mai mult de ei devenind un singuratic, un introvertit, care deabia aștepta să plece acasă unde îl așteptau fetele să se joace, dar mai ales să le povestească ce se întâmplă pe afară, la școală, într-o lume nouă pentru ele. Trecerea anilor nu a schimbat cu nimic comportamentul lui Bibi, se ducea la școală fără prea mare entuziasm, avea note mari, mai ales datorită faptului că acasă făcea lecțiile împreună cu fetele și le învăța și pe ele, dar deabia aștepta să se întoarcă acasă, fără a manifesta vreun inters să se joace cu colegii lui. Colegii lui țineau la el fiindcă era un băiat de caracter, nu făcea lucruri rele, nu pâra pe nimeni și ciudățeniile lui le-au luat ca atare, acceptându-le.

            Fetele au făcut și ele câteva clase primare până când mama lor s-a prăpădit și cea mare a preluat gospodăria, în timp ce cea mică a reușit să termine 7 clase după care s-a angajat ucenică la o croitoreasă.

            Între timp Bibi, la recomandarea fostului învățător a fost angajat la atelierele CFR, unde s-a integrat repede, fiind un băiat harnic și ascultător. Contactul cu muncitorii a fost mai penetrant decât cel de la școală, Bibi se mai ducea cu cologii lui la o bere, mai schimbau o vorbă, dar gândul lui a rămas tot la universul de acasă, loc fără egal. Cum era vremea să-i miroasă a fuste, Bibi a învățat de la colegii lui de muncă unele lucruri, despre care mai auzise destul de vag pe la școală, dar la vremea respectivă nu le dăduse nici o atenție.

            Seara după ce mâncau fiecare la el acasă, Bibi și cele două fete se adunau făcând schimb de impresii, din cele trei medii cu care avea contact fiecare. Bibi povestea de la atelierele CFR, cea mică diverse povești de la croitoreasă, iar cea mare despre ce se mai petrecea în mahala, lucrul cel mai gustat de tineri. Faptul că Bibi a făcut sex cu cea mare s-a petrecut în mod firesc, cu știința celei mici, dar bineînțeles fără ca părinții să bănuiască nimic. Acest fapt nu a perturbat cu nimic armonia perfectă dintre cei trei, dimpotrivă cea mică făcea pe codoașa creindu-le condiții celor doi să facă dragoste în deplină siguranță, fără a fi perturbați de părinți.

            În decurs de numai un an cei doi bărbați s-au prăpădit de plămâni și cele două familii au intrat într-o perioadă de mare cumpănă. Cum era și firesc, Bibi s-a căsătorit cu cea mare și s-a mutat acasă la fete, având grije desigur de mama lui, cu care deobicei dormea fata cea mică. După un an, soția lui Bibi a rămas gravidă și în acea perioadă s-a petrecut un lucru pe care  nu îl cunosc cu certitudine, Bibi a început să întrețină relații sexuale cu cumnata lui, lucru despre care culmea, soția lui știa și era de acord. Cine a avut ideea, cum s‑a petrecut această schimbare a vieții lor rămâne un mister pe care cititorul este sfătuit să și-l imagineze cum dorește. Apoi Bibi a devenit tată și problemele familiare s-au amplificat, dar cum în noua familie erau trei femei, lucrurile s-au rezolvat destul de simplu deoarece totul se desfășura în mod armonios.

            Dacă prezența mamei lui Bibi reprezenta un obstacol în desfășurarea la vedere a vieții în trei, moartea ei a înlăturat și acest lucru, așa că familia putea să meargă cu pânzele (citește picioarele) sus. După ce trioul s-a decis să vândă una dintre gospodării, cu scopul de a-și îmbunătății viața prin amenajarea casei cu canalizare, apă curentă și gaze plus altele, zvonurile din mahala s-au amplificat, însă cei trei nu au reacționat în vreun fel la gura lumii și viața a mers înainte, ei văzându-și de treburile lor și gura lumii de a ei. Singura ruptură a fost faptul că nu au mai mers la biserica Sfânta Treime din mahalaua lor, fiind văzuți din când în când, cum aprindeau câte o lumânare pe la alte biserici, dovadă a faptului că nu s-au îndepărtat de Dumnezeu.

            Fata a fost dată la școală și a crescut, a primit o educație bună, cu toate că amprenta ce plana asupra familiei ei a însemnat un obstacol serios pentru ea. Mama ei, soția lui Bibi a murit înaintea surorii sale, care împreună cu Bibi au continuat să se îngrijească de ea ca de propria lor fiică. După ce s-a căsătorit i-au crescut nepoții, îi duceau la grădiniță, pe măsura trecerii timpului odată cu schimbarea de generații păcatul lui Bibi s-a estompat sau nu mai era cunoscut și la înmormântarea lui a fost deplâns nu numai de fiica, ginerele, nepoții și cumnata lui, dar chiar de o parte din vecini, dintre care în trecut unii îl huliseră pentru că și-a construit viața după alte modele decât cele șablon ale vremii. Mătușa fetii a fost și ea îngropată, mai târziu, în același cavou cu sora și cumnatul său pentru a se repauza împreună, până la judecata de apoi, unde se va stabili dacă vor rămâne împreună pentru ispășirea păcatelor lumești, sau dacă partea bună a vieții lor va cântări mai mult decât greșeala a două femei de a iubi același bărbat cu care au crescut împreună și care le-a fost mai întâi frate, apoi soț respectiv, amant.

 

Veronica RĂDULESCU

            Prietena mea Veronica RĂDULESCU era cu doi ani mai mare decât mine și locuia pe lângă "Pisica Albă". Tatăl ei era funcționar la stat și mama casnică, formau o familie liniștită care trăia în deplină armonie cu toată lumea, dar mai ales cu ei însăși. Veronica nu era o fată frumoasă sau măcar sexi, avea însă un păr negru ondulat și o privire caldă care câștiga totdeauna prin încrederea pe care o degaja interlocutorului. După ce a terminat liceul, a încercat să dea la facultate, dar limitele sale intelectuale au oprit-o să depășească această barieră. Fără nici o problemă, s-a angajat ca funcționară și a inceput viața de zi cu zi cu mare încredere și optimism. Pe vremea aceea Veronica era o partidă destul de bună, din punct de vedere fizic era o fată plăcută, era fată mare, micile aventuri avute, una dintre ele cu vecinul și prietenul meu Jean STATE, se limitau numai la sărutări, pipăit, ori pus mâna pe sâni sau în cel mai avansat caz palparea reciprocă a organelor genitale. Pe vremea aceea presiunea pentru sex asupra fetelor nu era așa de mare, problemele de eliminare a surplusului de spermă se rezolvau prin frecventarea caselor de randez vous, unde elevii aveau program special vineri dimineață, imediat după ce fetele se întorceau de la vizita medicală. Era singură la părinții care aveau o casă bine plasată într-unul din vadurile comerciale ale Ploieștiului, iar la servici toată lumea era mulțumită de comportamentul ei. Primul inginer care a venit din altă localitate s-a lipit de ea și cu toate că avea o figură de mocofan, Veronica l-a acceptat și în scurt timp s-au căsătorit.

            Când m-am întors odată în vacanță, Veronica mi-a prezentat pe soțul ei care aparent era un băiat de treabă, amabil și am avut o conversație destul de plăcută. Cu trecerea timpului, necazul cel mare al întregii familii a fost faptul că Veronica nu rămânea gravidă. Au tot încercat ei cu sexul, dar văzând că nu merge și nu merge, s-au adresat la doctori care i-au examinat pe amândoi, iar rezultatul a fost pozitiv pentru el și negativ pentru ea. Mai mult la o examinare mai atentă făcută de un obstetrician, s-a constatat că Veronica are un început de malformație. Nu mai îmi amintesc cum am aflat și eu de acest lucru, cert este însă că am trimis‑o urgent la unchiul meu, doctorul Alexandru ȘERBAN șeful secției de ginecologie-endocrinologie de la Institutul Constantin Parhon din București, unul din cei mai buni doctori din țară. Din păcate, după ce a internat-o și i-a făcut toate investigațiile rezultatele au confirmat faptul că Veronica avea un cancer incipient care trebuia operat cât mai repede cu putiință. Operația s-a făcut, dar cu toate acestea după vreo doi ani Veronica s-a prăpădit, spre jalea tuturor.

            După ce a rămas văduv, soțul ei a continuat să locuiască la familia RĂDULESCU și toate încercările de a se separa cu gospodăria s-au lovit de o opoziție foarte delicată, dar fermă, așa că au continuat să trăiască la fel ca înainte. Cu trecerea timpului, bătrânii au vorbit cu ginerele lor sfătuindu-l să se recăsătorească, iar doamna RĂDULESCU chiar i-a prezentat o fată destul de tânără, mult mai tânără decât Veronica, pe care dânsa o cunoștea și cucerit de frumusețea ei fizică, dar și sufletească, fiindcă accepta o situație neobișnuită ca asta, inginerul a luat-o de nevastă. Nici această nouă situație nu a putut să clintească starea din casă care a rămas ca pe vremea când trăia Veronica. Bătrâna gătea, bătrânul făcea piața și o parte din curățenie, iar cei tineri ce mai rămânea de făcut prin casă și familia cârpită funcționa ca una perfectă. Ce o fi fost în sufletul bătrânilor numai Dumnezeu știe, în momentele în care mă întâlneam cu dânșii îmi spuneau că totul este bine, dar lacrimile din ochii lor mărturiseau cu totul altceva. Cănd nora lor, ca să-i zicem așa, a născut o fetiță, bătrânii s-au considerat bunici, au crescut-o cu iubire și devotament într-o armonie care se poate regăsi numai într-un roman transpus pe o telenovelă.

            Unul câte unul bătrânii s-au dus pe lumea cealaltă și au lăsat în urma lor o pagină de viață pe care eu am considerat că trebuie neapărat să o scriu, pentru că era păcat să se piardă.

 

Cati ALEXANDRESCU

            Era vecina mea, locuia pe o fundătură pe la Pisica Albă și o cunoscusem mai bine la Stadion unde practica atletismul. Avea o statură atletică cu o fibră de cea mai bună calitate fără pic de grăsime și o ușurință în alergare care te făcea să o remarci după primii pași, cu un fuleu splendid, motiv pentru care nea Sandi MAZILU, antrenorul de atletism care cumula această funcție și la lotul național, ținea la ea ca la cea mai prețioasă comoară din lume. A pregătit-o cu mare dragoste și dăruire, iar rezultatele nu au întârziat să apară fiindcă la marele talent, Cati adăuga o ambiție ieșită din comun plus o mare disciplină la programul de antrenament. Pentru necunoscători, printre care din păcate mulți sportivi, antrenamentul atleților pare un lucru ușor, dar este departe de a fi așa, deoarece muncești uneori luni întregi pentru un concurs la care te trezești cu o indispoziție sau o mică durere și ai ratat totul. Pe vremea aceea la femei se punea serios problema menstruației, care putea pica la cel mai important concurs și gata se rata, deoarece nu existau pilulele de regularizare de astăzi, când fără vreo consecință asupra sănătății poți amâna câteva zile ciclul salvând concursul. După o perioadă în care a încercat mai multe probe de alergare, Cati s-a specializat la 80 de metri garduri pe care o alergau la vremea aceea junioarele și destul de repede a prins lotul național, chiar și un titlu, așa că i se prevedea un viitor strălucit. Ce mare lucru era pe vremea noastră să prinzi un lot național și să începi să visezi la titluri, glorie, deplasări în străinătate, care altfel erau nu numai imposibile, dar chiar interzise oamenilor de rând. A dat examen de admitere la Institutul de Cultură Fizică și Sport din București unde a reușit, iar toată lumea îi prevedea o carieră strălucită. La un antrenament, un aruncător de suliță bezmetic Gheorghe BIZIM a aruncat sulița neglijent și din tot stadionul aceasta s-a găsit să aterizeze pe laba piciorului bietei fete. A fost operată de urgență însă șansa de a mai face sport de performanță, mai ales la proba de garduri a devenit nulă. După ce s-a făcut bine a avut mari probleme psihologice și de comportament deoarece nu-i venea să creadă că dintr-o mare campioană are șansa să devină o oarecare, din cauza unui tâmpit neatent. Fără motivație, a abandonat și institutul de sport și a revenit în Ploiești unde s-a angajat funcționară, dar spre norocul ei a găsit un inginer de treabă cu care s-a căsătorit și duc o viață acceptabilă. Deoarece și eu am întrerupt din cauza bolii o carieră sportivă promițătoare, am înțeles-o foarte bine și ori de câte ori ne-am întâlnit, mai ales că am fost coleg de întreprindere cu soțul ei, inginerul VASILESCU, am discutat nostalgic despre sportul de performanță care ne-a refuzat din motive diverse.

 

Doctorul ALEXANDRESCU

            Tot la Pisica Albă, locuia doctorul ALEXANDRESCU pe care l-am cunoscut la Bălțești cu ocazia unei petreceri dată de Valentin ZENTENAI, care lucra la Spitalul de acolo. Am discutat mai mult și sincer fără ocolișuri cu el, deoarece soția lui Lili AMBROZIE, dintr-o familie de la Moreni, o cunoștea pe mama destul de bine printr-o legătură de familie. Doctorul îmi povestea că în tinerețe se molipsise de ideile socialiste care i se păreau strălucite, motiv pentru care fusese arestat și printre alte lucruri pătimite, fusese coleg de celulă cu nicolae ceaușescu pe care-l considera un tip lipsit de orice urmă de educație, mai mult chiar needucabil, fiindcă încercase fără succes să-l învețe câte ceva, dar mergea tare greu, prost nu era și avea o șiretenie învățată la școala aspră a vieții care probabil că l-a ajutat să se cațere. Doctorul cu tot trecutul lui glorios, a avut probleme mari cu securitatea, dar nu a apelat la Nicolae, fiindcă era sătul până peste cap de socialism, comunism, ceaușism. Era unul din oamenii care se poluaseră cu ideologia socialistă, dar au avut ocazia destul de rapid să vadă cât de tare frige ideologia asta dacă te apropii prea mult de ea.

Frizeria HERESCU

            Frizeria HERESCU era vecină cu cârciuma Pisica Albă și era compusă din două încăperi distincte, în față ființa frizeria pentru bărbați a domnului HERESCU, iar în încăperea din spate salonul de coafură a doamnei HERESCU. Cei doi erau o pereche stranie mai ales că din punct de vedere fizic se potriveau ca nuca-n perete. Doamna era o femeie corpolentă bine făcută, imbrăcată și aranjată întotdeauna foarte frumos și cu toate că avea o figură obișnuită, era impozantă prin atitudinea seniorală pe care o afișa, în momentul când începea să vorbească devenea plăcută. Domnul era un pătrat cu picioare scurte care pe lângă fața buhăită, nu se prea omora cu aspectul fizic, avea o dificultate la mers, iar vocea ciudată îl făcea și mai caraghios. Istoria legăturii lor nu s-a răsuflat prin mahala, dar era cert că doamna îl iubea din tot sufletul și ar fi fost în stare să-i facă orice plăcere. Și cum plăcerea acestui monstru cu două picioare erau fetele, era vai și amar de bietele coafeze pe care le regula cu frenezie ca un maniac sexual ce era. Nici nu se punea problema angajării unei fete dacă nu făcea frumos la domnu HERESCU, în timp ce dădea proba de lucru celelalte fete o prelucrau și dacă vroia să fie angajată trebuia nu numai să pice, dar să o facă ori de câte ori i se scula domnului. Doamna era complicea lui în mod evident, trimitea fetele acasă să ducă câte ceva și acolo era așteptată de domnul care o executa, iar la întoarcere fetele râzând o întrebau cum a fost, fără să se jeneze de doamna care se amuza împreună cu ele. Culmea consta în faptul că domnul era selectiv, cu unele nu făcea mare lucru, iar pe altele le devasta pur și simplu motiv pentru care cele din prima categorie nu rămâneau prea mult angajate. Știu toate astea de la una din fete, Maria vecină cu noi, care o coafa pe bunica acasă și nu se ferea de dânsa cu nimic, probabil și bacșișul era pe măsura bărfelor oferite, iar eu care-mi făceam lecțiile în camera de alături am înregistrat totul imediat, după care nu a trebuit decât să fac unele legături cu fragmentele pe care le-am auzit din alte surse. Cum patronii nu avuseseră copii au convins pe una din fete să rămână gravidă cu domnul și aceasta a născut un băiat pe care l-au înfiat și a învățat frizeria de la părinții lui adevărați și adoptivi în acelaș timp, pe care l-am cunoscut și eu. Mă tundeam numai la el fiind un copil puțin mai mare decât mine și îl chema tot Mircea. Mai târziu, când soția mea a lucrat cu fata lui, o desenatoare cuminte și frumoasă am reușit să-mi completez încă o piesă dintr-un puzzle fără de sfârșit al Pisicii Albe.

 

Doamna Marieta

            Era o creatură superbă, făcută parcă pentru a ispiti bărbații și a fi iubită fără margini, deoarece nu îi lipsea nimic din ceea ce putea să ia mințile unui bărbat. Avea o statură potrivită, un corp superb și faptul că era puțin plinuță punea în evidență tot ce avea mai reușit, cu toate că nu se îmbrăca exagerat de ostentativ. La cum arăta ea, prin ochii și privirea tulburătoare cu sâni de fată mare care deabia vibrau când se mișca, putea devasta sufletește pe oricine cu un singur zâmbet. După o căsătorie de pe urma căreia a făcut un băiat, pe colegul meu de liceu Pușu CRICOVEANU, s-a recăsătorit cu un stomatolog pe care-l cunoscuse profesional, deoarece era o tehniciană dentară foarte talentată. Săracul tata, care fiind vecini lucra la dânsa îmi spunea că simpla ei apropiere care radia mirosul unui parfum franțuzesc și vederea sânilor superbi sub halatul alb imaculat îi lua toate durerile în timpul tratamentului. Lucra împreună cu stomatologul într-un cabinet pe lângă Pisica Albă, unde aveau și locuința până când profesorul nostru de matematică Ion GRIGORE a avut niște probleme dentare. Cu toată experiența bogată în materie de femei se pare că profesorul a fost magnetizat de această splendoare de femeie și fără să fie o aventuroasă, gândindu-se probabil și la faptul că este profesorul băiatului ei i-a cedat. Aflând probabil adevărul soțul ei s-a "pus în fața trenului", așa că doamna Marieta a rămas văduvă, iar domnul GRIGORE fascinat și de faptul că era o gospodină perfectă, s-a căsătorit pentru a treia oară mutându-se la Pisica Albă. În timp ce eram elev nu prea mergeam la Pușu, cu toate că el locuia mai mult la mătușa lui Julieta care stătea prin apropiere, fiindcă evitam să-l văd pe GRIGORE "în civil". După terminarea liceului am fost însă pe la ei de nenumărate ori ca să-l iau pe Pușu ori să-l vizitez, ocazie cu care mai trăgeam o tablă cu domnul profesor, care era mare amator de așa ceva. Ba odată când ei erau plecați de acasă, am fost la Pușu cu niște putori și doamna cu domnul profesor au venit mai devreme, așa că au trebuit să mai facă o tură prin grădină și părin vecini până am plecat noi cu fetele.

 

Teta

            Ștefanska SLIVINSKI-Teta era o poloneză săracă de prin împrejurimile Cernăuțiului care vorbea curent germana și poloneza, motiv pentru care a fost angajată de socri mei să se ocupe de Ica de la un an și jumătate. Era o femeie foarte credincioasă, chiar habotnică, însă avea grije de Ica ca de propriul ei copil, cu toate că nu prea primea semnale de reciprocitate de la aceasta. Ica era o fire ciudată care nu a recunoscut vreodată că ține la cineva, nici măcar la copilul ei, de parcă asta ar fi fost un păcat. Teta s-a legat și de familia GRECUL fiind puțin mai în vârstă decât doamna, aceasta știind că are un soț cu ochii pe femei nu s-a aventurat la angajarea unei guvernante tinere, habotnicia Tetei potrivindu-se de minune cu condițiile din casă. În vreo trei ani Teta a devenit un membru al familiei, așa că în momentul ocupării Bucovinei s-a hotărât să vină în România împreună cu familia GRECUL la începul în Pitești, apoi la Ploiești. Totul decurgea normal, Ica o accepta cu excepția faptului că o căra la biserica catolică la toate slujbele, vorbea cu fata nemțește și cu doamna polona nu atât ca să nu uite, dar mai ales când doreau să discute probleme pentru adulți, iar fata să nu înțeleagă. Așa se pierde o limbă străină, eu nu am avut voie să învăț ungurește de la bunicul, iar Ica nu trebuia să învețe poloneza ca să poată vorbi mama și guvernanta fără a fi interceptate de copil. În casa familiei CARȘINESCU, Alice vorbea franțuzește cu Ica pentru a nu fi înțelese de Carmen fica ei. Casa familiei GRECUL era frecventată destul de des de doctorul Karl SPOTHEIM un pediatru evreu care la început a îngrijit-o pe Ica și apoi a început să rezolve problemele sexuale ale doamnei care era la menopauză, neglijată de soțul care le cam trăgea la măsea și umbla cu alte femei mai tinere. Lucrul acesta a scandalizat-o pe Teta care dacă a văzut că nu reușește să o aducă pe doamna pe calea cea dreaptă, cu tot regretul, a căutat o altă familie în Ploiești unde s-a angajat să crească alți copii. Am aflat de existența ei, fiindcă Ica o vizita din când în când acasă la ea, într-o cămeruță lângă Pisica Albă și dacă am întrebat-o de ce o făcea a răspuns înțepat  ... că din obligație.

 

Drama unei familii

            Nu-mi place să îmi aduc aminte de lucruri neplăcute, mai ales că mi-am însușit bine lecția "positive thinking" de la colegul meu Valerică PÂRVAN, care spune să rememorezi lucrurile plăcute, fiindcă aceasta are efecte benefice asupra moralului și chiar a sănătății, încărcându-te cu energie pozitivă.

            O familie fericită care locuia pe la Pisica Albă, a trăit cu bucuriile și necazurile inerente vieții, căsătoriți de foarte tineri au făcut un băiat. Copilul era cumințenia pământului, fiind iubit pentru caracterul lui de cei apropiați și de vecini. A învățat excelent în liceu și ca urmare a absolvit una dintre cele mai grele facultăți din România cu note maxime. La servici era apreciat de toată lumea și când s-a zvonit că se căsătorește toate fetele nemăritate au regretat că au scăpat o partidă așa de bună. L-am văzut împreună cu fata pe care mi-a prezentat-o cu mândrie și a fost fericit când le-am spus că de mult nu am văzut o pereche așa de reușită. La examenele de rutină pentru actele de căsătorie a fost depistată o leziune la unul din organele vitale și de urgență a fost internat pentru o investigație serioasă care a pus în evidență un cancer destul de avansat. Nu știu sfârșitul acestei drame, poate că nu am vrut să o aflu.