Discurs la inaugurarea Casei lui Nichita din 13 dec 2002

            Distins Auditoriu,

Ne este dat nouă Ploieștenilor să ilustrăm maximal toate spusele marilor noștri înaintași, astăzi de ziua tristă când ne-a părăsit Nichita, noi ne bucurăm că am reușit să intrăm în casă nouă, în incintă muzeală de ridicată ținută și exemplificăm plenar râsu – plânsu. Pe fondul sentimentului de tristețe de care sunt copleșit în fiecare 13 decembrie, faptul că pășesc astăzi în casa unde veneam la Nichita în urmă cu 54 de ani și o văd ce frumoasă este, mă face să mă simt parcă mai bine.

Au fost și vor mai fi omagiați mulți, pe drept, pentru contribuția la realizarea de astăzi, dar doresc să aduc un omagiu la două personaje, mai ales că unul din ei s-a alăturat lui Nichita părăsindu-ne. După ce s-a considerat că trebuie să recuperăm casa, singura idee care mi-a venit a fost să stau de vorbă cu doi cunoscuți din liceu, deputați în Parlamentul României. Am discutat separat cu Mircea MUNTEANU deputat PNȚCD de Prahova, fost elev al Liceului I. L. Caragiale, cu un an mai mare decât mine și cu Vasile STAN-Țuli, deputat PDSR de Argeș, cu un an mai mic decât mine. Fiind mai tânăr cu trei ani decât Mircea, l-am lămurit pe Țuli să se ducă el la acesta și să inițieze o acțiune prin care să se acorde fonduri pentru achiziționarea casei natale a lui Nichita. După un timp, am primit noaptea un telefon de la o verișoară a lui Țuli, prin care eram anunțat că au fost aprobate 500 de milioane de lei pentru răscumpărarea caselor lui Nichita STĂNESCU și a lui Lucian BLAGA. La o oră mi-a telefonat și Mircea MUNTEAU cu același mesaj pentru care i-am mulțumit. Nu doresc să cred că rolul lor a fost esențial, dar a fost în mod categoric inițial, ulterior foarte multă lume a contribuit la reușita acestei acțiuni, dar s-a dovedit că doi ploieșteni care făceau parte din două partide adverse, au reușit să lase deoparte politica și să contribuie la ceva pozitiv pentru marele lor coleg ploieștean, Nichita STĂNESCU.

Cadoul meu pentru toți participanții este un fragment extras din unul dintre interviurile luate de mine Distinsei Doamne Tatiana STĂNESCU, chiar în această casă. La discuția pe care am transcris-o de pe bandă zilele trecute au luat parte: Dna. Tatiana STĂNESCU, mama poetului, Cristina STĂNESCU, sora poetului, Magdalena PETRESCU, prima soție a poetului, mama acesteia Dna Maria PETRESCU și Mircea GOCIMAN. Acest fragment nu a mai fost auzit de nimeni până acum, așa că doresc să îl ascultați cu deosebită atenție.

Cristina: Dar, Nini a avut un ciob de sticlă în cap când a venit de la armată. Zice, mamă mă doare ceva aici, spală-mă frumușel pe cap. Ce se întâmplase ? ... era mama în pod, întindeau rufele ...

 Dna. Tatiana: Nu dragă, nu încurca lucrurile. Nini era la școală și un coleg de la Liceul Sfinții Petru și Pavel, i-a trântit de la etaj o sticlă de bere și s-a spart în cap ... și era Domnul DUMITRESCU parcă secretar.

            Mircea GOCIMAN: Da, Domnul DUMITRESCU

            Dna. Tatiana: Domnul DUMITRESCU mi-a dat telefon, că Nini e cu capul spart și să vină Culae să-l ia. L-a dus aicea la Spital, era Doctorul PĂSCULESCU, care i-a scos cioburi, i-a prins în copcii, l-a ras pe aici așa ... și în sfârșit i-a trecut. Când a făcut armata, a venit de la armată ... mamă mă doare, mă doare aicea rău ... zic ... să mergem la un medic. Da zic să te spăl întâi pe cap că  venise. Și când l-am spălat pe cap, nu știu cum am apăsat, a țipat el tare și i-a ieșit un ciob !

            Cristina: După nu știu câți ani

            Dna Maria PETRESCU: Rămăsese în ...

            Dna Tatiana: Rămăsese un ciob ...

Mircea GOCIMAN: Ăla vechiu ?

            Dna. Tatiana: Rămăsese un ciob, ăla vechiul, a stat el probabil culcat ciobul și pe urmă s-a ridicat în sus nu știu cum. Și zic hai să te spăl pe cap să mergem la medic și când l-am spălat pe cap, nu știu cum am apăsat a ieșit de acolo.

            Cristina: A țipat la tata, Culae, zice i-am scos un ciob din cap după ani de zile de la Petru și Pavel.

            Magdalena: În timpul instrucției militar, ciobul s-a răzvrătit și s-a ivit. La Ineu făceau ei armata.

            Dna. Tatiana: La Ineu, da și venise slab de acolo și bolnav avusese ... și avea burta lipită se șira spinării, degeaba îi zicea grasu ... pe urmă s-a îngrășat el spre bătrâneșe, dar a venise foarte slab de acolo.

            Pentru noua Casă Muzeu, De Casă Nouă, ca să-i spun așa, am următorul cadou. Sunt în posesia a peste 50 de casete audio și video cu înregistrări ale întâlnirilor Promoției 1952 Nichita STĂNESCU, ale lui Nichita, ale lui Eugen SIMION, ale prietenilor și colegilor lui Nichita, ale Doamnei Tatiana STĂNESCU, ale Magdalenei prima sa soție, a Cristinei sora sa, ale Profesorului Ion GRIGORE, ale Profesorului și fostului Director al actualului Colegiu Național Ion Luca CARAGIALE, Andrei VIJOLI și mulți alții. Sunt dispus să donez conținutul acestor înregistrări Muzeului. Nu donez originalele, întru cât acestea o să le las Fundația "Nichita STĂNESCU" și oricum este mai bine să se facă un rând de copii de siguranță. Amănuntele o să le discut cu Nelu STAN, pe care cu această ocazie îl felicit și-i doresc să poată continua munca pe care a făcut-o nu numai cu dragoste și devotament, dar mai ales cu competență.

            Din partea mea, astăzi donez o casetă video cu înregistrarea întâlnirii de 50 de ani de la terminarea liceului a Promoției 1952, Nichita STĂNESCU.

            Vă mulțumesc pentru atenție și vă rog să aduceți toate mărturiile despre Nichita, dacă nu în original măcar copii, deoarece aici este locul lor și orice obiect sau informație poate fi mult mai importantă decât credem noi acum.

 

Ploiești, Mircea GOCIMAN