Am avut şansa să-i fiu coleg şi mai ales prieten, să cunosc pe viu legenda Nichita STĂNESCU, poetul viziunilor cosmice, privilegiatul spiritului, cel care respira cu viaţa, să mă pot bucur din plin de prietenia omului ce avea un cult al prieteniei, care a afirmat că a avea un prieten este mai important decât a avea un înger şi că este esenţial să iubim înainte de a urî. Doamne, câte taclale nu puneam eu la cale cu Nichita, dacă îi spuneai ceva interesant, băiatul ăsta era în stare să te asculte cu voluptate, cum puţini aveau harul de a o face. La un subiect tern, te deplasa însă că mare dibăcie şi delicateţe către altceva, iar bunul simţ te îndemna să eviţi pe viitor acel subiect.
    M-am apucat odată să-i povestesc despre marea mea dragoste din tinereţe Gabi şi după câteva fraze am avut un moment de ezitare văzându-l transpus, dar m-a rugat insistent să continui fiindcă îi place foarte mult … aşi vrea, Goci, să-mi povesteşti ore întregi. Domnul inginer Constantin STĂNESCU a fost un om remarcabil, nu prea înalt, avea o alură atletică şi o privire caldă, dar dominantă, iar părul negru puţin ondulat îl făcea foarte atractiv. Învăţând forte bine, a obţinut o bursă în Germania după 1930. În perioada aceea, nemţii aveau tot interesul să atragă la studii vârfurile viitoare din România pentru a fi inoculaţi cu propaganda fascistă care, printre altele, presupunea proslăvirea modelului german, referirea la Germania făcându-se numai cu "Oben", adică "Sus". Tânărul inginer, cu o educaţie sănătoasă, nu s-a molipsit de fascism, dar s-a căsătorit cu o nemţoaică pe care a adus-o în România, ţară în care pe vremea aceea curgeau laptele şi mierea, fiind asaltată de nenumăraţi străini. Au făcut destul de repede două fete, situaţia materială era strălucită şi totul se îndrepta către un final fericit, dar nemţii au pierdut războiul, au intrat ruşii, care au adus cu ei mizeria şi comunismul, iar clişeul s-a stricat. Nemţoaica a sesizat cu mare luciditate situaţia şi deoarece în primii ani era destul de uşor, a cerut soţului ei să plece toţi patru în zona americană a Germaniei ocupate. Românul rămâne însă român şi după cum am aflat chiar din gura lui, nu a evaluat corect situaţia, a ezitat, cu toate că soţia lui era ferm hotărâtă să plece. Situaţia s-a dramatizat când nemţoaica a luat una din fete şi a părăsit ţara, evitând prăpădul care ne va devasta prin ocupaţia sovietică plus comunism. Nu am ştiut vreodată pe ce criteriu au fost despărţite fetele, dar realizez dramatismul situaţiei peste care s-a trecut cu greu, însă relaţiile au rămas bune, fiindcă la început sperau că în câţiva ani familia să se reîntregească. După un număr bun de ani, când au realizat că din cauza cortinei de fier între Germania de Vest şi România exista un obstacol de netrecut, cei doi şi-au refăcut viaţa recăsătorindu-se. Inginerul STĂNESCU s-a căsătorit cu o românca şi la prima strigare a făcut două gemene, iar după câţiva ani dornic să aibă un fiu a mai încercat odată şi s‑a ales cu a cincea fată.
        Prin 1961 am cunoscut la Milena SEREA pe una dintre gemenele STĂNESCU, Gabi, o fată înaltă, cu un păr negru, lung, cu un fir gros, cu ochi vioi de ţigancă şi un ten măsliniu. Ceea ce avea mai de preţ era caracterul ei deschis, un pic de tupeu, dar nu mai mult decât era necesar, fiindcă acesta mai mult ascundea un dram de timiditate şi o sinceritate copilărească, fermecătoare. Am rămas impresionat plăcut de Gabi şi cum cu ea nu se putea discuta decât deschis, am întrebat-o direct, dacă pot să o mai văd şi m-a invitat acasă la ea. Nu mai ţin minte dacă prima dată am intrat cu o floare în casă, dar am fost primit de un comando de femei, mama, sora ei geamănă Mihaela, care nu semăna cu ea şi sora cea mică Adriana. Gabi şi Mihaela erau desenatoare la un Institut de Proiectare şi nu ştiu dacă vreodată au intenţionat sau nu să urmeze studii superioare. La ele în casă era o atmosferă totală, amplă, de familie, se degaja fără ostentaţie dragostea, sinceritatea, hărnicia şi buna dispoziţie de bun gust, fetele fiind o enciclopedie în materie de muzicieni şi artişti, ajutate de o memorie prodigioasă. Aveau un hoby pentru croşetare şi o făceau cu o viteză ameţitoare. În timp ce stăteam şi discutam, ele dădeau din mâini şi ca prin minune se termina o mânecă sau apăreau câteva palme în plus la un pulover. Uneori lucrau ca meşterul Manole, fiindcă până să termine un pulover se răzgândeau de câteva ori şi îl desfăceau, dar nu era o problemă, în câteva zile îl făceau la loc. Pentru mine, obişnuit de la Bucureşti cu atmosfera decadentă, fără orice prejudecăţi, intrarea în familia STĂNESCU a fost ca intrarea într-un cămin de copii supradotaţi, dar foarte cuminţi. Mihaela era o fată frumoasă, mai mică de statură, tot timpul cu zâmbetul pe buze, gata oricând să plaseze o poantă şi cu o minte ultra organizată, în sensul că practic ea conducea toată casa, cu toate că era doar unul din copii. La câteva zile, doamna a plecat la Dărmăneşti, unde lucra soţul şi stăteau împreună toată vara, aşa că întreaga casă a rămas pe mâna Mihaelei care era şefa absolută. În această situaţie nu m-am descurcat, fiindcă nu ştiam să mă port cu nişte fete cuminţi, nu aveam o practică în acest sens şi eram stângaci. Tipul care dacă vedea o femeie deochiată, era în stare într-o oră să fie cu ea în pat, nu avea armura şi armele necesare într-o casă onorabilă. Am ţinut mult la fetele astea şi îmi era teamă să nu cumva să destram imaginea mirifică prin vreun gest nepotrivit. Mă îngrozea gândul, că aş putea polua atmosfera curată pe care o găsisem la venire. M-a alarmat şi mai mult doamna VÂLCIU, o vecină a lor, care le-a lăudat aşa de tare, încât eram îngrozit să nu fac vreo prostie. Când eram cu Gabi îmi era teamă, nu ştiam ce să fac, nu mai aveam încredere în mine. Ţineam aşa de mult la ea şi îndrăgisem în aşa măsură atmosfera mirirfică în care trăia, fără să ştie, încât mă îngrozea faptul că aşi putea să sparg balonul ideatic de săpun pe care am preferat să îl contemplu. Nici după ani de zile nu îmi dau bine seama dacă am greşit sau nu şi prefer să nu mă gândesc la acest aspect care îmi crează parcă un disconfort. De căsătorie nu se putea pune problema deoarece nu eram sigur, nu aveam o cretitudine a evoluţiei arteritei de care sufeream. Practic, la un moment dat, eram mult mai apropiat de Mihaela, fiindcă inteligenţa ei şi detaşarea dintre noi, făcea acest lucru posibil. Fetele erau naive, nu realizau că se joacă cu focul. După ani, Gabi îmi spunea, cu mult haz, ce pariuri făceau ele între ele, când o să o sărut, când o să pun măna pe ea şi altele … Am fost prieteni o vară, cu sărutări şi gesturi de dragoste, dintre care îmi amintesc cu nostalgie cum mă jucam şi îi sărutam părul negru, lung şi superb, mireasma căruia mi-a rămas pentru totdeauna în minte, ţinând-o în braţe ca pe un copil frumos şi cuminte. Momentele de plăcută intensă şi sinceră prietenie dintre noi erau bruiate de gândul că într-un moment de inconştienţă s-ar putea să fac un rău ireversibil fetei de care mă ataşasem cu adevărat. Relaţiile dintre noi s-au răcit fără să ne despărţim vreodată, cu toate că în primul rând motivul a fost o solicitare extremă, de câteve luni, la punerea în funcţiune a unei instalaţii la Rafinăria Brazi, care mi-a luat tot timpul liber şi energia. Ne-am văzut din ce în ce mai rar, fără vreun motiv oarecare, fără gesturi teatrale sau reproşuri, aşa că prietenia dintre noi a rămas intactă, nefiind niciodată încheiată ori anulată prin vreun gest neplăcut. O contribuţie a avut însă vecina mea de vizavi, Magda ŢONCU, fostă colegă la şcoala tehnică cu fetele. Ea le informa despre vizitele feminine, care la drept vorbind erau frecvente la mine în vremea aceea şi probabil ca să devină interesantă adăuga din belşug de la ea, încântată că i se dă atenţie, fiindcă în şcoală fetele nu se prea uitau în gura ei. Vizitele feminine din perioada respectivă nu reprezentau însă pentru mine decât o continuare a vieţii mele sexuale, fără implicaţii sentimentale semnificative. Erau colegele mele de sex, care împărţeau cu mine plăcerea acelui lucru foarte plăcut, fără alte sentimente, extraordinar atunci când se face nu numai prin presiunea hormonală asupra organele genitale, dar şi cu inima. Faptul că mă ataşasem de Gabi se reflecta prin diminuarea plăcerilor sexuale în compania amantelor mele. Cădeam destul de des pe gânduri, iar mintea mea pleca în mod paradoxal de la o femeie goală şi reală care îmi ţinea penisul în mână, către alte zări. O dragoste platonică poate genera momente supreme, care pot fi retrăite toată viaţa, fără ca partenerii să-şi mai dorescă o alta, spre deosebire de un orgasm care este şi el tot extraordinar, dar când se termină totul s-a sfârşit, doreşti un altul, care eventual poate fi obţinut cu alt partener sau chiar prin masturbare. Sexul se poate practica cu succes în colectiv şi este chiar la modă, pe când dragostea adevărată implică doi îndrăgostiţi care se uită unul la celălalt, oftând şi blestemând ceasul, pentru că merge prea repede, cu paşi mari, în loc să-i facă mărunţi aşa cum şi-ar dori cei doi. Analizând acele vremuri de mult trecute, am ajuns la concluzia că dragostea nu este o chestiune de timp ci de intensitate, poate de cantitate. Mihaela s-a căsătorit cu un amic, arhitectul Mişu PREDESCU şi au plecat la Constanţa unde era mult de lucru la amenajarea litoralului, se ofereau condiţii bune, cu salarii mari şi locuinţă. Când am aflat că Gabi s-a logodit cu prietenul şi colegul meu de liceu, Dan CUCU şi vor pleca la Constanţa, fără să fiu entuziasmat, m-am bucurat totuşi. Eram sigur că acest copil, cu un caracter puternic şi în ambianţa creată de familie, o să-l tempereze pe Dan, care tocmai de aşa ceva avea nevoie, fiind o fire mai zburdalnică. Relaţia mea cu familia CUCU a fost una din cele mai plăcute, soţia mea îl cunoştea pe Dan de la ceaiurile celebre din casa NEGULESCU, iar faptul că am fost prieten cu Gabi, nu a contat pentru ea sau pentru Dan. Toate concediile la mare făcute la camping, cu cortul, aveau un număr important de zile pe care le petreceam la ei în Constanţa, iar la sfârşiturile de săptămână, veneau ei împreună cu fiul lor Radu şi stăteau la cort. La cort venea şi Mihaela cu familia, fiindcă eram în relaţii bune cu Mişu soţul ei. Pe malul mării se refăcea un moment plăcut din tinereţea noastră, momentul unei prietenii unice prin curăţenia şi profunzimea ei, nealterată de nimeni şi de nimic. Este foarte drept că soţia mea şi cei doi bărbaţi au încurajat cu mare delicateţe momentele noastre de nevinovată nostalgie, făcând tot posibilul să nu ne destrame momentele unor amintiri plăcute. Când Mişu şi-a încropit o încăpere şi o parcelă unde grădinărea, obişnuia să aducă acolo pe toată lumea, după care mai pleca cu Ica şi cu Dan la grădină, lăsându-ne pe noi trei în mod intenţionat, numai cu copii, să retrăim momente plăcute în timp ce Alexandru, Oana şi Radu se jucau. Uneori Gabi şi Dan îşi luau cîteve zile de concediu şi petreceam zile de neuitat fiindcă copii se jucau, Ica cu Dan jucau cărţi şi se afumau, iar eu discutam cu Gabi de parcă eram tot atunci şi anii nu ar fi trecut peste noi ca un tăvălug, era avantajul unei relaţii curate care fiind profundă nu se stinge niciodată, fiindcă arde mocnit şi continuu, spre deosebire de o relaţie care arde violent şi care odată cu ea arde şi legăturile care au întreţinut-o, dar mai ales personajeje. O întrebam de faţă cu toţi cum se poartă Dan cu ea şi îl ameninţam că îl distrug, dacă o supără fiindcă eu o iubesc la fel de sincer ca înainte. Într-un an a trebuit să fac un releveu la PECO Constanţa şi am stat la ei o săptămână, timp în care am lucrat făcând schiţe pe care Gabi mi le-a desenat, ocazie cu care am constatat cât de bine şi de repede lucrează şi nivelul ei ridicat profesional. Dormeam la bătrâni, care aveau un apartament în blocul alăturat, dar erau plecaţi ca de obicei la Dărmăneşti şi cu toate că am avut mult de lucru, am petrecut un concediu plăcut cu Dan şi Gabi, fiindcă îi iubeam şi îi respectam pe amândoi, pe fiecare în felul lui, iar eu primeam de la ei semnalele unei prietenii reale, pe baze adevărate. Într-o vară am fost la Dărmăneşti împreună cu soţia şi băiatul, fiindcă ei mergeau acolo în fiecare an, în memoria anilor lucraţi acolo de domnul STĂNESCU. Au mai participat la acest clan cu familiile, Gabi, Mihaela, Adriana care locuia în Austria, sora vitregă a fetelor din Bucureşti, Lia şi bătrânii. Am petrecut un concediu interesant într-o atmosferă rustică, liniştită cu un aer de sanatoriu care a avut efecte benefice asupra tuturor. O dată sau de două ori au venit şi băieţii de la Constanţa cu maşina lui Mişu, ca să ne vadă şi să aducă alimente, iar seara când eram în echipă complectă povesteam, jucam cărţi, iar pe Mişu eu îl necăjeam cu amintirea unei seri la un bar din Budapesta, unde serveau fete în fustiţe cărora li se vedeau mişcările feselor şi cu greu l-am oprit pe el să nu pună puţin mâna acolo, find uşor afumat, iar gestul era destul de tentant chiar pentru ceilalţi. La un moment dat, domnul STĂNESCU a fost invitat în Germania de Vest la fica lui şi la fosta soţie, unde a stat un timp şi s-a întors cu un Volkswagen broscuţa, făcută cadou de familia lui, fiind foarte mândru de aşa frumuseţe de maşină pe care o conducea cu plăcere şi dragoste, îngrijind-o ca pe un copil preferat. În maşina plină, a adus cadouri pentru toate fetele, bărbaţii şi copii lor, chiar lucruri trimise de fosta lui soţie celei actuale, motiv de împunsături verbale din partea fetelor. Domnul inginer STĂNESCU s-a prăpădit în mijlocul familiei din România, fiind înmormăntat în pământul tării pe care nu a vrut să o părăsească pentru un viitor mai bun într-o ţară pe care o cunoştea, în care făcuse studiile şi care era patria mamei celor trei fete ale sale, preferând pâinea grea în ţara lui. Dan CUCU era maistru de construcţii şi a lucrat la multe din blocurile construite în Constanţa, unde îşi crease releţii cu toată lumea, dacă mai punem la socoteală că era unul din intimii echipei de baschet, cunoştea chiar pe toată lumea din oraş. Acest regim de viaţă era însă solicitant fiindcă pe lângă cele 10 ore petrecute pe şantier, se adăugau alte ore pentru momentele de protocol cu fel de fel de persoane, care aveau nevoie de el sau de care avea el nevoie. Printre prietenii lui se număra rugbistul celebru, CELEA care se ocupa cu amenajarea parcurilor şi grădinilor pe litoral. Era un copil mare, cu un gabarit şi o forţă ieşite din comun, care într-un moment de bucurie l-a bătut pe spate pe un prieten care în urma fracturilor contactate în urma acestui gest amical a petrecut o bună perioadă de timp în spital. În unul din anii când am stat la hotel, foste soţie a lui CELEA, responsabila unui bar, povestea într-o seară cum bărbatul ei a venit acasă supărat şi a ţinut-o cu o mână de picioare, scoţând-o pe geam cu capul în jos de la un etaj destul de important, până când i-a promis nu mai ştiu ce. S-a îngrijit mult de soarta jucătorului de baschet, Milică RĂDUCANU, venit la Farul Constanţa de la Dinamo, fiindcă acesta era un boem care se descurca destul de greu singur şi trebuia supervizat ca un copil. Lui Dan îi făcea mare plăcere contactul cu această lume pestriţă, dar era solicitat prea mult, fiindcă aceste contacte se făceau mai ales la lumina neonului, iar ceilalţi nu aveau un program de 10 ore de lucru ca el. Mi-am dat seama cu câtă seriozitate şi profesionalism trata problemele la servici, când am văzut întâmplător caietele lui de şantier, făcute cu creioane coloarte, cu grafice şi modul de urmărire a îndeplinirii al lor, cu evidenţa fiecărui om şi al materialelor aprovizionate şi consumate. Dacă la toate acestea adăugăm şi stresul provocat de lunga detenţie în închisorile comuniste a tatălui lui, domnul avocat CUCU, fiul unui mare angrosist de vinuri din Ploieşti, ne imaginăm că sistemul circulatoriu şi inima au avut de suferit sub starea prelungită de presiune. Şi ca să nu fie destul, la puţin timp după eliberarea din puşcărie, tatăl lui a fost găsit asasinat într-o pădure pe valea Prahovei, iar la tentativele lui de a afla adevărul i s-a răspuns cu ameninţări directe sau telefoane anonime ca să-l facă să renunţe, lucru pe care l-a acceptat, dar cu un profund regret la care s-au adăugat protestele nejustificate ale mamei sale, care trăia în lumea ei veche, nu în cea reală. Acest regim dur de lucru i-a afectat însă rezistenţa iar ulterior sănătatea. Când au apărut primele semne de boală, Dan în loc să asculte de medici care, în prima fază, nu-i cereau prea multe sacrificii, a făcut marea eroare să braveze, considerând că bomba nu poate să pice la el aşa de devreme. În decurs de câţiva ani, la rugămintea lui Gabi, am discutat destul de des şi de serios cu el explicându-i că am suficientă experienţă în domeniu, nu numai din păţania mea, dar mai ales din cea a altora. Am avut destul succes cu morala mea, dar din păcate, în aceste cazuri, succesul trebuie să fie total şi definitiv, ceeace nu s-a putut şi ca un trăznet, am aflat că Dan a murit, iar eu eram ţintuit la pat şi nu am putut să mă duc la înmormântare, iar ulterior sănătatea nu mi-a permis să mai merg la Constanţa unde am trimis-o însă pe Ica cu mulţumirea că Dan o plăcea mult, aşa că o sunt convins că m-a iertat. Pe Gabi o mai văd din când în când, mai trece pe la Ploieşti unde le are pe Marina STOICESCU şi Milena BOTESCU, colege de liceu şi prietene, plus atâta lume care ani de zile a profitat fără jenă de familia CUCU, să le găsească o gazdă sau să stea chiar la ei în concediul de pe litoral. De cele mai multe ori doarme la noi şi avem timp să depănam amintiri din vremurile foarte bune sau măcar bune, care acum se îndepărtează din ce în ce mai mult de noi. Când m-a întrebat ce să facă cu un tip care dorea o relaţie cu ea, am sfătuit-o precum ar fi făcut fratele ei mai mare, pe care tatăl ei şi l-a dorit atât de mult şi nu a putut să-l aibe, m-am bucurat că am fost eu cel întrebat şi am considerat lucrul un gest de mare încredere şi prietenie. Singura ei supapă de răsuflare, sunt vizitele aproape anuale, pe care le face la sora ei, Adriana, care s-a stabilit în Austria şi locuieşte acum la Salzburg unde îi prieşte nu numai atmosfera plăcută creată de sora cu soţul ei, dar chiar clima care compensează aerul sărat pe care îl respiră la Constanţa. Mi-a părut foarte bine, când în trecere spre Paris, din hotelul de la Salzburg, unde a stat o seară, Ica, soţia mea, a telefonat la Adriana şi mesajul ei a fost primit cu plăcere şi căldură, transmiţându-mi şi mie complimentele de rigoare, fiindcă cu toate că am văzut-o mai rar consider că am rămas în relaţii bune.
        Când mi-am treminat povestirea, Nichita visa, plecase cu gândul undeva, dar s-a ridicat şi m-a luat în braţe ţinându-mă strâns, dar fără să spună nimic. După câteva săptămâni în timp ce stăteam de vorbă mă întreabă deodată, fără legătură cu ce discutam noi de ce nu am făcut decât un singur copil. I-am explicat că soţia mea, Ica, are un RH negativ motiv pentru care a pierdut prima sarcină şi după ce l-a făcut pe Alexandru am fost sfătuit de mătuşa şi unchiul meu specialişti în endocrinologie-obstetrică-ginecologie să mă opresc, deoarece exista pericolul unui copil handicapat.
Din senin Nichita s-a schimbat la faţă şi după un moment de împietrire mi-a spus … Măi Goci, prea se leagă toate la noi, aşa că o să-ţi spun şi eu o poveste, dar pe drum fiindcă vreu să trec pe la Uniunea Scriitorilor. Am avut şi eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt ci până în pânzele albe ale capătului. Faptul că ne iubeam ca disperaţii şi eram în stare de orice unul pentru altul a făcut din relaţia mea cu Gabriela o poveste de dragoste şi sex irepetabilă. Nu sunt un bărbat fără experienţă sexuală, am la dispoziţie femei pe care ar putea să le reguleze toată clasa … chiar toate cele trei clase ale promoţiei noastre, aşa că am trăit multe în acest domeniu. Ce a existat însă între mine şi Gabriela s-a dovedit a fi unic. Îmi aduc şi acum aminte de buzele ei, de pielea ei, de formele minunate de care era suficient numai să mă apropii fără să le ating ca să mă fascineze. Doamne, ce frumos era, de ce a trebuit să se termine? … De ce a ars totul atât de repede? Ştiu că în perioada aceea tu, Goci, te luptai cu o boală nemiloasă, cu operaţiile care te-au smuls din lotul naţional e volei, ăsta este motivul pentru care nu ai cunoscut această minunată fiinţă şi momentele mele de maximă fericire. Povestea rar, îşi alegea cu grijă cuvintele de teamă să nu strice vraja pe care chiar el o aşternuse, aşa că îl ascultam şi-mi era teamă să respir ca să nu cumva să destram această atmosferă mirifică, minunată. Aveam noi grijă cu problemele anticoncepţionale, dar odată şi odată ce era de prevăzut s-a întâmplat şi a rămas însărcinată. Nu m-am speriat de conseciinţe deoarece şti bine cât de mult mi-am dorit să am copii, dar cu această ocazie s-a aflat că are RH-ul negativ la fel cu cel al scumpei tale soţii. A scăpat cu viaţa cu mare dificultate, iar unul din doctori mi-a spus că dacă mai rămâne însărcinată odată are mari şanse să se prăpădească. Doctorul mi-a spus textual … "nu înţelegi domnule că o omori ?" Ce să facem măi Goci, eram tineri şi ne iubeam, am fi făcut sex incontinuu. Avea asupra mea o influenţă aşa de mare încât nici nu trebuia să o văd, mă excita numai auzul glasului ei. Am discutat şi am făcut fel de fel de planuri, cu zeci de variante printre care laitmotivul era faptul că ne iubim şi vrem să trăim chiar fără sex sau făcându-l foarte rar. Draga de ea, a fost dispusă să accepte totul cu toate conseciinţele nefaste ce ar fi urmat. Goci, te rog să mă ierţi fiindcă nu pot să-ţi povestesc cu lux de amănunte aşa cum ai făcut tu, dar este devastator pentru mine şi îmi face extrem de rău, iartă-mă, iartă-mă şi iarăşi iartă-mă, dar nu pot. Totul a mers cum a mers o perioadă de timp, dar porcul de mine m-am încurcat cu alta din motive pe care nu le pot înţelege nici acum … am fost un porc cu p mare. Din momentul în care m-a dibuit clişeul minunat pe care ţi l-am descris s-a stricat ca un joc de domino şi totul a devenit dificil. Scumpa mea, iubirea mea, nu mai avea încredere în mine şi pe bună dreptate. Nu mai pot, îţi spun altădată … iar ochii lui mari şi albaştrii s-au umplut de lacrimi. Altădată mi-a spus destul de lapidar că a venit la el un editor din Suedia care auzind povestea lor i-a spus verde în faţă că şi el are RH negativ aşa că o ia cu el. Şi a luat-o, dusă fiind fără şansă de a se mai putea vedea măcar din când în când. Spovedania lui Nichita s-ar fi terminat aici dacă peste câteva luni nu ar fi primit o scrisoare din Suedia prin care editorul respectiv îi cerea să renunţe în favoarea lui la drepturile de autor în ţările Scandinave. Uite mă Goci, după ce mi-a luat iubita, mai vrea şi drepturile de autor, dar cu toate că este greu din punct de vedere al formalităţilor o să o fac şi pe asta, am iubit-o prea mult şi am greşit faţă de ea, aşa că nu o să mă pot achita cu nimic pe lumea asta. Apoi, parcă având o revelaţie a spus să ne promitem, să ne jurăm unul altuia că o să iubim nu numai pe Gabriela noastră, dar şi pe cea a celuilalt. Fiindcă i s-a părut că am o ezitare a început să mi-o descrie pe Gabriela lui în toate amănuntele cele mai intime ca să mă facă să o iubesc şi a reuşit. Cum să nu iubeşti o femeie minunată pe care ţi-o descrie Nichita ? În final ne-am jurat că dacă se va ivi ocazia să-i spunem celeilalte Gabriele tot ce ne-am mărturisit unul altuia. Să-i spunem că prietenul nostru a iubit-o şi că îi pare rău de toate gesturile necugetate pe care le-a făcut cu rugămintea de a fi iertat. Dacă vreodată s-ar ivi ocazia de a-i transmite Gabrielei MELINESCU gândurile lui Nichita, aş fi foarte fericit considerând că soarta mi-a oferit acest cadou dându-mi posibilitatea de a spune ce aveam de spus şi de a-i mărturisi că o iubesc din descrierea lui Nichita, nu din obligaţia promisiunii făcute lui de a o iubi. Dacă ar fi posibil aş strânge-o în braţe, aş vrea să închidem ochii şi să ne imaginăm fiecare că suntem în braţele lui Nichita.
            Mircea GOCIMAN
Am avut parte de o şansă la care nu mai speram, dar probabil că Nichita a vrut să fie aşa şi a pus o pilă la Bunul Dumnezeu ca lucrurile să decurgă astfel ca să pot să-i transmit Gabrielei gândurile curate transmise prin mine câtre ea de către Nichita ! Copiez mai jos din jurnalul meu
Joi 12 Aprilie 2001
Zi importanţă pentru mine, în continuarea Festivalului Nichita STĂNESCU, Ediţia 13-a, au fost premiaţi la prefectură Gabriela MELINESCU şi Eugen SIMION, care nu au putut fi prezenţi în zilele Festivalului. Au mai participat Sorin DUMITRESCU, cel care a dăruit un tablou Gabrielei, Nicolae BREBAN, Nicolae URICARU preşedintele interimar al Uniunii Scriitorilor (în locul lui Lauranţiu ULICI, probabil asasinat), membri … din parte ambasadei Suediei. Înainte de partea oficială am intrat în sala de protocol unde era o atmosferă glacială pe care am animat-o până la venirea subprefectului, ajutorului de primar şi vivepreşedintelui Consiliului Judeţean, Gabriel HORNOIU. Am profitat de şansa unică ce mi s-a oferit de a vorbi cu Gabriela şi i-am povestit despre Nichita, i-am oferit batistele promoţiei, fotografii şi câteva pasaje din scrierile mele: XXV, Gabrielele, Nichita şi altele. I-am mărturisit că o iubesc din descrierea făcută de Nichita, nu pentru faptul că el m-a obligat să-i promit că o iubesc. Partea oficială a fost caldă, dar mai modestă şi în final i-am oferit oficial darurile mele. Intenţionat eu m-am adresat cu Gabriela, Domnule Preşedinte al Academiei Române (subliniind că aceasta este ordinea la mine). M-a fotografiat cu ea Ion GROŞESCU, de la care am primit nişte fotografii superbe, dar mi-a dat filmul şi am mai făcut câteva copii la Bell Ami, ca să am. Nu a fost posibil să merg cu ei la masă. Lui Sorin DUMITRESCU şi lui Eugen le-am dat fotografii 18x24 din 1977 făcute de mine acasă la Nichita. Lui Eugen i-am dat şi Băcăonia. L-am prezentat pe Adi ZAMFIRESCU.
Miercuri 14 septembrie 2005
De obicei pe Fredi Mertl îl felicit de ziua lui seara, dar azi, nu ştiu ce mi-a venit şi i-am telefonat dimineaţă. Dorina mi-a spus că sunt trişti, fiindcă luni a murit Milena Serea-Botescu şi astăzi o înmormântează. Având probleme cu flebita, am fost numai la Biserica Sfântul Gheorghe, unde erau toţi ai noştri. Am vorbit şi cu Mihaela Penescu şi fratele ei doctorul Horia Niculescu, pe care nu îi văzusem de mult. Pe Gabi Cucu, venită de la Constanţa am rugat-o să treacă pe la mine, după parastas. Seara am luat-o de la Leta şi cum am ajuns acasă am instalat-o la calculator i-am arătat cum să parcurgă textul şi a început să citească Gabrielele. La început mi-a făcut câteva remarci: că se scrie taclale nu tahlale, că numale Milenei este Serea nu Sera ... am fost "tulburaţi" de două telefoane de la Mircea Petrescu şi Gigel Georgescu, care i-au transmis salutări, apoi când a început să parcurgă lucrurile serioase s-a aşternut o linişte profundă. Eu stăteam în dormitor în pat şi aşteptam cu nerăbdare să văd ce spune. După ce a terminat mi-a mărturisit că se bucură de ce a citit, fiindcă aşa poate înţelege şi mai bine lucrurile şi a lăudat puterea mea de a schiţa atmosfera din familia ei. I-am mai reletat din discuţiiel cu Nichita şi cele de mai târziu cu Gabriela Melinescu şi apoi i-am derulat la calculator Povestea Grupuli de care a fost încântată şi mi-a promis să trimită ceva fotografii ca să le introduc în material. A fost clar că eram emoţionaţi amândoi şi nici nu este de mirare că a fost aşa. Cum lucrurile plăcute nu durează mult, i-am dat câteva lucruri de pomană de la Ica, pentru ea şi Mihaela, apoi am telefonat la Mircea Botescu, vecinul meu, la care Gabi a dormit înainte de plecarea la Constanţa.