Loreta
Am găsit-o în casă la Nichita STĂNESCU, în Piaţa
Amzei la etajul IV, unde era pe
importantul post de fată
bună la toate. Era o mignonă reuşită, având de toate, dar la
proporţiile
corpului ei, cu excepţia ochilor mari pe care ochelarii ei rotunzi
în loc să-i
ascundă, îi scoteau în evidenţă. Era foarte
tânără, dar cu toate acestea de
făcut nu ştiu ce nu făcea, făcea curăţenie, gătea câte ceva,
spăla vasele,
făcea cumpărăturile, studia corespondenţa, urmărea programul şi bătea
la
maşină. Nichita, cu toate că nu îi spunea în faţă,
era mulţumit de prestaţia
fetei, cu toate că o muştrulula destul de des, spre surprinderea mea,
care nu îl
vedeam în postură de şef sub nici un motiv. Nu ne feream de
ea şi discutam în
prezenţa ei de toate, chiar şi probleme de aventuri cu femei, iar ea
îşi vedea
de treaba ei, făcându-se că nu aude nimic. Totuşi
când îl râcâia să-mi spună
ceva deosebit, o trimetea să cumpere câte ceva ca să
rămânem singuri. Loreta
ajunsese indispensabilă în casă şi se părea că fără ea nu se
mai putea face
nimic, aşa că am fost foarte mirat când
întrebând de ea, Nichita mi-a spus că a
dat-o afară şi a început să-mi facă semne de tăcere prin
punerea degetului
arătător la buze, încât am schimbat subiectul spre
mulţumirea lui. Mai târziu
Nichita mă întreabă dacă nu mai mi-e dor de Gică, pomul din
faţa balconului
lui, fratele lui vegetal, aşa că ieşim pe balcon să-l salut pe Gică,
după care
îmi explică faptul că a auzit că era informatoare a
securităţii şi când a
luat-o la scurt a recunoscut, aşa după o muştruluială soră cu moartea
pe care
i-a făcut-o, a concediat-o pur şi simplu.