loreta

Am găsit-o în casă la Nichita STĂNESCU, în Piaţa Amzei la etajul IV, unde era pe importantul post de fată bună la toate. Era o mignonă reuşită, având de toate, dar la proporţiile corpului ei, cu excepţia ochilor mari pe care ochelarii ei rotunzi în loc să-i ascundă, îi scoteau în evidenţă. Era foarte tânără, dar cu toate acestea de făcut nu ştiu ce nu făcea, făcea curăţenie, gătea câte ceva, spăla vasele, făcea cumpărăturile, studia corespondenţa, urmărea programul şi bătea la maşină. Nichita, cu toate că nu îi spunea în faţă, era mulţumit de prestaţia fetei, cu toate că o muştrulula destul de des, spre surprinderea mea, care nu îl vedeam în postură de şef sub nici un motiv. Nu ne feream de ea şi discutam în prezenţa ei de toate, chiar şi probleme de aventuri cu femei, iar ea îşi vedea de treaba ei, făcându-se că nu aude nimic. Totuşi când îl râcâia să-mi spună ceva deosebit, o trimetea să cumpere câte ceva ca să rămânem singuri. Loreta ajunsese indispensabilă în casă şi se părea că fără ea nu se mai putea face nimic, aşa că am fost foarte mirat când întrebând de ea, Nichita mi-a spus că a dat-o afară şi a început să-mi facă semne de tăcere prin punerea degetului arătător la buze, încât am schimbat subiectul spre mulţumirea lui. Mai târziu Nichita mă întreabă dacă nu mai mi-e dor de Gică, pomul din faţa balconului lui, fratele lui vegetal, aşa că ieşim pe balcon să-l salut pe Gică, după care îmi explică faptul că a auzit că era informatoare a securităţii şi când a luat-o la scurt a recunoscut, aşa după o muştruluială soră cu moartea pe care i-a făcut-o, a concediat-o pur şi simplu.