Rasul sprâncenelor

            În liceu se formase o triadă, compusă din Valerică PÂRVAN, Nichita STĂNESCU, Emil POPESCU cărora li se adăugase Mircea PETRESCU, care puneau tot timpul ceva la cale şi care printre altele editase o revistă scrisă de mână, "Băcăonia" adică băşcălia. Eu eram în relaţii bune cu ei cel mai apropiat fiind de Nichita care era mai cald, aşa că lui îi ziceam în taină "Trei Doamne", expresie de care se amuza copios. Grupul era condus către cele rele de Valerică, un expert în problemele astea. Într-o vacanţă, mă întâlnesc pe bulevard cu triada şi rămân perplex spre marea lor satisfacţie manifestată în mod evident. Se ţineau toţi trei de braţ şi arătau monstruos deoarece Nichita în mijloc avea o sprânceană rasă, Valerică în stânga, iar Emil în dreapta aveau ambele sprâncene rase. Nu mi-am imaginat până atunci ce urât poate arăta o persoană fără sprâncene, care echilibrează cumva figura dându-i caracter uman, fără sprâncene imaginea devine de mască, grotească. Nichita, cu un machiaj potrivit, reuşea să atenueze că era "într-o sprânceană", cum îi spuneam eu în glumă. Mi-am amintit de lucrul acesta într-o dimineaţă, când m-am sculat înaintea unei doamne care avea sprâncenele rase, pentru a se putea machia mai altfel decât primise de la mama natură şi nu am ştiut cum să plec mai repede, iar de atunci mă uitam bine când alegeam o femeie deoarece adăugasem la criteriile obişnuite existenţa sprâncenelor, nu de alta, dar în perioada respectivă de ales am avut de unde. La începerea anului şcolar cei trei au avut probleme mari, mai ales cu organizaţia comunistă de tineret, din punct de vedere şcolar s-a ţinut cont de situaţia lor bună la învăţătură şi au primit o eliminare minimală. Lucrurile plecaseră de la ideea lui Valerică, cum că ei trebuie să facă ceva deosebit, printre ultimele idei a fost cea a rasului în cap, dar o mai făcuseră şi alţii, aşa că de îndată ce s-a profilat ideea rasului sprâncenelor, ea a fost adoptată, cu mai puţin entuziasm chiar de Mircea PETRESCU-Manglitorul. Emil s-a dus acasă la Valerică şi s-au apucat de treabă, primul s-a "operat" Valerică, iar Emil când l-a văzut s-a îngrozit, dar promisese, aşa că şi-a ras sprâncenele. Mutilaţi cum erau, s-au dus la Nichita care s-a speriat când i-a văzut, deoarece promisese şi-a ras doar o sprânceană pretextând că ar fi mai interesant, cu toate că celalţi doi au protestat, iar multă vreme i-au reproşat că este "om de jumătate de cuvânt". Au plecat toţi trei la Mircea PETRESCU acasă, iar acesta când i-a văzut a refuzat categoric să-şi radă sprâncenele şi din spusele lui Emil de unde până atunci, Mircea era clar că se apropia de formarea unui quartet perfect, după refuz, s-a creat o distanţă între ei rămânând un trio şi cel mai bun prieten. Această situaţie s-a ameliorat după căsătoria lui Nichita cu Magdalena sora lui Mircea, dar atât, nu a mai fost apropierea dinaintea rasului sprâncenelor. Cu ani în urmă, cu ocazia continuării apariţiei revistei "Băcăonia" şi anume la lansarea ei în sala de festivităţi a Colegiului naţional I. L. CARAGIALE, Emil a mărturisit că raderea sprîncenelor a fost şi o manifestare de protest împotriva interzicerii revistei şi a faptului că exemplarele rămase au fost distruse.