Iubiţii noştri profesori, domnule director al Liceului Ion Luca CARAGIALE,
          Stimate doamne, dragi colegi.
            Întâlnirea noastră, a tuturor cu toţi, cum spunea Nichita STĂNESCU, este un eveniment de mare  incărcare emoţională, de comunicare sufletească pe o cale deschisă de noi în timpul copilăriei şi adolescenţei. Vă rog să‑mi permiteţi ca în numele promoţiei 1952 Nichita STĂNESCU să mulţumesc din tot sufletul iubiţilor noştrii profesori care au răspuns cu amabilitate invitaţiei noastre la sărbătorirea a 40 ani de la absolvire a liceului, prezenţa dânşilor conferindu-i o alta culoare, făcându-ne să ne simţim mai tineri, sperând că ne mai pot îndruma aşa cum au făcut-o cu competenţă, dragoste, responsabiliate şi sacrificii cu peste patru decenii în urmă. Am făcut liceul într-o perioadă grea, iar profesorii noştri au făcut tot ceeace era omeneşte posibil reuşind să ne apere spiritual şi chiar fizic de numeroasele pericole ce planau asupra unor tineri ca noi.      A fost o şansă că s-au întâlnit un grup de profesori care îşi iubeau meseria până la sacrificiu cu o generaţie de excepţie, unii dornici să dea cu generozitate cunoştiinţe împletite cu exemple personale, noi avizi de cunoştiinţe practice, de viaţă şi de omenie. Din acest dialog între catedră şi bancă, pe care elevii nu-l vor uita niciodată, transmiţându-l şi copiilor lor, s-a născut generaţia de la 1948, promoţia de absolvenţi 1952 a Liceului I.L. CARAGIALE, care ulterior au purtat cu cinste numele celebrului lor coleg Nichita STĂNESCU.
            Iubiţii noştri dascăli,
            V-aţi făcut datoria de o manieră ireproşabilă, magistral, cu responsabilitate, cu suflet şi acest lucru avem datoria sacră să ni-l amintim, să vi-l reamintim, ori de câte ori avem prilejul, iar ori de câte ori am face-o să considerăm că nu este de prisos ; şi vă rog să ştiţi că vă datorăm cu mult mai mult decât v-am putut înapoia prin realizările noastre profesionale, dar îndeosebi prin recunoţtiinţa noastră şi a familiilor noastre. Vă rog să-mi permiteţi să mulţumesc individual iubiţilor noştrii dascăli făcându-le o scurtă prezentare.
            Despre severul director al LILC, Andrei VIJOLI, profesorul nostru iubit de geografie care nu a dat în viaţa lui o notă nedreaptă, care a ştiut nu numai să pedepsească, dar de multe ori s-a făcut că nu vede, vreau să vă mărturisesc ceva care acum 5 ani nu puteam. După absolvirea liceului, mama s-a prezentat la dânsul pentru a lua hârtiile de absolvire cu caracterizări, cu situaţia socială, aşa cum se cerea pe vremea aceea. Domnul VIJOLI nu a vrut să-i dea mamei nimic sfătuind-o să vină a doua zi la domnul VASILESCU, directorul adjunct care nu cunoştea bine familia mea, să-l mintă şi să obţină o dovadă care să nu mă elimine de la examenul de admitere la facultate. Mircea este un băiat minunat, îl iubesc şi nu pot să-i fac vreun rău a spus dânsul. ( Notă: În perioada respectivă, tata lucra ca probagiu la Rafinăria Vega şi din adeverinţa primită reieşea că eu sunt fiu de muncitor iar prin această minciună sfruntată nu numai că am reuşit să pot da examen de admitere, dar am obţinut un bonus de 15 sau 25 la sută la nota finală)
            FĂRĂ COMENTARII, DAR CU MULTE APLAUZE, IAR EU, MĂ AŞEZ ÎN GENUNCHI ŞI MĂ ROG LA BUNUL DUMNEZEU SĂ-I DEA ZILE BUNE ŞI FERICITE !
            Profesorul Constantin ENCIU, ultimul nostru profesor de limba română, atât la propriu cât şi la figurat. A sesezat pericolul în care ne aflam la admiterea în învăţămâmtul superior prin examenul la limba română şi ne-a sistematizat materia, ne-a dictat-o şi am fost obligaţi să o învăţăm ; pentru ceeace la vremea respectivă nu am apreciat la adevărata valoare, astăzi după 40 de ani îi mulţumim din suflet ca şi pentru educaţia teatrală şi muzicală primită.
            THE LAST BUT NOT THE LIST !
            Profesorul George Iancu GHUDU dirigintele unora dintre noi, profesorul de limba franceză stimat, arbitrul eleganţei şi al bunelor maniere. Să nu uităm că acum 15 ani s-a alăturat ideei mele foarte îndrăzneţe, întrerupându-şi traramentul la Eforie, a venit să sărbătorească a 25-a aniversare a noastră, adus de NENOVICI, după care s-a întors la tratament.
            Cher Monsieur Professeur GHIDU,
            La raison pour laquelle je m'adresse à vous en française, c'est pour demonstrer que sans avoir l'ocassion de parler en française plus de 40 ans, les 5 ans de langue française intensive avec vous m'avait permeter de rester à un niveau acceptable, et seulement à cause de vous. En ce qui me concerne je n'avait fait des efforts speciaux, mais mon ancien niveau à éte assez éléve et m'avait permeter d'écrire cettes mots sans utilizer aucune dictionaire ( Sala: se şi vede că ai scris fără dicţionar!).
            Dragi colegi, Sunt fericit că am posibilitatea ca în numele vostru să-mi exprim din nou stima, admiraţia şi recunoştiinţa profundă faţă de această echipă monolit de profesori, care a reprezentat un model pentru noi, consider că datorită contactului cu dânşii noi am pornit cu un avans faţă de alţii şi majoritatea au fructificat acest avans.
            Este cred momentul să ne amintim de faptul că suntem la această reuniune mult mai puţini decât am fi dorit să fim şi să vă cer un moment de reculegere pentru colegii noştri care ne-au părăsit definitiv şi printre care se află din păcate cele două genii ale promoţiei noastre Nichita STĂNESCU şi Uwe ZARGES şi ceilalţi până la ultimul dispărut Alexanndru CONSTANTINESCU. Deasemeni să includem în acest moment solemn pe toţi profesorii care şi ei ne-au părăsit: de la profesorul SIMACHE plecat dintre noi acum 20 de ani, pe profesorii RÂPEANU, ZAHARESCU, împreună cu ceilalţi şi până la ultimul plecat dintre noi profesorul Ion GRIGORE ; Dumnezeu să-i odihnească !
            Pentru a părăsii atmosfera solemnă şi după cum i-am promis profesorului GRIGORE, la fiecare întâlnire o să ne amintim de el prin câteva epigrame.
 
            DIVIZIUNEA MUNCII                                  DOUĂ ARHITECTE
            De fleacuri se ocupă ea                                  Două arhitecte
            Copii, servici, etcetera,                                   Diferenţa-i mică
            Iar el de treburi mai înalte                               Una face case
            Ca fotbalul şi celelalte.                                   Alta doar le strică.
 
            ASCENSORUL                                            SOŢUL ÎN VIAŢĂ ŞI … DUPĂ
            Minunat e ascensorul                                        Viu scandal îi face:
            Energia ne-o conservă                                       Iar îţi cumperi rochii !
            Şi ca piese de rezervă                                        Mort o lasă-n pace
            Berechet: avem piciorul.                                    Mai închide ochii.
 
            FEMEIA                                                         UNEI CÂNTĂREŢE … MIŞCĂTOARE
            Ciudată e umana fire                                          Când dă din toate cele ale sale
            Fără femeie noi n-am şti                                      Deduci concluzia firească:
            Ce-nseamnă patima-n iubire                                 Nu interese muzicale
            Dar nici ce-nseamnă-a pătimi.                              Vedeta vrea să ne trezească.
 
FATA CONTRA ECHIPAMENTULUI DE PROTECŢIE
Nu-i prea plăcea echipamentul
Şi se mira în tot momentul                                  MELOMAN
- Când mi-a spus X că-s "angajată"                  Trec zilnic pe la Ateneu
Eram complect dezechipată.                             E-n drumul meu !
 
ALEGERE ( Cotnar sau Murfatlar )
În faţa lor am un "suspense"
(Entre les deux mon coeur balance)              PREGĂTIRE PENTRU MECI
Dar după pungă-mi alesei                            - Batem, zise nenea Mitru
Luai un chil de 9 lei                                      Ori pe ei, ori pe arbitru.
 
BIEŢII STRĂMOŞI                                        AMORUL PLATONIC
Beau, în traiul lor amar                                    Adeseori m-am întrebat
Prăpăditul de Cotnar                                        De Platon ce l-a conceput
Căci spre nenorocul lor                                    Atuncea când l-a inventat
N-aveau " VIN SUPERIOR"                            Ce vârstă-o fi avut ?
 
OVIDIU ŞI EMINESCU LA CONSTANŢA
Pe lângă doi luceferi în bronz eternizaţi,
Trec Adrian şi Barbu, doi efemeri bronzaţi.                 (Adrian PĂUNESCU şi Eugen BARBU)
 
BĂUTURA LA LOCUL DE MUNCĂ ESTE INTERZISĂ PRIN LEGE
Sta Fănuş şi se gândea
Faină-i meseria mea                                                      (Fănuş NEAGU)
 
Mulţumesc soţiilor colegilor noştri care i-au însoţit şi aici pentru faptul că au avut plăcerea să se convingă pe viu despre ceeace soţii lor le-au povestit probabil de multe ori şi mulţumim celorlalte soţii care i-au învoit pe o parte din colegii noştri să vină singuri.
            Atât timp cât vom putea organiza aceste întâlniri, sunt convins că ne vom simţi mai mulţi, mai puternici, prin faptul că rădăcinile noastre sunt înfipte adânc în Ploieşti, atât cei rămaşi acasă cât şi cei obligaţi de viaţă să lucreze în alte localităţi. Întâlnirea noastră, unde ne încărcăm bateriile din 5 în 5 ani au însemnat întotdeauna un prilej de a ne afirma mândria faţă de Liceul Sfinţii Petru şi Pavel şi de Liceul Ion Luca CARAGIALE căruia noi i-am dat numele, de dascălii noştri, de atmosfera pe care noi am creat-o pentru noi, greu de înţeles pentru cei din afară, o atmosferă nescrisă în diplomele noastre pe care o poate descifra un singur cardiolog, dar numai fiindcă este coleg de-al nostru, Dorin CALOTĂ.
Desigur, marea dezbinare lansată în inimile curate ale poporului român a afectat şi generaţia noastră aruncându-ne în tabere diferif în funcţie de structura sufletească, de educaţie, de nivel de înţelegere şi chiar de interese personale sau anumite obligaţii. Dar din discuţiile pe care le-am avut cu cei din toate paletele, se desprinde o concluzie clară: educaţia solidă primită în liceu, ne permite să ne respectăm şi spre cinstea noastră să arătăm tuturor care ne privesc cu interes, deoarece prin celebrul nostru coleg suntem intraţi în istorie ca promoţia Nichita STĂNESCU, că suntem o generaţie deosebită, dar acest lucru ne impune şi un autocontrol la nivel înalt ca să purtăm cu cinste această sarcină grea.
Mulţumim pe această cale conducerii Liceului Ion Luca CARAGIALE pentru amabila ospitalitate prin care ne-a făcut întotdeauna să ne simţim aici, în acest iubit lăcaş acasă la noi.
23 mai 1992
Comentarii: În continuare au luat cuvântul coelgii mei care au spus fiecare ce au crezut de cuvinţă şi cele mai interesante relatări au fost ale colegilor Petre MORCOVESCU, Cristea MĂLDĂRESCU şi Ion POENARU care ne-au povestit despre metodele prin care Titus COIFAN îi racola ca să meargă la întruniri subversive, contra regimului. MĂLDĂRESCU a scăpat deoarece dorind să meargă, cu încă un coleg au întârziat la întâlnire şi acest incident s-a dovedit fericit pentru viitorul lor. MORCOVESCU şi POENARU au povestit cum au fost anchetaţi, bătuţi, cum li s-au luat declaraţii. Cu câteva zlie înainet de proces li s-a cerut să-şi modifice declaraţiile în sensul că nu trebuia amintit în acestea lumele lui Titus COIFAN. Toată asistenţa a ascultat cu stupoare şi înmărmurită relatările celor trei, nu ne venea să credem că unul din colegii noştri, Titus COIFAN, şeful Staţiei de salvare din Suceava a putut avea un comportament criminal. Lucrurile nu s-au terminat la acest nivel, când după vreo două luni, profesorul Jenică POP m-a rugat să-i copiez caseta, deoarece ţinuse un discurs interesant nu am mai găsit-o, îmi fusese sustrasă undeva la reuniune sau de acasă. Nu are rost să mai fac presupuneri, documentul incriminator a dispărut şi nu am putut reface decât discursul meu după o ciornă tipărită la imprimantă. Serviciile secrete ne-au dovedit şi de această dată cât de puternice sunt, cât de bine organizate sunt faţă de noi, nişte oameni cinstiţi, dar bieţi amatori.
Cum în perioada respectivă se discuta în toată mass-media despre ajutorul de care are nevoie Republica Moldova (fraţii noştri basarabeni) am stabilit ca plusul de bani care rămâne să-l depunem la Banca Comercială Română  în contul Basarabia. Cu toate că oficial acest cont se deschisese de peste două luni, când s-a dus să facă depuberea Pavel IONESCU a avut surpriza să constate că nici nu fusese deschis contul deci nu mai depusese nimeni bani aşa că a trebuit să revină peste câteva zile ca să depună banii. Suma de 6550 lei a fost depusă pe data de 1 iunie 1992 în contul 45.99.2