agapa_l

Discursurile la Agapa 50 a Promoţiei 1952 "Nichita STĂNESCU"

           Mircea GOCIMAN: Vă rog să faceţi linişte !
            Profesorul C. ENCIU: A început ora !
             Mircea GOCIMAN: După lungi tratative, am ajuns la o excepţie, Domnul Profesor POP, datorită faptului că nu este într-o condiţie fizică grozavă, urmează să vorbească primul. Apoi urmează fiecare dintre dumneavoastră, un număr de minute pe care-l stabileşte Emil POPESCU şi cu LUCINESCU ... Domnul ENCIU, apoi Domnul Director, adică cum ar fi fost normal. Domnule Profesor POP cu scuze că nu v-am acordat decât 15 minute !
            Profesorul de Psihologie Eugen POP, dirigintele Clasei B
            Mă iertaţi, însă ENCIU care e un puşti faţă de mine şi eventual dacă e nevoie, o să-mi mai dea câteva minute, fiindcă mai are ocazia să se prezinte şi în 2006 când va vorbi mai mult.
            Mircea GOCIMAN: Păi nu are de unde, că dânsul n-are nici 10 minute.
            Profesorul C. ENCIU: Deci n-am de unde, dacă n-ai nici Dumnezeu nu-ţi dă.
            Profesorul Eugen POP: Trei dintre colegii dumneavoastră o să-mi acorde câte un minut, eventual ... dacă.
            Stimaţi elevi,
           Privindu-vă, avându-vă în faţă, vă mărturisesc că sunt impresionat, adânc emoţionat, ţinând seama şi de semnificaţia întâlnirii acesteia, 50 de ani, o jumătate de veac de la terminarea liceului de către dumneavoastră, emoţia care mă cuprinde devine şi mai puternică. Aşi vrea să susţin … am discutat în timp ce trăiau şi cu profesorii pe care i-aţi avut dumneavoastră şi toţi au afirmat, susţinând cu tărie că dumneavoastră, Promoţia 1952, aţi fost cea mai bună promoţie, începând cu Liceul Sfinţii Petru şi Pavel şi în continuare Liceul Ion Luca CARAGIALE.
            Într-adevăr, ţinând seama de răspunsurile dumneavoastră la orele de clasă, mă refer la disciplinele abstracte pe care le-aţi făcut cu mine şi ieri am aflat că deşi specialitatea mea principală este Logica, n-aţi făcut o oră sau o jumătate de oră Logică. Spun o jumătate de oră, fiindcă după ce s-a introdus Logica, Logica era în manual către sfârşitul cărţii de Psihologie. Ce puteam să fac într-o oră pe săptămână ca să puteţi înţelege noţiunile de Psihologie. Se înţelege că în prealabil trebuia să vorbesc de obiectul Filozofiei şi să vă dau, în măsura în care atunci puteaţi să înţelegeţi, folosiind un limbaj inteligibil, să vă dau şi noţiuni de istoria Filozofiei, noţiuni de Logică, să vă amintesc de principalele ramuri ale Filozofiei şi să vorbesc de fiecare în câteva cuvinte, asta de la început şi anume: Ontologia, Teoria Existenţei, Epistemologia sau Nosologie acelaşi lucru, Teoria Cunoaşterii şi Axeologia, care a fost adăugată în secolul precedent. Şi căutam deci ca pe baza acestor noţiuni generale să intru în obiectul Psihologiei.
            Mi-amintesc de orele pe care le-aţi făcut cu mine, nu-mi explic şi poate pentru că erau cuvintele … cuvintele, noţiunile pe care le abordam, inteligibile la toţi şi bazându-mă pe liniştea care se aşternea în clasă, inclusiv Nichita STĂNESCU, aţi urmărit cu atenţie, cu deosebit interes, prelegerile mele.
            Să fac o paranteză: ca şi ceilalţi colegi, mă refer la cei care nu mai sunt printre noi, la ENCIU care ... că dumneavoastră toţi şi prin răspunsurile date la întrebările fireşte diferite, mi-am dat seama că într-adevăr eraţi deja cu o gândire profundă, înţelegând cele mai abstracte cunoştiinţe. Spuneam că mă întâlnesc ... şi acum de curând m‑am întâlnit cu foşti elevi. Unul dintre ei, îndreptându-se spre mine ... Domnule Profesor mă iertaţi, sunteţi cutare, am fost elevul Dumneavoastră şi cam ce aţi făcut pe atunci Domnule Profesor nu ştiu ce aţi făcut, dar ţin minte, dar despre ce ne vorbeaţi aducea a matematică, însă într-un limbaj deosebit ... era frumos ce spuneaţi şi nu ţin minte nimic. De, dragul meu, înseamnă că stăpâneşti noţiunile de cultură, noţiunea clasică este ceea ce rămâne când uiţi totul.
            Stimaţi Domni, mai târziu o să mă adresez altfel, aţi fost cea mai bună promoţie repet şi aţi rămas cu această apreciere devenind etalon pentru promoţiile, seriile care au urmat. Îmi amintesc că la orele de dirigenţie la clasele terminale, întrebând, vă daţi seama cu ce atenţie încordată trebuie să urmăreşti, ce muncă trebuie să desfăşuraţi, să depuneţi o muncă continuă, asiduă, chiar o muncă de ocnaş, pentru ca să îi urmaţi pe elevii care au adus, au contribuit la creşterea prestigiului Liceului, Promoţia 1952. Mărturisesc că s-au ridicat câţiva dintre ei ... Domnule Profesor, vă asigur că ne vom strădui să urmăm exemplul acelor elevi care au dus numele, renumele acestui Liceu nu numai în ţară, dar şi peste hotare, aşa se explică, îl întrebam pe Domnul Director care a fost elevul nostru, elev strălucit ... APOSTOLESCU (Dir Adj) olimpic că şi astăzi şi anul ăsta, elevii acestui Liceu au obţinut rezultate care reamintesc de elevii care rămân în istoria Liceului fost Sfinţii Petru şi Pavel.
            Stimaţi Domni, într-adevăr pregătirea dumneavoastră, la pregătirea, la formaţia spirituală a dumneavoastră au contribuit familiile dumneavoastre prin creşterea şi educaţia primită ... cei 7 ani de-acasă au contribuit. Societatea de atunci a influenţat, a lăsat amprentă, din păcate societatea de astăzi are multe vicisitudini, dar cei faţă de care sunteţi îndatoraţi să nu-i uitaţi. Să vă arătaţi recunoştiinţa, venind şi sunteţi prima serie dintre toate promoţiile pe care le-a dat acest Liceu care aţi ţinut să reveniţi a călca pe urmele lăsate de foştii Profesori, de colegii care au dispărut. Însă aportul hotărâtor a fost şi este cel al elevului, mi-aduc aminte de promoţiile care în cei aproape 30 de ani cât am fost dascăl în această şcolă au dovedit că au într-adevăr o pregătire temeinică, pregătire cum vă spun dată de marii profesori ai acestui Liceu în frunte cu profesorul de care ne vom aminti şi îşi vor aminti şi elevii viitori, Profesorul Nicolae SIMACHE. Şi vorbind despre Nicolae SIMACHE, în ceea ce priveşte pregătirea de specialitate şi vasta cultură literară, într-un cuvănt cultura generală.
            Ceilalţi profesori, tot atât de buni, pot fi consideraţi un al doilea Nicolae SIMACHE ... într-adevăr Profesorul Nicolae SIMACHE ne încânta prin lecţiile de istorie. Nu se rezuma numai la datele şi faptele istorice, vorbea şi de latura romanţată a istoriei. Profesorul SIMACHE transforma catedra într-o tribună, într-un amvon, caterda era considerată de noi ca un templu. Domnilor, Profesorul SIMACHE avea o vastă cultură ... limbajul pe care-l folosea era o încântare, nu erau simple lecţii, erau adevărate dizertaşii, prelegeri, erau cunoştiinţe care au contribuit la formarea dumneavoastră intelectuală, spirituală.
            Lecţiile profesorilor de atunci erau o revărsare de inteligenţă, o mare bogăţie de cunoştiinţe, un tezaur, redate acelei idei într-un limbaj elevat, într-un limbaj prin emoţiile, sentimentele pe care le stârneau în inimile elevilor. Elevii asimilau şi erau impresionaţi, mişcaţi profund, atraşi de expunerea acestui profesor. Nu ştiu dacă ştiţi că nu era licenţiat numai în Istorie, era licenţiat şi în Istorie (probabil Filozofie).
            I-aşi ruga pe colegii dumneavoastră care nu mă ascultă, dacă nu urmăresc, măcar să tacă, fiindcă aşa sunt eu obişnuit. Eu care am fost anul acesta grav afectat cu sănătatea nu-mi pot urmări, formula cu uşurinţă şi exteriorizarea ideilor, decât în linişte. (Profesorul a vorbit foarte rar, aşa că trecuse un timp destul de lung şi prin lentoarea expunerii unii colegi s-au alarmat şi au pierdut din răbdarea normală faţă de acest om căruia în datoram destule ca să-l putem suporta. Intuind acest lucru, deoarece am asistat la multe reuniuni unde "Nea Jenică - Pisălogul" a vorbit prea mult luând cheful auditoriului, Mircea GOCIMAN cu Sergiu UTZĂ-BĂICOIANU au făcut o vizită acasă profesorului stabilin după lungi tratativeca să se rezume la numai 15 minute, un timp rezonabil pentru o întâlnire de absolvire a Liceului.)
            Domnilor, prin pregătirea aceasta pe care aţi dobândit-o dumneavoastră, aţi putut să vă realizaţi visul, dorinţe, idealuri, încă de pe băncile şcolii ca să pătrundeţi, să fiţi admişi în facultăţile pe care le doreaţi pe bună dreptate şi aţi intrat în mare majoritate la cele mai abstracte facultăţi: electronica, automatica şi altele. Şi prin realizările dumneavoastră profesionale, aţi devenit într-adevăr cunoscuţi, mari specialişti în domeniile respective, dar subliniez că pe lângă cultura de specialitate în domeniul respectiv, aveau şi o solidă cultură generală.
            Domnilor, prin pregătirea ... prin ceea ce aţi adăugat dumneavoastră în anul următor făcând o lectură intensă nu ca astăzi ... cunoştiinţele le caută elevii prin Internet, profesorul fiind absent. E o mare lipsă să nu ai profesorul în faţă, să nu-i urmăreşti expresia, să nu-i urmăreşti sentimentele care îl stăpânesc în momentele în care vă predau, care înlesneau elevului să înţeleagă cu mai puţin efort cunoştiinţele predate. Pentru ca să explic întrucâtva să dau câteva exemple care au ţinut să-şi exprime sentimentele de care am fost stăpânit în anul în care am predat eu disciplinele acestea.
            Îmi amintesc pe Nichita STĂNESCU ... să citim asta ... puţin.
            Profesorul Constantin ENCIU Să citim asta, da
            Mircea GOCIMAN: Aţi vorbit 25 de minute
            Profesorul Eugen POP: Am vorbit destul
            Profesorul Constantin ENCIU: Hai să-i facem plăcerea să citim dedicaţia asta, iată dedicaţia:
            Domnului Profesor Eugen POP cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la terminarea liceului, un sentiment de profundă dragoste şi stimă din partea fostului său elev Nichita STĂNESCU
            Lui Eugen POP în amintirea zilei de 20 mai 1964, cu profundă afecţiune Nicolae SIMACHE, pe lucrarea pictorul NEGULESCU
            Studii şi materiale privitoare la trecutul istoric al Judeşului Prahova – Lui Eugen POP drag prieten, stimat coleg, emerit dascăl, preţuire şi afecţiune Nicolae SIMACHE.
            Profesorul Eugen POP: Mă iertaţi, mă scuză vârsta, dar am vrut să arăt că nu numai elevii îşi apreciau profesorii, dar şi profesorii apreciau pe cei şi toţi erau pregătiţi.
            Eu vă mulţumesc ! (Aplauze)
            Eu vă doresc sănătate dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră şi viaţă cât mai lungă să apucaţi timpuri ... nu se poate să nu vină şi vremuri mai bune. Atunci cu certitudine, sigur la următoarea dumneavoastră întâlnire, ţinând seama că toate organele din mine sunt dezarticulate, că inima unui om o ia razna, toate parcă ar ieşi din coşul pieptului folosind ... ( Tăcere ! ).
            Emilian ANGELESCU:
            Stimaţi profesori şi dragi colegi, vreau în primul rând să mulţumesc şi eu lui Dumnezeu că mi-a îngăduit astăzi să fiu împreună cu voi. Mă gândesc, această jumătate de veac care s-a scurs ne-a schimbat mult, ne-a rărit şi ne-a albit părul, a lăsat dâre adânci pe obrazul şi pe fruntea noastră, dar în mod sigur un lucru nu s-a schimbat, prietenia care ne-a legat şi ne leagă şi pentru acest sentiment de prietenie frumoasă, bună şi statornică, eu personal vă sunt recunoscător.
            Îngăduiţi-mi să exprima un omagiu de respect şi de profundă gratitudine faţă de şcoala care ne-a format, de profesorii noştri aici de faţă şi cei care nu sunt de faţă, care au fost şi ne sunt exemplu de dăruire, de competenţă şi de probitate profesională.
            Despre mine nu am multe lucruri de spus, sunt încă în funcţiune acolo unde mă ştiţi de 45 de ani, la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Chimie şi Profesor Asociat, coleg cu Mircea PETRESCU la Universitatea Politehnică şi în semestrul I mă aflu în treabă şi la Universitatea din Ploieşti, unde o dată pe săptămână am ore şi unde vin cu mare dragoste.
            Vreau doar să vă spun că bilanţul dacă l-aşi face iese pozitiv, iar dumneavoastră vă doresc sănătate şi Dumnezeu să ne dea o bună revedere !
            Ticu BĂRBULESCU:
            N-aşi vrea să mă expun, doctorii noştri, colegi noştri prezenţi aici, Cardiologul Doctor Dorin CALOTĂ, Neurologul Doctorul GĂUCAN, Doctorul MERTL, îmi recomandă fiindcă am avut ceva, să nu mă expun la emoţii, ceea ce încerc să fac. Deci n-am să spun prea multe lucruri, cea mai mare realizare prezentă este aceea că sunt în viaţă şi promit că am să vin, am să viu, viu, cum spunea Domnul Profesor GRIGORE şi la următoarea noastră întâlnire. Mulţumesc organizatorilor care fac posibil ca această tradiţie a promoţiei noastre să fie menţinută, să ne întâlnim şi să ne vedem sănătoşi şi la viitoarea noastră întâlnire în 2007. Vă mulţumesc !
            Emil POPESCU: Excepţional 1 minut şi un sfert !
            Puiu BERECHET:
            Eu vă mulţumesc la toţi colegii şi vreau să vă spun că sunt pilot de avioane cu reacţie, că am zburat mii de ore de zbor şi vreau să mulţumesc tovarăşului MERTL pentru intervenţia pe care a făcut-o
            Fredi MERTL: Ai dreptate am fost membru de partid !
            Puiu BERECHET: Şi tovarăşului GĂUCAN deasemeni, Vă mulţumesc !
            Dumitru BULAT:
            Mă numesc BULAT Dumitru elev al promoţiei 52, clasa XI-a C, XI-a A, încep să mă bâlbâi. Vorbind cele 4 minute care mi s-au acordat, ar însemna să repet cele ce au spus cei dinainte şi timpul este destul de limitat.
            Mulţumesc în numele meu personal, ca fiecare, tuturor celor care au contribuit la formarea noastră ca oameni şi au reuşit. Au reuşit fiindcă a fost o promoţie care s-a realizat în toate vremurile. Vă mulţumesc !
            Doctorul Mircea DINESCU :
            Eu m-am întâlnit cu colegii de faculatet şi-au citit două liste. O listă cu cei care au intrat în facultate şi o listă cu cei care au ieşit. Lista asta nu ştiu cum este, ştiu la catalog de la început până la sfârşit cum venea: DĂNESCU, DINESCU, DUMITRESCU Florin, GEORGESCU şi aşa mai departe. Nu ştiu cine este GĂUCAN, cred că este un amestec, n-are importanţă, e păcat că nu mai ştim ce este cu DUMITRESCU Florin. Domnilor, eu practic sunt pensionarde 5 ani, sunt foarte ocupat, când nu-mi termin programul zilnic, mai mă trezesc şi noaptea ca să aduc mulţumiri conducătorilor iubiţi şi în orice caz, am făcut lucrări ştiinţificecă s-a aflat şi la ABM – American Biographical Instituteşi mi-au propus să fiu omul anului acum vreo 3 ani. Le‑am trimis un CV şi le-am spus că sunt Doctor în Ştiinţe Medicale, Paramedicale, Ortomedicale şi Metamedicale, Membru de Onoare al Academiilor din Fenicia, Las Vegas, Amazonia, Mesopotamia, Maacronezia, San Pantelimon, Bermude, Atlantida s.a. şi Membru Corespondent al Academiei Române şi în paranteză i-am scris Preşedintelui, coleg de liceu şi aştept răspunsul, au trecut numai 3 ani de atunci.
            Sunt membru al Cenaclului, al Clubului Umoriştilor Prahoveni, soţia este preşedintă de vreo 10 ani şi în loc să fie fericită că a plagiat-o un membru vechi al Uniunii Scriitorilor, e supărată, nu ştiu de ce. Am un băiat care e dotat şi perseverent, e student la Foraj şi a reuşit să mă depăşească la lene, ceea ce este o performanţă. Eu atâta am avut de spus. Am tiprit câteva volume, dintre care un Mozaic pe care l-am dat la câţiva colegi, n-am mai multe. L-am închinat memoriei Profesorului GRIGORE, care nu a fost profesorul nostru, dar a fost apropiat în ultimii 10-15 ani de viaţă. Păcat că n-am avut cum să fac mai multe, dreptul nostru de autor au fost câte 5 volume, dau şi eu câte mi-au mai rămas la cei din clasa mea.
            Îmi pare bine că am reuşit să îndeplinesc o dorinţă de-a dumnealui de a-i publica epigramele, mai rău că nepoata lui, nu ştie cum e tradiţia în epigramă şi acum 3 ani pentru treizeci şi ceva de epigrame a pretins să-i dăm 5 milioane despăgubiri, drepturi de autor. Noroc că nu am avut de unde să-i dăm şi noroc că până la urmă s-a lăsat păgubaşă. E păcat că cei care i-au fost elevi nu încearcă să-i publice, are cel puţin vreo 300 de epigrame care nu l-ar face de ruşine din cele peste 1000 şi ceva pe care le-a scris. Asta am vrut să zic !
            Nelu GĂUCAN
            Sunt GĂUCAN Ion şi n-am foarte multe lucruri de spus, decât că n-am fi fost toţi aici dacă nu este, dacă nu era şi dacă nu va fi Mircea GOCIMAN, care trebuie considerat ca o enzimă, ca un ferment, care ne adună din când în când ca să ne amintească de prietenia noastră care se întinde peste 50 de ani. Peste 50 de ani pentru că pe Nichita STĂNESCU l-am cunoscut chiar în timpul examenului de admitere la Izvoare, care a fost întrerupt de bombardament. Avioanele americane se întorceau şi au aruncat ultimele bombe pe Valea Crasnei, iar eu cu Nini am stat aşcunşi şi am zis aşa, nu ne cunoşteam decât din clasă: ²Dacă scăpăm şi din asta atunci vom ajunge boieri², nu ştiu ce a vrut să spună cu boieri. Va Mulţumesc !
            Gigel GEORGESCU – Gopo – Goe
            Conform "Coordonării", mă numesc GEORGESCU Gheorghe, Gopo, Goe, vreau să înod firul de acolo de unde s-a rupt acum 20 de ani, când eram toţi împreună. Între timp după cum ştiţi, a fost dărâmat Spitalui Brâncovenesc, am plecat în Germania, am îndurat umilinţele normale ale emigrării. Am început prin a monta colimatoare la diverse aparate şi am terminat prin a fi şeful unei Secţii la Universitatea din Düsseldorf, Departamentul de Medicină Nucleară. De-a lungul acestei perioade care n-a fost deloc uşoară, am avut ca sprijin permanent, ca fundament al existenţei şi încrederii în mine, tot ce am căpătat în Liceul Sfinţii Petru şi Pavel şi I L CARGIALE, această şcolă de cultură care ţi-a dat posibilitatea, deşi au fost vremuri grele, să rămâi şi să devii om, să ai o structură internă şi m-am gândit deseori cu recunoştiinţă la Dascălii noştri. Ca să mă încadrez în timp ca la Congrese, un elogiu lui Mircea GOCIMAN, care reuşeşte cu atâta perseverenţă să ne strângă şi să ne ţină tare în mână.
Mircea GUDUMAC – Zgudumac
            Sunt pensionar şi profesor asociat la Politehnică, la Catedra de Măsuri şi Aparate Electrice. În activitatea mea am peste 100 de brevete şi aşa mai departe, dar copii mei nu m-au urmat fiindcă amândoi sunt medici. Dar citind invitaţia respectivă am rămas copleşit ... Sunteţi invitaţi pe data de 6 iulie 2002 ... şi mă uit în Buletin la mine, pe 6 iulie sunt născut eu în 1933 (Aplauze !). Am o satisfacţie extraordinară să fiu cu colegii mei de ziua mea. Pe organizatori nu i-am influenţat cu nimic, prin telepatie au zis să vină GUDUMAC că e ziua lui. Mulţumesc mult de tot !
Petre MARINESCU
            Mă numesc MARINESCU Petre, socotesc că faţă de ceolalţi colegi ai mei am avut o viaţă ceva mai romanţată. Am terminat Facultatea de Istorie şi IEFS-ul (Institutul de Educaţie Fizică şi Sport), dar şi facultatea de 4 ani, 4 luni şi 4 zile la Gherla. Dumnezeu m-a întărit cu forţă să ies din această situaţie cu totul deosebită să vin aşa cum spunea colegul meu de clasă Goe GEORGESCU că şi-a legat firul după o perioadă târzie, eu am început-o deasemenea după aproximativ 20 de ani pentru că în aceşti 20 de ani a trebuizt să-mi fac o mulţime de ieşiri prin toată ţară, ca să mi se piardă urma.
            Mulţumesc lui Mircea GOCIMAN care totdeaunsa a fost drăguţ, amabil cu mine, m-a invitat la aceste evenimente deosebite şi rog providenţa să-i dea forţa să ne mai cheme încă 20-30 de ani
            Mircea GOCIMAN: Era dreptul tău
            Petre MARINESCU: Era dreptul meu, dar m-ai invitat
            Mulţumesc tuturor care au organizat această treabă şi sunt alături de dumneavoastră !
            Gheorghe MATEI: Mă numesc MATEI Gheorghe, Domnul Profesor SIMACHE şi unii dintre colegi îmi mai ziceau ²MATEIAŞ². Sunt pensionar de trei ani, singura obligaţie pe care o îndeplinesc în momentul de faţă este cea de bunic. Azi de dimineaţă, înainte de plecare, primesc telefon de la nepotul meu şi.mă întreabă ca de obicei:
-          Ce faci tataie ?
-          Zic, mă pregătescsă merg la şcoală.
-   O !, să ai grije să-ţi pui cărţile în ghiozdan, să ai creioane ascuţite, vezi să dai bună ziua la Profesori.
M-am amuzat, când i-am spus că merg să mă întâlnesc cu colegii că împlinim 50 de ani de la terminarea liceului a rămas niţel pe gânduri. La fel şi eu mă gândesc la cei 50 de anitrecuţi de la absolvirea liceului şi astăzi îmi exprim satisfacţia, fericirea că încă ne mai întâlnim, încă suntem colegi, prieteni, suntem foarte apropiaţişi aşa cum au mai spus antevorbitorii. Apropierea asta dintre noi se datoreşte în bună măsură colegului nostru GOCIMAN care ori de câte ori ne întâlnim, comunicămn despre unul, despre altul şi totdeauna mi-a făcut plăcere să aflu de colegii mei, pe unde sunt, ce fac şi cine sunt. Vă mulţumesc !
Alfred MERTL:
Mă numesc Mangher, în timpul liceului aveam porecla de Alfred MERTL. Ce să vă spun despre mine, văd că toată lumea mă ştie bine, eu vă ştiu bine pe voi şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Am avut o mare satisfacţie că am putut să ajut o bună parte din colegii mei şi o parte din profesorii mei să treacă peste momente dificile ale vieţii. Nu ştiu dacă vă daţi seama ce satisfacţii îţi poate da aşa ceva. Mă ştiţi cu toţii, sunteţi majoritatea în Ploieşti, sunt bunic ca şi colegul dinainte am o familie foarte plăcută, suntem sănătoşi, ceea ce este important şi aseară m-am întors de la mare.
Florin POPESCU:
Mă numesc Florin POPERSCU, unii mă ştiau de Chinezul, eram la A. Întâmplarea a făcut ca să nu terminăm împreună şi să-mi întrerup continuitatea cu dumneavoastră, fapt pantru care nu am participt la celelalte întâlniri. Dar asta nu înseamnă că dacă am participt la Semnicentenar nu o să ne întâlnim la Centenarul Complect. Îmi doresc mie şi vă doresc dumneavoastră la fel ... cu mulţumiri pentru organizatori şi despre mine ce să vă spun,, sunt pensionar de profesie inginer în Industria Lemnului, mai practic încă cunoştiinţele acumulate din perioada de detenţie când am lucrat în tâmplărie. Pentru mine lemnul s-a transformat într-un hobby şi acum sunt expert în cadrul Ministerului Justiţiei în lucrări de artă monumentală şi de lemn în care sunt solicitat câte odată în fel de fel de consultări.
            Şi familiar am trecut prin diverse încercări ale vieţii, acum cei doi copii s-au stabilit în Canada, sunt la locul lor, aşezaţi, cu copii, iar eu cu baba mea stăm în Bucureşti şi din când în când la ţară, la o fermă la Snagov. Sper să ne mai întâlnim !
            Ioniţă RADU-MARIN:
            Sunt RADU Ioniţă, asta până am terminat liceul, că de atunci şi până acuma mă numesc MARIN Ioniţă. Aşi vrea să fac următoarea propunere ca să mă încadrez în timp: Pe GOCIMAN să-l lăsăm ultimul să se retragă, ca să aibă cine să ne organizeze, dacă sunteţi de acord, votându-l probabil ca să-i asigurăm ceea ce trebuie.
            Am făcut parte din elevii care întotdeauna mi-a plăcut să lipsească profesorii de la ore, e singura oră la care îmi pare rău că au lipsit atâşia profesori, dumneavoastră poate o să le spuneţi vreodată ce au făcut pentru noi. Pentru Domnul Director în funcţiune am o mare rugăminte, în urmă cu o săptămânănepotul meu a dat o testare ca să devină elev în clasa I a Liceului Dumneavoastră. Aveţi grijă de el că problema cu pilele probabil că nu s-a terminat.
            Despre mine, eu am venit cum spunea cineva de la Finta, am fost foarte repede depistat de voi colegii, unul mi-a spus chiar a doua zi: - Mă tu parcă ai fii de la Gheboaia ! Culmea, Finta e o localitate între Gheboaia şi Frasini, zic cum dracu m-a depistat ăsta ! După aia, purtarea mea elevată în intrenat ( … rumoare mare în sală)
            Da, am înţeles … Da, am reuşit să mă elevez şi nu mi se spunea ţăranul, întrucât un alt coleg COSTACHE Ion, venit tot de la Finta, căruia calităţile lui i-au atras cuvântul de ţăranul, pe care eu l-am căpătat doar în facultate. Vă mulţumesc !
            TĂRICEANU Ion:
            Mă numesc TĂRICEANU Ion, pentru mine liceul a fost cea mai fericită perioadă din viaţa mea, după care a urmat ca şi la o parte din colegii noştri o perioadă grea, cu greutăţi multe pe toate liniile, inclusiv cea politică. Au trecut anii, am reuşit şi eu să termin o facultate, am intrat şi eu în rândul oamenilor, mi-am creat o familie şi am avut ghinionul să-mi moară nevasta la 40 de ani, m-a lăsat cu 2 copii. Lucrurile s-au îmbunătăţit însă şi încet, încet ne-am revenit iar şi am ajuns să fiu Directorul unei Întreprinderi de Construcţie o perioadă în Ploieşti, acum sunt doar acţionarul societăţii, unul din acţionarii societăţii.
            Întâlnirile cu foştii mei colegi sunt cea mai mare plăcere a mea care se întâmplă din 5 în 5 ani pentru că din întâmplare eu am făcut facultatea la seral şi foştii mei colegi de facultate s-au răspândit în toată ţara asta şi nu avem legături şi nu ne mai întâlnim între noi. Sper că peste 5 ani vom fi toţi sănătoşi şi vom acea puterea să ne mai întâlnim, să ne mai sinţim bine între noi. Vă doresc numai bine              Ionică TOBOŞ : Sunt TOBOŞ, iar la orele Domnului Profesor GHIDU mă numeam TOBOASE Jean.
            Stimaţi Profesori şi Dragi Colegi,
            Aniversarea celor 50 de ani de la terminarea liceului constitue un minunat prilej şi pentru mine pentru a-mi exprima respectul şi recunoştiinţa pentru profesorii care nu mai sunt acuma printre noi, iar faţă de cei prezenţi care ne-au onorat cu prezenţa dânşilor, să-mi exprim sincera expresiune a sentimentelor de înaltă consideraţiune personală şi stima. Am fost o generaţie norocoasă fiindcă am avut parte de un corp didactic de excepţie ca Domnul Profesor CANCIU, Domnul Profesor GRIGORE, Domnul Profesor RÂPEANU, Domnul Profesor ENCIU, Domnul Profesor POP Eugen, Domnul Profesor SIMACHE, Domnul Profesor LIPCAN şi aşa mai departe, au fost pentru noi adevăraţi părinţi care ne-au călăuzit şi ne-au îndreptat primi paşi în performanţa profesională.
            În altă ordine de idei, aşi dori ca colegul nostru GOCIMAN Mircea care s-a îngrijit de noi în aceşti 50 de ani şi a organizat în permanenţă aceste Agape, să-l rugăm ca şi în viaţa de apoi, în celălalt tărâm, să depună aceeaşi insistenţă şi acelaşi suflet, din când în când să ne întâlnim la o şuetă colegială.
            Constantin BIVOLAN: Mă numesc BIVOLAN Constantin.
            În prezent sunt pensionar, adică nu mai ştie nimeni de mine, în fond de ce să ştie. Deci profesorilor care au mai rămas multă sănătate şi vorba ce circulă printre pensionari: Pensia nu trebuie să fie mare, trebuie să fie lungă !
            Profesorul Constantin ENCIU: Şi cu multe indexări !
            Constantin BIVOLAN: meseria pe care am avut-o (Inginer Chimist) astăzi nu mai e la modă. Toate cele bune !
            Georghe CRAMER:
            Mi-au plăcut întotdeauna recordurile, vreau să încerc să fie un record şi atuncea spun: CRAMER George sunt ... e bine ! Şi acum apropo de recorduri, l-am auzit pe cineva vorbind de pensionare, că sunt pensionat din vremea nu ştiu ce ... Record ! sunt pensionat de 16 ani pentru limită de vârstă, vă doresc şi vouă la fel. Sentimentele de dragoste, de recunoştiinţă faţă de scumpii noştri profesori au fost exprimate în orice caz mult mai bine decât mă pot exprima eu de ceilalţi şi vor fi exprimate în continuare. Ce vă pot oferi din partea mea: toată dragostre, tot respectul şi tot timpul care a mai rămas până la cele 4 minute.
            Fănel NEGULESCU:
            M-ai surprins, mai surprins, nici nu-mi dădeam seama că trebuie să spun câteva ceva acuma.
            - Mircea GOCIMAN: Ştii cine eşti ?
            - Ştiu, mai mi-aduc aminte, dar fiindcă nu sunt un vorbitor ci un făcător, nu pot să spun decât că sunt fericit că suntem împreună, că ne putem vedea, că ne iubim şi că mai sunt şi alţii care se gândesc la noi din punctul de vedere al dragostei, al prieteniei şi poate al sănătăţii.
- De ce nu ? Că mai avem de dus. Vă mulţumesc !
            Valerică NICULESCU:
            Valerică NICULESCU mă numesc, nu e nevoie să ne mai prezentăm. Aşi vrea să vă spun că cele mai plăcute momente ca om care trăieşte în societate şi merge pe la nunţi, botezuri, parastase şi alte ocazii, au fost clipele în care ne-am întâlnitcu colegii şi întâlnirile care au precedat această întâlnire aniversară, cele din 3 în 3 luni şi cele din 5 în 5 ani au fost reperele vieţii mele. Am ascultat ditirambele pe care şi le-au atribuit colegii, îi felicit. Da eu zic că cea mai mare, cea mai notabilă realizare a vieţii mele este că exist şi asta datorită faptului că nu m-am dat pe mâna colegilor CALOTĂ, MERTL şi altora, ceea ce vă recomand şi vouă … să ne întâlnim la a 55-a aniversare de la terminarea liceului. Vă pup !
            Gabriel FLORESCU:
            FLORESCU Gabriel ai zis că mă cheamă, vreau să vă spun că mai am încă două nume Gabriel Gheorghe Ioan ca să ştie toată lumea acuma. Am fost inginer, nu mai pot să spun că sunt, pentru că aşa cum am păţit toţi, am ieşit la pensie. Am lucrat în Chimie, în Petrol, în Construcţia de Maşini, am zis noi că am creat o industrie pentru ţara asta, păcat că nu s-a păstrat şi s-a dezvoltat în continuare, asta este. Viaţa noastră s-a consumat, noi inginerii vorbesc, în construcţia acestor uzine, instalaţii din industria României.
            Mă uit la Diploma asta şi-mi aduc aminte de Nichita şi vreau să zic aici că ar fi cazul să omagiem şi soţiile noastre care ne-au ajutat în viaţă să obţinem rezultatele pe care le-am obţinut.
            Mircea GOCIMAN: Mai dă-i un minut pentru asta !
            Gabriel FLORESCU: A spus un coleg că sunt cu baba mea, da suntem noi moşi şi ele babe, dar totuşi să le omagiem. Eu de ce spun că mi-a amintit Nichita de treaba asta, el are o poezie mai din tinereţe despre o pereche, deci soţul camm derbedeu, cam beţiv, cam nu ştiu ce, venea seara târziu acasă, iar soţia era devotată şi spunea el la un moment dat în poezie dacă îmi mai aduc bine aminte: Ea-şi întinde păru-i negru de la uşă pâ-n la pat ca să-şi găsească bărbatul drumul lui predestinat. Deci ăsta era devotamentul soţiei chiar dacă ăla venea aşa cum venea.
            Încolo ce să vă spun, s-au spus aicea despre Domnii Profesori şi într-adevăr noi le mulţumim de fiecare dată şi eu ori de câte ori mă întâlnesc cu cineva şi vorbesc despre şcoala asta, despre Liceul Ion Luca CARAGIALE, pomenesc de Profesorii noştri care au fost excepţionali.
            Mulţumesc organizatorilor, mulţumesc colegilor care au venit, transmiteţi şi celorlalţi când vă întâlniţi cu cei care nu au venit, despre noi, despre felul cum arătăm acum. Eu locuiesc în Bucureşti, m-aşi bucura dacă cei care au drum prin Bucureşti să treacă şi pe la mine, deci am numărul de telefon 3138464, am o casă frumoasă. Vă aştept să ne întâlnim şi cu alte ocazii nu numai cu această ocazie. Vă mulţimesc !
            Nelu POPA:
            Mă numesc POPA Ion, eram obişnuit cu ce aţi făcut în ultimii 5 ani, dar cu ce aţi făcut în ultimii 50 e mai greu să răspund, dar ca toţi colegii am căutat să ne facem datoria şi ca având o familie, având doi copii realizaţi. Băiatul arhitect, fata ingineră de instalaţii, deci astea sunt realizările care le consider deosebite. Profesional se va analiza funcţie de etapa în care s-a construit, tot ce s-a construit în perioada de activitate.
            Restul, nimic deosebit, decât că sunt foarte bucuros că suntem împreună, am un sentiment, cei care nu mai sunt eu nu-i consider că nu mai sunt, undeva trăim în această perioadă de 50 de ani cu gândul către ei, către profesorii noştri care au fost, cărora le mulţumesc din toată inima pentru că de fapt fără această bază nu ajungeam să facem nimic, fără părinţii noştri şi fără profesprii noştri.
            Restul să ne vedem sănătoşi şi peste 5 ani şi mai departe !
            Nelu SAVU care se deplasează greu şi îndemnat de GOCIMAN, Fănel a venit la el în bancă: Mă Fănele, îţi mulţumesc că ai venit aici.
            Datorită lui Fredi care m-a văzut şi prin interior sunt aici în momentul de faţă. Am trecut prin multe încercări dificile, însă datorită nevestii (era de faţă) şi copilului sunt cu voi astăzi. Eu sper, că dacă vrea bunul Dumnezeu peste 5 ani să ne vedem din nou. Vă mulţumesc !
            Valentin ZENTENAI:
            Mă numesc ZENTENAI M. Valentin şi trecând prin faţa Liceului cu regretul că nu o să intrăm în clasa noastră, am avut bucuria să intrăm în clasa în care am intrat în clasa I, în anul 1940, la Domnul Învăţător Fănică CONSTANTINESCU, Directorul acestei şcoli. Viaţa a cam trecut, noutăţi faţă de întâlnirile anterioare nu sunt. Sunt încă în sala de operaţii, să vedem pentru cât timp, ca specialist nu ca pacient, sper ca pacient nu prea curând. Pe lângă faptul că am absolvit Liceul CARAGIALE eu, fica mea, sper ca la anul nepoţii mei să intre tot la acest liceu şi să reuşească să-l termine, măcar ca noi dacă nu ami bine. În rest cele bune şi restul e tăcere !
            Mircea ŞERBU:
            Sunt ŞERBU Mircea, cu această ocazie ţin să mulţumesc colegilor şi în special lui Mircea GOCIMAN care s-a ocupat, se ocupă şi sper se va ocupa de aceste întâlniri colegiale care ne amintesc cei mai frumoşi ani, zic eu, din tinereţea şi din viaţa noastră, anii de liceu.
            Cu această ocazie aşi vrea să exprim un omagiu deosebit pentru profesorii pe care i-an avut şi ne-au îndrumat şi ne-au ajutat să ajungem unde suntem. În privinţa mea, de 12 ani de când am ieşit la pensie, jumătate de an stau la ţară şi duc o viaţă ecologică. Sub influenţa ficei mele care este medic, încerc să prelungesc viaţa cât se poate. Încă odată vă mulţumesc şi multă sănătate. Să ne vedem peste 5 ani !
            Ovidiu STĂNCIULESCU:
            Eu am fost foarte apropiat de generaţie, de colegi, cât şi de profesori şi acest lucru a făcut ca atât soţia cât şi fetele mele să cunoască pe o mare parte dintre colegii mei. Şi am reuşit să aduc acest spirit al colegilor noştrii în familia mea.
            Eu am lucrat în domeniul Utilajului Petrolier la Uzina Mecanică Câmpina şi am două fete: Cea mare a terminat ASE şi era foarte apropiată de dumneavoastră, îmi aduc aminte că era studentă şi a adus toată grupa de la ASE la funeraliile lui Nichita STĂNESCU care era depus la Uniunea Scriitorilor. Cea mică este medic anestezistă, terapie intensivă la Spitalui de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, cunoaşte pe o serie de medici de aici din Câmpina, vă urează celor care vă cunoaşte sănătate şi urări. Doresc să ne întâlnim şi pe perioadele următoare şi poate că ar fi bine să ne întâlnim din 3 în 3 ani nu din 5 în 5, că nu se ţtie ce se va mai întâmpla în decurs de 5 ani. Am toată recunoştiinţa pentru profesorii noştri care au reuşit să ne imprime ceea ce trebuia.
            Sergiu UTZĂ-BĂICOIANU:
            Sunt Sergiu UTZĂ-BĂICOIANU, dar pot să şi cântăm şi vreau să vă spun că încheierea activităţii profesionale s-a produs oficial când s-a produs şi la alţii, dar eu continui să lucrez, am o mini firmă de proiectare construcţii cu specific de expertize tehnice, consolidări şi aşa mai departe. Scuzaţi lipsa de modestie, dar fiindcă nimeni nu este profet în satul lui, aşa cum am fost în 77 după cutremur, nu de la independenţă, am fost în comisia de structuri, inginerie seismică naţională, am luat parte la facerea diferitelor normative de proiectare antiseismică şi tot ce e legat de structuri. Prin urmare sunt membru al Consiliul de Conducere al Asociaţiei Inginerilor, Constructori Proiectanţi de Structuri, ai ICPS şi deci sunt în continuare recunoscut ca unul din specialiştii în domeniu, chemat câteodată la Ministerul Lucrărilor Publice pentru consultări legate de normative sau chiar acte reglementare ale activităţii respective.
            Asta din punct de vedere profesional, pe cealaltă linie de la cei doi copii … am un băiat rămas în Bucureşti, o fată plecată în Belgia. Am o nepoată de la băiat care nu o să ducă numele mai departe, doi euronepoţi care o să se cheme IONESCU şi aştept acuma cu mult interes cel de-al patrulea nepot care sper să fie băiat de băiat, în aşa fel încât să ducă numele mai departe.
            Dacă timpul meu s-a terminat, deşi vreau să vă spun două vorbe despre activitatea mea legată de Nichita STĂNESCU pentru că, cred că e o omisiune în faptul că Mircea GOCIMAN nu a adăugat treburile care s-au făcut de la anterioara întâlnire în legătură cu mărturiile materiale ale vieţii pământene ale lui Nichita. El fiind un spirit universal ne-a lăsat aceste mărturii. În afară de plăci comemorative, din plăcile comemorative, inclusiv de aici de unde a învăţat, s-a ridicat statuia pe care o ştiţi în centrul oraşului, cu multe lupte pentru a obţine locul şi vorba aia, subvenţia necesară şi acuma este în curs de finalizare, amenajarea, reabilitarea casei natale a lui Nichita STĂNESCU în condiţii foarte bune. Cine bârfeşte că este altfel, sunt dispus să-i spun ce s-a făcut şi cum anume s-a ajuns la forma de restaurare asta, unde probabil în decembrie se va face inaugurarea şi de-atunci, poate că cei care ne adunăm din când în când, ne-am putea aduna acolo lângă casa lui Nichita.
Şi vă mai cer un minut şi jumătate pentru că acuma vă vorbesc în numele lui VOLF, următorul la catalog după mine şi a cărui adresă, inclusiv pe E-mail am aflat-o prin fratele lui care a venit în ţară. I-am trimis o scrisoare şi o copie după invitaţie începută cu Hello Morforel şi semn că i-a plăcut îmi răspunede cu o scrisoare impresionantă, îmi pare rău că nu am adus-o, dar o s-o aduc dincolo la masă şi cu două poze trimise tot aşa prin E‑mail pe care le-am copiat. Una cum suntem la Mare într-o tabără din 48’, sunt şi eu şi el şi Dan SUCIU şi alţi câţiva, Ion GRIGORESCU scriitorul şi aşa mai departe şi una cum arată el împreună cu soţia într-o excursie în Italia. În scrisoarea pe care cum am spus am s-o aduc, transmite tuturor colegilor urări şi cu scuze că nu poate participa. E profesor la o Facultate din Bersheba, are examene, nu poate să vină de data asta, dar ne urează toate cele bune.
Mihai ARGHIR
            Să spun cum mă numesc, se ştie ! Mă numesc ARGHIR Mihai.
            Având în vedere că eu am fost un participant la toate aniversările de până acuma, prea multe lucruri nu am de spus pentru că nu s-au mai întâmplat, cel puţin în ceea ce mă priveşte pe mine. Nu s-a întâmplat mai nimica de lucruri bune, lucruri rele s‑au întâmplat destule, dar nu interesează pe nimeni. Eu aşi vrea un singur lucru, să ne ajute Dumnezeu ca în anul 2007 să nă întâlnim toţi cei care suntem acuma prezenţi în această sală !
            Gheorghe BĂLĂŞOIU
            Doamnelor, Domnilor Profesori, Stimaţi Colegi,
            Mă numesc, aşa cum a spus Excelenţa Sa, Domnul Mircea GOCIMAN, BĂLĂŞOIU Gheorghe, Gică îmi spuneau colegii. Mă bucur că am avut posibiliattea să fim împreună astăzi, m-aşi fi bucurat dacă unii dintre colegii noştri pe care i-am pierdut încă din perioada liceului, mă gândesc la Dan SOLOMON, la Uwe ZARGES, la colegul meu ANDRONACHE, coleg de bancă, pe care l-am pierdut şi nu am putut să fiu de faţă fiind plecat în străinătate, la profesori. La prima mea pilă Domnul Profesor SIMACHE, dânsul m-a înscris la Liceul Sfinţii Petru şi Pavel, la Domnul Profesor GRIGORE care, fiind copil de la ţară nu ştiam unde să mă duc la facultate şi am zis şi eu la Relaţii Internaţionale. Ce o să plângă ăia la ONU când o să vorbeşti tu … am vorbit şi nu au plâns.
            Vreau să vă spun … că sigur, fiecare are viaţa lui personală, profesională şi e greu să găsim un numitor comun chiar dacă am căuta acest lucru. Eu am fost un iubitor al aviaţiei, l-am făcut că mi-a plăcut nu ca să fug în străinătate că era mai uşor, cum au făcut unii dintre colegii noştri
            Valentin ZENTENAI: Treaba lor.
            Gheorghe BĂLĂŞOIU: … dar când am terminat liceul am nimerit la Institutul Mecano Naval din Galaţi care nu avea nici o legătură cu aviaţia, de acolo m-au trimis la Institutul de Inginerie pentru Flota Maritimă de la Constanţa. După ce am absolvit am fost trimis la Constanţa unde am obţinut o funcţie mare cum spune Domnul GOCIMAN, Operator de Dană. Ce înseamnă Operator de Dană, un inginer care conducea o echipă sau 3-4 exchipe de hamali care descărcau anumite vapoare. Sigur, acolo s-au învăţat lucruri multe, acolo am început meseria, am rămas în funcţia de Operator de Dană, Şef Servici Utilaje, Directorul Flotei. După acestea am fost chemat în Ministerul Transporturilor unde am rămas în funcţia de Director de Relaţii vreo douăzeci şi ceva de ani. După aceşti douozeci şi ceva de ani am fost Director al Comisiei Dunării la Budapesta, organizaţie guvernamentală.
            Realizări, zic eu, în viaţă deosebite poate Acorduri de Navigaţie Maritimă, flota a putut să se dezvolte în perioada în care am fost eu Director. Atunci au intrat în flotă primele nave noi, a ajuns la 5 milioane în perioada în care eram la relaţii. Azi am un sentiment de tristeţe fiindcă s-a dus. Acorduri în Domeniul Rutier, ca să mergi undeva trebuie să ai acorduri bilaterale, o scrisoare să o puneţi la Poştă, să o timiteţi undeva trebuie să aveţi acorduri bilaterale. La aceste activităţi mi-am adus şi eu contribuţia şi mă pot lăuda cu ele. Am văztu toată lumea, am participat la Congrese, la Organizaţii Internaţionale. Am fost Prim Vicepreşedinte al Organizaţiei Interguvernamentale Maritime şi nu e de colo să fii aşa ceva.
            Sigur că în viaţă am avut şi lucruri neplăcute, în flotă aveam anumite expresii care cadrelor de conducere nu le plăceau, mai ales în Minister … Ministrul striga ce-i cu limbajul ăsta pornografic … mă rog aşa era viaţa şi lucruri bune şi lucruri rele. Acum doi ani şi jumătate am ieşit la pensie şi deocamdată nu mă pot lăuda cu activităţi profesionale. Mă odihnesc şi încă voi continua o perioadă să fac acelaşi lucru, fiindcă după patrizeci şi ceva de ani de activitate este necesar şi puţină recreere, puţină odihnă.
            Doresc să ne întâlnim din nou, să putem să mulţumim celor prezenţi, celor care au avut grijă de noi şi ne-au făcut educaţia şi să avem ce să ne împărtăşim unul altuia, să ne bucurăm de prezenţa, de existenţa noastră.
Vă mulţumesc Dragi Colegi şi Domnilor Profesori !
            Pericle BOLGIU
            Mă numesc BOLGIU Pericle, am absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, am lucrat în cadrul Intreprinderii 1 Mai din Ploieşti până în anul 1995 când am ieşit la pensie.
Mulţumesc profesorilor care m-au instruit în timpul liceului şi pentru care eu am primit cunoştiinţe necesare rezolvării mai multor probleme în timpul vieţii şi în timpul serviciului. Faţă de cele spuse de colegii mei anterior nu mai am nimic de adăugat.
            Dorin CALOTĂ:
Mă numesc CALOTĂ, Dorin sunt la 50 de ani pensionar, medic. Dacă toată lumea mulţumeşte, eu cred că trebuie să mulţumin Celui De Sus, care ne-a ajutat să ne întâlnim astăzi după 50 de ani, în mod nesperat de mine, cel puiţin nu speram după 50 de ani să ne putem vedea. Am o mare bucurie că ne putem vedea şi destul de bine arătăm. De ce să minţim Domnule Fănel (NEGULESCU) ?
            Dar o parte din noi ne crează o tristeţe că nu mai sunt alături ... din ce în ce mai puţini ... să sperăm că acest lucru se va rări.
            Aşi vrea să-mi permiteţi să transmit salutări şi urări de sănătate şi de bucurie din partea lui MALDĂRESCU Nelu, profesor universitar, pensionar, care este în prezent bolnav şi nu se poate mobiliza cum trebuie. Eu vă mulţumesc pentru că m-aţi chemat !
            Ion CIOBANU:
            Mă numesc CIOBANU Ion zis Ciobi. Într-adevăr mă copleşeşte emoţia prin faptul că păşesc după mai mult de 4 ani de clase primare, 4 de gimnaziu şi 4 ani de liceu în această şcoală în care primii ani ai şcolii primare i-am făcut aici. Într‑adevăr am o deosebită emoţie prin faptul că mă întâlnesc cu colegii după 5 decenii şi aduc un omagiu deosebit profesorilor, atât pe tot parcursul celor 12 ani de şcolă din oraşul Ploieşti cât şi celor care ne-au creat ultimul, adică finalul cum s-ar spune, al şcolii liceale din această pregătire pe care am făcut-o.
            Îi mulţumesc, cu toate că numai există Domnului Profesor Andrei VIJOLI care m-a îndrumat, că am avut o situaţie deosebită din punct de vedere al stării sociale şi părinţii mei, adică, tatăl meu a avut o situaţie să zic patron în perioada aceea şi mi-a zis: Mă băiete eu îţi zic să te duci la Institutul de Mecanică Navală să-ţi pierzi urma. De ce, fiindcă în Bucureşti eu am aspirat să devin arhitect, nu s-a putut fiindcă am fost respins în acest domeniu datorită poziţiei sociale. Şi într‑adevăr am ieşit ca şi colegul BĂLĂŞOIU, am urmat Facultatea de Mecanică Navală, care ca să vă spun sincer a fost bună la toate atât în domeniul construcţiilor metalice cât şi al utilajelor pe care într‑adevăr le-am găsit în cadrul rafinăriilor pe care le-am deservit în toată perioada de când sunt în acest oraş ca inginer proiectant şi încă mai continui să activez.
            Eu încă odată vă doresc multă sănătate şi să sperăm că ne vom întâlni în aceeaşi echipă şi poate mai mulţi peste 5 ani !
            Mircea DUMITRESCU:
            Mă numesc Mircea DUMITRESCU zis Uri, Valerică PÂRVAN şi Nichita STĂNESCU mi-au zis aşa, nu ştiu de ce, poate Mircea GOCIMAN să ştie.
            Vreau să exprim toată consideraţia pentru Domnul Profesor ENCIU şi Domnul Profesor POP care a plecat, fiind singurii care au rămas în viaţă, iar pentru cei care ne-au părăsit nu putem spune decât Dumnezeu să-i odihnească în pace, pentru tot ce au făcut pentru absolvenţii acestui liceu.
            Ce pot să vă spun, la ora actuală sunt pensionar ...
            (Din păcate în acest loc s-a terminat banda şi Domnul Fănel NEGULESCU nu a fost atent să-l oprească pe colegul nostru aşa că cele spuse de el în continuare la Agapa 50 s-au pierdut)
Mircea GOCIMAN:
Distins Auditoriu, sunt Mircea GOCIMAN,
Vă mărturisesc că sunt legat de soarta acestei promoţii, al cărui Staroste am fost numit într-un moment de inspiraţie de Nichita sau Catalizator de Profesorul Ion GRIGORE. (În timpul Agapei 50 mi-au mai fost atribuite epitetele de ENZIMĂ şi FERMENT)
Prin tot ce am făcut, am încercat să nu vă dezamăgesc şi dacă am reuşit câte ceva, am avut grijă să spun că a fost făcut de Promoţia 1952 – Nichita STĂNESCU. Un episod interesant: Am reuşit cu destul de mare greutate să dăm numele Profesorului Ion GRIGORE străzii Soarelui, adiacentă liceului, iar Fredi MERTL, în glumă, m-a înjurat că trebuie să-şi schimbe buletinul şi a spus că trebuie să suport cheltuielile.
Mulţumescu lui Dumnezeu că mi-a dat puterea să mai pot visa încă, dar din păcate aceste vise sunt mai mult o privire înapoi cu nostalgie, întrucât e mai delicat de anticipat în perspectivă cu optimism. Am trecut prin momente extrem de grele în ultimii ani, când am îngrijit şi am pierdut, soţia şi mama. Vă mărturisesc cu lacrimi de bucurie în suflet, că starea de spirit a promoţiei noastre s-a manifestat în mod evident prin gesturi de mare omenie din partea colegilor mei de promoţie, ajutându-mă să trec peste marile obstacole ale vieţii. Colegii din Ploieşti, în special medicii, au fost alături de mine permanent, mult mai mult decât le permitea timpul lor liber, din care mi-au oferit cu generozitate. Recunoştiinţa nu se prescrie, aşa că o să-i numesc pe Ştefănel, Valentin, Dorin, Dorina, Fredi, Nelu GĂUCAN, Dan, Fănel, Mircea IVANCIU, Nelu RĂDULESCU. Mircea PETRESCU mi-a telefonat permanent şi în plus, m-a ajutat cu probleme medicale în Bucureşti, iar Gigel GEORGESCU, îndemnat de Dorin CALOTĂ, mi-a telefonat şi a trimis în două rânduri 500 DM, care m-au oxigenat nu numai material, dar mai ales moral. Marii noştri dascăli pot fi mîndri de ce au lăsat în urma lor, de atmosfera de camaraderie pe care au cultivat-o cu dragoste. Prezenţa mea în mijlocul vostru se datorează colegilor mei apropiaţi, care au făcut tot ce omeneşte era posibil, nelăsându-mă să clachez şi făcându-mă să constat permanent că nu sunt singur pe lumea asta aspră. Le mulţumesc în faţa tuturor, din toată inima, că există şi o să le fiu recunoscător toată viaţa. Ataşamentul lor masiv, plenar, în momentele dramatice pe care le-am parcurs, au făcut ca zgomotul de fond cu care s-a încercat a fi împroşcat, să devină insignifiant, ca şi cei care încercau să îl lanseze. Întărit moral de majoritatea colegilor mei şi având credinţă în Dumnezeu, am considerat că dacă ai cu cine să schimbi o opinie contradictorie, este tonifiant pentru un om puternic, călit în lupta cu viaţa.
Deoarece intenţionez să realizez un Compact Disc cu Istoria Promoţiei, vă rog să mă contactaţi pentru a introduce în calculator orice fotografie sau texte scrise de voi, legate de aceste lucruri. Dacă mă vizitaţi, documentele se introduc extrem de simplu în calculator şi nu este nevoie să le lăsaţi la mine. Răspunderea păstrării unor asfel de documente este mult prea mare pentru mine şi nu doresc să mi-o asum. Este patrimoniul vostru şi al familiilor voastre, cu care veţi face ce vă dictează conştiinţa.
Vă transmit un salut călduros din partea lui Radu PAPINA, care locuieşte o parte a anului la Ploieşti, dar din păcate acum se află la Paris.
În încheiere vă mulţumesc la toţi, fiindcă aţi pus umărul la căruţa Agapei 50 a promoţiei noastre, ca totul să iasă bine, la nivelul impus chiar de noi.
            Pavel IONESCU:
            IONESCU Pavel mă numesc, sunt pensionar şi cu sănătatea nu stau prea bine în sensul că o lună şi jumătate am fost internat la Spitalul Elias din Bucureşti, unde locuiesc actualmente şi am rămas cu nişte sechele care nu mi-au trecut, nu m-am reabilitat şi am venit cu toată dragostea la această reuniune a noastră. Nu am putut să rezist cu toate că eu până aseară nu ştiam precis dacă voi veni sau nu.
            Eu ţin să mulţumesc profesorilor care m-au educat şi m-au învăţat, mulţumesc colectivului de organizare în frunte cu colegul GOCIMAN, care a făcut eforturi pentru organizarea aceasta t şi ceilalţi care au ajutat şi doresc atât dumneavoastră cât şi familiilor dumneavoastră multă sănătate şi viaţă lungă. Vă mulţumesc !
            Dan IONESCU:
            Mă numesc IONESCU Dan, sunt de fel din comuna Bătrâni, Plasa Vălenii de Munte şi de unde am venit la liceul din Ploieşti. Este o zonă frumoasă premontană. Mulţumesc lui Dumnezeu că am putut să vin astăzi la această întâlnire pentru că mi-am dorit foarte mult să-mi văd colegii şi mi-a părut foarte bine că am putut să-i revăd pe cei care au binevoit să vină.
            Mai departe ce să vă spun, am terminat Institutul de Construcţii din Bucureşti, am lucrat la un Institut din Bucureşti, am locuit în Bucureşti şi Ploieşti.
            Vă doresc tuturor să fiţi sănătoşi şi să dea Dumnezeu să ne întâlnim peste 5 ani şi să fim cel puţin cum suntem azi, adică relativ sănătoşi.
            Miecea IVANCIU:
            Mă numesc Mircea IVANCIU şi ţin să mulţumesc în mod deosebit organizatorilor că nu mă uită niciodată deşi n-am făcut decât patru clase împreună, clasa I-IV la Liceul Sfinţii Petru şi Pavel, dar datorită evenimentelor care au fost nu am putut să mă înscriu la liceu. Probabil că nu sunt uitat şi datorită faptului că am fost foarte lipit sufleteşte de întreaga clasă şi de o parte din colegii de la clasele paralele, în plus că am foat bun prieten şi coleg de bancă cu Nini STĂNESCU. Mai mult de atât, mulţi colegi mi-au fost colegi şi la şcoala primară şi am continuat cu ei în Liceul Sfinţii Petru şi Pavel.
            Sunt inginer constructor pensionar, am făcut execuţie timp de 39 de ani de l aşef de Grup de Lucru la Director de Intreprindere. Am doi copii foarte reuşiţi, datorită soţiei mele care nu mai este. Băiatul, Inginer Constructor, a lucrat un an în Israel, 6 ani în Coasta de Fişdeş, fata este profesoară de matematică, dar nu profesează, lucrează la o firmă unde este foarte mulţumită.
            În colo, de profesorii noştri nu mai vreau să spun, că am avut nişte profesori de excepţie, mi-aduc cu mare plăcere aminre de toţi, nu este cazul să-i mai enumăr. Vreau încă odată să vă mulţumesc pentru faptul că nu mă uitaţi, îmi face o plăcere deosebită şi cred că nu am lipsit la nici o invitaţie şi nu voi lipsi dacă voi trăi. Vă urez la toţi ani mulţi, sănătate, bucurii şi să vă trăiască întreaga familie.
            Ştefan LUCINESCU:
            Dragi Colegi, Cred că această întâlnire a noastră de astăzi depăşeşte în semnificaţie pe cele precedente. Spun aşa ceva, pentru că în întâlnirile precedente fiecare îşi prezenta realizările profesionale ... în momentul de faţă, cei mai mulţi dintre noi sunt pensionari, deci aceste evaluări profesionale s-su încheiat în general. Pe de altă parte, cred că trebuie să transferăm problematica prezentată de pe plan individual pe cel al întregii generaţii pentru că, aşa cum s-a mai spus, repet şi cred că toată lumea va fi de acord, generaţia noastră a fost o generaţie de excepţie. Sigur, gândindu-ne chiar la numele pe care îl poartă această generaţie, Nichita STĂNESCU. Îmi pare rău că o altă persomnalitate marcantă a ţării noastre, Preşedintele Academiei, nu a putut să fie prezent aici, ne onora foarte tare. Un lucru este sigur, marea majoriztate a colegilor noştri au ajuns vârfuri în profesia pentru ecare şi-au ales-o singuri. Este ceva onorant şi s-ar putea spuen că fiecare ne ororîm reciproc cu tot ce am făcut în viaţă. Sigur enumerare aunor vârfuri care au fost citate, mă abţin să o fac fiindcă Emil mă cronometrează şi-mi spune că am depăşit timpul, dar şi pentru alte motive care în ultima instanţă ţin de ceva omenesc, acea trăsătură de caracter care se numeşte orgoliu. Aşi putea greşisă nu menţionez pe unul din colegi sau să-l menţionez după altul ceea ce s-ar încadra în ceea ce duce ... Roche Faucault spunea "O trăsătură omenească care se menţine toată viaţa este orgoliul", dar să trecem peste asta.
            Aşi dori să mulţumesc în special colegilor care au venit cu eforturi sau chiar sacrificii aici, este vorba de cei care şi-au riscat puţintel sănătatea aşa de şubredă, sub tratament sau celor care vin de departe chiar din străinătate, sunt gesturi care demonstrează ataşamentul şi dragostea pentru toţi care facem parte din această generaţie. În plus, deşi noi suntem colegi pe perioade diferite, unii au fost 7-8 ani, alţii au fost un an sau doi ...
            (s-a alarmat Emil POPESCU, cronometrorul Oficial)
            N-am vorbit înainte, cer o licenţă ... aşa încât toţi aparţinem acestei generaţii şi ne bucurăm la fel.
            Ce să vă doresc, decât Bunul Dumnezeu să ne dea în continuare sănătate şi să realizăm şi alte întâlniri. !
            Ion MÎRZESCU:
            Mă numesc MÎRZESCU, Ion, problemele sunt foarte multe care au fost în viaţa mea, dar în primul rând trebuie să mulţumesc profesorilor care m-au format destul de bine, al doilea să mulţumesc soţiei mele, care datorită ei mai sunt în viaţă şi al treilea trebuie să mulţumesc colegilor doctori, datorită lor mai sunt încă în viaţă, Nelu, Fredi MERTL m-a operat, mi-a scos un rinichi. De două ori am fost internat la Paris în spital, nu mai spun LUCINESCU şi ceilalţi, GĂUCAN care m-au ajutat cu multe alte lucruri şi mulţumesc bineînţeles tuturor că datorită lor sunt în momentul de faţă în viaţă în măsura în care ... după trei operaţii şi un rinichi scos.
            Referitor la o altă problemă, la prietenul meu Nichita STĂNESCU pe care-l am aici în faţă, trebuie să vă spun următoarele lucruri că eu am fost, ne-am născut în Piaţa Sârbească unde s-a născut şi el. Datorită unei prietenii care a fost mai mult sau mai puţin îndelungată, să spunem datorită condiţiilor, am vrut să fac ceva pentru ideea de Nichita în ţara asta Românească şi în Ploieşti. Trebuie să spun că eu sunt factorul principal care a pus toate plăcile comemorative în Ploieştiul ăsta, statuia care este în centru, eu sunt factorul principal care am făcut rost de bani şi multe altele, bineînţeles nu singur. Sergiu BĂICOIANU de exemplu a fost alături de mine şi cu care am colaborat destul de bine în această direcţie. Şi sunt foarte multe lucruri, pot să vă spun că am editat două cărţi despre Nichita STĂNESCU, sper că la ora actuală pot să vă spun că o să mai scriu unul sau două volume la care rog pe colegi noştri, dacă au ceva despre Nichita să zică, să-mi trimeată acasă, că vreau să le trec textual. Am de la o parte, dar nu am de la toţi. Afară de asta vreau să vă spun că ...lasă Mircea, acuma băieţii trebuie să cunoască nişte lucruri
( nimeni nu spusese nimic, nu se făcuse vreun gest către el, dar este drept că se auzea un murmur din sală )
            ... cu ajutorul Domnului Primar CALOTĂ Emil care a suportat o serie întreagă de cheltuieli şi e un om deosebit pentru mine, am reuşit să facem o grădiniţă căreia să-i dăm numele de Nichita STĂNESCU. La toate amenajările de acolo am colaborat eu, am făcut planurile şi banii i-a dat primarul şi s-au rezolvat nişte treburi ...
(Fănel NEGULESCU: ... care-i locul ? )
... care este pe strada Stadionului la numărul 9, şi la ora actuală sunt în perspectivă de a realiza o statuie Nichita STĂNESCU la Liceul Nichita STĂNESCU din Ploieşti, fost DOBROGEANU‑GHEREA. Sunt la jumătate, îmi mai trebuiesc 100 de milioane, care până la urmă îi voi face, sper că până în decembrie sau în martie anul viitor această statuie va fi realizată.
            Vă mai spun încă odată, eu sunt factorul principal şi coordonator care am reuşit datorită mie şi a celor din jurul meu să cumpăram casa lui Nichita în care Parlamentul a dat 500 de milioane, printre care printre alte lucruri şi Domnul ILIESCU a fost cel care a făcut, a dat parlamentarii de Prahova, mă rog Ministrul CARAMITRU şi mulţi alţii, dar aceasta e ... Păcat că la ora aceasta casa nu a fost refăcută după cum a fost casa veche ...
(Sergiu UTZĂ-BĂICOIANU, inginer constructor cel care se ocupă oficial de acestă problemă împreună cu Arhitectul Ion LUCINESCU, care fiind fratele lui Ştefănel, l-a cunoscut pe Nichita, iritat a avut un impuls ca să-i răspundă, dar a fost oprit printr-un semn energic de Mircea GOCIMAN ca să nu se transforme Agapa 50 într-un circ cu multe alte aspecte ale discuţiei aşa cum a intenţionat Ion MÎRZESCU pe care toţi colegii îl ştiu ce poate, cum se exprimă, ce relaţii minimale a avut cu Nichita ... încercase şi înainte spunând ... lasă Mircea, doar, doar se va ivi o sămânţă de scandal, la care, prin tupeul deosebit este specialist. Manevra i-a fost retezată prin neacordarea atenţiei şi până la urmă s-a liniştit văzând că nu are condiţii de a se lansa într-un circ şi spectacolul a fost salvat.)
            Îmi pare rău, extrem de rău, este o chestiune care mă va marca o viaţă întreagă, că nu a venit nimeni cu toate că când (!) s-a discutat această lucrare ... lăsaţi băieţi trebuie să se ştie, trebuie să ştiţi ...
            (nimeni nu spusese nimic, dar trebuia să existe un opozant prezumtiv inventat de Ion)
            ... cu toţi când s-a discutat proiectul, cu Tatiana şi Mariana avea şi un alt număr şi s-a zis că nu trebuie modificat nimic ... s-a tăiat trei camere şi multe alte lucruri, n-au rost să mai discutăm prea multe.
            Important este altul că la toate Festivalurile Nichita eu am participat şi să ştiţi că am realizat scuptorul (dup înregistrare) MACOVEI şi cu Sergiu BĂICOIANU, că eu trebuie să spun şi lucrurile bune şi proaste, că aşa este normal nu. Am realizat un trofeu Nichita STĂNESCU în bronz care înseamnă ...
... lasă Emile că trebuie să ştie băieţii, trebuie să cunoască ...
            (Emil POPESCU, cronometrorul oficial, împreună cu Ştefan LUCINESCU, s-au alarmat de lungimea expozeului şi protestaseră)
            ... Este semnătura în bronz a lui Nichita STĂNESCU făcută de scuptorul (după înregistrare) MACOVEI, care a făcut statuia lui Nichita şi statuia lui Mihai Viteazul.
            Şi ultima treabă acuma, o insignă pentru prietenii lui Nichita la OSIM şi ultima treabă pe care am realizat-o cu Eugen SIMION, o insignă pe care o am eu în piept, 20 de bucăţi din argint care sunt date numai la nişte personalităţi care a (!) făcut ceva pentru ideea de Nichita şi bineînţeles că va fi un simbol.
            Eu pot să vă spun mai multe, dar hai să zicem până aici să ne oprim nu ? şi să spunem că ...
            ( Fănel NEGULESCU, evident enervat: Ai fost destul de modest şi aşa )
            Da, dar a trebuit să spun ca să ştie toţi.
            Ion MITROIU:
            Mă numesc MITROIU C. Ion, mulţumesc providenţei că am făcut parte dintr-o promoţie care nu cred că a mai avut Liceul CARAGIALE. Mulţumesc profesorilor care mai sunt în viaţă pentru că ne-au dat o educaţie şi ... care m-a canalizat toată viaţa. Aduc un omagiu celor care nu mai sunt ... am rămas cutremurat de colegii ... pe treptele cele mai înalte: doctori, profesori, directori, ingineri etc., dar n-aţi avut nici un sportiv de performanţă. Plecând de la un hobby, am ajuns şi eu să fiu sportiv de performanţă într-o ramură pe care, şahul, nu îl consider un sport, mai repede o materie, unde cu echipa Petrolul am luat locul III în 1963. Am câştigat de 5 ori Cupa Chimistului pe ţară între 1980 şi 1988 şi acum la 50 de ani când facem această aviversare am rămas uimit şi rog cameramanul să filmeze tabla: Serbarea Abecedarului, poate că ar trebui să o luăm de la început. Vă mulţumesc !
            Paul MORCOVESCU:
            Mă numesc MORCOVESCU Paul, nu Petre, acum stau în Bucureşti, am reuşit să fac o Facultate. Am reuşit să stau foarte puţin cu colegii mei, pentru că în 49’, în martie, am fost arestat şi condamnat la 4 ani. Deci după condamnare, politică bineînţeles, am crescut doi băieţi, nici unul nu e al meu. Unul este profesor de sport la Constanţa, antrenorul tenismenului românesc Andrei PAVEL, şi alt băieţel care l-am luat după Revoluţie să-l cresc, care tot aşa nu are părinţi şi aşa mai departe.
            Am crezut că noile vremuri care s-au aşternut în ţara noastră vor fi aşa cum ne-am dorit eu şi cei şapte colegi care au fost în liceu, în puşcăria Gherla, dar m-am înşelat. Mă bucur că vă văd, că sunteţi sănătoşi, eu însă mai lucrez, deşi am 68 de ani, ca să pot să cresc acel copilaş, din pensie şi din ce dă la foştii deţinuţi nu este suficient.
            Vă mulţumesc pentru atenţie şi mulţumesc Domnilor Profesori şi Colegilor mei că m-au suportat şi poate le-am făcut necazuri odată cu arestarea noastră.
            Dan NICOLESCU-VESELU:
            Mă numesc Dan NICOLESCU, avocat pensionar, încă sunt în funcţie. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că ne-a dat prilejul ca să fim astăzi, după 50 de ani de la terminarea liceului împreună şi să ne bucurăm astfel cum Dumneavoastră aţi constatat şi aţi exprimat în cuvintele care le-aţi avut.
            Vă mulţumesc din suflet şi Domnului Profesor naşul meu pentru porecla de Circul (Profesorul Constantin ENCIU) îi mulţumesc în mod deosebit !
            Mircea PETRESCU:
            PETRESCU Mircea-Stelian mă cheamă, din clasa C. Daţi-mi voie să mulţumesc în primul rând, nu aceasta este neapărat ordinea, în primul rând Liceului unde ne găsim astăzi şi Domnului Director PANTELIMON, care a fost alături de noi tot timpul şi prin Dumneavoastră mulţumesc şcolii noastre Domnule Profesor, pentru ce aţi făcut cu noi în ultimii ani. Mulţumesc lui Mircea GOCIMAN care într-adevăr a susţinut, a ţinut trează flacăra aceasta a întâlnirilor noastre şi s-a chinuit cu multă dăruire şi a realizat un lucru, a realizat un lucru deosebit. Vă mulţumesc Dumneavoastră, vouă pentru că existaţi, pentru că sunteţi aşa cum sunteţi. Vă doresc multă sănătate şi reprezentaţi pentru mine astăzi un suflu, dacă mai există aşa ceva, pentru ce voi fi eu în continuare cât voi fi.
            Ce sunt, sunt în continuare la Politehnică, mai am să zicem un an, pe noi ne ţine până la 70 de ani, Domnule Profesor şi probabil voi rămâne Profesor Consultant cât voi fi. Am o familie, e produsul Dumneavoastră al tuturor şi al şcolii. Ce am realizat în viaţă, în primul rând este familia mea, cea mai importantă realizare, cea mai mare şansă, unii din colegii mei o cunosc pe soţia mea, cel mai mare noroc din viaţa mea a fost nevastă-mea, ceva cu totul deosebit care nu întâlneşte toată lumea. Am şi doi copii, tot ce am făcut în viaţă şi am reuşit să fac este datorită şcolii pe care am urmat-o şi în special liceului. Deci aduc acest prinos Profesorilor noştrii extraordinari, acestei galerii, umbre din păcate în prezent, la care ne uităm cu nostalgie şi durere şi pe care şi pe care ni-i amintim. Ei sunt după părerea mea cei care m-au adus la nivelul la care am reuşit să ajung şi vă mulţumesc din toată inima pentru acest lucru.
            Dintre mulţii profesori care au fost evocaţi aici, aşi dori să-l reevoc pe Domnul Profesor Nicolae SIMACHE pe care unii din generaţia mea, poate nu toţi, au avut şansa să-l aibă profesor de istorie timp de 8 ani. E o întâmplare să ai un profesor, acelaşi profesor la Istorie din clasa I-a în stil vechi până în clasa XI-a, aşa cum am terminat noi şi diriginte şi director la internat, când am fost aici la internat.
            Domnule Profesor, fiindcă Dumneavoastră sunteţi acum singurul din Galeria pe care am avut-o ...
            (Profesorul Eugen POP plecase acasă din cauza sănătăţii şi a rămas numai Profesorul Constantin ENCIU)
            ... şi să vă dea Dumnezeu să vă menţineţi aşa cum sunteţi, doresc să vă reamintesc un moment extrem de impresionant al existenţei noastre comune, care mă rog, pe fondul acordării numelui de I L CARAGIALE liceului nostru, aţi montat spectacolul cu Noaptea Furtunoasă şi în care m-aţi selecţionat pentru rolul lui Rică Venturiano pe care uneori îl mai interpretez şi astăzi.
            Dialog cu Profesourl Constantin ENCIU
-          Da mai păstraţi fotografiile acelea ?
-          Am fotografiile !
-          Eu v-am dăruit fotografiile, păstraţi-le !
-          Da, Domnule Profesor.
Înainte de a mă opri, că am vorbit deja prea mult, vă spun că port cu mine un fel de mesaj.
(Pe toată durata discursului petrescian, în sală a fost o tăcere neşteptată, fiind ascultat cu atenţie)
            Un mesaj am din partea lui Mihai DROSU care mi-a telefonat ieri seara, este destul de bine şi mi-a spus să vă transmit la toţi sănătate şi cât mai multe bucurii din partea lui Mihai DROSU. (Cu toate că a participat la pregătirea Agapei la Trimestriale, Mihai a fost depistat cu un Cancer osos şi urma un tratament cu Citostatice).
            (GOCIMAN: Ieri a fost ziua lui de naştere !)
            Vreau să vă mai spun că un fel de mesaj mai port de la Dan SUCIU, cu care am vorbit la telefon mai de curând, ca şi cu Gigel GEORGESCU de pe alte meleaguri. Primul care l-a contactat şi a luat legătura cu Radu PAPINA am fost eu, am vorbit cu Florin BROZICI care revine din memorioa noastră veche şi el m-a rugat să transmit, în perspectiva acestei întâlniri, toate cele bune. M-am bucurat azi că am auzit de Morel (VOLF), plănuiam de multă vreme, de ani de zile, de decenii, să reluăm legătura, Stelică BORDEANU şi cu mine să reluăm legătura cu Morel, n-am reuşit din păcate, Stelică ne mai fiind printre noi.
            Vă urez din toată inima să fiţi sănătoşi, să ne vedem cât de des şi cât de curând în aceeaşi formaţie !
            Emil POPESCU: Eu nu am mai avut până acuma vorbire şi ...
            Mircea GOCIMAN: 5 minute vrei ?
            Emil POPESCU: Aşi vrea să-i spun lui Mircea GOCIMAN aceleaşi mulţumiri pe care le-au exprimat toţi, a uitat că au zis unii că e catalizator, a zis cineva că e enzimă, ai uitat. O mică observaţie la program, de unele ai ţinut seama şi cronometrul e o dovadă. Ai început tot cu A-ul şi C-ul a ajuns tot la sfârşit când toată lumea e obosită şi i‑e foame. Acuma toţi aşteptaţi să mergeţi la masă şi eu sunt disperat că trebuie să vorbesc repede, în câteva secunde, ba da, trebuia început cu clasa C, B ..., peste 5 ani aşa facem începem cu C-ul.
            Mircea GOCIMAN: Peste 50 de ani ... pe lumea ailaltă !
            Emil POPESCU: Mă asociez bineînţeles mulţumirilor pe care le-au exprimat, dar senilitatea ne paşte şi pe unii ne-a şi apucat, aşi aminti ce am zis acum 20 de ani şi probabil fiindcă am zis pe la ora 4 n-a mai ţinut minte nimeni. Eu am zis că mulţumesc în primul rând profesorilor şi în mod special anumitor profesori, pormă mulţumesc şi fiecăruia dintre voi, pentru că în mod cert ne-am influenţat unii pe alţii şi personalitatea noastră a devenit suma personalităţilor unei serii de excepţie. Poate aşa am reuşit fiecare dintre noi în carieră.
            Aşi mai da un exemplu pe care l-am mai spus, dar tot senilitatea mă scuză dacă îl mai repet. Era ... eu vreau să evoc doi dispăruţi, pe Domnul PREDA Profesorul de Franceză şi Valerică PÂRVAN care a fost un lider de opinie. Domnul Profesor PREAD cam avea obiceiul să mai dea câte un pumn în cap, dar când s-a înterzis după 1948, a început să-i pună pe ei şi spunea: IONESCU, POPESCU ia dă-i un pumn în cap şi la un moment dat îi spune lui Valerică PÂRVAN, nu ştiu ce făcuse Costin pe care l-aţi văzut ce prăpădit era,
            - PÂRVANE, dăi un pumn lu’ SANDU Costin
            - Nu-i dau Dom’ Profesor că mă bate !
            În ceea ce priveşte situaţia mea, ai pomenit una din realizările mele pe care ai aflat-o pe căi oculte, că am fost la Comisia de Dezarmare, nu aşi vrea să credeţi că am vreun grad. Că am fost primul reprezentant al României la Conferinţa de la Geneva şi că am rezistat trei luni, după care am fost înlocuit de un ofiţer în civil. Nu sunt ofiţer în civil, sunt ofiţer în rezervă, d-ăla de rezervă cum sunteţi toţi. Am avut o realizare care s-a terminat ceva mai greu, Petrogaz, prima sociatate privată de petrol şi gaze, care a rezistat cam doi ani, după aia a dat faliment, iar ultima realizare pe care pot să o menţionez şi sper să dureze cât mai mult, este că de la începutul anului am renunţat la activitatea unică de pensionar, la calitatea de pensionar şi am intrat în câmpia muncii cu sprijinul nepreţuit în ultima vreme a lui Mircea GOCIMAN, care mi-a dat nişte materiale cu care am început să mai descoper şi eu nişte puncte negre de pe ecranul calculatorului.
            Aşi mai aminti fiindcă Domnul Profesor ENCIU este aici, mulţumiri în mod special pentru cercul de muzică cu care ne-a făcut o parte din cultura noastră generală în timpul nostru liber.
            Prof. ENCIU: Împotriva voinţei lui Zoe POP care spunea că fetele să nu fie la un loc cu băieţii
            Fănel NEGULESCU: Cu minunatul patefon de concert
            Prof. ENCIU: Cu patefonul meu de concert

            Nelu RĂDULESCU: Mă numesc RODULESCU Ioan
            Sala: Zis PRAZU
            Nelu RĂDULESCU: Înainte de a spune ceva despre mine, ca să fiu în atmosferă, am nişte obligaţii de suflet şi fiindcă am fost primul informat astăzi, aşi vrea să-i aplaudăm pe cei care sărbătoresc luna asta ziua de naştere şi anume: GUDUMAC, GAUCAN, BULAT, TEODORESCU şi BĂICOIANU Sergiu ...
            Fănel NEGULESCU: Pe mine m-ai uitat
            Nelu RĂDULESCU: Noi nu am fost inspiraţi să avem şi un preot printre noi, să ştiţi că sunt amator să gesesc măcar printre rudele dumneavoastră un preot. Referitor la întâlnire apeste 5 ani eu vă promit că viu precis, dar cu rugămintea să ne întâlnim peste 3 ani nu peste 5.
            Este o problemă de grup, aşi vrea dacă se poate fără alte discuţii şi să mă ascultaţi pe mine şi dacă nu mă contraziceţi înseamnă că m-aţi acceptat să reziliem, să reconciliem nişte diferende care au fost între noi şi să afle şi ei, chiat dacă nu au venit niciodată că noi i-am iertat pe ăia care au făcut probleme şi dumneavoastră ştiţi care sunt. Eu îmi iau permisiunea să-i caut să le spun în numele dumneavoastră că i-aţi iertat de tot ce au făcut
            Mircea GOCIMAN: Trebuie să ne întrebi dacă vrem, mai ales pe cei care au suferit, întâi trebuie să recunoască că au greşit
            Nelu RĂDULESCU: Este vârsta reconcilierii şi vă rog frumos să mă acceptaţi.
            Sunt mulţumit că apăruseră fisuri în promoţia noastră şi au dispărut ...
            Eu vă mulţumesc frumos că m-aţi ascultat şi vă promit că peste 3 ani precis voi fi cu dumneavoastră !
            Griguţă SAVU: Mă numesc SAVU Grigore, şi vreau să vă mărturisesc că sunt emoţionat de dragostea cu care Promoţia Nichita STĂNESCU m-a primit să particip, deşi nu sunt decât să zic jumătate participant în această promoţie. Mă rog, datorită cerinţelor sau valurilor vieţii.
            Despre mine foarte puţine cuvinte, sunt fost aviator militar după treminarea liceului, dat afară din armată pentru motive, pentru motive ... inginer de Aviaţie, mi-am luat Doctoratul în Ştiinţe Aeronautice la Institutul Northprok (?) din Santa Monica. Am ajuns Directorul Tehnic al TAROM pentru aproape 10 ani. Evenimentele din 90 m-au obligat să-mi iau geamantanul şi familia şi să dispar din raza vizuală a organelor puterii de stat. Împreună cu familia suntem stabiliţi în străinătate în momentul de faţă. Am doi copii, sunt căsătorit, am doi copii, două fete, amândouă sunt ... una este director în cadrul trustului, concernului NOKIA, cealaltă este cercetăroare tot în cadrul concernului NOKIA. Am un nepot şi un nepot sau o nepoată care sunt pe ultima sută de metrii, vom vedea ce va ieşi. De anul trecut am zis că ne retragem din activitate, am considerat foarte cinstit că este locul să mă întorc, să ne întoarcem în România. Vă cer iertare stimaţi colegi, stimaţilor domni profesori, dacă pentru mine întoarcerea în ţară a fost o decepţie şi este foarte posibil, aşa cum dumneavoastră aţi promiscă ne vom revedea, Promoţia Nichita STĂNESCU se va revedea peste 3 sau peste 5 ani, să vă cer scuze de acum că n-aşi putea să mai fiu în zonă pentru o eventuală participare.
            Vă mulţumesc încă odată pentru amabilitatea dumneavoastră, pentru căldura cu care m-aţi acceptat în mijlocul dumneavoastră şi vreau să închei cu un gând pentru cei care au trecut în nefiinţă dintre foştii noştri colegi şi foştii noştri profesori şi mulţuimesc cadrelor didactice care mai sunt încă în activitate.
            Titi TEODORESCU : Nu m-am înscris la cuvânt practic, dar vreau să mă ... acum la plecare.
            Vreau să vă spun de câte ori râd oltenii la un banc ... se spune că se râde de trei ori râde olteanul, odată când îl ascultă, odată când îl spune la alt oltean şi odată când îl înţelege.
            Tot despre olteni, s-ar spune că am ceva împotriva oltenilor, nu, am foarte mulţi prieteni olteni, am fost jucător de volei, arbitru, am cunoscut şi prieteni bun am rămas totdeauna cu ei.
            Sala: Dar cu oltencele ?
            Titi TEODORESCU: Zice, cum vede olteanul o vacă ?
                                              Zice că o vede ca o girafă, mănîncă la vecini şi se mulge la el.
            Vă mulţumesc !
            Jean TREABĂ:
            Mă numesc TREABĂ Jean, zis Travail, cine mi-a pus numele ăsta: Domnul Profesor GHIDU, profesorul nostru de franceză. Când mi-a remarcat prenumele m-a botezat şi de atunci toţi colegii şi chiar profesorii mi-au zis Travail şi sub numele ăsta sunt cunoscut.
            Sunt bucuros, deosebit că ne-am întâlnit şi că Bunul Dumnezeu ne-a oferit şi această ocazie să ne vedem. Mulţumesc domnilor profesori pentru formarea noastră ca oameni şi mă bucur în mod deosebit când ne vedem. În acelaşi timp vreau să vă spun că din punct de vedere profesional cred că sunt unic în felul meu, adică sunt feroviar, sunt CFR-ist şi fiul meu este CFR-ist, de asemenea părimţii noştri sunt din descendenţă în descendenţă tot CFR-işti. Am un fecior care e căsătorit tot îm Ploieşti.
            Eu am terminat mai înainte de fapt cu un an, deci am, practic fac 51 de ani de când am terminat liceul, o parte din cei 5 care au dat clasa XI-a atunci ... Încă odată vă mulţumesc pentru că aţi avut grijă de noi, pentru că ne‑aţi format şi aşi dori să fim sănătoşi să ne întâlnim peste 5 ani.

            Profesorul de Limba Română Constantin ENCIU poreclit "Limbă":
            Unul din colegii dumneavoastră a povestit despre profesorul de franceză PREDA, care obişnuia să dea un pumn în ceafă unuia care nu era atent. Eu spun o altă întâmplare cu el, tot cu profesorul PREDA. Avea un nepot care dădea examen de admitere într-a 8-a, 8-a – 9-a şi m-a rugat ... mă vezi că am nepotul ăla, tu eşti preşedinte, mă, tu poţi intra în toate sălile. După o vreme, era teza la matematică, copilul ăla, îl cunoşteam de la teza la română, nu scria nimic
- Zic, mă băiatule, nu scrie nici un cuvânt ăla !
- Nu se poate că l-am pregătit, domnule, nu ştiu ce să fac.
- Zice: Poţi să ieşi tu puţin afară şi să intru eu ca preşedinte.
- Zic: Cum să faci asta ... intră ... intră, îi dă un pumn în ceafă candidatului şi ăla începe să scrie !
Şi pentru că ne găsim toţi pensionari sau aproape pensionari ... în primăvară m-am întâlnit cu o altă promoţie şi acolo, în faţa liceului CARAGIALE, era unul dintre colegi care cum vedea că vine unul nou în grup, îi zicea ... Care eşti mă şi pac îi dădea o palmă în spinare. Eu cu părul alb ca şi ceilalţi stăteam la rând acolo ... Da tu care eşti mă, deci am luat-o şi eu.
Mircea GOCIMAN: Ştiţi cine v-a făcut asta, POPIC v-a făcut asta (o făcuse nu în primăvară ci cu vreo 20 de ani în urmă, o tempora !)
Profesorul Constantin ENCIU: Şi fiindcă e vorba de pensionari şi de vârsta noastră apropiată, eu eram foarte, foarte tânăr atunci când venisem în Ploieşti. Aşi vrea doar atâta să vă spun că în cultura românească, în filozofia poporului nostru există o stare sufletească şi această stare sufletească este numită aşa, hazul de necaz. Noi cam facem haz de necaz după atâţia ani şi hazul de necaz îl găsim şi la CARAGIALE care este sărbătorit acum în mare măsură şi din care s-a dat examen la admitere într-a 9-a şi la Bacalaureat. Lefter POPESCU din 2 loturi (!), după ce pierde totul are un râs sarcastic, râde în loc să plângă. Nichita STĂNESCU care este ... care reprezintă promoţia dumneavoastră, afirma odată aşa : Ah ! râsu-i plânsu, Ah ! râsu-i plânsu, mă bufneşte când spun secundei vechi putrezind în secunda de-acum ... Asta-i o poezie care reprezintă într-un fel şi psihologia întregului nostru Ploieşti. În oraşul unde Nea Iancu CARAGIALE, unde lumea face haz de necaz. Şi mă gândesc că au trecut anii peste noi, v-am auzit când am putut, că unii au vorbit foarte încet, v-am auzit în legătură cu activitatea pe care aţi depus-o şi mă uitam mereu în dreapta, în stânga, de ce ? ... pentru că rând pe rând când ne-am întâlnit din 5 în 5 ani, eram mai mulţi lângă mine, acum mă simt singur.
Nelu GĂUCAN: Venim toţi lângă Dumneavoastră !
Profesorul Constantin ENCIU: Este o stare sufletească cu totul deosebită, aceea de a te afla într-un moment în care ţi se spune ... numai doi mai trăiesc ... şi am primit o diplomă de onoare pe care îmi permit să o citesc, nu vă grăbiţi.
Se acordă Domnului Profesor Constantin ENCIU, profesor de Limba Română, unul din cei doi profesori în viaţă în anul al 50-lea de la săvârşirea liceului, a Promoţiei 1952–"Nichita STĂNESCU", pentru faptul că a fost dascălul acestei promoţii, care s-a desăvârşit în cadrul a Liceelor "Sfinţii Petru şi Pavel" şi "Ion Luca CARAGIALE" din Ploieşti şi la a căror faimă a contribuit atât în ţară cât şi peste hotarele Patriei noastre.
Vă daţi seama că un asemenea document m-a emoţionat foarte mult, era vorba numai de un numeral ordinal, doi profesori. Ce vă pot apune, decât că vreu să ne mai întâlnim peste încă 5 ani şi poate peste încă 5 ani, vom avea şi alte realizări şi poate că atunci vă voi vedea tot atât de legaţi sufleteşte. Acesta-i mare lucru, legătura aceasta sufletească pe care am constatat-o la dumneavoastră şi pe care o ştiu de când eraţi elevi.
Şi fără să socotiţi cumva că-mi pun nişte galoane şi dar, multe am făcut noi împreună, nu numai ce-am făcut în clasă, dar şi munca din afară de clasă despre care vă amintiţi atât de mult şi despre care au pomenit unii colegi ai dumneavoastră. Am făcut totul cu devotament, dumneavoastră aţi auzit ce a zis Eugen (POP), a zis că îi plăceau discursurile lui SIMACHE, da dar nimeni nu ştie sau poate ştiţi sau cel puţin eu ştiu că SIMACHE învăţa pe de rost Manualui lui ROLLER (un celebru manual de istorie a României creat în versiunea comunistă, după comanda ticăloşilor veniţi de la Moscova şi conduşi de acolo), pe de rost îl învăţa. Odată am avut nişte treburi ... nu am timp, acuma eu învăţ lecţia pe mâine, iar subsemantul tot aşa învăţam lucrurile, altfel de cum le predasem până atunci. Nu vă puteţi închipui cât de greu era ... erau teze provizorii, nu erau manuale, vă amintiţi erau ... trebuia să fii atent la ce vorbeşti pentru că trebuia să respecţi linia partidului, a statului de atunci, aceasta era foarte greu. Citeam tot ce apărea în Scânteia, În România Literară, În Contemporanul ... să nu cumva să fie ceva ... în Viaţa Românească ... le învăţam şi vi le dam dumneavoastră care nu aveaţi posibilitatea să le găsiţi. Multe aşi putea să vă mai spun, dar ora este înaintată şi m-aţi ascultat destul.
Vă urez mulţi ani şi să aveţi numai fericire ! (aplauze prelungite)
Mircea GOCIMAN:
Vă rog să-mi permiteţi ca înainte ... nu ca să-i fac eu o prezentare, dar eu care mă frec cel mai mult de dânsul, să-i fac o mărturisire acuma mai ... o mărturisire tare după cât ştiu. Dintre toţi directorii cu care am colaborat după ce am terminat liceul, cu dânsul treburile au mers cel mai bine cu toate că greutăţile au fost mult mai mari decât înainte şi eu îl consider pe dânsul ... aşa ... un coleg de-al nostru mai tânăr şi este, este absolvent al Liceului GARAGIALE (aplauze). Şi fiindcă trec peste ... pentru că nu mai are rost să-şi ceară dânsul scuze, Domnul Director este într-o perioadă grea de Bacalaureat ... nişte probleme ... şi să ştiţi că a făcut nişte sacrificii crunte să vină şi vă rog să-l iertaţi că la partea 2-a, care este la fel de interesantă, nu poate să vină, dar pentru că a venit aici şi căldura cu care ne-a primit să-l aplaudăm şi să-l considerăm colegul nostru mai tânăr. (aplauze)
Directorul Colegiului Naţional Ion Luca CARAGIALE din Ploieşti:
Mă străduiesc să concentrez în câteva cuvinte marea cantitate de vorbe pe care aşi avea să le spun aici. În primul rând sunt nespus de onorat să fiu în faţa dumneavoastră şi trebuie să vă spun că ce am văzut astăzi pentru mine înseamnă o continuă lecţie, lecţia continuă şi lecţia polivalentă. E un crez al meu la care voi ţine toată viaţa, că la Colegiul Ion Luca CARAGIALE, la Liceul Teoretic Ion Luca CARAGIALE, trebuie să accepţi onoarea de a fi pătruns, trebuie să accepţi şansa de a fi pătruns şi mai ales trebuie să accepţi răspunderea de a fi elev sau profesor al acestei şcoli.
Vreau să vă spun că mi s-au confirmat câteva elemente de crez, de viaţă şi profesionale, mi-aţi dat o lecţie de adolescenţă şi mi-aţi confirmat că există mitul şcolii, indiferent care ar fi vremurile pe care le trăim. Şi aţi confirmat prin emoţiile dumneavoastră, prin firescul cu care aţi vorbit aici şi mai ales prin puterea de a devenii elevii de acum 50 de ani. În al doiela rând, în utopia mea, eu cred în continuare că orice s-ar întâmpla în ţara asta, cel mai frumos sentiment este sentimentul colegialităţii şi aceasta a fost a doua parte a lecţiei pe care mi-aţi dat-o dumneavoastră astăzi. Elevilor de astăzi le spun acelaşi lucru şi sunt fericit să constat că ei, în bună parte, înţeleg.
Sunt elev al Liceului Caragiale, promoţia 1967, deci prima promoţie cu 12 clase şi cum să vă zic că sunt absolvent al Colegiului Caragiale, absolvent al liceului de atunci şi am acceptat într-un moment de inconştienţă să port pe umeri toată greutatea anilor acestui liceu pe care dumneavoastră ne-aţi dat-o cu atât mai grea şi spun colegilor mei să nu uite nici o clipă că la Colegiul Caragiale culoarele vorbesc şi vorbesc în fiecare zi. În ce priveşte generaţia dumneavoastră trebuie să-i mulţumesc pentru că mă sprijin pe această generaţie atunci când vreau să aduc argumente tinerilor care bat la poarta liceului spunându-le aici au trudit, au râs şi au plâns colegii dumneavoastră reprezentativi care i-aţi evocat astăzi şi pe care i-aţi pomenit.
Colegilor mei, celor 112 profesori cât există acum în şcoală, le mai amintesc din când îm când să se uite cum era în cancelaria şcolii acum 20, 30, 40 de ani spunându-le că dacă nu se tem e semn rău. Dacă nu te temi de greutatea ce a fost în cancelaria Liceului Caragiale, înseamnă că eşti un rătăcit în această şcoală şi ar trebui să ai bun simţ să te retragi discret. Stimaţi Sărbătoriţi, ce-ar însemna Caragiale acum, înseamnă în primul rând o şcoală care trăieşte un timp mult mai greu decât aţi crede, la modul general al şcolii româneşti şi tocmai de aceea e mai spectaculos poate portretul de astăzi, o şcoală uzină cu 55 de clase de la clasa I-a la clasa XII-a, o şcolă cu 1400 şi ceva de elevi care au luat de la dumneavoastră cel puţin două caracteristici pe care le-a eternizat. În primul rând verticalitatea profesorilor, cu asteriscul de rigoare şi al elevilor şi în al doilea rând obligaţia pentru performanţă. Memoria nu mă înşeală, aşa ca fapt divers în condiţiile în care am predat anul acesta colegi cu constructorii, ei făcând zgomot şi noi făcând lecţii, avem un bilanţ remarcabil de 770 de premii şi menţiuni la faza judeţeană şi naţională. De la întâlnirea cu dumneavoastră de acum 5 ani am îmbogăţit palmaresul cu 2 medalii de aur la Internaţionala de Informatică, cu o medalie de bronz la Internaţionala de Fizică, iar anul acesta, în condiţii chiar potrivnice, avem un copil care merge la Olimpiada de Geografie în Africa de Sud şi am avut copil care a fost în lotul mare pentru Olimpiada Internaţională de Fizică.
(Nota Mircea GOCIMAN: În perioada care a trecut de la Agapa 50 şi până la transcrierea discursului de pe banda magnetică am aflat cu mare plăcere că elevul participant la Olimpiada de Geografie din Africa de Sud a reuşit performanţa de a câştiga acea competiţie, obţinând nu numai una din Medaliile de Aur, dar având media cea mai mare acel la concurs !)
În ultimii ani la noi, la promovarea la cele două ... trei tipuri de examene, Capacitate 100%, Bacalaureatul, să sperăm că mâine să putem spune că este 100% (presupunerea Directorului s-a adeverit într-adevăr !), iar la Admiterea în Învăţământul Superior ultimul raport statistic, adică cel de anul trecut a fost de 98% . Nu ne fac (aplauze) … Eu am funcţionat ca profesor 22 de ani la Liceul de Chimie, sigur că am primit mai multe oferte de a fi profesor la liceele reprezentative ale oraşului. Crezul meu pe care nu l-am mărturisit atunci a fost Caragiale sau nimic, a fost o şansă acum câţiva ani să fie Caragiale şi pot să vă spun cu sinceritate că sunt Caragialist, Caragialian cu toată fiinţa. Copilul meu a făcut liceul aici, eu sunt absolvent de Caragiale şi mie mi se pare aşa că şcoala noastră este un fel de centru de lume pentru că nu îţi poţi privi şcoala decât aşa cum îţi priveşti copilul. Indiferent cum o fi el copilul nostru şi al fiecăruia dintre noi, trebuie să fie cel mai bun, cel mai deştept şi cel mai cuminte pentru că inima are o lege a ei mai specială de a judeca lucrurile.
Vă doresc să fiţi la fel de tineri pentru că tinereţea e în interior şi le spun elevilor mei, fiindcă chiar dacă am nişte ani pe care mi-i certifică Buletinul sau Certificatul de Naştere, sufleteşte mă simt de o vârstă cu ei. Poate că atunci putem fi trişti când a murit copilul din noi.
Vă spun La Mulţi Ani ! şi-mi cer scuze că n-am avut posibilitatea să vă primim acolo unde trebuia să vă primim, şcoala noastră nu are acum nici un punct şcolar în clădirea centrală, dar am venit la această sărbătoare ca la marile mele sărbători, motiv pentru care la 6 eram treaz, iar la 9 fără un sfert eram în curtea acestei şcoli din respect pentru cartea de istorie adevărată pe care aţi lăsat-o dumneavoastră şcolii noastre. Încă suntem acolo unde aţi lăsat dumneavoastră şcoala şi ne-ar face plăcere ca atunci când veţi simţi, prin nişte reflexe inexplicabile şi necondiţionate, că este la greu aşi fi fericit să ne recunoaştem împreună, oameni de suflet ai Colegiului Naţional Ion Luca CARAGIALE.
Vă doresc La Mulţi Ani !, mulţi ani cu sănătate şi să vă bucuraţi de tot ce vă este drag !
Mircea GOCIMAN:
Domnule Director, ca o scurtă recapitulare: Suntem promoţia care am fost 5 candidaţi pe un loc, suntem promoţia care am dat numele liceului, suntem promoţia care am umplut la sfârşitul şcolii curtea cu birje şi taxiuri şi suntem promoţia care a avut nebunia să mergem la mormântul Domnului Profesor SIMACHE (La Cosminele) cu 27 de maşini, că am umplut tot satul. Şi sunt mândru de asta !