Discursul lui Gigel Geoergescu

Fredi Mertl: Gavarite pa ruschii tavarisci !

    Daraghie tavariscii, Mulţumesc Mircea, aşa ai dat protocolul şi mă confirm. E greu după cum spunea profesorul Moisil, e foatre greu să fi inteligent în fiecare zi. Eu astăzi nu mă simt inteligent şi vă rog să mă iertaţi. Aseară când decolam de pe aeroportul din Bonn, a existat o pregnantă implicare de a te gândi la ce urmează şi în asociere cu asta m-am gândit la Beethowen legat de oraşul Bonn şi am zis că ceea ce trăim noi astăzi este Oda Bucuriei. Şi aşa este şi toţi simt şi au transmis-o.  Venit aici  şi n-am numărat, dar m-am uitat la numărul de linii şi mi-a venit în minte şi marchio funebre, din păcate, dar să rămânem la bucurie pentru că ăsta este momentul. Ce să vă spun, sunt pensionar, trăiesc 6 luni în Germania, 6 luni în Spania. Am încercat să învăţ spaniola, dar nu mai funcţionează aşa de bine. Căpşunarii români care lucrează acolo vorbesc fluent spaniola şi o prind foarte repede, încât măgândeam să intru şi eu niţel la căpşunărit că poate se lipeşte. Vreau să vă povestesc un scurt episod. Generaţia noastră este generaţia Nichita Stănescu. În anii '50 împreună cu doi din cei prezenţi: Fănel şi Mircea Ivanciu, am fondat Asociaţia Filsport ... era Nichita – Nini şi Wolf Morel, în rest eram toţi 9. Mă lasă memoria nu mai ştiu cine erau. Ne-am tipărit nişte cărţi de mambru, pe vremea aceea se putea, şi ştampilă

Băicoianu: şi fraţii Teodor ... Gaşperii

GG: de unde ştii ?

Băicoianu: Păi şi eu eram, nu eram aşa sportiv ...

GG: Ai avut şi carte de membru nu carnet de partid, erau lucruri deosebite. Domnule şi apropo de asta să ştii că am uneori nostalgia unei şedinţe de-alea bune ca pe vremuri, nu le mai poţi trăi. Cred că la americani ar costa foarte mult să organizezi aşa ceva. Dar şă revenim la Filsport şi făceam sport, am avut un meci teribil cu echipa altei asociaţii, nu ştiu dacă era Regele Ferdinand, la care era Valerică Pârvan, ne-au bătut de ne-au rupt şi pe urmă peste ani s-a dizolvat şi această asociaţie.  
În rest ce să vă spun, trăiesc ca şi voi acest numitor comun bucuria de afi împreună cu speranţa să ne mai vedem. Din tot sufletul sunt lângă voi, am venit ieri, mâine plec, dar am trăit intens aceste 36 de ore. Mulţumesc Mircea!