Discurs inaugural – Mircea Gociman

             Distinse Doamne, Domnişoară, Domnule Director, Dragii mei colegi.

Vă îmbrăţişez şi sunt copleşit de emoţie. Să ne bucurăm pentru că suntem din nou împreună şi să mulţumim lui Dumnezeu că am apucat acest moment minunat.

            Se împlinesc 55 de ani de la săvârşirea studiilor liceale ale Generaţiei de la 1948, cum a mai fost numită promoţia noastră de Profesorul George Iancu Ghidu. Tot anul acesta se împlinesc 59 de ani de la cel mai draconic examen de admitere dintr-un liceu, după cum afirma directorul liceului, Andrei VIJOLI. Să ne amintim cu mândrie că la acel examen, din cinci candidaţi, patru au fost respinşi, iar noi cei de aici suntem acei unu din cinci admişi, şi ca urmarea a acestei trieri severe, am reuşit să devenim cea mai reprezentativă serie a Liceelor Sfinţii Petru şi Pavel şi Ion Luca CARAGIALE, după cum spunea domnul profesor Ion GRIGORE, cel care nu se juca cu aprecierile de circumstanţă şi pe care îl citez din fonoteca agapelor, deci nu din vorbe, avem documente:  - "Dragii mei, mai sunt dator cu ceva de spus, vă spun ca un profesionist, că sunteţi cea mai strălucită promoţie a liceului nostru". Acest lucru a fost adeverit şi de faptul că suntem singura promoţie din Ploieşti cu trei membrii ai Academiei Române: Nichita Stănescu, Eugen Simion şi Mircea Petrescu.

    Promoţia 1952 a fost naşul liceului, prin propunerea făcută în numele nostru de Sergiu UTZĂ-BĂICOIANU, cel care în anul centenar Caragiale a propus numele de Ion Luca CARAGIALE acestui liceu, înlocuind numele banal de Liceul de Băieţi Nr. 1 din Ploieşti. Am fost primul liceu din România comunistă de la care a plecat o schimbare de nume. Şi ca nu cumva să fim singurii, Ministerul Învăţământului a dat acelaşi nume şi unui liceu din Bucureşti.

    Întâlnirea noastră, a tuturor cu toţi, cum spunea Nichita, este un eveniment de mare  încărcare emoţională, de comunicare sufletească pe o cale deschisă de noi în timpul copilăriei şi adolescenţei.

    Au trecut 55 de ani de când, la iniţiativa lui Valerică PÂRVAN, în ultima zi de şcoală, absolvenţii liceului, au închiriat toate birjele şi taxiurile din târg, au umplut cu ele curtea liceului, pentru a da o notă originală acestei sărbători.

    Am urmat liceul într-o perioadă grea, iar profesorii noştri au făcut tot ceea ce era omeneşte posibil, reuşind să ne apere spiritual şi chiar fizic, pe majoritatea dintre noi, de numeroasele pericole ce planau asupra unor tineri. A fost o şansă unică, întâlnirea dintre un grup de profesori care îşi iubeau meseria până la sacrificiu, cu o generaţie de excepţie. Cei de la catedră erau dornici să dea cu generozitate cunoştiinţe împletite cu exemple personale, noi elevii, avizi de cunoştiinţe practice, de viaţă şi de omenie.

    Din acest dialog între catedră şi bancă, pe care elevii nu-l vor uita niciodată, transmiţându-l şi copiilor lor, s-a născut Generaţia de la 1948, Promoţia 1952 a Liceului I. L. CARAGIALE, care poartă cu cinste numele lui Nichita STĂNESCU.

            Iubiţii noştri dascăli oriunde aţi fi,
    V-aţi făcut datoria de o manieră ireproşabilă, magistral, cu responsabilitate, cu suflet şi acest lucru avem datoria sacră să ni-l amintim, să vi-l reamintim, ori de câte ori avem prilejul, iar ori de câte ori am face-o, să consideraţi că nu este de prisos şi vă rog să ştiţi că vă datorăm cu mult mai mult decât v-am putut înapoia prin realizările noastre profesionale, dar îndeosebi prin recunoştiinţa noastră şi a familiilor noastre. Noi considerăm o axiomă faptul că recunoştiinţa, cu majuscule, nu se prescrie niciodată.

    Cum să nu mulţumesc severului director Andrei VIJOLI, profesorul care nu a dat în viaţa lui o notă nedreaptă, care a ştiut nu numai să pedepsească, dar de multe ori s-a făcut că nu vede. După absolvirea liceului, mama s-a prezentat la dânsul pentru a lua hârtiile de absolvire cu caracterizări, cu situaţia socială, cum se cerea pe vremea aceea. Domnul VIJOLI nu a vrut să-i dea mamei nimic, sfătuind-o să vină după masă la domnul VASILESCU - Chichiplan, directorul adjunct, care nu cunoştea bine familia mea, să-l mintă ca să obţină o dovadă care să nu mă elimine de la examenul de admitere la facultate.  Mircea este un băiat minunat, îl iubesc şi nu pot să-i fac vreun rău, dar am şi eu copii, i-a spus dânsul mamei. În perioada respectivă, tata lucra ca probagiu la Rafinăria Vega şi din adeverinţa primită reieşea că eu sunt fiu de muncitor, iar prin această minciună sfruntată, nu numai că am reuşit să pot da examen de admitere, dar am obţinut un bonus de 25 la sută la nota finală.

    Şi ca exemplificare a ataşamentului faţă de dascălii noştri vă reamintesc faptul că prin mine, promoţia noastră a sărbătorit cu mare fast pe profesorul Ion Grigore la împlinirea vârstei de 70 de ani şi 80 de ani, iar pe profesorul George Iancu Ghidu la împlinirea a 90 de ani.

     Lipsa la acest eveniment a singurului profesor în viaţă, Dl. Constantin Enciu se datorează unui accident, pe data de 25 mai dânsul a primit un bilet de tratament extrem de convenabil la Techorghiol, dar cu ocazia primei trimestriale din iulie ne vom vedea cu dânsul.

       Ne aflăm în faţa unui moment delicat, dar a sosit clipa în care trebuie să ne amintim că suntem la această reuniune mult mai puţini decât am fi dorit să fim şi să vă cer un moment prelungit de reculegere pentru profesorii şi colegii noştri care ne-au părăsit: de la primul coleg Uwe Zarges şi primul Profesor Vasile Dumitrescu – Ştefeşti, până la ultimul coleg decedat pe 30 mai anul acesta, Ion Popa - Popicu şi Profesorul Jenică Pop. Dumnezeu să-i odihnească !

            Întrucât nu mai sunt printre noi m-am gândit să culeg şi să vă prezint câteva fragmente din discursurile unor dascăli şi colegi:

Nicolae SIMACHE

O monedă trebuie mângâiată ca o fată frumoasă şi aşezată aşa cum trebuie, pare a fi goală.

Profesorul George Iancu GHIDU

Vreau numai să vă spun că dumneavoastră, în frunte cu colegul dumneavoastră GOCIMAN, aţi ridicat un elogiu profesorilor ... Eu cred însă că dacă elevii liceului n-ar fi fost ce au fost, puteau să fie oricât de buni ar fi fost profesorii, nu reuşeau ce sunt.

Profesorul GRIGORE: Aşa e ... şi a aplaudat

Dragii mei colegi, vreau să vă reamintesc un gest unic: Profesorul George Iancu GHIDU s-a alăturat ideii mele foarte îndrăzneţe, întrerupându-şi tratamentul la Eforie, a venit cu Dinu NENOVICI să sărbătorească a 25-a noastră aniversare, după care s-a întors la tratament.

Profesorul Constantin ZAHAREASCU

Să rămâneţi toată viaţa aceeaşi copii buni care aţi bucurat şi luminat inimile bătrânilor voştri profesori.

STĂNESCU Hristea-Nichita: Şi eu, ca şi Domniile Voastre, consider un moment profund emoţionat, acesta al întâlnirii noastre, a tuturor cu toţi, şi aduc şi eu un sentiment de recunoştinţă, Domnilor Profesori şi iubiţilor mai colegi. Iar despre mine, vreau să vă spun că am fost cam mediocru în liceu, ca dovadă că am rămas repetent în clasa I primară, atâta vreme cât era vorba de liniuţe oblice şi de nişte bastonaşe totul era O.K., când am trecut la o-i, oi aicea ( rumoare … Profesorul I. GRIGORE … Ai făcut-o de oaie! …). Mai târziu însă, când, ros de chinul profesorilor mei de română, unde nu am avut note prea bune, am realizat aşa, faptul că gândirea, că cuvântul, poate fi scris … nu mi-a mai ieşit revelaţia asta din cap până acuma, până când mai prind vreo altă revelaţie. Cât despre faptul că prietenul meu Gociman a propus acel sentimentalism … cum să se numească o generaţie, eu cred că ea nu are nevoie de numele vreunuia în mod special ; dar eu m-am gândit că Domnia Sa a făcut-o din spirit de prietenie pentru mine, căci eu nu sunt căsătorit, dar plătesc 7 pensii alimentare.

       TĂNĂSOIU Igor : în discursul lui a avut numai două cuvinte şi a început aşa ... XI-a C, iubita XI-a C.

    După cum i-am promis profesorului Ion GRIGORE, la fiecare întâlnire o să ne amintim de dânsul prin câteva epigrame. Fac acest lucru şi în conformitate cu învăţăturia despre viaţă, însuşite de la Valerică PÂRVAN, care prin Teoria "Positive Thinking", adică "Gândire Benefică", ne îndemna să ne amintim numai lucrurile care ne fac plăcere, care mă încarcă cu energie pozitivă..

149 DIVIZIUNEA MUNCII                 150 DOUĂ ARHITECTE

            De fleacuri se ocupă ea                               Două arhitecte

            Copii, servici, etcetera,                                Diferenţa-i mică

            Iar el de treburi mai înalte                          Una face case

            Ca fotbalul şi celelalte.                                 Alta doar le strică.

145 FEMEIA                                                        228 SOŢUL ÎN VIAŢĂ ŞI DUPĂ

            Ciudată e umana fire                                          Viu scandal îi face:

            Fără femeie noi n-am şti                                     Iar îţi cumperi rochii !

            Ce-nseamnă patima-n iubire                               Mort o lasă-n pace

Dar nici ce-nseamnă-a pătimi.                            Mai închide ochii.

           296 FATA CERE ECHIPAMENTUL DE PROTECŢIE     108 MADRIGAL

Nu-i prea plăcea echipamentul                                        Pe faţa mamei încreţită,

Şi se mira în tot momentul                                               E o istorie sfiinţită;

- Când mi-a spus X că-s "angajată"                                 De cîte ori i-a plâns copilul

Eram complect dezechipată.                                            O umbră i-a crestat profilul

            372 ALEGERE ( Cotnar sau Murfatlar )               

În faţa lor am un "suspense"                                    

(Entre les deux mon coeur balance)                  414 PREGĂTIRE PENTRU MECI

Dar după pungă-mi alesei                                  - Batem, zise nenea Mitru

Luai un chil de 9 lei                                             Ori pe ei, ori pe arbitru.

561 OVIDIU ŞI EMINESCU LA CONSTANŢA – despre Adr. PĂUNESCU şi Eugen BARBU

Pe lângă doi luceferi în bronz eternizaţi,

Trec Adrian şi Barbu, doi efemeri bronzaţi.                

    Recitind discursurile cu care v-am plictisit la fiecare agapă, mi-am dat seama de o greşeală capitală pe care am făcut-o de fiecare dată. Am uitat să mulţumesc soţiilor noastre care ne-au fost alături la bine şi la rău, la mai bine şi la foarte rău. Fără ele carierele noastre şi chiar viaţa unora dintre noi ar fi fost compromise. Să le aplaudăm şi cu scuze pentru atâţia ani de întârziere să le mulţumim, indiferent de locul în care se află … şi … MIEUX PLUS TARD QUE JAMAIS !. Anul acesta am făcut la multe dintre ele diplome şi am făcut diplome speciale pentru soţiile lui Stelică Bordeanu, Dorin Calotă, Emil Popescu şi Ştefan Lucinescu cu convingerea că sunt în asentimentul vostru. 

Atât timp cât vom putea organiza aceste întâlniri, sunt convins că ne vom simţi mai mulţi, mai puternici, prin faptul că rădăcinile noastre sunt înfipte adânc în Ploieşti, atât cei rămaşi acasă cât şi cei obligaţi de viaţă să lucreze în alte localităţi sau chiar în alte ţări. Întâlnirea noastră, unde ne încărcăm bateriile din 5 în 5 ani au însemnat întotdeauna un prilej de a ne afirma mândria faţă de Liceele Sfinţii Petru şi Pavel şi Ion Luca CARAGIALE, de dascălii noştri, de atmosfera pe care noi am creat‑o pentru noi, greu de înţeles pentru cei din afară, o atmosferă nescrisă în diplomele noastre. Vă informez că de câţiva ani noi ne vedem în fiecare trimestru la Casa Memorială Nichita Stănescu şi în iulie anul acesta ne vom întâlni la Trimestriala cu numărul 24.    

În încheiere, mulţumesc în numele tuturor, conducerii liceului, care prin primirea pe care ne-a făcut-o totdeauna, a făcut să ne simţim aici, la noi acasă. La Revedere până în anul 2012 !