Stimaţi Colegi, Stimate Doamne,
N-am să vorbesc despre mine nimic.
Sunt bucuros că reuşim după atâţia ani să ne adunăm toate cele trei clase
paralele la aceste întruniri. Sunt mândru că fac parte din generaţia de aur,
pot spune, a liceului Caragiale şi de câte ori aud despre un fost coleg de-al
nostru sunt mândru de el ca şi cum ar fi fost o realizare de-a mea. În
rândurile noastre foştii colegi sunt poate trei sferturi somităţi, somităţi
ştiinţifice, literare, la nivel de ţară, la nivel de oraş, la nivel de judeţ.
Mi-aduc aminte şi aşi vrea să-mi permiteţi să vă spun câteva mici amintiri, aşa
poate mai puţin importante, din liceu, din anii când noi eram nebunii şi
frumoşii acestui liceu. Prin ultimul an de liceu, la Gazeta de Perete a
liceului, era în faţa uşii la B, mi-apare o epigramă.
Azi cu cele mai măreţe perspective ai în jur
Anul ultim faci naveta, vezi să nu o faci retur
Nu ştiu nici acum cui îi datorez
aceste versuri, dar vreau să vă spun că atunci în iarna aceea lui '51 spre '52,
colegul meu Eugen Simion mi-a propus să viu la internat, am luat aprobarea
conducerii, să dorm cu el în pat câteva zile, săptămâni, să trec prin perioada
aceea grea. Îi mulţumesc şi acuma public, faţă de dumneavoastră .
... comentarii acide în sală ...
Nu vă gândiţi prea
departe, eram nişte copii. Mi-amintecs de năzdrăvăniile care le făceam în curtea
liceului în recreaţii, când pe o grămadă de cărămizi Nelu Aldescu venea şi
recita din Caragiale, dintr-o Scrisoare Pierdută. Faptul că mă duceaţi pe braţe
şi mă jeleaţi până în clasă şi cânta Cobzaru cu acordeanul şi alte, alte.
Zilele de 1 aprilie când făceam schimb cu o clasă de fete de la Liceul de Fete.
Noi urcam la etaj şi ele veneau la parter spre deliciul nostru în special,
chiar şi a profesorilor, a domnilor profesori. O nostimadă pe care am auzit-o
în tren, în timpul navetei. Totolici ajunsese medic şi director de spital la
Slănic şi doi muncitori vorbeau zice: - am fost la internat acolo, bă e un
doctor bun mă, da ştii ce mi-a spus ? – bă dacă nici eu nu te-oi face să ştii
că numai tata te mai face şi ala a început să râdă. Zice: - băi, da tu ştii,
păi taică-su e popă mă!
Încă odată vreau să vă mulţumesc pentru fericirea că am reuşit să ne mai
vedem. E un miracolcă după atâţia ani cele trei clase paralele sunt încă
paralele şi paralele fiind ne întâlnim cu ocaziile astea în liceu. Vă
mulţumesc!