Discursul lui Mircea Ivanciu

       Dragi Colegi, pentru că datorită unor conjuncturi politice care au fost, eu n-am putut să mai fiu coleg cu voi din clasa IV-a încolo, mă rog, am trecut la o şcoală tehnică. Dar legătura am ţinut-o, sufletească şi chiar fizică cu majoritatea. O bună parte mi-au fost colegi şi în şcoala primară şi în special cu Nini Stănescu cu care am fost coleg de bancă şi bun prieten până a murit. Sunt aici datorită colegilor care nu  m-au uitat, îi arăt cu mâna şi care m-au inclus în seria asta completă, că eu nu sunt oserie completă cu dumneavoastră, dar sufleteşte sunt mult mai mult completă. Să vă spun două treburi cu Nini. Eu locuiat pe palier cu Drăgănoiu, ziaristul Drăgănoiu care în momentul când a avut copil Nini l-a botezat Tudor şi i-a şi dedicat o carte, am şi eu, pentru finul meu Tudor Drăgănoiu. El venea la Drăgănoiu şi venea vis-à-vis la mine că eram 2 apartamente pe palier. Şi în anul când a murit nu mai bea, era treaz coplect, ceea ce era mai rar. Spune: - Mă vreau să merg să mă bagi într-o echipă, eu conduceam un grup de şantiere. Să mă bagi într-o echipă să muncese cot la cot cu ei, că vreau să scriu literatură, vreau să scriu despre viaţa constructorilor. – Măi Nini, păi crezi tu că lumea nu te recunoaşte, mâinile astea a tale, tu şti ce înseamnă ? – Mă, vii la mine, te plimb prin şantier, îţi dau oameni să te conducă. – Nu, Nu eu vreau să fiu în echipă. A rămas o dorinţă, că în anul ăla am avut foarte multă treabă, de puneri în funcţiune şi el n-a mai insistat. Dar, ceea ce e acum nostim este faptul că el, fiecare săptămână avea un minut cu Nichita Stănescu la televizor. Aveam programul ăsta până la 11 noaptea, duminica, eu nu ascultam emisiunea. Într-o luni, vin vreo doi salariaţi să-mi spună –Tovarăsu X zice, l-aţi auzit pe Nichita Stănescu, că v-a pomenit pe dumneavoastră sâmbăta asta. – Da, ce-a zis ?  Păi a zis că aţi fost corijenţi la română amăndoi şi că datorită faptului că aţi învăţat Luceafărul aţi trecut. Pun mâna pe telefon, zic:

 - Măi Nini, măi, tu te-ai aiurit ? … Când dracu am fost noi corijenţi ? Când ne-a prins la teză.  Măi. Pe noi ne-a prins la teză la Germană şi n-am fost corijenţi că aveam mediile. Eram în trimestrul III şi aveam medii bune în trimestrul I şi II. Deşi ne-a dat 1 în teză, 2 în oral media a ieşit. –Măi zic, dacă tot ai minţit de ce n-ai minţit că am fost premianţi. – Mă, zice, premianţii nu sunt interesanţi, mă. Tu nu vezi, noi aşa cum am fost, eu am ajuns un ilustru poet, tu un ilustru inginer constructor. Dacă spuneam că am fost premianţi nu ne lua nimeni în seamă. Ăsta este Nini. Şi eu ...

Gigel Georgescu: da, dar tu ai învăţat Luceafărul pe dinafară, în vacanţa de Paşti şi  ţi-a dat Nea Costică Râpeanu 10. Obligat.

Nu nu m-a obligat, mi-a plăcut atât de mult că toată vara, m-am ambiţionat ... şi m-a ascultat pe sărite, că a vrut să mă încurce, dar am răspuns perfect. Şi atuncea clasa ... nu vroia să pună că era calic la note ... puneţii 10 că a ştiut perfect.  În ora 2-a m-a ascultat la lecţia de zi, eu dacă repetam Luceafărul în fiecare zi nu mai ştiam bine lecţia ... zice 2. Şi atunci, clasa care era aşa cum era şi ştiţi că aţi fost, a început să ţipe – Dom Profesor nu e drep, nu se poate şi mi-a tăiat 2-ul şi am rămas cu 10. Sunt multe de spus cu Nini şi am povesti, vorba lui Mariana Stănescu ... mi-a dat două casete ca să le imprim, ia săraca a murit şi eu am rămas cu casetele neimprimate, zice că ai să mori cu toate astea în tine. Că am amintiri multe cu Nini, foarte multe printre cea cu Gigel Georgescu ... sunt câteva. Încă ceva, venea la mine când băiatul meu avea 10-12 ani şi eram severi cu el, mai ales soţia îl ţinea din scurt şi când venea el numai ochi şi urechi era şi începea să spună despre golăniile pe care le făceam. Măi Nini, nu vezi e băiatul ăsta aici. Nevastă-mea : - Mai vezi cum vorbeşti, să nu mai povestească chestiile astea. După ce pleca băiatul spunea: - Ai văzut mamă ce-a făcut ăsta, ăsta eram eu, şi el îmi cere acum să fiu cuminte. Vă mulţumesc !