Discurs – Găucan Ion

          Ar trebui să începem cu un adagio latin care înseamnă gaudeamus igitur ... să ne bucurăm că suntem. Al 2-lea este o expresit transilvăneană care ni se potriveşte şi care zice af fost şi-om fi.
 Imaginea arată că vom rămâne lafel. Şi revenind la două întâmplări din am fost: La examenul de admitere pe care l-am dat în 1944 am stat în bancă la şcoala din Izvoare cu Nichita, care-i ziceam Nini, şi în timpul tezei de română, erau două, matematica şi româna, s-a sunat alarma, bombardierele se întorceau după ce au bombardat Ploieştiul şi făceau un viraj la Izvorani şi noi ne-am dus într-o râpă, eu cu Nini. Şi zice: – Domnule şti ce bine mi-a prins acest bombardament pentru că mi-am adus aminte unde trebuie pus adverbul. Era o analiză gramaticală. A doua întâmplare: Profesorul Ghidu la franceză ... eu şedeam în rândul de la geam, în faţa mea stătea un coleg Titi Drăgoi de la Scăieni, eu stăteam cu Mihăilescu Romeo şi vorbeam tare. Profesorul Ghidu zice: -Să ţineţi mintze că aveţi voie să vorbiţi toţi, dar numai în franceză, şi am amuţit. A treia întâmplare: Un coleg de-al nostru de la Măneciu care nu a terminat cu noi, venea pregătit în timpul secetei din 1946 cu un bulgăre de mămăligă cu brânză. Şi colegul nostru Vasilescu, care şedea cu Zamfirescu în bancă, Vasilescu Vasia, i-a luat bulgărul de mămăligă şi l-a aruncat printre rânduri şi se opreşte în faţa profesorului Simache, rostogolindu-se lent. - Cine a fost nemernicul ? Tăcere. Şi trebuia să spună cineva cine a fost şi Coman, dacă vă amintiţi am avut un coleg Coman, care era nepotul profesorului Ghidu. Era un băiat de la ţară cu mult bun simţ zice: -Cine, unul singur putea să facă, unul singur care stă în spate putea să facă aşa ceva şi trebuie să fie Zamfirescu ... care nu făcuse. În continuare, generaţia noastră pe care am numit-o şi care este generaţia lui Nichita, are o caracteristică ce nu mai poate fi ştearsă, e cunoscută de urmaşii noştri şi de colegii de liceu care au venit după noi, este o generaţie care nu numai cum spunea Mircea, a fost de excepţie pentru că a fost bine triată, dar a lansat o coeziuine pe care nu o întâlneşti nicicum la alte generaţii. Dacă din această generaţie lipsesc câţiva, sunt în neputiinţă sau n-au aflat, iar alţii nu mai sunt demult. Să ne bucurăm deci că suntem împreună, că vom rămâne împreună, să ne bucurăm de colegii care au venir de departe sa să ne întâlnim, printre care Goe, Radu şi chiar Sandu Costin pe care nu credeam că-l văd astăzi, dar a venit. Te salut!