Pornesc de la ideea că este un miracol că ne revedem după atâţia ani. Aşa cum spunea şi Jean e un miracol, eu îl consider un mare premiu şi ca orice mare premiu un Palm d'Or, trebuie să începem cu mulţumiri. Aşi mulţumi în primul rând părinţilor care nu mai sunt, aşi mulţumi profesorilor, care tot rândul acesta era plin şi acuma nu mai este, aşi mulţumi tuturor colegilor pentru că modul în care ne-am format a fost o atmosferă care undeva ne-am împrumutat, ne-am întreţinut într-o atmosferă de a face ceva. Aşi mulţumii în mod deosebit doctorilor, colegilor, în primul rând lui Bebe Stănescu, care nu mai este, care din prietenie mi-a tăiat două treimi din stomac, doctorului Mertl, care a avut amabilitatea să intre în intimităţile mele şi marea bucurie care o am, este că acum două luni nu credeam că am să vă mai văd pentru că rămăsesem chior. Am avut o dezlipire de retină, am făcut o operaţie, am avut noroc, acum că văd nu chiar aşa de bine, totuşi văd. Deci numai mulţumiri, mulţumiri, iar restul, au trecut atâţia ani, am căutat fiecare să ne facem datoria atât cât am putut. Se pare că am fost caractere puternice că am reuşit să ne menţinem cu o anumită conduită şi cred că dacă luăm din liceu şi până acum, despre fiecare avem o anumită părere, conduita nu şi-au schimbat-o. Au rămas nişte oameni care au rămas aşa cum erau când erau colegi pe băncile liceului.
Restul, să ne vedem sănătoşi, dorim
numai bine şi sănătate multă!