Discursul lui Radu Papina

            Îmi pare bine că vă văd după atâţia ani, nu am putut să particip decât la prima adunare, nu mai ţin minte dacă era 5 sau 10 ani după terminarea liceului. Şi-mi aduc aminte cu plăcere de ea, pentru că au fost o mulţime de profesori care încă erau în viaţă şi au participat activ. Eu îmi cer scuze că nu am putut să particip la adunările voastre, însă mi-aduc aminte de o zicală că nu vremurile sunt sub om ci bietul om sub vremuri. Aşa că am fost nevoit după terminarea liceului, nu nevoit, îmi amintesc destul de bine, în '57 am terminat Facultatea de Electronică, am lucrat pe platforma Măgurele, am avut o bursă în străinătate însă prin anii 70-71 au început să se înăsprească condiţiiel mele pentru că am fost scos de la Politehnică ca asistent pentru că nu eram membru de partid, şi se apropia doctoratul şi mă temeam că nu am voie să il dau pentru că taică-miu fusese dat afară din partid. A trebuit să fac memorii, a trebuit să găsesc pe cineva pe care îi cunoşteam la comitetul central. Un om serios care s-a uitat în fişa de cadre din Măgurele şi a văzut că tov Zincu de la cadrele din Măgurele mă încondeiase foarte mult şi bine, aşa că nu mai puteam să fac nicio mişcare. În sfârşit astea au fost vremurile. Atunci în '82 am plecat într-o excursie în Franţa şi am rămas acolo. Tocmai spuneam câtorva dintre voi, au fost zile de cumpănă când stând pe parbizul de la Notre Dame mă gândeam dacă să mă mai întorc sau nu. Însă nu voiam ca şi copii mei să fie anchetaţi ... ce a fost tata ? ... ce a fost bunicu ? din ce partide au făcut parte şi aşa mai departe. De atunci din '82 a trebuit deci să lucrez. Norocul meu că perioada asta critică s-a terminat destul de repede şi am putut să iau o slujbă care m-a săltat repede şi să-mi iau copii şi familia în Franţa. În '95 am căpătat cetăţenie franceză, acum am dublă cetăţenie. Am venit, cred că prima dată am venit în '96 în România şi pe urmă a trebuit să vin pentru că trebuie să-mi recuperez o casă care fusese dată de mama ca să pot să intru la facultate, fusese donată. Mi-am ales un apartament destul de modest pentru timpul care trebuia să atau aici, un demisol pe Ştefan cel Mare. Unii colegi s-au mirat de chestia asta, însă treburile mele trebuiau făcute fără să ţin seama de părerea altora. În sfârşit s-a rezolvat totul. M-am căsătorit în '58, nu am avut copii, în 65 am divirţat, în '67 m-am însurat, am doi copii în '69 şi '74. Am un nepot din partea băiatului şi o nepoţică din partea fetei. Nu sunt mari au 2 ani şi un an şi jumătate. Şi mai stau în Ploieşti până mâine noapte, că trebuie să prind un avion luni la 5 dimineaţa şi profit de ocazie să vă mulţumesc pentru că am auzit lucruri foarte frumoase, acum de la antevorbitori. Eu sunt foarte fericit că am reuşit să vă văd. M-am întâlnit cu o parte din ei întâmplător, de exemplu cu  Valentin sau Mircea Gociman sau Mircea Petrescu. Domnul Mircea  Petrescu m-a sunat chiar la Paris şi îmi face onoarea de a întreţine relaţii.
            Mircea Petrescu: Tu nu m-ai sunat niciodată.
            Bine, bine, o să te sun poimâine.
         Mai ... ce să vă mai spun, v-am descris o parte din viaţa mea, pentru că a fost o viaţă mai agitată. Acuma să fim sănătoşi. Mulţumesc lui Dumnezeu că reuşesc să stau în picioare în faţa voastră pentru că am avut următoarele probleme: prima dată o operaţie la carotidă, pe urmă am o proteză totală de ansche, şold, am avut un atac cerebral care mă făcuse să nu mai pot să mişc mâna stângă, a trecut. Anul trecut am avut 2 operaţii pe coloană, o lombară şi alta cervicală. Şi de-aceea sunt foarte fericit că pot să stau în picioare şi să mă uit la voi, decât să stau într-un căruţ şi să nu mai pot să mişc mâinile sau picioarele. Dar nu asta este important, important este că ne-am văzut, că câteodată mă gândesc la voi, mă gândesc la vremurile de acum 10-20 de ani, mai mult chiar. Mă gândesc la ... cineva a pomenit de Uwe Zarges care a murit pe munte, care ar fi fost acuma unul dintre cei care ar fi putut să raporteze ceva important. Mă gândesc la alţi colegi care au dispărut şi pe care Dumnezeu să-i ierte. Iar vouă vă doresc să ne mai întâlnim peste 5, 10 maximum 15 ani ... pentru mine pentru voi. Mi-a părut foarte bine că v-am văzut pe toţi, mi-a părut foarte bine .
           Vă mulţumesc că m-aţi ascultat !