Discursul lui Ştefan Cazacu

            Stimaţi Colegi,

În această zi deosebit de importantă pentru mine şi poate şi pentru dumneavoastră toţi, se adevereşte marele entuziasm pe care-l am şi fericita ocazie în care pot să am dialog cu colegii mei din clasele paralele B şi A şi mai cu seamă din clasa paralelă C, unde am avut coleg pe distinsul Nichita Stănescu şi actualmente pe pe colegul şi consăteanul meu Eugen Simion. Pentru această fericită ocazie îi mulţumesc personal colegului Eugen Simion cu care am fost coleg la clasa paralelă C 

(Comentariu Mircea Gociman: Ştefan Cazacu face o confuzie, Eugen Simion care era trecut în catalog cu numele de SIMION D. ION – numele de Eugen Simion este numele lui literar, a învăţat la clasa paralelă B).

            N-am avut prilejul să vin la toate reuniunile organizate de domnul Mircea Gociman şi colectivul său pentru că o parte din timp n-am fost în ţară. Deasemenea am avut şi unele necazuri familiare, ne mai având familia întreagă şi unele probleme de ordin familiar în legătură cu alte probleme care m-au abătut de la această reuniune care a fost făcută aproape anual şi trimestrial la care m-am corijat şi am venit la penultimele reuniuni la insistenţele domnului Mircea Gociman, pentru care deasemeni ţin să-i mulţumesc. Promit ca în continuare dacă sănătatea şi puterea mea de a participa, voi veni atât timp cât suntem încă în viaţă.