Când profesorul Nelu STAN a organizat prima expoziţie temporară Nichita STĂNESCU în casa Hagi PRODAN, cu gândul ascuns de a rămâne permanentă pe care-l cunoştea şi tovarăşa Gabriela MARINESCU, mai marea culturii pe vremea comunistă, care se ferea însă de ţuţărul ei de atunci profesorul Alexandru BĂDULESCU, a catadicsit să discute cu mine, fiind bine cunoscută prietenia şi legăturile strânse dintre mine şi poet. Singurul lucru la care am ţinut şi pe care Nelu mi l-a respectat a fost ca o încăpere să fie destinată perioadei "Nichita STĂNESCU elev". Am stabilit împreună cu Nelu ca în această cameră să realizăm bustul lui Nichita STĂNESCU şi a câtorva profesori reprezentativi ai perioadei, monştri sacri ai Liceelor Sfinţii Petru şi Pavel şi Ion Luca CARAGIALE. Ca să nu greşesc am discutat cu profesorul Ion GRIGORE şi am stabilit quartetul monştrilor sacri din Ion GRIGORE,  Constantin RÂPEANU, George Iancu GHIDU şi Nicolae SIMACHE ultimii doi diriginţii lui Nichita la Liceul Ion Luca CARAGIALE. În privinţa autorului busturilor problema principală a fost cea materială, bat-o vina, care a împins conducerea muzeului către sculptorul ploieştean profesorul Arthur HOFFMAN, acesta fiind un sufletist, om plin de dragoste pentru urbea găzarilor accepta onorarii la nivelul "atât avem pentru asta", şi în plus mai executase bustul SIMACHE pentru muzeul de istorie care putea fi transferat. Unul din scopurile angrenării profesorului GRIGORE în treaba asta a fost şi aceea că dânsul primise la o aniversare de promoţie un frumos bust executat tot de Arthur şi l-am făcut să promită că după moartea dânsului pot să-l duc la muzeu, aşa din cinci aveam deja trei. Pentru bustul lui Nichita STĂNESCU, Arthur a făcut o treabă cu cap şi coadă, a citit cărţi despre viaţa lui, a citit câteva poezii la indicaţia unor profesori de română şi a purtat lungi discuţii cu mine despre poet. Bustul lui Nichita este reuşit, cu singura mea observaţie că este cel al marelui poet şi nu al elevului, aşa cum îmi imaginasem eu iniţial. Muzeul a plătit bustul şi acesta a fost instalat în muzeu care după evenimentele din 1989 devenise permanent, iar fostul ţuţăr Alexandru BĂDULESCU, devenise noul şef al culturii cu ideile vechi, iar Mircea GOCIMAN prietenul şi colegul lui Nichita STĂNESCU, devenise preşedintele Fundaţiei Nichita STĂNESCU. Din păcate în 1990 ca urmare a necazurilor politice primite în urma alegerilor, lucruri pe care le-a pus prea mult la sufletul lui mare şi curat, ne-a părăsit profesorul Ion GRIGORE. În ultimii ani ai vieţii, de fapt din 1977, eu mă îngrijeam de multe din problemele profesorului, iar efectiv de toată gospodăria, doamna Mariana DUMITRIU, o vecină de treabă, fiindcă profesorul se ţinea la distanţă de familia lui, căreia era totuşi hotărât să-i lase averea în conformitate cu o tradiţie tărănească a românilor, după cum spunea dânsul. După moartea profesorului am luat cheile de la Mariana şi le-am predat nepoatei Tiuţa VĂSII, pe care o cunoşteam bine şi care a fost de faţă la o reuniune unde profesorul a spus că lasă cu limbă de moarte ca bustul să meargă la muzeu. Muzeul primise deja din partea profesorului, tot la insistenţa mea, o serie de cărţi şi publicaţii personale care să completeze prezenţa bustului. La parastasul de 40 de zile al profesorului am adus vorba în faţa familiei despre bust şi cum răspunsul a fost destul de evaziv, am profitat că familia era în plen şi am afirmat destul de apăsat că nu plec de acolo fără bust ca să-l duc a doua zi la muzeu. Poziţia mea a fost ca un duş rece, fiindcă toţi îşi aminteau de dorinţa profesorului şi la insistenţele mele, absolut impertinente, am plecat cu bustul acasă şi a doua zi l-am dus la muzeu. Bustul profesorului George Iancu GHIDU l-am făcut tot prin Arthur, care a participat la sărbătorirea vârstei de 90 de ani a acestuia l-a fotografiat şi a executat bustul după fotografii. De obicei domnul Arthur mă chema să văd lucrarea în fazele intermediare, dar de data asta când l-am văzut am rămas consternat, bustul are un defect major. Bustul profesorului GHIDU arbitrul eleganţei din Ploieşti în tinereţea lui, a fost făcut cu cămaşa deschisă, fără cravată, dar nu am mai avut ce să facem. Plata acestul bust a fost făcută de către Fundaţia Nichita STĂNESCU, iar bustul donat muzeului. Am discutat cu fata profesorului Mihaela MĂTASEA, care mi-a promis că o să-mi aducă nişte cărţi ale profesorului pentru muzeu când o să treacă prin Ploieşti. Problema bustului profesorului Constantin RÂPEANU mi-a creat probleme grele deoarece nu am fotografii ale dânsului. Iniţial discutasem cu doamna Viorica IONESCU-QUINTUS nepoata şi fina dânsului, care spunea că îmi va face rost de fotografii, dar m-a amânat la nesfârşit. Telefonându-i odată, am dat de domnul ministru soţul ei, care mai tranşant, mi-a spus că soţia a sperat să ia aceste fotografii de la fata domnului profesor, care în ultima vreme nu se mai înţelege cu nimeni şi deabia dacă schimbă câteva vorbe la telefon, aşa că să încerc să fac eu rost de poze de la liceele unde a predat.
                                                   Mircea Gociman Preşedintele Fundaţiei Nichita Stănescu