La liceul Sfinţii Petru şi Pavel aveam ore de Igienă ţinute de un medic, doctorul Rică STĂNESCU, medic pediatru care ne îngrijise pe mulţi dintre noi. Rică era un tip mic de statură cu păr puţin, cu ochi de o vioiciune ieşită din comun şi iradia de sănătate şi bună dispoziţie. Era bucureştean şi făcuse parte din clasa descrisă în cartea "Cişmigiu et Company" de Gheorghe BĂJENARU, colegul lui, o clasă de elevi năzdrăvani din primii ani ai secolului XX. Ducea o viaţă mondenă cu frecventarea teatrelor, cinematografelor, dar mai ales a terenurilor de tenis de care Ploieştiul nu ducea lipsă, fiindcă petroliştii străini construiseră destule. Acest om a devenit curând părintele nostru spiritual, deoarece se ocupa de toate aspectele vieţii noastre cu atât mai mult cu cât diriginta noastră nu o putea face. A început prin a ne învăţa reguli elementare de igienă şi treptat după terminarea acestui capitol a început educaţia noastră sexuală, făcută pe baze ştiinţifice şi cu exemple clare. A explicat pericolul masturbării excesive, fiindcă acesta se practica în rândul elevilor şi îmi aduc aminte ca prin vis că despre Mircea IVANCIU, colegul de bancă al lui Nichita STĂNESCU, se zvonea prin liceu că reuşise performanţa de a se masturba de cinci ori la rând, nu ştiu dacă este real, dar aşa circula legenda. Rică STĂNESCU ne-a prezentat pericolele masturbării în special asupra echilibrului psihic şi ne-a lămurit că dacă ejaculăm în timpul somnului a venit vremea să mergem la dame de care Ploieştiul nu ducea lipsă, însă dânsul ne îndruma către "Scăricica" unde fetele făceau vizită medicală joi şi vinerea de dimineaţă era rezervată elevilor. Ne-a spus că nu trebue să mergem la "Manţi" un alt satbiliment deoarece este de proastă calitate, cu femei care nu merg regulat la vizita medicală şi fără un program special pentru elevi. În cazul meu, a discutat cu tata pe care-l cunoştea şi după această discuţie, tata îmi punea pe noptieră 100 lei pe care-i găseam în fiecare vineri dimineaţa. Ne-a explicat folosirea prezervativului pentru evitarea îmbolnăvirii şi eu am folosit această metodă care m-a ferit de boli venerice, pe vremea tinereţii mele nu exista SIDA. Cu banii primiţi de la tata mă duceam la Scăricica vineri de dimineaţă din două în două săptămâni, iar cu cei 200 de lei economisiţi, plus alţi bani, cumpăram timbre, fiindcă din 1947 sunt filatelist. Elevii nu erau primiţi decât vineri dimineaţă când nu se primeau maturi şi se spune că odată profesorul SIMACHE s-ar fi întâlnit la curve cu unul din elevii lui, lucru neadevărat. La facultate am aflat de la Kim un student corean că de la ambasada lor, li se recomandase masturbarea odată la două săptămâni, pe de o parte ca să se uşureze fizic şi pe de alta ca să evite combinaţii cu românce, care ar fi creat probleme etnice neadmise la coreenii din nord. Un lucru foarte nostim s-a întâmplat colegului nostru, Dorin CALOTĂ, care prima dată când a mers cu noi rămăsese la urmă şi se vedea pe figura lui că era foarte încurcat, pe scara în spirală care ducea de la parter către "laboratoare" Dorin a fost surprins de nişte fete care văzându-l mai timid l-au luat mai tare şi acesta pur şi simplu a fugit, renunţând. Data următoare nu l-am mai lăsat la urmă, dar nici el nu ar fi mai fugit, fiindcă în perioada respectivă a trebuit să suporte toate ironiile clasei şi nu mai era dispus la aşa ceva fiind un băiat ambiţios.
            Într-unul din discursurile ţinute la întâlnirile de promoţii spuneam despre el: Doctorul Rică STĂNESCU, omul care ne-a îngrijit cât am fost mici şi profesorul de igienă care ne-a ajutat să facem primii paşi în viaţă după terminarea copilăriei, îi mulţumim în mod deosebit !
            În ultimii ani ai vieţii l-am vizitat chiar şi acasă unde locuia cu a doua soţie într-o ambianţă foarte plăcută şi odihnitoare. Ca un om cu mare experienţă de viaţă, nu cerea mai mult decât amărâta de societate îi putea da şi se mulţumea cu situaţia pauperă în care se afla, tratând-o cu demnitatea unui om care le-a văzut pe toate, chiar dacă nu le putea înţelege în totalitate.
            După decesul lui, am avut ocazia să revăd în casa unor prieteni pe fosta lui soţie pe care am condus-o acasă şi întrucât mergea cu o cârjă am urcat în apartamentul dânşii. Acolo am avut surpriza să‑mi arate urna funerară a doctorului pe care o ţinea în casă. I-am cerut permisiunea să iau urna în mână şi am făcut-o cu pioşenie, dar profund emoţionat. Ţineam în mână rămăşiţele unuia dintre oamenii care au avut un rol important în viaţa mea, prin îndrumările date la timpul potrivit.