(M. Gociman: Am considerat că pentru o prezentare complectă este neceser să inserez articolul TRADIŢII din Curierul Liceului I.L. Caragiale Matematică – Fizică Ploieşti 1977. Articolul este un interviu luat Profesorului Ion Th. Grigore de elevul Scheianu Marian.)

Scheianu Marian: Întrucât activitatea matematică în liceul nosru centenar a fost condiţionată de organizarea şcolii de-a lungul anilor, aţi putea să ne arătaţi pe scurt evoluţia acestui liceu ?

Prof I. Grigore: Iată organizarea şcolii de la începuturi până în zilele noastre.

Gimnaziu (1864-1878).  Se deschide la 3 noienbrie 1864 sub denumirea de Gimnaziul "Sfinţii Petru şi Pavel", cu clasa I şi II. Treptat se adaugă şi celelalte clase gimnaziale. Pe lista celor 8 absolvenţi ai primei serii a gimnaziului , în 1867, figura şi Caragiale Ioane – marele dramaturg de mai târziu şi patronul şcolii noastre în momentul de faţă.

Liceul de 7 clase (1878-1901).

Liceul de 8 clase (1901-1928) cu secţiile real, modern şi clasic, ultima secţie desfiinţându-se după 11 ani.

Liceul de 7 clase (1928-1934) – cu program unic, program care, în privinţa cel a matematicii a însemnat un pas înapoi. Greşeală, gravă în efecte, se îndreaptă după 6 ani când se revine la

Liceul de 8 clase (1934-1948) Reforma învăţământului din 1948 păstrează această organizare, iar în anii următori, până azi, se fac unele modificări impuse de ridicarea treptei de generalizare a învăţământului şi de perfecţionare continuă a dezvoltării social-economice a ţării.

Scheianu Marian: Puteţi informa cititorii noştri despre cei ce au pus bazele tradiţiei matematice a şcolii noastre ?

Prof I. Grigore: Rădăcinile acestei tradiţii sunt depărtate în trecutul şcolii şi cred că trebuie să o iau de la început mergând până la Reforma Învăţământului din 1948.

Perioada 1864-1948 Motto: " A privi îndărăt, pe linia timpului, spre a ceea ce a fost şi a ne da seama de mersul lucrurilor, e un izvor de împrospătare şi întinerire a cunoştiinţelor" (Marele matematician Dimitrie Pompei la comemorarea lui D’Alembert)

Puncte luminoase pe firul tradiţiei: Primul profesor de matematică al gimnaziului înfiinţat de Al. I. Cuza, în 1864 a fost Nicolae Crapellianu. Nu avea studii universitare (din 1863 până în 1882 facultatea de matematică din Bucureşti a dat numai 5 licenţiaţi), dar prin pricepere şi pasiune pentru şcoala pe care n-a părăsit-o timp de 32 de ani a ajuns profesor de seamă, renumit prin cărţile lui de matematică. După trecerea la stadiul de liceu, în 1879, şcoala mai primeşte pe Bucur Spirescu, student în matematici, iar în 1899, apare al treilea profesor de matematică, Naie Lăzărescu, care n-a părăsit şcoala până la pensie, fiind multă vreme director. În 1902, la o a patra catedră, vine un nou profesor, C. S. Popescu. Dragostea faţă de şcoală şi elevi a acestor doi oameni s-a manifestat şi prin aceea că ei au donat toată averea (Lăzărescu) sau o parte din ea (C.S. Popescu) pentru ajutorarea elevilor săraci. Al cincelea profesor de matematici este Alexandru Manicatide. Urmează Nicolae Abramescu fost elev al liceului, pentru care facem remarcă deosebită, că a stimulat activitatea elevilor la revista nou apărută în ţară "Gazeta Matematică". El avea să devină renumit profesor universitar la Cluj. După moartea lui Manicatide, în 1910, apare la catedra vacantă una din cele mai remarcabile figuri ale învăţământului secundar, Grigore Orăşanu, născut la 7 iunie 1883 în comuna Târgşorul-Vechi, de lângă Ploieşti. Menţionez că el şi Abramescu au obţinut prin concurs cele două burse de stat cu care s-au întreţinut la facultate. Orăşanu a fost cel mai fecund autor de manuale şcolare, pe timp de 35 de ani, începând cu 1907. Mai târziu avea să fie chemat în Minister în funcţii de răspundere. Ca fost profesor al liceului, în anul 1965 primeşte titlul de profesor emerit, după ce în 1964 a vorbit la sărbătorirea Centenarului Liceului. Al optulea profesor de matematică al liceului este Constantin Pârvulescu, ploieştean de origine. Şi el avea să devină apoi profesor universitar. O complectare: toţi cei opt profesori pomeniţi până acum au fost autori de manuale apreciate. Eu însumi am învăţat pe cărţile lui C.S. Popescu, Manicatide, Abramescu, Orăşanu. După primul război mondial, mai apar pe firul tradiţiei George Varnali – renumit pentru severitate – şi Sever Flavian – care numai sever nu era. Aceşti doi se sting înainte de 1948. Dintre cei care au lucrat în această perioadă, dar care apar şi după 1948, menţionăm pe Vasile Dumitrescu-Ştefeşti, George Canciu, I. Grigore, I. Teodorecsu şi alţii cu apariţii sporadice: M. Ialomiţeanu, I. Ghindaru, Bucurescu. Rămînînd la cei care au dispărut înainte de 1948, trebuie să facem o caracterizare a muncii lor în epoca respectivă. Pe vremea lor şcoala era selectivă, în favoarea claselor dominante ; liceele erau puţine, câte un liceu la 3-5 judeţe. Nu putea fi vorba de o mişcare matematică de masă, aşa că munca profesorilor de matematică se putea reduce exclusiv la munca din clasă. După cum am văzut, marea majoritate a profesorilor dispăruţi, în şcoala noastră aveau şi activităţi de autori sau stimulatori ai elevilor. În ce priveşte munca la clasă, ea, fiind de calitate, a asigurat elevilor o pregătire temeinică, graţie căreia aceştia s-au afirmat cu mare competenţă în sectoare importante înainte şi după 1944. Este o datorie sfântă să ne oprim un moment, cu emoţie, mărturisind recunoştiinţă faţă de acele figuri luminoase, adevăraţi pioneri, care au plămădit – alături de colegii lor şi aceştia mari figuri culturale – o mare instituţie şcolară. Astăzi, după încă aproape trei decenii de activitate, suntem îndreptăţiţi şi obligaţi să vedem în ei nişte vizionari, care au lucrat cu abnegaţie, onestitate şi dragoste de popor, ca să dea acestui liceu armătura morală necesară, pentru a face faţă problemelor revoluţionare puse în faţa învăţământului după Eliberare. (Notă M. Gociman: "Eliberarea" era o formulă comunistă pentru ocupaţia sovietică din 23 august 1944, când se dezlipiseră de la patria Mamă, Bucovina şi Basarabia, fiind alipite Uniunii Sovietice "Eliberatoare". Într-un articol ca acesta era obligatoriu să strecori măcar mici poante ideologice, dacă nu făceai un elogiu direct dictatorilor ceauşescu. De fapt, pe prima pagină a revistei este prezentată fotografia "conducătorului iubit nicolae ceauşescu", fără de care revista nu ar fi trecut de cenzură, aşa că Profesorul face, cu scârbă după cum îmi relata, mici concesii pseudoideologice pentru că articolul să poată vedea lumina tiparului.)

Scheianu Marian: Am citit că Reforma Învăţământului din 1948 a fost o piatră de hotar între şcoala societăţii burgheze şi şcoala nouă – socialistă. V-am ruga, să răspundeţi cititorilor noştri, ce amplitudine a luat activitatea matematică din şcoala noastră faţă de sarcinile puse matematicienilor noştri în dezvoltarea societăţii.

prof. I. Grigore: Va trebui să continuu tot sub formă istorică, considerând o nouă perioadă importantă, începănd cu 1948 şi sfârşind, socotesc eu, cu momentul memorabil al Centenarului liceului. Poate elevii o simt, numai noi, ceilalţi, o ştim din experienţă, că azi istoria ţării noastre este mai plină, că în timp puţin se petrec lucruri mari. Tot aşa şi pentru ceea ce trebuie să răspund la ultima problemă, vreau să sublinieuz că perioada de 16 ani la care mă refer este foarte cuprinzătoare şi de aceea dintr-o Monografie completă, întocmită pentru propria mea conştiinţă, nu voi reţine, pentru revistă decât câteva idei

Perioada 1948 – 1964 De la 1 septembrie 1948, Liceul "Petru şi Pavel" devine Liceul nr. 1 Ploieşti, pentru ca ulterior să ia numele de astăz, al fostului său elev, I. I. Caragiale. Nu era o simplă schimbare de firmă. Schimbarea nu însemna renegarea trecutului, dar nici anchilozarea în formele perimate ale vechiului sitem, de care nu era vinovată şcoala. Vechea noastră şcoală era pregătită să devină o şcoală nouă. Liceul avea de respectat o emoţionantă tradiţie, în care existau atâtea premize pozitive. Colectivul profesorilor de matematică era constituit din cei patru profesori existenţi în momentul transformării: G. Canciu, care revine la catedră în 1948, după ce fusese doi ani inspector general în Minister, Vasile Dumitrescu-Ştefeşti, Ion Teodorescu şi Ion Grigore care renunţă la transferarea aprobată pentru Bucureşti. Li se adaugă la 1 septembrie 1948 - C. Vasilescu. Moştenind sarcina de a continua opera înaintaşilor, colectivul profesorilor de matematică, odată cu mărirea numărului de clase, a înţeles că această preluare a unei vechi tradiţii trebuie să ţină seama de noile condiţii ivite. Deci: a) o poziţie de înţelegere activă a noului, creat de mersul către ştiinţă a zeci de mii de energii zăgăzuite de şcoala burgheză ; b) o muncă multilaterală, diferenţiată, pentru ridicarea unor elevi bine înzestraţă, dar slab instruiţi în şcoli generale cu cadre improvizate ; c) lichidarea prejudecăţii vechii şcoli că matematica este accesibilă numai talentelor deosebite, prejudecată care ar fi fost o frână într-o epocă în care matematica este o unealtă indispensabilă oricărui constructor al noii societăţi.  Este perioada în care colectivul profesorilor de matematică a crescut nu numai numeric ci şi mai ales calitativ. Printr-o sporire a eforturilor, prin alegerea celor mai bune metode, profesorii liceului au ridicat tradiţia şcolii pe o treaptă superioară. Reputaţia matematică a devenit prima carte de vizită a acestei instituţii, care a devenit stimul pentru multe din şcolile vechi şi noi ale ţării. Celor cinci profesori de la 1 septembrie 1948 li se adaugă pe parcurs: Hristache Dăscălescu, C. Stănculescu, Mircea Negrea, încât catedra de matematică are dintr-o dată opt cadre, cam de aceeaşi generaţie, formată la aceeaşi facultate bucureşteană unde străluceau George Ţiţeica, David Emmanuel, Dimitrie Pompei, Anton Davidoglu, Nicolae Coculescu, adică prima generaţie de doctori în matematici de la Sorbona. (Sunt mândru că pe carnetul meu de student, în ultimul an, figurează numai semnăturile acestor cinci). Acestora li se adaugă profesori tineri: Vasile Fornade, Maria Popescu, Maria Fărcăşanu, Vasile Ionescu, Eugen Onofraş, Ana Iliescu, Bogdan Neamu, Maria Tănăsescu, Maria Carabugeanu, Aurelia Solomon, Ana Tucsnak, Constantin Ogescu. La secţia serală se află cadre mai vechi: Sanda Teculescu, Guido Brozici. Aşa că şcoala avea în anul Centenarului o catedră corespunzătoare, aproape dublul numărului de profesori cât a avut liceul în prima perioadă de 84 de ani ! Nu intrăm în detalii – nu fiindcă ar fi secrete – asupra mijloacelor folosite de catedra de matematică. E destul să reţinem că prima grijă a acesteia a fost buna pregătire a marei mase de elevi. În această perioadă, 80-90 % din elevii claselor reale au intrat la facultăţi cu profil corespuntător. Nu e o simplă întâmplare că la sfârşitul perioadei de care ne ocupăm, în anul 1964, prin decanul academician Nicolae Teodorescu şi Institutul Politehnic din Bucureşti, prin rectorul Nicolae Dinculescu, trimit liceului nostru scrisori de felicitare.

Scheianu Marian: În cadrul revoluţiei culturale petrecute după anul 1948, cred că sunt destui cititori care ar dori să ştie şi contribuţia şcolii noastre – a profesorilor de matematică – în lupta pentru promovarea noului pentru modernizare.

prof. I. Grigore: Regret că tocmai la acestă întrebare, unde ar fi multe de răspuns, trebuie să respect economia de ansamblu a revistei şi să spun numai câteva cuvinte. N-a fost absolut nici-o acţiune pe plan republican – de transformare a învăţământului matematic la care să nu fi participat profesorii şcolii noastre: a) experimentări pe manuale noi b) experimentări de noi metode de predare – ex. Geometria analitică – adoptate de minister c) redactări de manuale d) referenţi la manuale noi e) articole în presa de specialitate f) pregătirea profesorilor necalificaţă g) pregătirea fiilor de muncitori pentru concursul la facultate h) probleme pentru gazeta matematică i) probleme pentru olimpiade

Scheianu Marian: În calitatea mea de preşedinte al Societăţii Ştiinţifice "Spiru Haret" şi ca participant la concursurile de matematică vă solicit – aceasta fiind o sarcină deosebită din partea redacţiei – să ne prezentaţi în mod special activitatea cu elevii fruntaşi şi rezultatele ei în perioada de care vă ocupaţi.

prof. I. Grigore: Această activitate a contribuit mult ca liceul nostrusă ocupe un loc de frunte. La vremea aceea – imediat după reformă – liceul nostzru atrăgea multe elemente foarte bune, care se îndreptau în mod liber spre o şcolaă de asemenea reputaţie. Era firesc ca liceul să fie model şi stimulent pentru dezvoltarea celorlalte licee din Ploieşti. Rolul acesta avea să se extindă şi în afara oraşului şi judeţului. O masă atât de mare şi de eterogenă de elevi impunea o muncă difirenţiată, una din formele acestea fiind activitatea în cercurile de elevi, activitate care în liceul nostru a început chiat din 1948, fapt care explică în bună măsură şi avansul luat în epoca respectivă de şcoala noastră. Organizarea acestor cercuri, având în vedere că nici-o clasă nu rămânea în afara acestei preocupări,, precum şi tematica lor, au început să fie popularizate chiar în Gazeta Matematică. În nr. 6 edin 1956 Gazeta Matematică publică sub semnătura redactorului I. Muşat, azi inspector general, o descriere a acestei activităţi. Cea mai amplă expunere asupra acestor cercuri apare pe 14 pagini în Gazeta Matematică – seria A, nr. 11-12 din 1962. Nu reţinem din câte s-au făcut la noi în vremea aceea decât un fapt şi anume acela că multe din chestiunile tratate în cercurile noastre au fost ulterior introduse în programa şcolară, devenind din facultative, cum le făceam noi, obligatorii pentru toată ţara. Anticioparea pe care o făcusem noi atunci a fost desigur, o bază a succeselor elevilor noştri din perioada respectivă. Dacă e vorba de rezultatele activităţii suplimentare a elevilor fruntaşi la matematică, în afara de obiectivul principal, reuşita masivă a elevilor noştri în institute de profil matematic şi ştiinţific, voi reţine în mod deosebit, rezultatele de performanţă. Mă refer la concursul de matematică, numit la început "Olimpiada Matematică". Voi trece peste primele două etape ale olimpiadei şi voi da câteva informaţii, bazate pe documente oficiale, asupra rezultatelor obţinute de elevii noştri la etapa finală. De notat că etapa finală ţinută într-un singur centru, se organizează din 1955, aşa că am posibilitatea să dau câteva cifre sugestive pe o perioadă de zece ani (1955 – 1964 inclusiv). În această perioadă ţara era împărţită în 16 regiuni plus oraşul Bucureşti.

Iată prima cifră: În aceşti 10 ani s-au acordat la olimpiada finală 391 de premii şi menţiuni. Din acestea, Bucureşti cu 133 evidenţieri era pe locul I, apoi regiunea Ploieşti cu 76 dintre care 43 ale elevilor liceului nostru.  Urmează regiunile Braşov (29), Argeş şi Banat (24) restul regiunilor de la 18 la 6 evidenţieri. Liceul 1 din Ploieşti obţinea a noua parte din totalul de evidenţieri pe ţară şi rezultatele sunt comparabile cu acelea ale regiunilor, pe care le întrece, cu excepţia oraşului Bucureşti.

A doua cifră: O clasificare a liceelor premiate la finală în cei 10 ani, după punctajul premilu I – 4 puncte ; premiul II – 3 puncte ; premiul III – 2 puncte ; menţiune – 1 punct, aşează pe locul 1 Liceul nr. 1 Ploieşti cu 82 puncte, după care vin: Sava – Bucureşti 35 puncte, Cantemir – Bucureşti 26 puncte, nr. 1 Giurgiu 24 puncte, Mihai Viteazul – Bucureşti 23 puncte, Matei Basarab – Bucureşti 21 puncte, etc.

A treia cifră: În această perioadă sunt ani buni în care liceul nostru întrece şi Bucureştii. În Gazeta Matematică şi Fizică B nr. 7 / 1958 e publicată lista a evidenţiaţilor pentru toate clasele.

Oraşul Bucureşti        Premiul I -        Premiul II – 2  Premiul III – 1   Menţiuni – 5  Total – 5

Liceul nr. 1 Ploieşti    Premiul I – 2   Premiul II -    Premiul III – 1 Menţiuni – 5 Total – 8

De notat că pe ţară au fost în total 3 premii I

A patra cifră:  Gazeta Matematică şi Fizică publică, rezultatul la finală. La clasa X-a din 10 premii pe ţară:

Bucureşti 1 premiu III

Liceul nr. 1 Ploieşti 4 premii II şi 1 premiu III

În acelaşi an, un elev al liceului ia premiul I la prima Olimpiadă Internaţională. Recunosc că dacă aceste cifre nu ar fi publicate, ar fi neverosimile. Mai adaug că aceste rezultate excepţionale sunt confirmate tot de Gazeta Matematică , iniţiatoarea întrecerii între cercuri de elevi. În perioada 1955 – 1964, liceul nostru a participat de 9 ori obţinând de 5 ori locul I şi de câte 2 ori locurile II şi III.

Scheianu Marian: N-ar fi bine ca în această revistă să apară şi numele acelor elevi care s‑au evidenţiat la etapa finală de-a lungul anilor.

prof. I. Grigore: Ar fi foarte bine şi de aceea am să dau evidenţiaţii pe timp de 20 de ani şi anume voi începe cu anul 1953 când elevii noştri concurau la Centrul Universitar Bucureşti  - erau mai multe centre de concurs, concursul unic începând din 1955. Deci iată premianţii pe 1953 – 1972 grupaţi pe categorii:

4 evidenţieri: 1. Nicolescu Basarab (1957, ’58, ’59, ’60) şi premiul I Olimpiada Internaţională de Matematică (1959)

3 evidenţieri: 2. Constantinopol Alexandru (1956, ’57, ’58) 3. Tomescu Ioan (1958, ’59, ’60)  4. Nicolae Silvia (1961, ’62, ’63) 5. Nica Vasile (1962, ’63, ’64) 6. Apostolescu Cezar (1968, ’70, ’71)

2 evidenţieri: 7-8. Dogaru Mihai, Panaitescu Alexandru (1953, ’54) 9. Lupuţiu Ioan (1954, ’55) 10. Chirică Andrei (1954, ’55) 11. Baltag Vasile (1956, ’57) 12-13. Nicolae Viorel, Popescu Valentin (1958, ’59) 14. Mihail Dan (1959, ’60) 15. Nicolae Grigore (1960, ’61) 16. Toader Gheorghe (1963, ’63) 17. Bâzu Marius (1964, ’65) 18. Ristea Ilie (1968, ’69)

1 evidenţiere: 19-23. Popescu Dumitru, Torjescu Florin, Ionescu Virgil, Mihai Iulian, Piţă Constantin (1953) 24. Stroe Radu (1955) 25-27. Bogdan Mircea, Damian Şerban, Dincă Nicolae (1956) 28. Panaitescu Gh (1957) 29-31. Trifan Cornel, Gheorghiu Nicolae, Ianovitz Rudolf (1958) 32. Tonoiu Mircea (1959). 33. Aisner Sergiu (1962) 34. Vasiliu Constantin (1964) 35. Ilisei Florin (1965) 36. Boaldă Nicolae (1966) 37. Olteanu Gheorghe (1967) 38-39. Petrescu Alexandru, Condrescu Mihai (1968) 40-42. Ionescu Gabriel, Manole Corneliu, Vulcan Teodor (1970) 43-44. Dabija Mădălina, Dinculescu Adrian (1971) 45. Lupu Mugur (1972).

Scheianu Marian: Puteţi face o apreciere sintetică a activităţii matematice în liceul nosru în pregul centenarului ?

prof. I. Grigore: Am vrut ca orice lector al revistei să-şi facă o imagine cât mai aproape de realitate în privinţa activităţii noastre în perioada 1948 – 1964. Cu această perioadă liceul îşi încheie un secol de existenţă, de prezenţă activă în sistemul învăţământului ştiinţific – mediu al Romaniei modenre. La capătul acestui drum lung, poziţia liceului în privinţa pregătirii matematice a elevilor, poate fi caracterizată în câteva cuvinte astfel: Şcoală de prestigiu în prima parte a istoriei sale (1864 – 1948), a adus contribuţia sa pozitivă la formarea de cadre necesare instituţiilor statului, în dezvoltarea lui istorică în condiţiile orânduirii respective. Capacitatea creatoare a acestei şcoli a fost demonstrată de modul în care s-a adaptat la noile condiţii create după 1948 în cei 16 ani care complectează Centenarul. Menţinând spiritul de muncă exigent şi competenţă a dascălilor vechiului liceu, colectivul profesorilor de matematică al noului liceu se află printre acelea care au luat un avans substanţial în descoperirea, înţelegerea noilor sarcini puse matematicii în găsirea celor mai bune metode pentru a le îndeplinii. Rezultatul concret a fost acela că în munca cu o masă mare de elevi, a fost asigurată o bună pregătire matematică, ilustrată de o quasi unanimă pătrundere a elevilor în facultăţi tehnico-ştiinţifice, iar în munca diferenţiată cu elevii fruntaşi, s-au obţinut succese necunoscute până atunci în istoria vreunui liceu. Dar tocmai aceastp situaţie de excepţie avea să fie generatoare a unor schimbări pe care chiar noi, marii favoriţi ai acestei ultime perioade, descrisă aici, o urmăream şi o aşteptam.  Momentele de vârf, ca anii 1958 – 1959, când la olimpiada finală liceul nostru lupta de la egal la egal cu oraşul Bucureşti, ar fi devenit chiar jenante pentru noi dacă n-am fi ştiut că, în mod inevitabil, ţelul nostru principal, acela ca liceul nostru să fie emul pentru celelalte, va începe să se îndeplinească. Şi aşa s-a întâmplat până la urmă. Încă de prin anul 1961 încep să se ridice tot mai multe licee. Afară de puternicele şcoli din Bucureşti şi alte centre mari, se ridică licee din oraşe şi orăşele. O mare efervescenţă se produce în legătură cu olimpiadele matematice. De altfel şi alte obicete încep să-şi aibă concursurile lor. În aceste condiţii îşi sărbătorea liceul nostru Centenarul în 1964. Aceasta era premiza cu care plecam la drum spre al doilea Centenar.

Scheianu Marian:  Desigur că sărbătorirea Centenarului liceului în 1964 a marcat un eveniment cu totul deosebit în evoluţia şcolii noastre şi deci a activităţii matematice. Noua etapă – fiind mai aproape de anii noştri – v-aş ruga să înfăţişaţi elevilor de astăzi o panoramă a activităţii de la Centanar până în momentul de faţă.

prof. I. Grigore:  Să mă ocup de: III. Perioada de la 1964 până astăzi.

Compoziţia catedrei de matematică: Consecvent cu ideea că în acest istoric să apară numele tuturor profesorilor de matematică ai şcolii, voi începe prin a spune că la data de 1 septembrie 1964 dintre cadrele menţionate în perioada II-a nu mai figurau: Vasile Dumitrescu – Ştefeşti, Gheorghe Canciu, Sanda Teculescu şi Guido Brozici prin pensionare. (Notă Mircea GOCIMAN: profesorul Vasile Dumitrescu – Ştefeşti fusese condamnat politic şi a executat detenţia prin muncă la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi la eliberare a găsit la conducerea învăţământului ploieştean pe cel mai slab elev al lui la matematică, iar acesta i-a spus că atâta timp cât el este în funcţie nu va mai ajunge el la catedră. După scurt timp, unul din cei mai străluciţi profesori de matematică a murit de inimă. La ora interviului Profesorul Ion Grigore nu putea să spună în public aceste lucruri, pe care le ştia bine întrucât suferise şi dânsul o condamnare tot la Canal. De fapt fuseseră arestaţi împreună şi o perioadă au stat laolaltă în arestul securităţii din Ploieşti). Ion Teodorescu, Bogdan Neamu şi Eugen Onofraş prin transfer şi Vasile Fornade, Vasile Ionescu chemaţi succesiv ca inspectori. După 1964 se mai produc şi alte mutaţii. Mircea Negrea decedează după ultima oră de curs, C. Stănculescu şi H. Dăscălescu se pensionează. Maria Fărcăşanu se transferă. Apar în schimb cadre noi: Miron Oprea, Octavian Mănucă, fost inspector prin transfer, Ana Lupică, prin concurs. Prin restructurare, acestea două, precum şi C. Ogescu – din cei vechi – se reîncadrează la alte şcoli. Oprea Miron trece la Institutul de Petrol şi Gaze – Ploieşti, iar Gheorghe Marinache se transferă la Liceul Pedagogic – Ploieşti. Cel mai nou profesor este Szabo Tiberiu fost inspector. La secţia serală funcţionează Maria Carabugeanu şi inspector Gheorghe Nedelea, o parte din catedră fiind împlinită de P. Tătuţă. Între timp la această catedră au mai funcţionat temporar: I. Hotinceanu, T. Anghelescu, I. Vîrlan, Ana Stroe, Eugenia Dichel.

           De ce apreciere se bucura colectivul profesorilor de matematică al şcolii în această ultimă etapă ? Un răspuns ar fi acela că în toate acţiunile centrale şi locale sunt solicitate cadrele acestui liceu. O oglindă a acestei realităţă o avem în ziarul "Flamura Prahovei" din 14 mai 1965. Cele cinci articole pe tema " Să ne însuşim bazele matematicii " sunt semnate de Mircea Negrea, Constantin Vasilescu şi Ion Grigore de la Liceul nr.1, Miron Oprea de la Liceul nr. 5, care avea să se transfere la Liceul nr. 1 şi Mircea Leca de la Liceul nr. 3. Ilustrări ar fi nenumărate. Din lipsă de spaţiu, nu dau numele profesorilor care şi-au adus contribuţia în mişcarea complexă pentru modernizarea programelor şcolare, în cadrul consfătuirilor, simpozioanelor, sesiunilor ştiinţifice la scară republicană sau judeţeană, pe linia Ministerului Învăţământului, sau a Societăţii de matematică şi chiar pe scară internaţională în cadrul UNESCO. Esenţială este afirmarea din ce în ce mai puternică a profesorilor noi, nu numai în munca obişnuită la clasă şi în activităţi adiacente, ci şi în munca metodică şi ştiinţifică (articole la "Gazeta Matematică", participări la consfătuiri republicane, conducerea filialei S.S.M., Casa Corpului Didactic etc.) Pentru elevul – cititor este destul să ştie atât. Nu este cazul să spun aici ceva despre complexitatea măsurilor luate de catedra de matematică, pentru ca în relaţia profesor-elev, acest al doile afactor (de a cărui calitate nu vorbesc acum) să aibă maximum de profit. De altfel – nu-i aşa ? – cititorul-elev, iubitor de matematică, vede singur mai mult decât aşi putea să spun eu.

            Scheianu Marian: Poate sunt totuşi unele acţiuni speciale, care ar merita să fie măcar citate.

            prof. I. Grigore: E adevărat, sunt cîteva, ca de exemplu:

            1 Evocări de mari personalităţi culturale. Aşa au fost şi sunt evocaţi în şedinţe speciale matematicienii: Spiru Haret, David Emmanuel, George Ţiţeica, Dimitrie Pompei.

            2 Revista "Curierul Liceului". Afară de paginile rezervate problemelor de matematici, au apărut articole despre matematicieni români, despre importanţa matematicii, caleidoscoape matematice etc.

            3 Liceul nostru – ieri şi azi. Acţiune începută în preziua Centanarului, prin întâlnirea foştilor cu actualii elevi. În 1964, printre foştii elevi se afla profesorul pensionar Gh. Canciu. Pentru ca mai târziu să se afle cei mai tineri doctori în matematici Ioan Tomescu şi dumitru Ene. Şi – ca să nu mai deschid alte rubrici – menţionez că la susţinerea doctoratului sub conducerea sau în prezenţa lui Grigore Moisil, alături de familiile lor, cei doi tineri doctori şi-au invitat şi profesorul lor de liceu  faţă de care au avut cuvinte de omagiu. Iar profesorul le-a răspuns că succesul lui în carieră se datoreşte şi faptului că a avut în viaţa lui elevi capabili să-l întreacă, iar el nu a făcut decât să-i ajute să-l întreacă. Şi tot aici menţionez că aceştia ca şi Nica Vasile, Ristea Ilie fiind studenţi veneau să-şi ajute fostul profesor la cercurile de matematică ale succesorilor lor.

            4 Societatea ştiinţifică "Spiru Haret" (a elevilor)

            După cum ştii, în calitate de preşedinte, societatea ştiinţifică "Spiru Haret", denumire preluată de la Societatea de matematică înfiinţată de prof. Gh. Canciu în 1935 – a ajuns la a zecea sesiune de comunicări. Numai titlurile celor peste 170 lucrări prezentate până în 1977 ar constitui material pentru un articol amplu. Şi oricât de severă ar fi selecţia lor, referatele de calitate, stânse într-o culegere ar constitui o carte voluminoasă, de nivel pretenţios. Aşa cum au recunoscut de-a lungul acestor ani oaspeţii care au asistat – academicieni, cadre universitare, reprezentanţi ai ministerului şi Institutului de perfecţionare, aceste sesiuni au demonstrat că mulţi elevi au o bogată rezervă de capacităţi, nevalorificate sufucient la clasă, atât în durecţia abstractizării şi generalizării, cât şi în stilul de expunere, care dovedeşte siguranţă, adică familiarizare cu temele prezentate.

            5 Creşteri calitative în rândul elevilor.

            În această perioadă s-a lucrat şi mai mult în direcţia valorificării maxime a capacităţii fiecărui elev pentru a contrabalansa schimbarea raportului de forţe în ce priveşte factorul elev. Fenomenul de creştere calitativă este masiv, excepţii sunt rare. Elevi cu posibilităţi modeste în primul an se dezvoltă bine şi-şi realizează obiectivul de a urma o facultate. Ilustrări sunt şi pe planul performanţelor la olimpiadă. Să iau o serie şi să vedem cum creşte. În 1965, clasa IX-a a Liceului Caragiale are 6 elevi reuşiţi la etapa regională ; în 1966, aceeaşi elevi, acum în clasa X-a, obţin 10 evidenţieri, iar în 1967 (clasa XI-a) – 13 evidenţieri. Iată şi cazuri individuale, Ristea Ilie, azi profesor de matematică, în 1966, rezultate modeste, în 1967 se ridică simţitor, gata – gata să fie admis ca finalist, iar în 1968 şi 1969 evidenţiat la etapa finală. Şi de ce să nu vorbesc de cazul Scheianu Marian ? La finală menţiune în 1975, premiul special UTC în 1976, premiul II în 1977.

            Scheianu Marian: Aţi făcut o aluzie la schimbarea factorului elev. Cred că înţeleg despre ce este vorba. Totuşi, în legătură cu sporirea eforturilor profesorilor, vă rog să ne vorbiţi de rezultatele elevilor fruntaşi în această ultimă perioadă.

            prof. I. Grigore: Din lista premianţilor la finală pe 20 de ani (1953-1972) se vede că şi după 1964, liceul primeşte în 8 ani 17 evidenţieri, adică în medie două evidenţieri pe an, lucru cu care nu se pot lăuda multe şcoli. Văzusem deja mai înainte că se iveau condiţii pentru o reprtizare logică a evidenţiaţilor la olimpiadă. Un argument în plus a fost acela că unele licee au fost favorizate cu clase speciale de matematică care atrăgeau elevii cei mai înzestraţi. Crescând interesul pentru olimpiadă la liceele rămase în urmă, era firesc ca acest interes să fie oglindit în rezultate la olimpiadă. Voi da un singur exemplu: rezultatul la finala din 1973. În acest an liceele din Bucureşti obţin 6 premii I, faţă de 10 premii I obţinute în întreg deceniul 1955-1964. Trecuseră destui ani din 1958 şi 1959 când liceul nostru întrecea Bucureştii. Ar fi fost imposibil ca lucrurile să nu intre în normal. Repet, imposibil într-o ţară în care rămânerile în urmă, în orice sector, sunt atât de repede remediate. Se cuvine să spun că pe noi ne bucură faptul că valorificarea elevilor capabili de performanţă, acţiune la care noi ne-am aflat printre pioneri, este astăzi generalizată. Ca să închei olimpiada finală, trebuie să nu las gol intervalul anilor 1973-1977. Citez deci aici pe finaliştii: Scheianu Dorin, Comănescu Mihai, teodorescu Adrian, Constantin Nicolae, Dumitrescu Tiberiu şi îndeosebi pe cei din 1977, intrelocutorul meu, Scheianu Marian, de trei ori – până acum – premiat pe ţară şi Popescu Octav, care obţine menţiune.

            Scheianu Marian: Aţi vorbit deocamdată de rezultatele de performanţă, la olimpiada finală, în această perioadă. Cititorii – satisfăcuţi desigur de aceste performanţe – sunt şi mai mult interesaţi să afle rezultatele generale ale masei de elevi de la secţia reală. Ce puteţi spune în această privinţă ?

            prof. I. Grigore: Rezultatele de performanţă nu sunt întâmplătoare. Ele oglindesc – şi nu suficient – buna pregătire a masei de elevi, în cadrul căreia s-au dezvoltat performerii. La etapele de început ale concursului, locală, judeţeană, care fiind accesibile unui număr mai mare de elevi permit o mai fidelă imagine a muncii suplimentare, şcoal anoastră a obţinut rezultate bune şi foarte bune, numeric şi calitativ. Se verifică prin aceasta că nivelul general de pregătire corespunde cerinţelor pentru intrarea în învăţământul superior. Înainte de centenar, şcoala noastră a avut în permanenţă serii puternice, multe din ele realizându-se prin intrarea în facultăţi ştiinţifice în proporţie de 100 % (remarcabile îndeosebi seriile 1952, 1960, 1964). A menţine noile serii, de după 1964, la nivelul anterior, a fost o sarcină de onoare, pe care colectivul profesorilor de specialitate şi-a asumat-o cu îndrăzneală, dar şi cu luciditatea necesară realizării ei. Dovadă că s-a reuşit, este faptul că în cadrul unei masive pătrunderi în facultăţi, mulţi elevi ai noştri au intrat pe locuri de frunte. Ca să ilustrez această afirmaţie, voi alege ultimele serii, adică absolvenţii din 1970 şi următorii.

            Admiterea în facultăţi cu profil matematic.

            Seria absolvenţilor din 1970  "23 din 24" Sub acest nume a apărut la televiziune în octombrie 1970, tot colectivul unei clase constituite în 1967, căreia i-am fost şi diriginte. Denumirea "23 din 24" înseamnă că din cei 24 absolvenţi, 23 au intrat în facultăţi cu profil matematic. O absolventă (a 24-a) rău sfătuită de părinţi, s-a decis în ultima clipă pentru psihologie, unde, nepregătită n-a fost admisă.Iată şi pe cei care au intrat pe locuri de frunte: Pe locul I: Mărgăritescu Rodica – Ploitehnica Bucureşti, Alexandrescu Nicolae – Politehnica Braşov, Mihalache Gheorghe – Universitatea Bucureşti Fizică. Şeful de promoţie, Olteanu Gheorghe, intră al doilea la Politehnică Bucureşti – Facultatea de calculatoare unde se afirmă şi obţine prin concurs bursa cu care este trimis pentru studii şi doctorat la Mancester (Anglia) unde este în prezent asistent.

            Seria absolvenţilor din 1971 Voi considera clasa la care am fost profesor. "Matematicianul clasei" era Apostolescu Cezar, pe care îl citez special, nu numai pentru performanţa de a fi fost de 4 ori finalist şi de 3 ori câştigător la olimpiada finală, ci şi pentru ataşamentul faţă de şcoala noastră, dovadă prin aceea că a declinat invitaţia de a trece la liceul din oraş, căruia i se acordase clasă specială de matematică. Se afirmă ca fruntaş la politehnica din Bucureşti – Facultatea de calculatoare. (este actualul Director al Colegiului Naţional Ion luca Caragiale din Ploieşti).

            Toţi absolvenţii clasei, sunt admişi la facultăţi cu profil ştiinţific. Intră pe locuri de frunte: Locul I – Stanciu Georgeta – Petrol Ploieşti, Costache Dorin şi Dicu Maria – Ploitehnică Iaşi.

Locul II – Vulcan Teodor – Universitatea Bucureşti – Fizică

Locul III – Panaitescu Gheorghe – Ploitehnică Iaşi.

            Seria 1972 Clasa de matematică

            Aprobată abia în octombrie 1969, adică după ce primii patru elevi la matematică ai liceului plecaseră deja la liceul din oraş (Liceul Mihai Viteazul), care obţinuse la timp o clasă specială. Şi fără aceşti elevi de performanţă – care au adus liceului la care au plecat opt evidenţieri, din care 2 premii I – clasa noastră s-a realizat destul de bine, obţinând câteva succese şi la olimpiadă, dar mai ales succes deplin la intrarea în facultăţi. Din cei 30 de absolvenţi, afară de unul care a fost recrutat pentru medicina militară, toţi cei 29 au intrat în facultăţi cu profil ştiinţific: 6 la facultatea de matematică, 17 la facultăţi inginereşti, 5 la ASE (comerţ exterior şi cibernetică). Cităm pe cei care au fost admişi pe locuri de frunte: Locul I: Cocea Alina – Politehnică Bucureşti (mecanică fină), Sava Gabriel – Universitatea Braşov (Facultatea de Matematică). Locul II: Mihăiescu Şerban – Universitatea Bucureşti (Matematică), Iancu Doina – Politehnică Bucureşti, Mărcuşanu Decebal – Institutul de Petrol – Ploieşti, Mitroi Carmen – ASE (Cibernetică) Locul III: Hristea Dorina ASE (Cibernetică).

            Dintre seriile următoare, nu mai puţin remarcabile, voi vorbi pe scurt.

            Seria 1973 se evidenţiază prin Avram Corneliu, intrat pe locul I la Facultatea de Matematică – Bucureşti, Scheianu Dorin locul I la Construcţii aerospaţiale, Comănescu Mihai, Predescu Marian, Teodorecsu Adrian intraţi pe locuri fruntaşe la Automatică – Politehnica Bucureşti. Fruntaşii acestei serii, încrezători în forţa şcolii noastre, au rămas aici într-o clasă obişnuită, reuşind ca la olimpiade să-şi întreacă colegii de la liceul cu clasă specială. Onorabilă este şi comportarea seriilor 1974, 1975, dacă mă refer la admiterea în facultate. Ultimul rezultat pe care îl am acum este acela al seriei 1976, din care reuşesc pe primele locuri: Bulgărea Mihai locul I, Ploitehnica – Bucureşti, Ştefan Dumitru locul I, Institutul de Petrol – Ploieşti, Turcu Ion Locul III, Facultatea de Matematică – Cluj şi tot pe primele locuri Bejan Gheorghe, Niţă Aura.

            Scheianu Marian: În mod firesc ne apropiem de sfârşitul inteviului. Care este după dv. locul Liceului I.L. Caragiale – Ploieşti, în istoria şi sistemul de învăţământ liceal ?

            prof. I. Grigore: Faptele reale, expuse succint, din ultima perioadă, constitue o demonstraţie a adevărului că şi în aceşti 13 ani de existenţă în al doilea Centenar, liceul rămâne o şcolă fruntaşă în activitatea matematică. Prezent în prima liniile în toate activităţile de organizare şi creştere a mişcării matematice în rândul tineretului într-o perioadă în care se închega un învăţământ corespunzător statului socialist, acest liceu a jucat între anii 1948 şi 1964, când îşi încheie primul Centenar, un rol important, care apare într-o nouă lumină astăzi, când, faţă de progresul realizat de alte şcoli, se constată că tot ce-a făcut pentru gloria n-a fost pentru sa individualistă, ci a servit întregului învăţământ matematic ... Încă ceva, dacă până acum 10-12 ani forţa unui liceu era măsurată prin performanţele la matematică în primul rând şi într-o măsură mai mică la limba română şi fizică, în ultimii ani au apărut concursuri la multe alte obiecte, importante şi ele. De aceste condiţii noi s-a resimţit şi liceul nostru. Iată, chiar anul acesta, propria ta clasă – III Ar. Al doilea matematician al clasei Ionescu Mihai, pasionat de fizică, a ales şi acum concursul la fizică, la care s-a evidenţiat pentru a treia oară pe ţară. Alţi colegi ai tăi, un sfert din clasă, din care unii cu 10 în teză la matematică, au ales chimia. Poate s-a pierdut ceva la matematică, dar socotesc că pe frontul general al întrecerii este important faptului că de exemplu, în acest an 1977, liceul nostru este singurul din judeţ care are evidenţieri în finală la toate cele trei materii ştiinţifice de bază: matematică, fizică şi chimie.

            Scheianu Marian: O întrebare mai delicată: Aţi putea puncta câteva momente, în care ca "veteran" al activităţii matematice, aţi avut satisfacţii notabile ?

            prof. I. Grigore: Primesc cu plăcere titlul de "veteran" după 47 de ani de activitate neîntreruptă din care cei 33 de ani (socotind şi anii 1938 şi 1939) slujiţi numai în acest liceu, constitue un "record" în istoria acestuia. Da, am avut şi multe satisfacţii. Cele mai multe şi mai puternice le-am avut în activitatea de la acest liceu, în care am avut condiţii de proprie realizare profesională, probabil şi din cauză că am fost aici în momente cruciale. De altfel se cuvine să mă refer numai la acestea. Bineînţeles că principalele satisfacţii mi le-au dat elevii mei, îndeosebi cei din acest liceu. Succesele lor au fost satisfacţiile mele. Aceste satisfacţii sunt şi cele mai durabile, pentru că sunt profund umane, ele au fost obţinute din dragoste faţă de elevi şi deci însoţite de tot ce aduce dragostea: speranţe, bucurii, decepţii şi suferinţe, alternând una cu alta. În plus aceste satisfacţii sunt durabile fiindcă ele, fără excepţie, stau la baza unor legături puternice între cei ce mi le-au adus şi mine, care nu vor dispărea decât odată cu moartea şi poate nici atunci, din partea cealaltă. Probabil că – subânţelegându-le pe cele dintâi – te-ai referit la altfel de satisfacţii. Am avut destule şi din acestea. Dar, dacă mă gândesc bine, acelea de care voi vorbi n-ar fi existat dacă n-aş fi avut succes cu elevii, adică primele satisfacţii. Activitatea matematică a elevilor şi profesorilor liceului a fost răsplătită şi prin recunoaşteri oficiale, solemne, pentru care am tot respectul. Principalul beneficiar al acestor recunoaşteri a fost subsemnatul, ca responsabil, multă vreme, al acestei activităţi, ca purtător de cuvânt al unei catedre puternice. La sărbătorirea a zece ani de la constituirea noii societăţi de matematică şi fizică , din partea profesorilor de liceu din ţară am fost desemnat să vorbesc eu, iar din partea elevilor, un elev al meu. În acelaşi an 1960, regretatul Miron Constantinescu mi-a acordat premiul Ministerului Învăţământului. Diverse delegaţii de învăţământ din U.R.S.S., R.D.G., Bulgaria, au vizitat şcoala noastră. În 1964 după ce mi s-a conferit titlul de profesor emerit, am condus delegaţia premianţilor la olimpiadă pentru toate obiectele, într-o excursie de câteva zile în Bulgaria. Una din cele mai importante funcţii pe care am avut-o, a fost aceea de membru al Consiliului Învăţământului, funcţie în care, ca membru în diverse comisii, m-am achitat onorabil. La colocviul UNESCO din 24 septembrie – 1 octombrie 1958, cu tema "Problemele actuale ale predării matematicii în învăţământul mediu şi superior din tările europene", am luat cuvântul şi apoi am stabilit contacte cu mari personalităţi internaţionale, sporind astfel relaţiile pe care le aveam deja cu savanţii români. Desigur că tot satisfacţii sunt şi funcţiile de răspundere în cadrul Societăţii de ştiinţe matematice, membru în consiliul central, în comitetele de redacţie ale celor două Gazete Matematice (A şi B), în comisiile centrale pe plan local, preşedinte al filialei regionale, cum au fost şi colegii mei din liceu M. Negrea şi Oprea Miron.

            Scheianu Marian: Vă rog să spuneţi un ultim cuvânt cititorilor, referindu-vă dacă vreţi şi la premiul pe care l-aţi instituit.

            prof. I. Grigore: Dacă cititorul este elev al liceului nostru, atunci sper că, după lectura faptelor pe care le-am prezentat, el încearcă sentimente de mândrie şi de încredere, fiind membru al acestei familiii  care durează de 113 ani. Conştient că instruirea sa într-o şcoală cu asemenea tradiţie constitue o şansă deosebită pentru dezvoltarea personalităţii sale, elevul de azi al liceului trebuie să-şi dea seama că şansa devine certitudine dacă el se va integra în spiritul viu care animă marea tradiţie, sperând şi el cu o participare cât de mică, strălucirea acestei tradiţii de muncă, de autoexigenţă, încununute de succese autentice. Încheind această istorie, îmi exprim recunoştiinţa faţă de toţi colegii de specialitate, cu evlavie faţă de cei morţi, cu stimă pentru cei în viaţă. De la toţi am câştigat mult: graţie muncii lor şi a mea s-a clădit aici o în şcoală o adevărată citadelă a ştiinţei, o citadelă deschisă totuşi oricărui fiu al poporului. Despre fiecare din ei ştiu ce a făcut pentru această şcolaă. Opera lor este cuprinsă, subînţeleasă, în rândurile şi printre rândurile scrise aici. În fine, întorcându-mă la elevii mei, care mi-au dat atâtea satisfacţii, am vrut să mă plătesc într-un fel faţă de ei, măcar imitând pe câţiva dintre dascălii din prima generaţie. Aşa am instituit premiul la care te referi. În fond moştenirile se lasă în familie ; ori multă lume ştie că şcoala mi-a fost familie. Bineînţeles că premiul rămâne un stimulent secundar pentru succesorii elevilor care ne-au adus lauri, pe lângă celelalte stimulente pe care le au astăzi cei ce se pregătesc să fie utili ţării. Cu această ocazie, sunt fericit să închei, felicitându-te pentru calitatea de a fi primul câştigător al premiului şi de două ori până acum. Totodată îţi mulţumescu, din partea mea şi a colegilor, pentru satisfacţiile pe care ni le-ai adus în ultimii ani şi mai ales anul acesta !

            Scheianu Marian: Vă mulţumesc ...