Marele Interviu Mircea Gociman - Ion Grigore - 1978 (VII)
Tema: "Geneza şi omul":
Creat-a Domnul cadrul, din apă şi uscat,
Apoi vieţuitoare care zburau în luncă
Şi când fu gata omul ce moştenea pământul:
"Să-i fac pe Eva stimul la biblicul păcat"
Şi aşa dădu la dracu'atât amar de muncă.
Omul
şi clasa lui zoologică
Dintre-atâtea mamifere
Numai el bea vin şi bere.
Primul
om
Primul om, fără nevastă,
Cică ar fi fost un bleg;
Până Domnu-i scoase-o coastă
Nu era un om ... întreg.
Tema "Critica şi Autocritica": În bloc
Chiar deasupra-n bloc
E un "five-o-clock"
Dans şi tevatură ...
Trag o înjurătură
Chiar de nu-i frumos -
Critica de jos.
Revelaţie
Ca mare şef, cu aer majestos,
Nu concepea ce-i critica de jos.
Acum când este iarăş mic,
Îşi aminteşte câte-un pic.
Critica
de jos
Calea criticii e lungă
Greu în sus să mai ajungă
În jos vine cu-ascensorul,
În sus urcă cu piciorul.
Autocritica
leului
Şi vine leul în şedinţă
Spunând cu mare umilinţă:
-Cu slujba nu mai ţin măsura
Că, uite, m-a lăsat dantura.
În
vise
- I-am criticat imperturbabil
Chiar
pe director, pe contabil ...
-Şi ce-au răspuns stimate domn ?
-Nu ştiu, că m-am trezit din somn.
Tema "Hazardul":
Întâmplare
Găsi iubita c-un tip bine;
Ce fericită întâmplare
Că miercuri o găsea cu mine.
Alegere
-La hazard, iau pe Costică,
Cât priveşte pe Mitică,
Şi pe el o să-l împac:
N-au intrat zilele-n sac.
La
tema "Alb şi Negru": O epigramă dedicată confraţilor:
Tacu, Dr. Ghiţescu, fraţilor Quintus, care sunt prevăzuţi
cu chelie.
Aut Caesar ...
O lege: părul să albească;
Sunt unii însă care zic:
"Ori părul negru, ori nimic".
Tema "Soare şi Pământ":
Tema aceasta a fost propusă de Tudor Arghezi atunci când el a fost
chemat de regizorul şi dramaturgul Soare Z. Soare, când ăsta şi-a
reprezentat piesa Pământul la teatrul Naţional. Arhgezi a fost
chemat să facă prezentarea. A făcut o prezentare foarte
umoristică în care a reabilitat şi epigrama şi atuncea a
lansat provocarea să se facă epigrame cu "Soare" şi
"Pământ".
Eu am prezentat câteva epigrame, una
"hors concurs", că nu e epigramă. De fapt eu am văzut
că nu poate să încapă într-un catren sau în 6 versuri ideile
pe care le aveam cu asta şi atunci am schimbat şi eu ideea şi
în loc să fac o epigramă, am făcut o poezie, ca pictorul care
vre asă zugrăvească un cer senin şi iese prost ... pune pe
firmă "Mare în Furtună". Aşa şi mie mi-a ieşit
o poezie.
În mreana ce se zbate-n râu,
În bobul spicului de grâu,
În ii şi fote înflorate,
Şi în narcise şi muşcate,
În nori aducători de ploaie,
În rod ce pomul îl îndoaie,
În tinerii ce se iubesc,
În pruncii care gânguresc,
În fata blondă diafană
Ce stă întinsă în poiană
Visând cu ochii-nchişi în soare
(C-abia scăpase de strânsoare),
În stâne-n care zburdă miei,
Şi în cărbune şi ţiţei,
În litoralul plin de vrajă
Şi în nisipul cald pe plajă,
În fluxul şi refluxul mării,
În sufletul şi stema ţării,
În astea şi mai câte sunt
Găseşti şi "soare şi pământ".
Asta a avut şi un succes care m-a surprins, în lumea aceea a
umoriştilor.
Tot la Tema "Soare
şi Pământ"
Soarele
şi Pământul
Mă luai după Arghezi
Ies la cinci cu huhurezii
Să văd soarele cel sfânt
Cum răsare ... din pământ.
Floarea
soarelui
Sunt rude bune-ntr-un cuvânt
Şi ca simbol avem o floare,
Îşi trage seva din pământ
Şi cată tot mereu spre soare.
Pământul
la desprinderea din soare
Înainte să-şi ia vânt
Zise puştiul de Pământ:
Tată, eu m-am dus de acum,
Dă-mi DOI POLI să am de drum.
Replica
soarelui
Deşi cu mine nu te-mpaci
N-ai face rău gândindu-te,
Să vezi că nu-i frumos ce faci
Dar, du-te ... ÎNVÂRTINDU-TE !
Tema "Umbra", observaţi ce temă, niţel
dificilă.
Unuia
-Observi ce umbră fac în jur
Lăsând pe alţii în obscur ?
I-am spus şi eu, să-i fac pe plac
-Firesc, maestre, eşti ... opac.
Antrenorul
şi umbra
Sărmanul nostru antrenor,
I s-a menit o soartă sumbră,
Căci de câştigă, e
în umbră,
Când pierde, e sub reflector.
Umbre
Ca umbra-i soaţa după el
Strigând
mereu: Ce faci Costel ?
E deci la mintea orişicui:
Se teme şi de umbra lui.
Epitaf
În umbră viaţa şi-a trăit
Dar omu-acesta, în sfârşit,
Avu o compensaţie,
Muri de ... insolaţie.
Tema
"Vechi şi Nou" Progresul în destinul omenirii
Topor de piatră, plug de lemn
Şi câte-ar fi să le însemn ...
N-am fi trăit de nu le-aveam,
Nu dăinuiam de le păstram.
Curiozitate.
La termene, în clocitoare,
Ies puii, rând pe rând, din ou
Şi fiecare, cum apare
Întreabă iute: -Ce mai nou ?
Vechiul
Condus e-acum pe drum de tot alaiul,
Căci nou a fost, dar îşi trăise traiul.
Şlagărul
de azi
Abia lansat şi-i învechit,
Eu îl înghit de circumstanţă
Mă prinde-apoi un dor cumplit
De veşnic tânăra romanţă.
Vechiul
şi noul testament
Văzu că omul strâmb călca:
"Păcat de moştenirea mea";
Şi-atunci a fost ales momentul
Să schimbe Domnul Testamentul.
Pazvante (în infern)
În imperiul lui Dante
A sosit şi dom'Pazvante ...
-Bună ziua, vă zic vouă
-Ia te uită, lume "nouă".
La Tema:
"Timpul" Timpul
Fata-i îmbufnată
El: -Ce timp ploios !
Iat-o îmbunată:
-Ah, ce timp frumos.
Fixat
de dânsa, motivat
Dar
ce-i fatal s-a întâmplat
Sosi
odată-n contratimp.
Păşind
încet îşi poartă anii
Deşi
te faci că uiţi să-i numeri
Îi
simţi apăsător pe umeri
Discuţie
(La
Pol ziua şi noaptea durează câte 6 luni)
Zici
că ai şedinţă luni şi acas-târziu ajungi
Dar
la Pol, să mi te ţii o şedinţă de o zi
Şi-apoi
din luna 7-a
Cu
nevasta toată noaptea.
Mai
mult lipseşti, ai meci, antrenamentul,
Am
fost de-acord dintâi, o ştii prea bine.
Dar
unde-ţi este dragă sentimentul
Când
"tragi de timp" şi-acuma lângă mine.
-După
masă fă-mi flanela
Nu
mai am ce să îmbrac
Sare-n
sus consoarta Stela
-La
servici-mâine ce fac ?
Ceasul
După
ce l-a consultat
Doctorul
îşi drege glasul:
-Are
o inimă ca ceasul
Cât
e ceasu-acum ? -A stat !
În
ce an venişi pe lume ?
Imprudent
a întrebat-o
Eu
îi spun: Cu aste glume
Amândoi
au încurcat-o
Opriţi timpul, ţipă ea
Iar
din public se-auzea:
-Bine,
noi nu zicem nu
Îl
oprim, dar pleacă tu.
Tema:
"Anonima"Eva vrând să-l împace pe Adam supărat
foc din cauza incidentului biblic.
Adame,
am făcut vreo crimă,
Sau
ai primit o anonimă ?
Ei,
cred că am abuzat, mulţi mă sfătuiesc să scot şi
eu un volum de epigrame, ca atâţia. Nu mă gândesc deocamdată,
nici nu sunt ahtiat după publicitate, nici nu cred că am atâtea
epigraem bune cât ar fi necesare pentru un volum.
Ca
încercare umoristică, acuma nu ştiu, am lăsat deja la urmă,
cea cu ideea, dar poate o să renunţ, poate încercăm ... o
versificare mai lungă reflectând deznădejdile mele faţă
de poezia ermetică, încifrată, care ne inundă. De la început
trebuie să spun că deseori aicea, regulile prozodiei nu mai sunt
respectate, am urmat numai ideea
SATIRA
NĂDUHULUI MEU
Datorită
faptului că ne-aţi citit o lucrare de amploare, aşi vrea să
vă pun câteva întrebări. În primul rând vă rog să ne
spuneţi când v-a venit ideea, ce v-a
determinat să o scrieţi şi cât aţi lucrat la ea ?
Deja
în finalul ei se cam vede cam care a fost drumul meu. În primul rând cum am
ajuns la ea. Sincer să spun nu aşi putea să cristalizez acuma,
este limpede că tot ascultând şi la televizor şi la radio,
citind ici, colo, într-o revistă, într-un ziar, poezii, pur şi
simplu m-am întrebat care e cauza că, în sfârşit, nu pot să
pricep decât foarte puţin din marea parte a poeziei care se publică.Eu
am zis aşa, nu sunt un mare om al literaturii, dar sunt un om
intelectual, un om care, aşa cum am spus citesc din copilărie,
citesc totdeauna cărţi de beletristică, citesc poezie, care
ştiu versuri, bineînţeles poeţii clasici, pe dinafară,
cehstii din astea şi vine şi se umple paharul într-o zi, în sfârşit
şi un concurs de împrejurări te face să porneşti să
faci o epigramă. Chiar asta, pot să fac o epigramă, o mică
versificaţie. Tot urmărind eu un fir conducător, din ce în ce,
vedeam că firul ăla conducător nu mă conducea, nu era prea
reuşit. Atuncea m-am apucat să fac incursiuni şi în mitologie
şi în probleme de ştiinţă, mai ales am reluat pe simbolişti.
Ştiu exact profesorii de franceză, că am doi inspectori,
Teodorescu şi Nedelescu, au rămas entuziasmaţi de felul cum, de
cât de palstic am prins foarte scurt simbolismul de exemplu. Am zis de
simbolişti fiindcă ei au deschis, aşa bineânţeles, cu
rafinamentul lor, aşa cum am spus: "non licit" lui Verlain,
"non licit" orişicui şi la fiecare pas mai găseam un
argument, în sfârşit ceva nou şi tot, tot s-a adăugat,
s-a adăugat. Când ziceam că mă apropii de 60 de strofe, e ceva
extraordinar. Şi tot am ajuns, şi tot am ajuns şi aşa cum
se vede sunt peste 100 de strofe. Am multiplicat-o aşa în câteva
exemplare, a fost citită ici, colo, am citit-o odată şi la
şcoală de ziua femeii şi la oameni mai de seamă. Bineînţeles,
nu a fost destinată să fie televizată sau să fie scrisă
undeva, nici pomeneală, nu m-am gândit la aşa ceva, nu se poate
pentru că nu este de calitate poetică deosebită. Cel mult aşa
cum am văzut diverse cuplete le televizor, mai proaste decât ăsta,
multe monologuri sau chestii din astea se putea foarte bine. Numai că
şi aşa dimensiunile ei nu ar permite nici măcar atâta, deci nu
a fost făcut cu un anumit obiectiv de publicitate, asta este limpede.
Poate la unele din celelelte pe care le-am comis, poate că nu mă
deranjează deloc, îmi face cinste să fie publicate, cum au mai fost
publicate pe ici pe colo. Asta eu o consider totuşi o realizare
interesantă a mea care răspunde unei supărări, unei
suferinţe a mea, pot să spun, că nu înţeleg, aşa o
bună parte ... Se vede în primul rând că nu mă refer la toţi
poeţii noştri de astăzi. Urmăresc şi eu pe nişte
poeţi şi nu m-aşi sfii să citez nu de complezenţă
pe Nichita Stănescu, pe care dacă nu-l înţeleg, într-o bună
parte sunt de vină. Şi aşi putea să adaug pentru toţi
cititorii de poezie că trebuie să se mai căznească să
înţeleagă ce scrie poetul. Dacă e ceva de neînţeles sunt
cuvintele aruncate cu furca şi aşa mai departe, cum sunt multe
poezii, din astea nu se poate înţelege nimic. Ei, oricum, ca
divertisment al existenţei mele, nu profesionale, ci de amator de
beletristică ... am lucrat la ea, fiindcă mi-ai pus întrebarea
asta, din decembrie acum vreo 3-4 ani, până în februarie, cel mult, însă
lucram intens, lucram intens şi mă amuza şi mă antrenasem
destul de bine, Şi prin tren şi pe la şcolaă şi acasă
până am văzut că e ceva închegat.( Deci din decembrie 1974 până în februarie
1975). Cine, trecând
peste lacunele de prozodie şi de celelalte o urmăreşte, lasă
adevărurile şi unele înţepături şi ici, colo, care
sunt şi ele necesare şi se potrivesc cu mine, ei urmează un fir
conducător: Ideea că poeţii cred că omul înghite orice
şi trebuie să o înghită şi pe asta.