Marele Interviu Mircea Gociman - Ion Grigore - 1978 (XI)
În general însă, nu am
făcut ca far-me-cul meu per-so-nal să fie aşa fel încât, să
fie aşa fel încât pe cei care aveau un talent la altceva să nu-i
împiedic să meargă pe drumul vocaţie lor şi sunt mândru
deopotrivă şi pentru aceste situaţii. În ultimii ani, nu m-am
prostit, nu m-am ramolit, dar am devenit mult mai înţelegător
şi apropo de exigenţa mea, am spus că am avut un profesor care
mi-a pus 10 şi nu m-a mai ascultat şi nu mi-a făcut nici un
serviciu şi altul care mi-a pus 3 la Piteşti şi pormă m-am
apucat să învăţ mai serios. Nu zic că e neapărată
nevoie să pui 3 la început, nu zic neapărat că e nevoie să
pui 10 la început, nu sunt lucruri din astea. Exigenţa a fost la început
fiindcă eram la o şcoală, Liceul Comercial, care avea în
general nu elevi de mâna – întâia peste tot, asta trebuie să vorbim
aşa sincer şi plus obiectul ingrat şi plus că era materie
secundară, nu ? Era matematica secundară acolo, acolo predominau
studiile economice, mai ales contabilitatea etc., deci nici eu nu mă simţeam
prea bine. E, poate că eram mai exigent şi să ştii că
nu am încetat să fiu exigent nici astăzi, numai că am găsit
alte metode, alte metode mai bune ca toţi să ştie, n-am corijenţi,
nu numai că am clase bune, îi fac să ştie mai mult cu ce poate
însemna mai multă răbdare, mai multă aşa, înţelegere.
Ca să ilustrez şi mai bine în răspunsuri, ceea ce urmăreai
prin întrebare vorbind de acea înţelegere de care vorbeam adineaurea.
Înţelegere ... fireşte că am avut cu experienţa, cu vârsta
asta mai multă înţelegere, firesc nu am ajuns la o vârstă atât
de înaintată încât să devin o pacoste pe capul oamenilor şi
acuma caut, aşa să-i înţeleg pe oameni dincolo de şcolă,
în cadrul problemelor personale etc. Am fost înţelegător chiar cu
prima serie cu care am lucrat în Ploieşti, seria primului ministru Manea
Mănescu. Acolo unul dintre fruntaşii seriei era un tânăr,
Stroescu Ion, foarte deştept la toate materiile, însă îi lipsea
complect înclinarea faţă de matematică şi singura mea
grijă a fost să fac aşa, că deşi nu putea să răspundă
bine la matematică să nu-i stric prea mult notele la celelalte
obiecte. Nu cred să-i fi pus vreodată mai puţin de 8, ceea ce
era desigur un efort din partea mea şi eram în primii ani de carieră.
De altfel şi moştenitorii lui au dat dovadă că sunt şi
ei nedotaţi la matematică, deşi buni la celelalte.Ba pot să
spun, că după ce a murit el în condiţii foarte triste, în
sensul că a murit contactând o boală foarte gravă, ducăndu-se
după cartofi în vremea crizei economice. Ca profesor s-a dus după
cartofi la Braşov şi a răcit pe camion, în sfârşit, am
avut grijă de copii lui şi o fată a dat examen chiar cu mine
... de admitere într-un liceu şi deşi n-a ştiut i-am pus notă
foarte mare şi le-am spus celor din comisie că este fata cutărui
fost elev al meu, care va face însă treabă ca învăţătoare
sau educatoare sau ce era şi aşa a şi fost. Mai încoace de tot
am avut o înţelegere pe care poate nu aşi fi avut-o la început. Într-o
clasă specială, era o clasă oarecare, la matematică erau
foarte buni unii, dar erau şi unii care de la început se orientau spre
medicină, spre teatru, unii au făcut regie de teatru, mulţi
medicinişti. Ei bine, eu ăstora le-am lăsat impresia încă
de la începutul anului ultim, că matematică nu e nici o
nenorocire dacă o lasă mai moale pentru că să se
realizeze profesional în direcţia în care doreau să meargă.
Şi într-adevăr ei au simţit acest lucru şi au făcut
o figură bună şi la bacalaureat cu matematica pe care au învăţat-o
fără să facă din asta o greutate în plus în pregătirea
lor, le-a prins bine şi aşa mai departe. Şi nu ştiu ... am
vorbit de Nichita Stănescu şi de Eugen Simion din seria voastră,
am avut înţelegere faţă de Laurenţiu Ulici care este
şi el un critic de seamă, nu mai vorbesc de Ioan Grigorescu din
seria 1949 de la Liceul Comercial care declara la reuniunea de 25 de ani, de
curând, că totuşi îmi datorează mult şi mie în
scrierile lui, deşi se lăuda că a fost cam slab la matematică,
Valeriu Moisescu regizor de teatru care sunt oameni legaţi de mine.
(Notă: Îmi amintesc cu plăcere despre discuţiile legate de elevii "nedotaţi" la matematică, cum obişnuia dânsul să le spună şi dintre cei mai celebrii spunea ... că nu şi-a pus mintea cu Dan Voicilă, celebrul reporter radiofonic sportiv, iar despre Mihai Ispirescu, autor dramatic şi fost o perioadă director adjunct al Teatrului Naţional spunea că era "o poezie" la matematică. Destul de puţin măgulitor, de data asta, vorbea despre gimnasta Elena Ceampelea, cu care s-a intersectat la un examen de diferenţă, oricum, un examen dat la fără frecvenţă, care s-a prezentat deficitar la toate materiile.)
Aşa că într-adevăr, n-am răspuns la întrebarea
care e procentul din care s-au dus spre facultăţi tehnico – ştiinţifice
şi care s-au dus dincolo. În orice caz sunt serii, depinde şi de
serie, au fost, nu cred că ai de unde să ştii asta, chiar
ştiu data cu precizie, în 10 oct 1970 a fost o emisiune la televizor sub
titlul "23 din 24". O emisiune foarte interesantă, nu mai
fusese aşa ceva şi n-a fost nici până acuma. O emisiune care
se referea la faptul că dintr-o clasă a mea de 24 cde elevi, 23
intraesră la facultăţi. Al 24-lea, adică a 24-a, era o fată,
în ultimele săptămâni de şcoală părinţii au
obligat-o să nu mai meargă spre partea ştiinţifică,
unde sigur ar fi reuşit şi să facă dreptul sau nu,
psihologia, dreptul l-a făcut alt băiat din serie, care a intrat
primul la drept şi este acuma procuror aicea, deci din 24, 22 au mers pe
linia ştiinţifică, unul s-a făcut procuror şi una nu
ştiu ce-a făcut până acuma. Ei,au ... serii masive, dar în
genetal 70-75 % au mers pe direcţia asta. Cu aproximaţia asta am răspuns
la întrebare după atâtea ocolişuri. Nu trebuie să fiu
criticat pentru acest răspuns, deja în probleme de statistică se
ştie că nu se merge pe precizia matematicilor celorlalte, nu ? Aicea
avem şi oarecare, aşa, motive obiective cu care să vorbim cu
aproximaţie.E adevărat că întrebările pe care mi le-ai
pus în ultimele înregistrări sunt, în sfârşit cam grele pentru
mine, însă în matematică există şi calculul aproximativ
pe de o parte, pe de altă parte, îţi spuneam încă de data
trecută că deacum o să privesc cu mai mult respect pe cei care
sunt înregistraţi, fiindcă dacă şi ei au trecut prin
ce-am trecut eu, am motive să am oarecare compasiune faţă de
ei.
Ce sfaturi doriţi să daţi tinerilor care doresc să înveţe matematica ?
Nu ştiu dacă-mi este
prea accesibil, admiţând că înregistrarea asta o să fie auzită
şi de copii, să-mi fie accesibil să mă fac înţels
chir de copii. Desigur că şi ei sunt acuma copii destul de precoci
şi pot să înţeleagă ceva, în linii mari. Mai degrabă,
dacă sunt copii mai mici, familiior, părinţilor care îşi
dau mai bine seama decât ei, copii, care este în primul rând rolul
matematicii. Totdeauna matematică a jucat un rol îm învăţământ
şi copii întotdeauna, în vremea aia şi dinainte de mine, aşa,
cu aritmetica şi cu citirea, cu scrisul ... Matematica a ocupat un loc
din ce în ce ... copii îşi dădeau seama că matematică
este un obiect mai dificil, mai interesant decât celelalte. E adevărat că
sunt şi metode din ce în ce mai bune astăzi, din câte ştiu
eu, că am legătură cu şi cu învăţământul
primar, am cunoscut cadre reuşite din învăţământul
primar şi prin pedagogii noştri de la centru şi din lumea întreagă.
Sunt metode mai atractive care fac ca matematica să fie învăţată
chiar la un nivel mai ridicat, destul de ridicat faţă de ce învăţam
noi. Sunt acuma o mulţime de noţiuni moderne care sunt introduse
şi în şcoala generală. Ei bine, însă în orice caz,
familia ştie mai bine decât copii care este rolul matematicii, acuma. În
primul rând pentru cei care vor ajunge prin talent şi muncă să
îmbrăţişeze chiar meserii tehnico-ştinţifice,
matematica este, trebuie studiată, implică un studiu mult mai mult
decât înainte, chiar decât pe vremea mea şi pe vremea voastră.Sunt
cerinţe moderne în matematica universală care se caută din ce
în ce să se introducă şi în liceu şi nu se mai poate păşi
spre universitate, spre facultăţi fără o cunoaştere
bună a matematicii. Pe urmă mai e categoria celorlalţi care nu
se vor alege cu meserii din astea şi cu alte profesii, or oricine, aşa,
vede ce se petrece astăzi în lume şi în ţara noastră îşi
dă seama că nimeni nu se poate dispensa de matematică. Se poate
întâmpla ca chiar foarte curând să se întroducă matematica
şi la medicină şi ar fi necesar, iar unii doctori de acolo,
profesori, chiar cer acest lucru, în frunte cu profesorul Milcu. În orice
alte direcţii matematica nu mai este o cetate în care stau asediaţi
câţiva, ci este acuma la îndemîna tuturor, deci pe scurt toată
lumea trebuie să înveţe matematică. În ce priveşte
iniţierea, aşa, învăţarea matematicii în cei dintâi
ani, am spus că socotesc, cu rare excepţii, că dascălii noştri
din şcolile primare sunt pregătiţi şi că pe de altă
parte autorităţile superioare, organele superioare, urmăresc îndeaproape
desfîşurarea procesului de învăţământ matematic îndeosebi,
că la asta mă refer în şcoala primară. Ei bine ...
...
( Deodată sună telefonul şi cu toate că dacă apărea o întrerupere opream imediat casetofonul, de data asta, din fericire, nu am făcut acest lucru ... după ce ridică receptorul, Profesorul desprinde receptorul de la ureche ca să pot să aud ce discută şi sistemul de înregistrare îşi face datoria transpunând totul pe bandă. După terminarea convorbirii am considerat totul interesant, aşa că nu am şters nimic, convorbirea a rămas înregistrată şi nu am motive să regret.
La capătul firului, vocea inconfundabilă a lui Iorgu Anastasiade, elev al Profesorului la Liceul Comercial, şef de promoţie şi unchiul lui Nicolescu Basarab. Marea sărbătorire a Profesorului de 70 de ani, cu reprezentanţi ai celor 47 de generaţii păstorite de dânsul a fost organizată de Iorgu Anastasiade şi Mircea Gociman.
-Am o chestiune foarte
importantă, cu litere majuscule, şi plec, în jumătate de oră
sunt la Dumneavoastră.
-Bine.
-Să mă aştepte
şi Gociman, tot acolo !
-Sigur.
Când a venit, Iorgu Anastasiade ne-a povestit de o întâlnire cu un general de scuritate care l-a convocat la Bucureşti pentru a discuta despre sărbătorirea de 70 de ani a Profesorului. Trebuiau discutate, măcar cu unul dintre organizatori, unele amănunte legate de acest eveniment în premieră la noi în ţară, când un dascăl este sărbătorit de toţi elevii lui. Cu toate că la aprobarea acestui eveniment, decisivă fusese intervenţia primului ministru Manea Mănescu, fost elev al Profesorului în prima seria la Liceul Comercial din Ploieşti, totuşi securitatea a dorit să se asigure, chiar şi formal că nu vor exista probleme speciale. Pentru discursul inaugural au fost date asigurări generalului că va exista momentul, obligator la acea vreme, în care se va face elogiul partidului comunist român şi mai ales marelui său conducător, nicolae ceauşescu. Au mai fost discutaţi invitaţii şi programul reuniunii. Aprobarea finală a fost primită la o masă copioasă la care a participat Iorgu şi generalul, care se pare că era ploieştean şi din păcate nu îi reţin numele. Oricum, îmi amintesc însă că la bugetul general al sărbătoririi, făcut în final, după sărbătorire, acasă la Profesor, pe lângă alte extravaganţe ale lui Anastasiade, s-a creat un deficit important, care a fost acoperit frăţeşte de Gociman şi Anastasiade, iar la insistenţa serioasă a dânsului şi de către Profesor. Aşa se derulau lucrurile şi evenimentele în vremea "epocii de aur" aşa cum le plăcea soţilor ceauşescu să-şi denumească caricatura pe care o patronau. A rămas stabilit că nici unul dintre noi trei să nu sufle o vorbă şi ne-am ţinut de cuvânt, nu numai din onoare faţă de această promisiune, dar mai ales de frică, cine dorea pe vremea aia să se pună cu securitatea ? Este drept că reuniunea s-a desfăşurat aparent fără probleme cu discursuri frumoase la liceu, încununate de scrisoarea primului ministru Manea Mănescu citită de fiul acestuia (Manea Mănescu era în delegaţie prin ţară cu un omolog dintr-o ţară tot comunistă). La restaurant s-au mai ţinut discursuri, a fost o atmosferă plăcută, numai că la masa principală au servit ospătăriţe, este drept extrem de frumoase, dar care nu erau salariate ale Restaurantului Nord din Ploieşti, unde a avut loc masa.)
....
Acuma, pentru treapta următoare,
pentru clasele următoare şcolii primare, aici intervine prezenţa
profesorilor de liceu, profesori cu licenţă, de specialitate şi
aicea programele sunt în contiună transformare. Şi aicea este o
dificultate, însă dascălii pe care îi avem noi trebuie să
spun în toată ţara, dar în special în Ploieşti, care fiind
un oraş aşa de mare se bucură de favoarea că a avut, a
avut şi înainte şi are şi acuma profesori de nivelul
capitalei. Aşa că în privinţa, aşa a profesorilor care
asigură pregătirea copiilor avem şi în această privinţă
şanse bune de realizare a copiilor dumneavoastră şi în
continuare bineînţeles la liceul şi celelalte. Acuma,desigur că
părinţii, mai ales intelectualii, pot intervenii şi ei în pregătirea
copiilor pentru că să fie în limitele rezistenţei, asta să
fie o grijă permanentă, să nu fie solicitaţi în prea
multe direcţii copii. E bine totuşi să fie niţel solicitaţi
mai mult cei care sunt mai bine înzestraţi ... în sensul că aşa
... că lucrul acesta, începe diferenţierea, aceasta să se facă
cât mai devreme. Dacă copilul are un talent la matematică trebuie să
şi-l dezvolte şi bineînţeles copilul trebuie solicitat, îndrumat
pentru asta. Există suficiente mijloace astăzi, se fac cercuri încă
de la vârste mici. Cercuri de matematică, există o mulţime de
culegeri, acestea sunt de mare importanţă. În orice caz, ceea ce
este esenţial, ca să nu intrăm în detalii, este bine ca
copilul să fie totuşi solicitat, repet în limitele rezistenţei
cât mai mult, pentru că desigur se poate realiza, ajunge un inginer,
ajunge ceva, dar e bine să ajungă ceva de frunte, aşa cum am
fost noi obişnuiţi să vedem elevii noştri. Şi
contactul, urmărirea continuă a copilului în dezvoltarea lui, bineînţeles
că trebuie să se dea atenţie şi celorlalte materii. N-am
fost nicoidată şi nu sunt, mai ales acuma, pentru o direcţie
unilaterală. Trebuie avut grijă ca copilul să aibă un
program rezonabil, să aibă timp de toate şi pe cât posibil,
dacă acest program este bine organizat rămân căteva minute în
plus 10 – 20 de minute pentru matematică ceea ce însemnează mult.
Punem în fiecare zi 10 minute – 20 de minute în plus pentru pregătirea
matematică este o şansă în plus să ... Chestia este
şi copii trebuie să ştie ce importantă este matematica
pentru viaţa lor, lucru pe care ei nu-l pot înţelege prea bine. Ei
văd numai dificultatea sau partea amuzantă a matematicii şi
asta contează desigur, dar simţul de responsabilitate faţă
de matematică şi asta contează, desigur, dar simţul de
responsabilitate faţă de matematică, ceea ce însemnează
spirit de responsabilitate faţă de propria persoană trebuie să
fie cultivat şi cu ajutorul părinţilor.
V-am ruga în încheiere să ne vorbiţi despre marile Dumneavoastră succese şi satisfacţii.
Dacă mă refer la satisfacţii, după mentalitatea noastră obişnuită, trebuie să pun în frunte titlul de emerit acordat în 1964. Şansa mea a fost că fotografii oficiali au prins bine momentul în care Gheorghiu-Dej îmi înmânează cele cuvenite, avînd alături de el pe Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş, Ştefan Voitec, Leonte Răutu, ministrul Bălan şi alte persoane importante. Mă laud mereu cu tabloul pe care l-ai văzut în hol (Fotografia 13x18 fusese înrămată şi ocupa un loc de cinste printre printre "trofeele" dânsului dintre care mai amintesccele trei superbe caricaturi făcute de Dodoi la 40, 50 şi 60 de ani, o fotografie cu promoţia 1952 în care era alături de Nichita Stănescu, Eugen Simion, Valerică Pârvan şi alţii, la acestea a adăugat ulterior scrisoarea Primului Ministru Manea Mănescu adresată cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani şi a pensionării efective. În respectiva fotografie se vede că toţi cei amintiţi râd. Motivul acestei veselii generale a fost replica Profesorului la discuţia avută cu şeful statului care i-a cerut să spună ceva la care dânsul a replicat:
-Nu pot să spun prea multe fiindcă sunt emoţionat de faptul că sunt aici, de faţă, toţi mai marii mei cu excepţia lui Dumnezeu.)
Sunt încântat şi de
tabloul de alături unde mă aflu în centru alături de Lucreţiu
Pătrăşcanu în 23 august 1945, primind defilarea ca
oficialitate ce mă aflam. El era atuncea ministrul justiţiei şi
ţin minte că chiar la banchet şedea lângă mine şi
lucra de zor la proiecte de legi.
Titlul de emerit m-a bucurat
mult, fireşte. Am primit multe mesaje din ţară care socoteau
şi o exprimau chiar direct, că distincţia asta a întârziat
cam mult. Am avut şi prieteni, pe aici, care au protestat, mai ales legându-se
de necazurile politice pe care le avusesem, de fapt pe nedrept. Satisfacţii
sunt desigur şi funcţiile pe care le-am avut în cadrul Societăţii
de Matematică şi Fizică sau Matematică pe plan local, pe
plan naţional pe linia Societăţii de Matematică, a
Ministerului Învăţământuluui şi chiar chemările la
şedinţe de înalt nivel ca de exemplu Colocviul UNESCO. Favoarea de
a vorbi la aniversarea Societăţii de Matematică şi Fizică
în 1959. Premiul special al Ministrului, fapt neobişnuit, fapt unic,
pentru rezultatele obţinute, iată sunt satisfacţii deosebite.
Şi acuma ca să concentrăm lucrurile, cele mai mari satisfacţii
le-am avut direct în muncă, însăşi faptul că şi după
1944 am fost chemat să experimentez manuale noi, să refer despre
manuale noi, să scriu manuale noi care sunt în vigoare şi acuma din
1966, afară de cele din 1942, 1943 şi socotite, astea din urmă
vorbesc şi astea ca foarte bune. Au fost adoptate imediat în special de
către liceele din centrele mari universitare. Dar cele mai mari satisfacţii
de până acuma mi le-au dat elevii mei atât de bine realizaţi în
majoritatea lor. Dacă mă refer la Olimpiade nu e puţin că
din 1955 până anul acesta am obţinut cu elevii mei 35 de premii pe
ţară, că în ultimul meu an de şcoală, al 47-lea,
singurul premiu obţinut de judeţul Prahova la Olimpiada naţională
este adus de elevul meu Scheianu. Am zis că cele mai mari satisfacţii
până astăzi, că ceea ce pregătiţi acuma, Anastasiade
şi cu tine în legătură cu încetarea activităţii
mele, întrece orice se poate imagina. Eu am fost de acord cu iniţiativa
aceasta socotind că dacă nu omul, că desigur nu omul ci faptele
sunt sărbătorite. Recunoaşterea meritelor de profesor, în
primul rând, dar şi certificatele de onoare pentru activitatea mea în
finanţe, pentru conducerea primăriei Ploieşti şi ca să
nu spunem aşa şi al 4-lea aspect al activităţii mele,
aprecierile asupra activităţii de epigramist, aprecieri unanime din
partea Clubului Epigramiştilor din Romania. Şi aicea pot să
spun că un frumos omagiu şi spiritual omagiu, mi-a adus preşedintele
epigramiştilor Mircea Trifu când s-a pomenit aniversarea mea de 70 de
ani în Clubul Epigramiştilor cu o caracterizare splendidă care a
fost de fapt gustată de tot auditoriul "Omul care împlineşte
70 de ani, ani pe care deşi nu-i ascunde, nu-i arată". Desigur
că, aşa am mai avut şi altele, dar despre astea am vorbit în
linii mari, le am în sufletul meu şi despre satisfacţii pot să
spun sunt mândru de cele care mi-au venit pe cale oficială, dar şi
acestea care mi-au venit pe cale oficială se datoresc celorlalte satisfacţii
care rămân permanent pentru că rămân şi în sufletul
celor care au beneficiat de pe urma muncii mele, satisfacţiile pe care mi
le-au dat elevii mei în reuşita lor în atâtea sectoare şi chiar
la nivel spectacular.
Ce ne puteţi spune despre premiul pe care l-aţi instituit ?
Da, îmi face plăcere,
dar nu-mi este uşor deloc să, aşa, să-mi explic mie însumi
cum am ajuns la această fericită soluţie. E adevărat că
am instituiot un premiu în 1976 de care au beneficiat până acuma 7
elevi, premiul pentru cei mai buni elevi ai liceului nostru şi numai
liceului nostru, cu performanţe fumoase la matematică. Desigur că
unul dintre faptele determinante este ăsta că şcoala ... în înregistrarea
asta s-a văzut cum m-am realizat eu pe linia căsătoriei şi
s-a putut vedea că multă vreme eu am fost singur, de peste 15 ani
sunt singur şi şcoala a devenit aproape singura mea familie. Şi
aicea se poate spune că dacă eu am făcut poate ceva mai mult
decât colegii mei de aicea şi din ţară, s-a datorat faptului
ăsta că eu n-am avut greutăţi de familie, n-am avut
probleme de familie şi poate că am stat mai mult lângă copii,
ca făcând parte din familia mea decât au au stat alţii care au făcut
şi fac mult pentru învăţământ. Desigur că neavând
deci grija să las moştenitori, am şi eu nepoţi bineînţeles,
le va rămâne şi lor după dispariţia mea câte ceva. În
orice caz am mândria să constat că niciunul dintre ei nu se aşteaptă,
nu trăiesc cu speranţa că va primi ceva după mine, dar în
orice caz le va reveni de drept, oricât, ei s-au realizat, aşa, destul
de mulţumitor.(!?) Şi ca să stimulez mai mult activitatea
matematică am instituit acest premiu anul trecut, adică în limitele
unei sume de 3000 de lei, la alegerea şcolii, acuma cât sunt în viaţă
am şi eu un cuvânt important de spus.Până acuma am decis numai eu
în 1966 şi 1967, şcoala a fost de acord. Pe viitor, dacă oi
mai trăi, sper să ... sunt în curs de legalizare a acestui premiu
pentru totdeauna.
(Acest "vis de aur" al Profesorului nu a putut fi realizat întrucât înainte de 1989 autorităţile comuniste nu permiteau acest lucru prin care s-ar fi omagiat o personalitate ceea ce era considerată o ofensă la adresa marilor conducători, nicolae şi elena ceauşescu. În relitate, după anul 1977 decernarea premiilor "Ion Grigore" a fost preluată de promoţiile fanion, după cum spunea dânsul, promoţiile 1952 şi 1960 întrucât era foarte puţin probabil că Profesorul ar fi mai putut susţine material, în continuare, această acţiune. În realitate problema a fost rezolvată, împreună cu Profesorul de reprezentanţii celor două generaţii Mircea – Aurel GOCIMAN (1952) şi Valeriu – Adrian Fezi (1960). În anul 1990 a fost creată Fundaţia "Nichita Stănescu" al cărei preşedinte a devenit Mircea Gociman, care în realitate a fost impus în şedinţa de alegeri de Profesorul Ion Th. Grigore, căruia nu i se putea împotrivi nimeni, autoritatea dânsului era mult prea mare ca cineva să îndrăznească măcar să murmure ceva. După câtva timp, Gociman şi Fezi îi propun Profesorului crearea în cadrul Fundaţia "Nichita Stănescu" a unei Secţiuni "Ion Grigore" care pe lângă acordarea premiilor să se ocupe şi de promovarea epigramelor şi a memoriilor dânsului. Se convine destul de uşor, cu toate că unii matematicieni au considerat că Profesorul ar trebui să aibă propria fundaţie, dar când li s-a spus să o facă, au dat înapoi şi a rămas varianta iniţială. Adrian Fezi a primit funcţia de Şef de Secţie, iar Geo Olteanu de responsabil cu partea epigramistică (a creat chiar un cenaclu Intercity în cadrul secţiunii Ion Grogore, cu frumoase rezultate). Profesorul a murit destul de repede, pe data de 27 august 1990 şi în continuare sarcina decernării premiilor a fost preluată definitiv de Gociman şi Fezi. La început lucrurile erau destul de simple şi am găsit destui sponsori care să asigure fondurile de premiere, dar cu timpul strângerea banilor a devenit din ce în ce mai delicată. Printre cei care au sponsorizat Premiili Ion Grigore prin întreprinderile unde lucrau au fost spre surprinderea tuturor doi elevi din promoţia 1952 Ticu Bărbulescu şi Ion Tăriceanu, care nu au fost elevii profesorului Grigore ci ai profesorului Gheorghe Canciu, dar solidaritatea de promoţie i-au făcut să realizeze acest gest frumos. Dintre alţi nefoşti elevi ai Profesorului mai menţionez pe Alexandru Georgescu, director la BRD din Ploieşti care a sponsorizat acest premiu, cu toate că nu a fost nici măcar elev al Liceului Caragiale. La ideea lui Gociman, în paralel cu decernarea premiilor Ion Grigore, s-a început o campanie de strângere de USD, care au fost depuşi la Banca Ion Ţiriac, în ideea de a putea asigura în viitor acordarea premiilor din dobânda obţinută. Operaţia s-a dovedit mult mai dificilă decât se preconizase, dar Gociman s-a apucat să cerşească la toţi foştii elevi şi nu s-a dat în lături să se umilească pentru această idee nobilă, iar la ora când scrie acest material suma depăşeşte 2000 $ şi cu toate că este insuficientă, este încurajatoare. Doresc neapărat să evidenţiez câţiva dintre donatori care au avansat sume mai importante sau au convins mai mulţi foşti elevi să depună la acest fond. Există unii care cu toate că au depus o sumă infimă au făcut-o cu dragoste şi mai ales cu destule sacrificii, aşa că menţionarea lor nu are o nuanţă ironică ci mai ales una sentimentală. Subliniez că în paranteze este anul absolvirii liceului, deci promoţia respectivului donator.
Nicolescu Basarab (1960) 50 $
Promoţia "Nichita Stănescu" (1952) 25 $ Horia Roşca (1956) 24 $
Barbu Roman (1956) 200 $ Mircea Gociman (1952) 23 $
Viorica Gociman (1956) 5 $ Răzvan Petrescu (1956) 7 $
Andrei Chirică (1956)
154
$
Virgil Petrescu (1960)
150 $
Damian Şerban (1956)
25 $
Olimid Dumitru (1953)
100 $
Ştefan Lucinescu (1952)+fiul Mihai 112 $ Pavel Ionescu (1952) 5 $
Ştefan Simion (1988) 20 $ Ionică Macri (1956) 10 $
Valeriu Niculescu (1952) 20 $ Mircea Dumitrescu (1952) 10 $
Ionuţ Mihalcea ( pt 1953 ) 58 $ Dragoş Filoneanu (-) 14 $
Mihai Dogaru (1954) 35 $ Tudor Ion (1954) 34 $
Ionescu Virgil (1954) 500 $ Ion Cristian (1954) 17 $
HORIA BUSUIOC (1954) 580 $
Individual conduce HORIA BUSUIOC cu generoasa sumă de 580 $ oferită în 2007
La ora la care am scris acest material (17 martie 2007 suma este de 2915 $) o situaţie a donaţiilor pentru depozitul valutar al premiului Grigore ar arăta următorul clasament pe promoţii:
Seria 1954 1166 $
Seria 1956 466 $
Seria 1953 242 $
Seria 1952 200 $
Seria 1960 150 $
O contribuţie decisivă a avut-o Promoţia 1952 şi Mircea Gociman care au asigurat acordarea premiilor în fiecare an între 1990 şi 2004, prin sponsorizări de la anumite instituţii sau chiar personal când trebuiau date premiile şi nu se putuseră strânge fonduri în lei. Acesta este motivul pentru care această promoţie figurează pe locul IV.
Dintre întâmplările neobişnuite menţionez acordarea premiului în anul 2003, când la festivitatea de deschidere a venit preşedintele Romaniei, Ion Iliescu. Motivul venirii sale a fost faptul că elevul Florin Olteanu câştigase Olimpiada Internaţională de Geografie ţinută la Johanesburg şi a fost declarat elevul anului, profesorul lui profesorul anului, iar Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale din Ploieşti, liceul anului. Cu mare greutate am reuşit să intru pe poartă la intervenţia unui poliţist ploieştean care mă cunoştea, iar organizatorul, profesorul Mitică Constantinescu, fost elev al Profesorului Ion Grogore, mi-a spus că acordarea premiului nu este trecută în protocol şi nu se poate acorda. M-am enevrat teribil şi am abordat-o pe Ministrul Invăţământului Ecaterina Andronescu, spre stupefacţia directorului liceului Vasile Pantelimon. Doamna Andronescu a ascultat cu răbdare explicaţia mea prin care îi spuneam că acest premiu care se acordă de zeci de ani nu poate fi eliminat pentru că preşedintele ţării vizitează liceul. Ca să nu tensionez prea mult situaţia am propus ca în discursul său, directorul liceului să amintească că se acordă Premiul Ion Grigore, iar acordarea efectivă să fie făcută după plecarea oficialităţilor cu ocazia comunicărilor administrative. Doamna Ministru a fost extrem de amabilă şi a acceptat fără vreo ezitare spunând că dacă acest premiu face parte din tradiţia şcolii este păcat să nu fie tratat cum se cuvine. Cu această ocazie m-am convins de faptul că cei care conduc statul nu sunt atât de răi şi idioţi, dar camarila din jurul lor, în dorinţa de a ieşi în evidenţă crează situaţii imposibile din care se poate ieşi cu multă greutate. Odată ce intri în labirintul creat de cei din jurul oficialităţilor nu există cale facilă sau nu există nici o cale de ieşire. Cu ocazia Festivalului Nichita Stănescu din anul 2002, Ion Iliescu şi-a anunţat venirea dând tot programul peste cap. Redau câte ceva din jurnalul meu:
Joi 28 martie 2002
Am
dat un telefon la Ion MÂRZESCU ca să-l întreb despre programul manifestărilor
cu prilejul zilei de naştere al lui Nichita STĂNESCU. Mi-a spus că
se face pe data de sâmbătă 30 martie şi nu duminică 31
martie la data când s-a născut Nichita. Motivul acestei schimbări
pe care nimeni nu şi-a permis să o facă până acum, este
prezenţa şefului statului, Preşedintele Ion ILIESCU. Dacă
ceauşescu în ignoranţa lui a apucat să spună Mircea cel
Mare în loc de Mircea cel Bătrân, aşa a rămas până la
împuşcarea lui, aşa că de ce nu l-am serba pe Nichita pe 30
martie 2002 în loc de 31 martie 2002, dată la care Preşedintele Ion
ILIESCU este probabil ocupat. Oricum este bine şi aşa, adică
avem în vedere faptul că omagierea lui Nichita ar fi putut fi făcută
pe data de 1 aprilie 2002, de dragul cuiva care nici pe departe nu merită
acest lucru, din acest punct de vedere anul 2002 va rămâne un an de
pomină în istoriografia omagierii naşterii lui Nichita STĂNESCU.
Nici nu îmi revenisem din uluiala devansării sărbătoririi naşterii
lui Nichita şi Ion MÂRZESCU a început o peroraţie având ca scop să
mă avertizeze să nu cumva să vin cu nimeni, nici cu unchiul, cu
vărul, cu mătuşa sau vreun coleg, fiindcă locurile sunt
stabilite cu mult timp înainte. Mi-a comunicat că a rezervat, cu
mare greutate locuri pentru mine, Sergiu UTZĂ-BĂICOIANU şi
Valeriu BRIA, din cauză că ...
Vineri 29 martie 2002
Seara
a telefonat Mircea PETRESCU, dar nu ştia nimic despre Festivalul Nichita
STĂNESCU în circuit închis. MÂRZESCU nici nu s-a mai deranjat să-l
anunţe în vreun fel, de dacă nu mai este demnitar, lingăii
l-au uitat imediat. A telefonat Adi ZAMFIRESCU ca să-mi comunice că
Revista BĂCĂONIA nr.7 este gata şi a trebuit să-i comunic
faptul trist că nu poate participa din cauza venirii lui Ion ILIESCU. Am
stabilit că vom lansa revista cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la
botezarea liceului I. L. CARAGIALE, de către promoţia mea.
Sâmbătă 30 martie 2002
Am
plecat cu sufletul greu la Muzeul Judeţean de Istorie la decernarea
premiilor Nichita STĂNESCU pe anul 2002. În faţa ştandurilor
cu cărţi am dat de Valeriu MATEI cu frumoasa lui soţie Claudia
de la care am aflat că domnul ILIESCU nu mai vine. La Muzeu, oficialităţile
erau marcate de lipsa Preşedintelui pentru care făcuseră atâtea
sacrificii printre care sacrilegiul de a decerne premiile pe altă dată
decât 31 martie. Am intrat în sala de protocol unde era Eugen SIMION şi
Mihai ISPIRESCU, iar lipsa lui Fănuş NEAGU se explica prin faptul că
acesta a căzut în baie şi este cu mâna stângă în gips. (nu
cu cea cu care bea după cum spunea cu haz Mihai). Cu Eugen am discutat
despre Agapa de 50 de ani şi ... mi-a dat un număr de telefon unde
pot discuta cu şefa lui de cabinet. Pe vremuri îmi dădea telefonul
lui de acasă, dar asta este. Când a venit primarul Emil CALOTĂ am
discutat despre poezia pe care trebuie să o punem la Cimitirul Viişoara,
deoarece prefectul a fost promovat şi nu mai poate să se ocupe de
această problemă. I-am spus că eu consider schimbarea zilei de
premiere din 31 pe 30 este o mare eroare şi el a început să-mi
explice, dar a fost întrerupt de venirea lui Adam PUSLOJICI.
Festivitatea
a început normal fiind moderată de directoarea Maria DULGHERU. Locul meu
marcat printr-o etichetă era lângă Valeriu BRIA şi în spatele
nostru stătea Sergiu BĂICOIANU cu care m-am întreţinut. Au
vorbit Eugen SIMION, Adam PUSLOJICI, Mihai CIMPOI, Valeriu MATEI, Ion OPRIŞ
Ministru Secretar de Stat în Ministerul Culturii şi Cultelor după
care a început premierea:
Premiile
Academiei Române oferite de Eugen SIMION preşedintele Academiei
Premiul
pentru poezie unui poet de peste Prut lui Anatol CODRU
Premiul
pentru ... dramaturgului Mihai ISPIRESCU
Marele
Premiu de Poezie Nichita STĂNESCU pe
2002 anul scriitorului Fănuş NEAGU
La
sfârşit au fost acordate plachete Nichita STĂNESCU unor personalităţi
printre care spre surprinderea mea m-am numărat şi eu în secvenţa
... inginer Ion MÂRZESCU, Mircea GOCIMAN, Sergiu UTZĂ-BĂICOIANU
Anul
acesta Festivalul Nichita STĂNESCU s-a desfăşurat sub marele
semn al bunului plac al celor care sunt la putere, cei care taie şi spânzură
în toate domeniile făcând lucruri incredibile, de neimaginat, dar poate
că repertoriul lor este inepuizabil şi la anul o să văd
lucrui ce le vor depăşi pe cele de anul acesta..