Profil Profesor Emerit Ion Th. Grigore

 În numele Fundaţia "Nichita STĂNESCU" al cărei membru de onoare a fost şi în numele meu, ca fiu adoptiv, aşa cum îi plăcea dânsului să-mi spună, prezint câteva secvenţe din fulminanta biografie a profesorului Ion Th. Grigore.  (Mircea Gociman)

Ion Th. Grigore s-a născut pe data de 22 octombrie 1907 într-o familie de ţărani înstăriţi din Comuna Tătărani judeţul Dâmboviţa. Fiul cel mare, "nenea" a avut trei fraţi: Alexandru Grigore, ţăran, rămas în gospodăria părintească, Doctorul în Ştiinţe Medicale Constantin Grigore, Inginerul Gheorghe Badea – Grigore şi o soră. Încă din copilărie citeşte câteva ore pe zi, lucru decisiv în următorii ani.

Între anii 1914 – 1919 urmează şcoala primară în satul natal, apoi susţine examenul de admitere la Gimnaziul Enăchiţă Văcărescu din Târgovişte, unde, cu toate că era grav bolnav de otită şi îşi pierde definitiv auzul la urechea stângă, se plasează pe locul doi cu media de 8,33 după primul cu media 8,66.  La Gimnaziu l-am avut profesor pe Iancu Niculescu, care a făcut faţă de mine o greşeală de neiertat, fiindcă răspunzând eu, un băiat aşa de prăpădit, cu hainele cele mai sărăcăcioase din clasă, la o întrebare pe care nu a ştiut-o toată clasa, mi-a pus 10 şi nu m-a mai ascultat trei ani de zile cât mi-a fost profesor, ceea ce a fost un fel flatant pentru mine, dar şi un neajuns că nu m-a solicitat.

Auzind că la Piteşti este un liceu serios, de mare prestigiu, a insistat pe lângă părinţi să fie mutat acolo. Cum în acel an a fost o boală a prunilor şi familia a avut dificultăţi financiare serioase, mama lui a făcut sacrificiul suprem pentru o ţărancă, vânzăndu-şi salba ca să dea băiatul la liceul din Piteşti. La Liceul Brătianu din Piteşti, prima întâlnire exigentul profesor de matamatică, Ion Oncica, s-a soldat cu nota 3, care l-a şocat pe cel obişnuit numai cu 10, dar şi l-a ambiţionat. La Piteşti a stat la diferite gazde, a dat meditaţii la colegi şi la elevi mai mici şi a locuit de la grajduri până la a dormi în cameră cu un coleg de clasă, slab la învăţătură, pe care îl medita.

            În timpul liceului, la Piteşti, joacă fotbal (extremă dreapta) în echipa oraşului împotriva celebrei echipe Ripensia Timişoara marcând unicul gol al partidei, cu toate că adversarul direct nu era altul decât celebrul internaţional Cotormani, care după meci a venit special la cabină să îl felicite.

Din cauza dificultăţilor materiale rezolvă rapid problema studiilor superioare. În scurta perioadă dintre 1 noiembrie 1927 – 30 iunie 1930 urmează cursurile a două Facultăţi devenind licenţiat în Matematică (secundar Matematici Comerciale) şi Fizico – Chimice. În această perioadă, ca să obţină ceva bani, este Preşedintele Cercului Studenţesc Dâmboviţean şi Directorul Căminului Studenţilor Dâmboviţeni. Ca student a avut răspunderi care i-au dat prilejul să cunoască oameni de seamă ai vremii: Patriarhul Miron, Iuliu Maniu, Fraţii Brătianu, Ion Mihalache, Dimitrie Gusti, Ion Petrovici.

Sunt mândru că pe carnetul meu de student din ultimul an, anul III, cei 5 profesori la cele 5 materii pe care le-am făcut sunt 5 Doctori la Sorbona: David Emanuel, Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompei, Anton Davidoglu şi Nicolae Moculescu.

La 1 septembrie 1930 începe să predea la Şcoala Comercială Superioară de Fete din Târgovişte, unde din cauză că nici o elevă nu a ştiut densitatea apei, pune nota 1 la toată clasa (densitatea apei) şi toate rămân corijente.

În martie 1931 promovează pe locul III cel mai draconic examen pentru profesori, cel de capacitate, unde erau 400‑500 de candidaţi – profesori din întreaga ţară, iar numărul de reuşiţi erau primii 20. Examenul se dădea de maximum trei ori, după care se pierdea acest drept, dar după trecerea lui profesorul primea o catedră la un liceu, catedră care îi purta numele.

Anul 1932 este un an plin, are prima serie de absolvenţi la Liceul Comercial din Târgovişte, unde a făcut armata şi s-a însurat. Din cauza unor probleme familiare, dă examen la Ministerul de Finanţe şi îl promovează, devenind Administrator Financiar. Îşi alege Judeţul Tutova, un judeţ cu o ridicată anarhie financiară, cu toate că fiind clasat pe locu II putea alege unul din cele 6 locuri în Minister.

I-a fost sortit învăţământului ploieştean să i se repartizeze din anul 1934 un profesor în accepţiunea plenară a cuvântului, un profesor la care se îmbinau armonios vastele cunoştiinţe matematice cu cele pedagogice, un profesor cu atribute de mare dascăl. Acesta a fost spre norocul nostru, al celor care i-am fost elevi în decursul deceniilor profesor Ion Th. Grigore (12 februarie 1978 Iorgu Anastasiade ).

La 1 iulie 1934 ocupă Catedra de Matematică a Liceului Comercial din Ploieşti, unde în primul an îl are elev pe viitorul Prim Ministru, Manea Mănescu, iar ulterior va avea elevi ca Ioan Grigorescu, Iulian Văcărel, Valeriu Moisescu, Nichita Stănescu, Eugen Simion, Mircea Petrescu, Radu Papina, Alexandru Constantinescu, Uwe Zarges, Virgil Petrescu, Laurenţiu Ulici, Andrei Chirică, Basarab Nicolescu, Ion Tomescu, Nicolae Viorel, Cezar Apostolescu, Mihai Ispirescu.

Nu am făcut ca farmecul meu personal să fie aşa fel încât pe cei care aveau talent la altceva să-i împiedice să meargă pe drumul vocaţiei lor şi sunt mândru deopotrivă şi pentru aceste situaţii. (Ce ar fi însemnat, de exexmplu, inginerul Nichita Stănescu ?).

            Am vrut ca tot ce fac să fac cum trebuie şi am fost un foarte bun executor şi cu o leacă de îndrăzneală raţională. Nu am fost de acord cu indulgenţa, dar nu am fost de acord nici cu exigenţa absurdă. La un examen "de seral":

-         Ce-ai face dumneata dacă viaţa dumitale ar depinde de întrebarea asta ?

-         Aşi muri, Dom’ Profesor.

-         Ei bravo, eşti trecut !

În perioada 1942 – 1943 elaborează primele manuale şcolare şi începe să fie cooptat la Comisiile de Bacalaureat pe ţară, de obicei ca Preşedinte de Comisie.

Nu am fost de acord să nu intre la liceu copilul lui Emanoil, fost primar al oraşului, mare proprietar, care luase la examen media 10, nu am fost de acord ca să nu intre băiatul cutărui preot.

În anul 1964 primeşte titlul de profesor emerit, cu toate că fusese pe litoral (cum îi plăcea să spună perioadei de detenţie politică de la Midia, la construirea Canalului) şi când este solicitat de Gheorghe GHEORGHIU-DEJ să spună ceva, lansează o glumă, aşa cum a făcut toată viaţa:

- Sunt cam emoţionat, fiindcă văd aici pe toţi mai marii mei, cu excepţia lui Dumnezeu.

            Are puterea să întemeieze trei căsnicii, care au însumat 18 ani de căsnicie, mai ales are puterea să le desfacă, dar despre cele trei soţii are totdeauna de spus numai cuvinte bune.

            A fost şansa a mii de elevi cărora le-a insuflat gândirea matematică, pedagogia, cinstea şi nu în ultimul rând bunul simţ, iar pe lângă faptul că pe lângă severitate a arătat şi multă înţelegere a făcut să fie îndrăgit nu numai de cei cu note mari.

Cât priveşte exigenţa, nu a fost răutate, nu a fost absurditate, ci a fost o necesitate imperioasă. Nu aşi fi fost un bun profesor, ar fi fost o carieră greşit aleasă dacă nu eram exigent, dar exigenţa nu am înţeles-o la examen, cât mai ales în munca de instruire. Am făcut pe elevi să aibă simţ de răspundere în primul rând faţă de ei însăşi. M-am bucurat de autoritate nu prin răutate ci prin severitate părintească. Severitatea de meşter faţă de ucenici, chiar în primii ani de activitate. Am privit şi munca şi viaţa cu gravitate şi înţelepciune şi aceasta este trăsătura mea, trăsătura vieţii mele.

Am considerat că cine ia notă de trecere la mine, poate să intre la facultate !

Învăţătura este o treabă serioasă şi profesorul, cu cât vrea să-şi înveţe mai bine copii, trebuie să fie mai exigent. Eu cred că pe lângă exigenţă am pus şi multă omenie, fără nici un fel de răutate, dar am conştiinţa că am fost un profesor temut. Relaţia dintre profesor şi elev este, în general, oricât s-ar zice, conflictuală, confictualitate care apare în procesul muncii. Am făcut pe mulţi elevi să iubească matematica, să înveţe, de-a lungul carierei mele, dar nu am reuşit să-i fac pe toţi să ţină la mine. Îmi amintesc dialogul dintre profesorul meu Oncica şi un coleg:

-         Măi Miulescule mă, ce-i cu tine, ori matematica nu-ţi place, ori profesorul nu-ţi place ?

-         Matematica îmi place !

            Paradoxal, cu toate reuşitele cercurilor de matematică şi a celor peste 100 de laureaţi ai olimpiadelor de matematică naţionale şi internaţionale, elevul "NUMBER ONE" a fost Nichita STĂNESCU cu care a legat o trainică prietenie, o legătură biunivocă de mare profunzime şi gingăşie.

            Cu ocazia sărbătoririi împlinirii vârstei de 70 de ani a primit următoarea telegramă de la doi dintre proeminenţii săi elevi :

            Cu ocazia sărbătoririi Dumneavoastră vă îmbrăţişăm cu mâinile spiritului nostru,

            Semmnat: Nichita Stănescu şi Eugen Simion

            În 1977, cu ocazia reuniunii XXV a Promoţiei 1952 "Nichita Stănescu", având la el un singur volum din lucrarea sa Scriitori Români de astăzi Vol II, Eugen Simion a găsit potrivit să-l ofere tocmai profesorului său de Matematică cu dedicaţia:

            Eminentului Profesor Ion Grigore, care fiind exigent cu mine, m-a hotărât să-mi îmbrăţişez mai repede vocaţia. Iubirea spirituală a lui Eugen Simion.

Între 1934-1977, deci 43 de ani, îşi desfăşosră în mod strălucit activitatea de profesor de matematică în Ploieşti la liceele Comercial, Sfinţii Petru şi Pavel şi I. L. CARAGIALE, cumulând funcţii ca: Director de Internat, Primul Preşedinte al Sindicatului Profesorilor din Judeţul Prahova, Consilier Ministerial, Ajutor de Primar însărcinat cu alimentarea şi refacerea oraşului Ploieşti, după război, perioadă despre care Primarul Comunist al Ploieştiului, Gheorghe Vidraşcu, un autodidact spunea la plecarea din această funcţie: Să avem exemplu pe acest om, care a ridicat cinstea la rang de dogmă          (acest lucru nu i-a împiedicat pe comunişti să-l întemniţeze după mai mulţi ani, conform teoriei tovarăşilor de drum ... fă-ţi treaba cu ei, apoi ...). A fost Preşedinte al Filialei Judeţene de Matematică, Membru în Consiliul de Conducere al Societăţii de Matematică, Membru în Comitetele de Redacţie ale Revistei Matematice A şi B, Membru în Consiliul Central al Învăţământului de Cultură Generală. A mai acupat funcţii în comisiile de redactare de noi programe, experimentator de noi programe sau profesor la cursurile pentru tinerii profesori. A luat Premiul Special al Ministrului pentru rezultatele obţinute.

Profesorul mi-a mărturisit că din punct de vedere politic a fost un naiv şi decepţiile au lăsat răni destul de greu de vindecat.

Un obiectiv special au fost Cercurile de Matematică, unde elevii dotaţi trebuiau ajutaţi prin muncă diferenţiată ca să ajungă la nivelul la care le permiteau calităţile lor de excepţie. Cercul de Matematică a fost înfiinţat cu Promoţia 1952 şi în Ploieşti a fost promovat primul concurs de matematică în 1948, câştigat de 4 elevi ai mei, premergător actualei Olimpiade  din 1953 şi sub formă finală din 1955. Primul secretar al Cercului de matematică şi primul premiant la Faza Naţională a fost Chirică Andrei în anul 1955.

Printre rezultatele de excepţie obţinute la fazele finale ale Olimpiadei de Matematică:

În perioada 1955 – 1964 din totalul 391 de premianţi: Bucureşti 113, Liceul Ion Luca Caragiale din Ploieşti 43, din care Ion Grigore 23.

În anul 1958: Bucureşti 5 premii, Grigore 4 premii

În anul 1959 pentru clasa X-a : Bucureşti 1, Ion Grigore 5, restul ţării 4, iar elevul Profesorului Ion Grigore, Basarab Nicolescu a câştigat Concursul Internaţional de Matematică.

După pensionare, inteligenţa nativă şi umorul care l-au însoţit întreaga viaţă l-au condus, firesc spre o carieră strălucită în lumea epigramei. Semnele umorului său suculent erau vechi. Participant la un curs ICD (Instruirea Cadrelor Didactice) în anul 1948, ţine un jurnal rimat din care prezentăm doar:

Când îmi aruncă săgeata una din ginta ICD-istă

S-a dus comuna primitivă şi intru-n era sclavagistă

În societatea feudală din mersul ei eu mă sustrag,

Mă asupreşte înainte, ea senior şi eu iobag !

Dintre gândurile năstruşnice ale Profesorului transcriu câteva:

            Triunghiurile asemenea să se înlocuiască cu triunghiurile merci asemenea.

            Să se construiască tangenta la un cerc vicios.

            Să se ducă o perpendiculară pe o linie profesională.

            Să se ducă perpendiculara dintr-un punct de vedere pe un plan cincinal.

            Să se taie cu un plan de muncă sfera preocupărilor mele.

            Să se afle volumul unui bariton cu formula aria din Rogoletto înmulţită cu înălţimea vocii.

            Să se afle volumul unui om cu greutate şi al unui om de suprafaţă.

            Să se simplifice un raport de activitate.

Să se extragă rădăcina cubică a unei măsele de minte.

Algebra Boole aplicată la diagnosticul bolilor.

Examenul ca preambul

Se face cu algebra Boole

De-aia ştie orişicine

Că pacientul ia buline.

Între primele epigrame publicate Profesorului Ion Grigore în anul 1973 de Revista Orizont din Timişoara a fost şi cea adresată poetului Nichita Stănescu, fost elev al Profesorului.

            Elevului Nichita Stănescu fost membru al Cercului de Matematică al Liceului Ion Luca Caragiale din Ploieşti în perioada 1948 – 1952.

            Pe când cu cifre cocheta

Nu l-am putut încuraja

Plecă atuncea pe alt drum

Şi câţi mă blestemă acum

Nichita Stănescu a fost încântat de epigramă pe care a apreciat-o, oferindu-i profesorului Elegiile în variantă bilingvă, germană şi română, motiv de mare haz pentru Profesor, care spunea că aşa le va putea înţelege mult mai bine.

Autorul unui volum de epigrame în anul 1982, a fost unul din cei mai mari epigramişti din Romania. Doresc să ilustrez acest lucru prin rezultatele obţinute în anul 1983 la Clubul Epigramiştilor Cincint Pavelescu din Bucureşti ( care era  un club naţional, unde participau cei mai buni epigramişti din Romania ). Din totalul de 586 de epigrame premiate 200 au aparţinut Profesorului Ion Th. Grigore !

Elevii l-au iubit până la adoraţie, mulţi ani şcoala a devenit singura dânsului familie şi trebuie să fim mândri că în timpul vieţii profesorul Grigore a fost cinstit cum se cuvine prin sărbătoririle omagiale la 70 şi 80 de ani făcută de elevi a peste 40 de generaţii. Este un fapt unic în România şi dânsul era foarte mândru de elevii săi, cu toate că uneori din modestie şi în glumă mă întreba dacă le merită, mai ales că alţi profesori de mare valoare nu au avut harul şi şansa de a polariza în aşa manieră pe foştii elevi.

            Reacţia la Sărbătorirea Omagială de 70 de ani (cu peste 300 de participanţi din 1400 de invitaţi)

            Acad. Nicolae Teodoresc: E ceva nerepetabil. Cine nu a văzut nu poate să creadă că a fost adevărat.

            Profesor George Iancu Ghidu: N-am ce spune, n-am cu ce compara.        

Gândul de a stimula pe copii ca să se revanşeze de mizeria prin care a trecut el, l-a determinat să finanţeze din banii lui un premiu Ion Grigore pentru matematică, acordat elevilor liceului unde a păstorit 43 de ani. (Premiul se acordă în continuare prin strădaniile Fundaţiei Nichita Stănescu, în cadrul căreia fiinţează o Secţiunu Profesor Ion Th. Grigore)

Profesorul s-a stins din viaţă pe data de 26 august 1990.

Cum ne vom reaminti de profesorul Ion Th. Grigore ?

            O vitalitate imensă respira din trupul său, din ochii săi strălucitori şi inteligenţi, iar vocea sa tonifiantă, inimitabilă, impreună cu o memorie prodigioasă complecta în mod strălucit imaginea marelui dascăl, a profesorului ale cărui lecţii de matematică infirmau teoria despre răceala matematicii ; cei care au emis astfel de păreri nu l-au avut profesor pe Ion Th. Grigore. Mai greu o să fie la întâlnirile de aniversare de la termianrea liceului, care trebuie să recunosc că vor fi mai triste, lipsite de veselia pe care o insufla în mod unic Domnul Profesor Ion Grigore.

                                                            Preşedintele Fundaţiei Nichita Stănescu,

Ing. Mircea GOCIMAN din Promoţia 1952