Unul din multiplele lucruri impuse poporului român de cizma ocupantului sovietic, prin intermediul marionetelor trase de sfori de la Moscova, a fost obligativitatea fiecărui elev din România de a învăţa limba rusă în regim de două ore pe săptămână, ore care au înlocuit în programa analitică învăţarea limbii latine, limbă tradiţională pentru intelectualitatea românească. Această acţiune cerea un mare număr de profesori de limba rusă, aşa că au fost acceptaţi toţi cunocătorii de limbă rusă absolvenţi de liceu şi cum această cerinţă s-a dovedit mult prea selectivă, au fost racolaţi şi cei care au făcut numai câteva clase de liceu, aşa încât calitatea lor lăsa mult de dorit. Românii nu au învăţat rusa cu plăcere cu toate că pentru a forţa nota, guvernanţii au făcut-o probă oblogatorie la examenele de admitere în învăţământul superior. În primul rând românii se considerau ocupaţi de trupele sovietice şi priveau cu silă limba rusă a ocupanţilor, iar literele kirilice întăreau această aversiune. Calitatea celor care predau limba rusă era sub orice critică, deoarece aceştia neavând cunoştiinţe elementare de pedagogie predau foarte prost şi se comportau ca nişte mitocani fată de corpul profesoral de elită existant în România celui de-al cincelea deceniu. În al treilea rând au contribuit la eşecul învăţării limbii ruse manualele slabe din punct de vedere calitativ, făcute în mare grabă de un colectiv de oameni nepricepuţi. În al patrulea rând rusa a fost privită ca o intrusă care a eliminat brutal studiul limbii latine la care românii ţineau mult din motive sentimentale de gintă.
            Eu personal nu am avut probleme speciale cu limba rusă, deoarece acasă locuiam cu părinţii mei în două camere, iar celelalte două erau ocupate de familii ale ofiţerilor sovietici ca şi întreg apartamentul de jos de la parter. Contactul permanent cu aceştia, plus uşurinţa mea în învăţarea limbilor străine (înainte de venirea ruşilor ştiind perfect germana eram translatorul cartierului în care locuiam) m-a făcut într-un timp extrem de scurt să devin translatorul de limbă rusă al cartierului, unde se iveau destule probleme cu ruşii, mult mai multe şi mai delicate decât cu nemţii.
            Elevii de la Liceul Comercial au avut o şansă mare, deoarece profesorul de limba germană (limbă exclusă mulţi ani din liceu) domnul MOISIUC, era bucovinean, ştia foarte bine ucraineana şi rusa şi s-a convertit în profesor de rusă, oferind şansa elevilor lui de a studia rusa cu un profesor adevărat. În Liceul Ion Luca CARAGIALE am avut contact cu doi profesori de rusă MUNTEANU poreclit Tolomacul cu care am făcut foarte puţin şi numai când a înlocuit-o pe titulara postului Elena STRATAN.
            După cum îl ilustrează şi porecla Profesorul MUNTEANU era un idiot notoriu, nu ştia să se poarte cu elevii fiind total lipsit de elemente fundamentale elementare de bune maniere, prin folosirea unui vocabular de cartier şi a unei limbi române aproximative (chiar dacă nu permanent, dar erau suficiente câteva scăpări pentru a fi catalogat). Nu era un om rău şi avea un suflet bun, purtându-se ca un adevărat părinte cu elevii, dar la vârsta respectivă copii sunt răi şi exploatează la maximum slăbiciunile fără pic de milă.
            La o clasă cu un an mai mare ca noi, Tolomacul a avut un incident cu Nani ANGELESCU în momentul calculării mediei … 2 şi cu 3 fac 5 şi cu 3 fac 8 … nu se poate este prea mult pentru tine, îţi dau media 6 … tovarăşul profesor îmi pare rău este dreptul meu şi vă rog să-mi puneţi 8 … noroc că Tolomacul a avut o sclipire … dacă vrei notă mai mare te mai ascult … tăcere şi renunţare imediată, Nani nu mai dorea să fie ascultat.
            La o clasă cu doi ani mai mare decât noi în care învăţa Valeriu RÂPEANU, viitorul critic şi director al editurii Eminescu, Tolomacul a venit la ore cu un cocoş procurat de cine ştie unde şi probabil cu destulă dificultate şi la lăsat legat în fundul clasei. În timpul orei, elevii l-au dezlegat şi bineînţeles că acesta a început să zboare prin clasă, iar elevii sub pretext că vor să-l prindă l-au uşuir scoţându-l pe geam. Apoi tot sub pretext că vor să-l prindă toată clasa a ieşit în curtea mare a şcolii. Clasa noastră făcea ora de educaţie fizică în curte şi ne-am oferit să‑i ajutăm să-l prindă, dar ne-au spus să nu ne băgăm, fiindcă nu aveau de gând să-l prindă ci să îl plimbe puţin prin oraş. Au alergat cocoşul pe străzile din jurul liceului până când l-au pierdut. Ora următoare aveau geografia cu profesorul VIJOLI directorul liceului care cu toate că clasa era goală, s-a aşezat la catedră şi a început să lucreze ceva, iar când elevii s-au întors la oră, după ce a aflat versiunea lor i-a iertat, dar când a discutat cu profesorul de educaţie fizică Gheorghe MĂTUŞA la cancelarue şi a aflat adevărul a pus toată clasa să-i plătească cocoşul Tolomacului.
            Tolomacul ţinea locul la noi în clasă Elenei STRATAN care a fost o scurtă perioadă bolnavă şi cum un ochi mic de geam era spart şi probabil simţea curentul l-a rugat pe Titi DINESCU pe un ton exagerat de imparativ să pună ceva în geam, iar acesta s-a ofensat şi a pus în geam un creion la care Tolomacul a ridicat tonul şi a pus chiar el un caiet. Ce a fost neplăcut, Tolomacul l-a reclamat dirigintelui SIMACHE, care i-a făcut o morală straşnică, aşa că la următoatea ora de rusă DINESCU i-a arătat Tolomacului obrazul spunând … credeam că glumele bune rămân între noi.
            Elena STRATAN era o femeie între 30 şi 40 de ani, plinuţă, acceptabil de arătoasă, cu toate că avea o figură de ţaţă, dar ce avea ea mai acătării, erau fundul, pulpele şi sânii pe care îi plăcea să-i etaleze în limitele modei din vremea aceea printr-o vestimentaţie, nu vulgară, dar deosebită de a celorlalte profesoare, care erau nişte veritabile doamne. În general se purta urât cu elevii, folosind un vocabular impropriu pentru o profesoară, îi plăcea să strice media elevilor cu note mari la alte materii zicând … ce mă, la fizică cum ai 10 … ia şi de la mine un 4 să te înveţi minte, cu toate că ai ştiut de mai mult. De reclamat era exclus, fiindcă profesorii de rusă erau ultra tabu şi de ei se ferea şi conducerea liceului, ţinându-i la distanţă cât mai mare. Pe elevii slabi îi teroriza cu toate că prea mare atenţie ni i se dădea, fiindcă ştiam cu toţii, că cei doi diriginţi domnul profesor George Iancu GHIDU şi în ultimii doi ani domnul profesor Nicolae SIMACHE, interveneau la sfârşitul anului pentru elevii buni şi îi salvau pe mulţi dacă aveau numai o corijenţă la o materie secundară. Cum în clasa a X-a am participat la unele consilii pedagogice (eram responsabil sportiv în comitetul UTM şi participam prin rotaţie) am constatat că acolo cei doi profesori de rusă erau în mod jenant izolaţi de ceilalţi profesori ca şi când nu ar fi existat, dar aceştia îşi vedeau de treabă, tăceau din gură, îşi luau leafa şi aveau, nu aveau treabă, veneau la şcoală se numeau profesori.
            Elena STRATAN era exchibiţionistă, ori de câte ori observa că unul din elevi o privea examinându-i elementele plăcute ale fizicului ei, nu-i reproşa nimic încurâjându-l şi se vedea limpede că îi face mare plăcere. Mai mult se apropia de acesta provocator şi căuta să se aşeze în poziţii cât mai excitante, fără a fi vulgară, iar uneori îl ierta chiar şi de o notă proastă. Eram în curte la o pierdere de timp, fiindcă, lucru foarte rar în liceu, unul din profesori nu venise la ore, când apare în curte roşu la faţă, transpirat şi cu respiraţia accelerată Brebu GRIGORESCU, un elev cu un an mai mic decât noi, coleg cu Sorin STROIE. Brebu era un băiat zdravăn, bine dezvoltat pentru vârsta lui şi dăduse examinarea de sfârşit de an la limba rusă cu Elena STRATAN. Deoarece Barbu nu învăţa prea bine la rusă, fusese pus în banca I-a ca să nu poată fi cumva ajutat de colegii lui.  Cum stătea el în prima bancă, lateral, ochii i-au căzut pe picioarele Elenei care stătea picior peste picior lăsând să se vadă ostentativ cât mai mult din ele. Barbu al nostru, băiat tânăr şi stătut a avut o erecţie puternică la vederea panoramei oferită cu generozitate de tânăra profesoară. Cum era probabil incomodat de penisul erect a băgat mâna în buzunar să-i găsească o poziţie comodă şi cum buzunarul era găurit şi nu avea izmene pe el, i-a găsit o poziţie potrivită scoţându-l prin gaura buzunarului. În clipa în care era foarte mulţumit de poziţia pe care a găsit-o mădularului, Elena STRATAN se repede la el şi îi spune să se ridice în picioare după care strigă la el că l‑a văzut şi să scoată imediat copiuţa din buzunar. Băiatul a explicat că nu are nici o copiuţă, dar aceasta cu o mişcare neaşteptată a băgat mâna în buzunarul elevului trezindu-se cu membrul erect în mână pe care în mod instinctiv l-a strâns în mână bine şi a durat câteva clipe bune până şi-a revenit din uluială şi a dat drumul membrului, scoţând mâna din buzunarul buclucaş. L-a dat imediat afară din examen, jignindu-l, scuipând şi proferând ameninţări, care de care mai grave la adresa elevului care rămăsese înlemnit. Din păcate nu am participat la consiliul la care s-a discutat cazul, dar directorul liceului domnul profesor VIJOLI, un om deosebit, a luat o singură măsură în sensul că Brebu a dat corijenţa în toamnă cu Tolomacul.