radu_papina

    Am fost coleg cu el în clasa IV-a primară, doi ani de liceu, în clase paralele la liceu încă patru şi încă doi ani colegi de Ploitehnică. Născut la 23 august 1933 Radu era al doilea copil al directorului Liceului Comercial din Ploieşti şi al Camerei de Comerţ Prahova, Stelian PAPINA, poreclit de elevii lui Căinele Negru. Părinţii lui au fost foarte alarmaţi, deoarece copilul în primii ani nu vroia să vorbească, înţelegea totul, era forte ascultător şi inteligent, dar nu vorbea decât foarte greu, mai ales cu persoanele străine, cu toate că putea să vorbească bine ( aceste lucruri mi-au fost relatate de profesorul Ion GRIGORE, care frecventa în perioada respectivă casa PAPINA). Pe cât de introvertit era Radu, tot pe atât de exuberantă şi comunicativă a fost sora lui mai mare Mariana, profesoară, căsătorită cu doctorul oculist Bari ATANASIU.
      În clasa IV-a primară când m-am mutat la şcoala Nr. 1, Radu făcea parte din tripleta din vârf a premianţilor unu, urmaţi de încă vreo cinci premianţi unu, printre care m-am infiltrat şi eu, cu toate că eram nou venit în mijlocul lor, dar învăţătorul ANDREESCU, era un dascăl prea corect ca să introducă în calcul astfel de prejudecăţi. Faţă de cei doi, Radu avea de pe vremea aceea unele complexe, din cauză că ei erau blagosloviţi cu o logoree remarcabilă, pe când el îşi cântărea cu grijă fiece cuvânt. Cum directorul liceului a făcut o clasă specială cu toţi premianţii de la Şcoala Nr. 1, plus alţi băieţi remarcabili din oraş, la care s-au adăugat inerent câteve pile, am fost colegi doi ani de gimnaziu unic în clasele I-II, la celebra a II-a A. Tripleta a cules în toţi aceşti ani premiul unu şi eu m-am mulţumit cu premiul doi, la mare luptă cu Vincenţiu DUMITRU-Toci sau Piotr, care neavând încotro îl lua pe al treilea. Afară de învăţătura, Radu nu participa la activitatea clasei cu absolut nimic, nu vorbea profesorii de rău, nu era adversarul nimănui, dar nici prietenul cuiva. Nu participa la dansuri naţionale, la cor sau la celebrele meciuri de fotbal din spatele liceului, dar nici nu se manifesta împotriva lor ca Vincenţiu, care era antipatizat pentru rolul lui de Gică Contra. Cu toate că rezultatele lui şcolare erau net superioare celor ale lui Vincenţiu, acesta era socotit tocilarul clasei, fiindcă Radu, aşa taciturn cum era, radia o undă de camaraderie pe care parcă şi-o frâna din motive necunoscute mie. Cu toate că stătea foarte aprope de mine, pe strada I. L. CARAGIALE în drum spre liceu, nu am reuşit să ne apropiem unul de altul prea mult, cu toate că veneam la liceu sau plecam acasă destul de des. Când observa că ne-am apropiat prea tare se înscorţoşa sau crea o platoşă care oprea trecerea prin ea a prieteniei. Am fost pe la el acasă, dar spre deosebire de toate celelalte vizite la colegi de clasă, am fost primit cu mare răceală de părinţii lui, mai ales de domnul PAPINA, un tip rece şi calculat, care te examina permanent ca pe un obiect întrebându-te tot felul de lucruri, aşa că deabia aşteptai să scapi de interogatoriu şi nu-ţi mai venea să treci pe acolo. Când era degajat şi bine dispus, Radu era un copil minunat şi un companion de excepţie pentru ca deodată, din senin, să se retragă în el şi fără să te jignească, îţi transmitea din priviri un mesaj că eşti în plus şi te retrăgeai mulţumit, cu ce fusese până atunci. Singurul cu care nu ieşea la vopsea cu metodele lui, era Stelică BORDEANU, care, cu marea lui stare de veselie, îl bombarda cu un torent de cuvinte şi de poante care îl făceau să râdă menţinându-l între noi, chiar obligându-l să răspundă la aceste atacuri, în care i se adresa numai cu Paprună. Cu toate că după clasa II-a Radu şi Griguţă au dat particular un an, reforma învăţământului din anul următor a comasat doi ani într-unul şi în clasa VIII-a eram din nou colegi, el la B, iar eu la C.
     Fiindcă doctorul Rică STĂNESCU, profesorul nostru de igienă şi îndrumătorul generaţie noastre, l-a sfătuit să facă înot şi gimnastică, Radu s-a apucat serios de aceste lucruri şi cum nu cunoştea noţiunea de jumătate de măsură sau merge şi aşa, a ajuns foarte repede un înotător excelent şi a fost selecţionat în echipa de gimnastică a liceului, care era printre cele mai bune din ţară. Practicarea sportului a făcut din el un băiat reuşit, adăugând trăsăturilor lui frumoase, impresia de virilitate pe care o oferă corpul musculos al unui gimnast bine antrenat, şi-mi amintesc de o fată, Sonia ŞTEFĂNESCU, una din vampele liceului de fete, care îşi propusese să-l seducă pe Radu. Pe vremea aceea seducţia însemna un sărut sau mai multe, un picior al fetei care se freca de penisul erect al băiatului, pipăirea sânilor şi poate luarea în mână a penisului şi nu ştiu câte din astea a făcut Sonia cu Radu, fiindcă schimba vorba ori de câte ori se discuta despre Sonia, aşa că ceva, ceva tot a fost. Sonia era foarte dorită de mulţi dintre noi tocmai fiindcă participa la aceste experimente presexuale cu entuziasm şi mulţi se lăudau până unde a ajuns, nu şi Radu care ca deobicei tăcea ca un peşte. Când eram studenţi am trecut cu Radu prin faţa agenţiei Sabena unde lucra Sonia, pe care am salutat-o din vitrină, ne-a făcut semn să intrăm fiindcă era liberă şi am schimbat câteva vorbe, pe cât de destinşi eram eu cu Sonia, tot atât de ţapăn s-a comportat Radu, la care fata mi-a şoptit la plecare … când o fi mai bine dispus să-l aduci pe aici, poate reuşesc să stăm de vorbă … Singurul lucru ieşit din tipare pe care-l făcea Radu, era ştiinţa lui de a fluiera cu o intensitate demenţială, băgând degetul arătător îndoit în gură după care prin suflare puternică scotea un fluierat aşa de tare, că te dureau efectiv urechile. În timpul facultăţii, locuia foarte aproape de Politehnică şi de cantina din Piaţa Buzeşti, pe strada Doctor Felix, la o mătuşă, unde lua şi masa, iar eu treceam destul de des pe la el pentru întocmirea unor referate sau că să împrumut notiţe la cursurile lipsite din cauza deseler mele internări în spital. Când în încercarea mea disperată de a salva anul II de facultate după cele şapte operaţii şi am dat şapte examene în unsprezece zile, toate promovate, Radu a stat cu mine două nopţi pentru a mă ajuta să învăţ, lucru pe care l-a făcut şi Izvoraş CAVADIA, într-un gest de prietenie, plin de generozitate din partea ambilor. Nu ştiu cum îşi petrecea Radu timpul liber, fiindcă nu mergea nicăieri, la o reuniune, la un meci, la un spectacol şi foarte rar îl luam cu noi la un film, în rest învăţa ca o maşinărie nemţească.
     Am făcut ultima convocare la pregătirea militară împreună cu Radu PAPINA şi un alt prieten Viorel BOGATU care erau deja ingineri şi se bucurau de un tratament special din partea unui căpitan rezervist care era şeful nostru direct. Acest contembel, afirma cu un aer de superioritate că toată viaţa şi-a dorit să-i măture biroul doi ingineri şi îi punea pe cei doi să o facă în fiecare dimineaţă. Cei doi ingineri au privit cu multă înţelegere atitudinea nebunului, care în afară de acest act exotic se comporta onorabil cu noi şi am avut parte de o convocare uşoară, mai ales că şeful catedrei militare din Politehnică, colonelul CIUPAGEA, era prezent în calitate de şef de batalion studenţesc şi veghea asupra noastră. Un alt motiv al vieţii uşoare a fost faptul că încropisem o echipă de volei cu care îi băteam pe civilii din Buzău, fiindcă aceştia erau nişte prieteni ai mei şi se lăsau bătuţi, spre satisfacţia căpitanului politic, cel care ne organiza adevărate cantonamente, scutindu-ne de instrucţie sau alte corvoade, dar numai să îi batem pe civilii pe care avea o ciudă teribilă.
   După absolvirea facultăţii majoritatea au fost repartizaţi la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele unde era criză de ingineri electronişti. Procedura de angajare se făcea în două trepte, după prima discuţie tehnică eliminatorie, urma un an cu trecere prin toate sectoarele institutului cu un examen final de definitivare a angajării. După discuţia tehnică, unul din membrii comisiei, Aurel GEORGESCU cunoscut mai ales pentru realizarea unui catalog de tuburi electronice, încântat de prestaţia lui Radu, a trecut peste toate canoanele şi l-a angajat pe Radu la secţia pe care o conducea. Am fost de multe ori la el la serviciu, fiindcă de fiecare dată când mă împotmoleam cu ceva mergeam ori la Radu ori la profesorul Roman STERE, deoarece am încercat şi pe la alţii al căror nume nu îl dau şi mi-am dat seama că eu ştiam destule faţă de ei. Radu punea mâna imediat pe un creion, făcea schema echivelentă a unui tranzistor sau mai mulţi, scria formulele, discutam ce putem simplifica şi relaţia se putea folosi cu reglajele de rigoare din laborator. Profesorul STERE se uita lung la schema sau problema propusă, îmi dădea câteva indicaţii generale extrem de utile, după care îmi indica cartea în care să caut precizând uneori chiar capitolul, am luat cărţi chiar de la el de acasă, unde avea o cameră tapetată cu o bibliotecă, pe care o cunoştea la perfecţie. La serviciul lui Radu lucrurile au mers exemplar până când a ajuns să vină toate problemele la el spre rezolvare, iar congresele şi deplasările în străinătate deveniseră apanajul altora. Lucra foarte mult la serviciu în pofida posibilităţii de a presta cele 48 de ore săptămânale în mai puţine zile, pentru a avea timp liber, dar la el nu exista aşa ceva. Când presiunea hormonală a început să-l zgândăre, Radu se comporta destul de ciudat şi cu persistenţa căpătată din meseria lui. Odată, vede pe stradă o tipă superbă şi o urmăreşte cu insistenţă, cu toate că aceasta intră în sediul comitetului central al partidului comunist român. Urmărita se adresează ofiţerului de la intrare, iar Radu este arestat. Norocul lui a fost că îl condusese odată la serviciu pe Mircea PETRESCU pentru a lua o revistă şi a declarat că îl caută pe acesta. Venit la poartă, Mircea l-a recunoscut şi au discutat, dar la plecarea lui, ofiţerul a spus că a fost reclamat de tovarăşa … fiindcă tipul o urmărise o distanţă destul de mare. Prima lui căsnicie a fost un eşec, fiindcă stomatoloaga era o zăpăcită, care se comporta dubios la circa de la Ţintea, după cum îmi mărturisea cu tristeţe Ion DESPA, medic generalist acolo, care îl cunoştea pe Radu, al cărui noroc a fost, se pare, decizia ei de a-l abandona şi au divorţat.
Cu toate că devenise mai uman în relaţiile cu ceilalţi, Radu tot mai făcea boacăne de comportament, una dintre ele a fost faptul că a participat la sărbătorirea profesorului Ion GRIGORE din 1978, fără să vină să-l felicite personal pe acesta. Când mi-a mărturisit că a simţit lipsa lui Radu, pe care-l cunoştea de mic, eu i-am spus că a fost şi ne-am contrazis, până am reuşit să-l identific într-o fotografie, lucru care l-a bucurat pe profesor, dar a fost trist că nu a venit la el. Prin Ploieşti trecea destul de des să-şi vadă părinţii şi aducea cu el soţia şi cei doi copii. Când vedeam un Volkswagwn broscuţă parcat în faţa casei părinteşti, ştiam că a venit Radu şi opream să schimbăm o vorbă, mă întâmpina cu bucurie, cu zâmbetul lui specific, prietenos, dar de venit la mine, nu a venit niciodată.
    În ultima perioadă la IFA, toată lumea trăgea tare pe Radu, nu a fost de ajuns că ţinea în spate toată secţia, dar cum treburile mergeau prost la secţia de la Piteşti, trebuia să meargă acolo două zile pe săptămână, lucru neplăcut pentru un om cu vârsta, pregătirea şi experianţa lui profesională. Când ne-am văzut ultima dată se plângea nefiresc pentru el de situaţia de la serviciu, aşa că nu m-am mirat când am aflat că a rămas şi lucrează la Paris. De fapt acest lucru l-am aflat de la Bordeanu, care încercând să-l contacteze pentru o întâlnire de promoţie a fost beştelit de soţia lui care se văita că a lăsat-o cu doi copii şi a plecat, schema asta se făcea fiindcă telefoanele celor plecaţi erau ascultate de securitate. După câţiva ani Radu şi-a luat familia în Franţa, dar în scurt timp soţia lui a găsit un post bun în State, unde după ce s-a instalat, la insistenţele copiilor, a plecat şi el, dar nu s-a putut acomoda întorcându-se la Paris, unde nu a fost reangajat şi trăia din ajutorul de şomaj. Mircea PETRESCU l-a întâlnit la Paris şi la Bucureşti, dar nu au discutat probleme serioase, conform stilului petrescian, practicat de acesta, aşa că nu ştiu prea multe despre el fiindcă doctorul Bari ATANASIU, cumnatul lui, a evitat această discuţie ultima dată, cu toate că anterior îmi povestise păţaniile lui Radu cu lux de amănunte.
    Luni 11 februarie 2002
   Astăzi Miţi TORJESCU mi-a făcut o mare bucurie, l-a interceptat pe Radu PAPINA şi i-a cerut pentru mine numărul de telefon. Imediat l-am contactat şi cu mare bucurie m-a invitat mâine la el acasă, pe strada Radu STANIAN colţ cu Ştefan cel Mare, la demisol (Telefon 126876).
    Marţi 12 februarie 2002
    Am făcut piaţa şi la 10.15, apoi am mers la Radu PAPINA cu multă bucurie, dar plin de curiozitate deoarece nu ştiam despre el mare lucru. Nu ne văzusem de vreo 25 de ani, cum trece vremea Doamne. Bucuria revederii a fost mare şi nedisimulată din partea ambilor, Radu arată destul de bine cu toate că vârsta şi-a pus amprenta asupra lui. Revederea nu a fost exuberantă, dar extrem de caldă, de amicală. Nu ştiam cu ce să începem, ce să ne povestim unul altuia, aveam prea multe de spus. Încetul cu încetul, am început să depănăm amintiri comune, de la care am trecut firesc la golurile informaţionale ale unuia unuia faţă de altul. Am stat trei ore şi parcă vremea a trecut cu viteză sporită, aşa cum face ea păcătoasa în momentele plăcute. Locuieşte la un demisol într-un apartament foarte bine aranjat, cu mobilier puţin, foarte frumos şi amplasat potrivit pentru a crea o atmosferă plăcută. Apartamentul a fost aranjat împreună cu soţia lui şi rafinamentul iese la iveală de la culori până la două piese din lemn sculptat plasate una în faţa alteia. Apartamentul este compus dintr-un hol mic la intrare, o debara din living pentru haine, o baie şi o bucătărie, toate strălucind a curăţenie de parcă ar fi un muzeu, nu o locuinţă. Au cumpărat locuinţa, după care au amenajat-o aducând-o la starea strălucită actuală. Am cunoscut-o şi pe actuala lui soţie, o femeie admirabilă, plină de umor şi bună dispoziţie, iar de la Radu am o fotografie cu cei doi copii extrem de reuşiţi. Nu ne-am mai săturat de povestit, am scos lista cu poreclele pe care a parcurs-o fără grabă în stilul caracteristic. Întrebând de unul, de altul şi mirându-se la aflarea amănuntelor despre viaţa sau decesul acestora. Am discutat mai amănunţit despre Florin BROZICI, Stelică BORDEANU, Mircea PETRESCU, Ştefan LUCINESCU, Mihai ARGHIR, Ion POPA-Popicu, Puiu CONSTANTINESCU, Griguţă SAVU, Florin TORJESCU, Titus PLEŞOIANU, Vincenţiu DUMITRU, Magdalena PETRESCU, Fane BAICAN. I-am explicat incidentul Ion GRIGORE cu Eugen SIMION soldat cu scrisoarea de dezavuare a profesorului. M-a întrebat care din profesori mai trăiesc şi i-am spus că numai Jenică POP şi Constantin ENCIU. Fiindcă a venit vorba, mi-a povestit cum la una din întâlnirile de promoţie, Jenică l-a întrebat cum de lucrează el la Institutul de Fizică Atomică, cu originea lui socială nepotrivită şi am rămas blocat, fără vreo replică ... până şi nea Jenică POP pisălogul ?
    La un moment dat, i-am explicat că primele semnale despre apariţia lui în Ploieşti le am din toamnă de la Valentin SENTENAI, dar într-un moment de inspiraţie i-am explicat, spre marele lui amuzament, că se întâlniseră două persoane incompatibele, Valentin care nu pune întrebări cu Radu care nu spune.
    După trei ore, l-am luat la mine acasă, ca să vadă unde locuiesc, şi i-am arătat menajeria, a mai stat vreo 20 de minute, i-am explicat cum fac gimnastica şi băile, după care a refuzat să-l conduc acasă, aşa că i-am dat un bilet şi l-am condus în staţie la un autobuz 25. M-a uimit faptul că spunea că ia un pumn de medicamente, dar fumează încă 10 ţigări pe zi. Din 6 în 6 luni trebuie să meargă la Paris pentru a primi medicamentele gratuite, iar în primul trimestru merge pentru a complecta hârtiile de impunere, aşa că nu se ştie dacă va putea participa la întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului. Mi-a povestit că atât el cât şi soţia au pensie în România şi în Franţa, dar fără să-i dea banii afară din casă. Am discutat despre copii şi i-am rezumat viaţa lui Alexandru. Fata lui este stomatolog, iar băiatul chmioterapist care ar dori să părăsească Franţa şi să se stabilească în Guadelupe, unde a făcut un concediu şi i-a plăcut mult, se lamenta că este prea departe.
   Am mai discutat despre întâmplările mele cu Nae CIORĂNESCU, Radu VOINEA, Tudor TĂNĂSESCU, Edmond NICOLAU şi mai ales despre Roman STERE şi evenimentul nefericit al examenului de stat, dar şi despre scuzele lui ulterioare. Am aflat astfel că STERE a fost şi conducătorul lui de proiect. I-am spus despre densimetrul de noroi realizat de mine şi furat de firma americană Dresser şi contactele ulterioare cu reprezentanţii acestei firme. I-am explicat despre intervenţia profesorului Ion GRIGORE care m-a uns preşedintele Fundaţia "Nichita STĂNESCU" şi că aşa am rămas. Ne vom mai întâlni fiindcă avem multe să ne povestim. 16 februarie 2002
     Am fost cu Radu PAPINA la Cimitir, la BILA să cumpere apă plată şi la mine acasă unde a ascultat casete cu Ion GRIGORE şi Nichita STĂNESCU. Am discutat multe lucruri, despre greul vieţii din Franţa, despre premilu Ion GRIGORE şi i-am dat acasă să citescă câte ceva printre care şi despre premiu.
       Fiind ziua de naştere a doamnei Tatiana Stănescu, mama lui Nichita, am trecut şi pe la dânsa cu o floare şi o lumină. După urme mai fusese cineva pe acolo. L-am dus pe Radu la profesorul GRIGORE şi a fost impresionat.
      După masă a trecut Alexandru pe la mine şi a mâncat după care am mai discutat despre problema Găgeni.Luni 18 februarie 2002 Dimineaţa am trecut pe la Ştefănel la Sanepid cu care am avut o discuţie plăcută despre destinele lui Radu PAPINA şi Griguţă SAVU. Miercuri 26 februarie 2002 Seara mi-a telefonat Radu PAPINA şi probabil că vineri o să trec pe la el. 1 martie 2002După masă am trecut cu Alexandru pe la Radu PAPINA, dar extrem de nepoliticos i-a spus acestuia că lui îi plac apartamentele aglomerate. Am rămas la Radu care a citit articolul despre Florin BROZICI şi am sporovăit câteva ore. Am mers împreună la Piaţă, el a luat o pâine neagră, iar eu am căutat o şapcă, după care ne-am despărţit. Alexandru a împrumutat aparatul de fotografiat aşa că am amânat aceast lucru. Duminică 3 martie 2002 M-am sculat devreme şi am urmărit finalul Marelui Premiu de Formula I al Australiei unde Michael SCHUMACHER şi-a pulverizat pur şi simplu adversarii. Am telefonat la Radu PAPINA să-l invit la Obor şi înainte să-i spun ceva mi-a zis că trebuie să meargă la Obor !!! Am fost cu el şi la plecare am făcut o vizită la familia MILIUTIN. Am trecut pe la Alexandru la fotbal şi apoi la el acasă. Sâmbătă 9 martie 2002
Am fost cu Radu PAPINA pe la Hale şi la Cimitir în pelerinaj de adio fiindcă mâine pleacă la Paris.

Radu a mai trecut prin Ploieşti şi ne-am văzut, chiar a dorit să vină la o Trimestrială, însă a avut mari dificultăţi la şold şi nu s-a încumetat să plece de acasă. Când a ajuns la Paris, s-a operat de mai multe ori şi s-a ales cu un şold metalic implantat. Mai am veşti despre el prin nepotul lui şi vecinul meu, Răzvan Anastasiu.