eugen_gociman

Eugen GOCIMAN s-a născut pe 20 Octombrie 1904 la Predeal şi în copilărie a fost oaia neagră a familiei, fiindcă făcea lucrurile cele mai incredibile sub umbrela protectoare a bunicii. A fost însă şi cel mai harnic, fiindcă după ce a renunţat la şcolă în clasa patra de liceu, a început să muncească fiind la baza firmelor de autobuze dirijate însă managerial de bătrân, care era creierul afacerii. Relaţia familiei GOCIMAN cu maşinile în general şi autobuzele în special, a început în momentul în care tatăl meu Eugen-Virgil a abandonat studiile constatând de comun acord cu "bătrânul", că nu o să facă nici o brânză cu şcoala de care s-a lăsat după patru clase de liceu făcute în limba maghiară. Ca să nu rămână fără meserie, bunicul care avea o poziţie destul de importantă în Căile Ferate Române, l-a îndrumat către o şcoală de telegraf şi mişcare în acest domeniu. După absolvirea şcolii, tata a fost repartizat la Salonta în funcţia de impegat de mişcare, însă gândul lui era numai la achiziţionarea unui autobuz pe care să-l conducă. A strâns bani, iar după vreo doi ani, a demisionat de la CFR cumpărându-şi un autobuz pe firma "Eugen GOCIMAN" din Braşov şi a început treaba. Curte mare la Braşov aveau, ba chiar şi o magazie transformată în garaj, tata era un om vrenic, iar faptul că era tânăr, plin de viaţă şi simpatic a făcut să primească pe lângă cursele obişniute o mulţime de alte comenzi suplimentare, aducătoare de bani. Tata era şofer, taxator, mecanic şi îngrijitor la autobuz, cu cheltuieli mici, aşa că nu au trecut nici doi ani şi a mai cumpărat încă unul, iar pe cel vechi a angajat un alt şofer. În acest moment a intervenit bătrânul care era un excelent manager. Văzând că treaba are şanse excelente de reuşită, s-a împrumutat de la bancă şi a mai cumpărat în rate încă două autobuze, după ce a mai concesionat câteva linii în jurul Braşovului. (ca prin vis îmi amintesc de Vâlcele, Zizin, Prejmer ). Odată cu trecerea anilor, afacerea a luat amploare, în curtea de la Braşov au construit garaje şi ateliere de reparaţii, iar numărul angajaţilor şi a autobuzelor a crescut semnificativ (peste 40 autobuze). Momentele grele nu i-au ocolit, fiindcă maşinile se defectau, iar reparaţia lor costa foarte mult, dar realizată în regie proprie era convenabilă, cu condiţia angajării unor mecanici cu experienţă care pretindeau însă salarii mari, amortizate prin efectuarea de reparaţii şi pentru alţii. Pentru controlul autobuzelor, unde prin neeliberarea de bilete începuse să se fure, au cumpărat două autoturisme cu care se făceau controale inopinate şi se rezolvau mai repede problemele de aprovizionare. Realizând importanţa afacerii, bătrânul a ieşit la pensie, şi-a luat carnet de conducere, angrenându-se din plin, în societatea pe care de facto o conducea, cu toate că se numea Eugen GOCIMAN (A doua întreprindere înfiinţată la Ploieşti a primit numele de GOCIMAN & Fii). A angajat‑o la contabilitate pe fata cea mare Maria-Miţi şi după terminarea facultăţii pe fratele mijlociu Cornel, aşa că trei copii şi bătrânul conduceau destinele firmei.