Eugen
Virgil Gociman
(20
noiembrie 1904 - 6 martie 1972)
Familia
lui Eugen
Cantacuzino
nr. 145
(ulterior după renumerotare nr. 164)
Eugen
GOCIMAN s-a născut pe 20 Octombrie 1904 la Predeal şi în
copilărie a fost oaia neagră a familiei, fiindcă făcea lucrurile cele
mai incredibile sub umbrela protectoare a bunicii. A fost
însă şi cel mai harnic, fiindcă după ce a renunţat la şcolă
în clasa patra de liceu, a început să muncească
fiind la baza firmelor de autobuze dirijate însă managerial
de bătrân, care era creierul afacerii. Relaţia familiei
GOCIMAN cu maşinile în general şi autobuzele în
special, a început în momentul în care
tatăl meu Eugen-Virgil a abandonat studiile constatând de
comun acord cu "bătrânul", că nu o să facă nici o
brânză cu şcoala de care s-a lăsat după patru clase de liceu
făcute în limba maghiară. Ca să nu rămână fără
meserie, bunicul care avea o poziţie destul de importantă în
Căile Ferate Române, l-a îndrumat către o şcoală de
telegraf şi mişcare în acest domeniu. După absolvirea şcolii,
tata a fost repartizat la Salonta în funcţia de impegat de
mişcare, însă gândul lui era numai la
achiziţionarea unui autobuz pe care să-l conducă. A strâns
bani, iar după vreo doi ani, a demisionat de la CFR
cumpărându-şi un autobuz pe firma "Eugen GOCIMAN" din Braşov
şi a început treaba. Curte mare la Braşov aveau, ba chiar şi
o magazie transformată în garaj, tata era un om vrenic, iar
faptul că era tânăr, plin de viaţă şi simpatic a făcut să
primească pe lângă cursele obişniute o mulţime de alte
comenzi suplimentare, aducătoare de bani. Tata era şofer, taxator,
mecanic şi îngrijitor la autobuz, cu cheltuieli mici, aşa că
nu au trecut nici doi ani şi a mai cumpărat încă unul, iar pe
cel vechi a angajat un alt şofer. În acest moment a
intervenit bătrânul care era un excelent manager.
Văzând că treaba are şanse excelente de reuşită, s-a
împrumutat de la bancă şi a mai cumpărat în rate
încă două autobuze, după ce a mai concesionat
câteva linii în jurul Braşovului. (ca prin vis
îmi amintesc de Vâlcele, Zizin, Prejmer ). Odată cu
trecerea anilor, afacerea a luat amploare, în curtea de la
Braşov au construit garaje şi ateliere de reparaţii, iar numărul
angajaţilor şi a autobuzelor a crescut semnificativ (peste 40
autobuze). Momentele grele nu i-au ocolit, fiindcă maşinile se
defectau, iar reparaţia lor costa foarte mult, dar realizată
în regie proprie era convenabilă, cu condiţia angajării unor
mecanici cu experienţă care pretindeau însă salarii mari,
amortizate prin efectuarea de reparaţii şi pentru alţii. Pentru
controlul autobuzelor, unde prin neeliberarea de bilete
începuse să se fure, au cumpărat două autoturisme cu care se
făceau controale inopinate şi se rezolvau mai repede problemele de
aprovizionare. Realizând importanţa afacerii,
bătrânul a ieşit la pensie, şi-a luat carnet de conducere,
angrenându-se din plin, în societatea pe care de
facto o conducea, cu toate că se numea Eugen GOCIMAN (A doua
întreprindere înfiinţată la Ploieşti a primit
numele de GOCIMAN & Fii). A angajat‑o la contabilitate pe fata
cea mare Maria-Miţi şi după terminarea facultăţii pe fratele mijlociu
Cornel, aşa că trei copii şi bătrânul conduceau destinele
firmei.